![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Daca unele din postarile mele de pe acest topic par sa nu respecte in totalitate tema, va rog sa ma scuzati. Mai am un raspuns pentru doamna cu nume de forum Anita si ma opresc.
Daca o sa ma hotarasc sa-i mai raspund domnului cu nume de forum catalin 2, am s-o fac pe alt topic. Am intrat pe acest topic pentru ca m-a impresionat in mod neplacut ca abia se aflase numele noului Papă si cei care parca nu au altceva de facut au si inceput sa-l atace. Am vrut sa accentuez pe ideea ca despre oricine, oricand se va gasi cineva care sa arunce vorbe urate, justificat sau nejustificat. Repet, fara sa vreau sa va plictisesc: pe mine nu ma mai mira nimic de cand am vazut ce mârșăvii se scriu pe mai toate forumurile mai mult sau mai putin crestine, despre Sfintii Parinti ai neamului nostru. Din spusele acelor oameni afli ca de fapt, cei mai multi dintre marii nostri duhovnici (categorisiti astfel pana nu de mult) au facut mari „greseli dogmatice”sau "n-au fost bine informati" sau pur si simplu „n-au stiut ce vorbesc”ca si cum inainte de aparitia motorului de cautare Google in limba româna nu exista cunoastere, nu existau carti, nu existau biblioteci etc. si automat te intrebi(sau "ma intreb" ca sa nu culpabilizez toata suflarea): - Daca marii nostri duhovnici n-au fost buni propovaduitori ai Ortodxiei, cine a tinut treaza Credinta noastra stramoseasca vreme de 45 de ani intunecati ai comunismului? Poate sa existe turma fara de pastor? Poate sa existe pastor fara turma? Daca prin statisticile pe care le-am dat am suparat /am deranjat, imi pare sincer rau. Stiu, din scrierile Sfintilor Parinti ca primul pas(dupa Botez) in calea mantuirii noastre este constientizarea PĂCATULUI. Daca o sa continuam sa „ne ascundem capul in nisip ca strutul” nu cred ca vom reusi sa scapam de relele pe care inca le mai facem(vezi statisticile) si probabil ca nu vom reusi sa fim crestini si prin fapte nu numai prin Botez. <<Iata motivul pentru care Dumnezeiescu Gura de Aur spunea:”Daca noi am fi cu adevarat crestini, idolatrii ar fi venit la Hristos”. De aceea, noi zadarnicim lucrarea Bisericii prin aceea ca nu mergem pe calea lui Hristos si ducem razboi impotriva ei. >> (Sfantul Nectarie din Eghina, Despre pocainta si spovedanie, (pag.69), Traducere Francisc Stefan Voronca, Editura Egumenita, Galati 2004, Carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului).>> Fratilor si surorilor ortodoxe le doresc post binecuvantat de Dumnezeu. Fratilor si surorilor catolice le doresc Sarbatorirea Sfintelor Pasti cu sanatate si binecuvantare de la Dumnezeu. Fie ca bunul Dumnezeu care este al nostru al tuturor indiferent ca ne inchinam de la stanga la dreapta sau de la dreapta la stanga sa ne ajute sa gasim calea cea adevarata si daca nu cer prea mult, sa ne ajute sa fim buni si blanzi asa cum Mantuitorul Iisus Hristos este. Bunul Dumnezeu sa-l lumineze pe Sanctitatea Sa Papa Francisc spre binele tuturor oamenilor. Cand am vazut ca Papa si-a ales numele de Francisc m-am gandit la Sf. Francisc de Assisi care pentru mine inseamna foarte mult: <<Ascultarea și sărăcia, simplitatea și refuzul oricărui privilegiu, umilința și egalitatea între oameni au rămas temele fundamentale ale mesajului său de reînnoire spirituală, care de fapt a devenit și un sistem al reînnoirii Bisericii, chiar dacă Francisc nu avea direct în vedere o astfel de reformă: atitudinea lui a fost întotdeauna de mare discreție și respect față de ierarhia bisericească, chiar și atunci când îi simțea modelele stranii și străine.>> http://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_de_Assisi Timpul in care traim se pare ca se aseamana cu timpul in care a trait Sf. Francisc. Si m-am gandit si la Parintele Arsenie Boca si la pictura sa de la Biserica Draganescu. Oare n-a stiut Parintele Arsenie Boca de cel l-a pictat pe Sf. Francisc? Sa nu uitam: Daca noi azi vorbim liber si calatorim liberi, un gand bun si de recunostinta sa existe si pentru Papa Ioan Paul al II-lea al carui pontificat a insemnat si lupta pentru caderea comunismului si a contribuit direct la caderea comunismului. <<Adevărata sfințenie nu înseamnă ruperea, detașarea de această lume, ci mai degrabă înseamnă să depui un efort pentru a aduce învățăturile sfinte în viața de zi cu zi, în familie, la școală, la serviciu.>> (Papa Ioan Paul al II-lea). |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
<<Preotul român Vladimir Ghika, declarat martir pentru credință de către Papa Francisc
Cultura si Istorie Joi, 28 Martie 2013 - 15:38 Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat ieri, decretul prin care recunoaște "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 și ucis din ură față de credință la București (România) la 16 mai 1954”. Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic și principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor și înscris în rândul fericiților și sfinților Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, a fost arestat pe o stradă din București în timp ce ieșea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine, pe 18 noiembrie 1952. După un an de anchete și torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat și suferind, a încetat din viață în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954. „Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru țara și poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii și țării noastre, prin semnarea decretului de recunoaștere a martiriului acestui fiu al Bisericii și al neamului nostru!”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de București. „Credincioșii și preoții Arhidiecezei Romano-Catolice de București au avut mereu convingerea fermă că Monseniorul Vladimir Ghika și-a dat viața ca martir pentru credință și de aceea, încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare și canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi și multe mărturii despre viața de credință a monseniorului și moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit”, a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.>> http://www.gds.ro/Cultura%20si%20Ist...+Papa+Francisc Gasiti stirea si pe: http://www.catholica.ro/2013/03/28/v...isc-comunicat/ |
#5
|
|||
|
|||
![]()
<<Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, Bucuresti) a fost prinț, diplomat, scriitor, om de caritate și preot român. Este nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei, tatăl lui Vladimir Ghika fiind Ioan Grigore Ghika, ministru de Externe al României. Monseniorul s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul - Turcia) și a fost botezat ortodox, mama sa fiind o credincioasă atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia.
În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Se întoarce în România, unde își va continua studiile până în 1898, când merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sydney, Buenos Aires. Mai târziu, în glumă, Papa Pius al XI-lea îl va numi “marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul dintre pionierii apostolatului laical. Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare. În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța, până în 1939. Deoarece inima îi era în România, cere Sfântului Scaun privilegiul de a putea celebra în cele două rituri: latin și bizantin, privilegiu care i se acordă la scurt timp după hirotonire, devenind astfel primul preot român biritual. I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde schimbă din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris. În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraților și Surorilor Sf. Ioan, și cumpără în acest scop o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde și membrii se vor dispersa. La 13 mai 1931 este numit de Papă Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. O primește totuși, făcând observația: “Nimic nu se va schimba în felul meu de viață, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă”. La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-Al Doilea Război Mondial, dar refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, pentru a-i putea ajuta și încuraja. După venirea la putere a comuniștilor refuză din nou să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de înaltă trădare și întemnițat la Jilava, unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954, slăbit, înfometat și suferind, trece la cele veșnice, din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.>> http://www.cotidianul.ro/monseniorul...ancisc-209975/ |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Se pare ca in ziarul Cotidianul autorul articolului a scos unele pasaje din biografia lui Vladimir Ghica, cele legate de felul cum mama sa a primit vestea convertirii.
Reiau mesajul de pe celalalt topic: Vladimir Ghica este un caz tragic, un fost ortodox convertit la catolicism, asadar cazut in cel mai grav pacat, apostazia. Mama sa, foarte atasata de ortodoxie, a aflat cu stupoare vestea convertirii si a ramas indurerata si contrara acestei decizii pana la moartea sa. In acea vreme romanii nu se converteau la catolicism, era vazuta ca un mare pacat (nu aparuse ecumenismul, cel putin in ortodoxie). Din pacate si educatia si-a pus amprenta asupra viitoarei convertiri. Parintii l-au trimis la scoala la Paris, unde a fost lasat in grija unei familii protestante, care i-a dat si educatia religioasa (pentru ca nu exista o biserica ortodoxa). Intors in tara pleaca apoi la studii la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, unde se va avea loc si convertirea. E posibil ca aceasta actiune a papei sa nu fie intamplatoare, iezuitii au aparut si au ca misiune propovaduirea catolicismului si convertirea celor din afara BC la catolicism. Au avut un rol si in uniatia din Transilvania. In cazul acesta un ortodox convertit la catolicism declarat sfant e un bun exemplu in vederea convertirilor, au fost si alti greco-catolici si catolici omorati in inchisorile comuniste. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Frumoasa treaba cu spalatul picioarelor unor detinuti de drept comun. Greu de crezut ca ierarhi ortodocsi, precum nea Dan, sa faca vreodata asa ceva.
__________________
Quidquid latine dictum sit, altum sonatur. User vechi: hmiron. User si mai vechi: scrabble. |
#8
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos." (Efeseni 2, 19-20) Exegeza ortodoxă a scos în evidență falsitatea interpretării textului de la Matei XVI, 16-19 cu sensul de acordare a unui primat de jurisdicție și de putere universală apostolului Petru asupra Bisericii de către Hristos, prin interpretarea versetelor de la Matei XX, 20-28, unde are loc „cearta” pentru întâietate, solicitarea mamei lui Ioan și Iacob pentru ca fiii ei să stea la stânga și la dreapta lui Iisus în împărăția Sa, interpretare de unde se vede clar că dacă interpretarea textului de la Matei XVI ar fi cea romano-„catolică”, atunci ceilalți apostoli nici măcar nu și-ar mai fi permis să emită vreo pretenție la vreo întâietate, „bineștiind” ei deja că întâietatea i-a fost deja acordată de Hristos lui Petru „de drept divin”; însuși faptul „certei” pentru întâietate sau a problemei întâietății arată foarte clar că apostolii, alții decât Petru și Petru inclusiv, nu știau nimic despre făgăduința lui Hristos făcută, chipurile, lui Petru că pe el, pe Petru, și numai pe el Își va zidi Hristos Biserica pe care porțile Morții nu o vor birui, ori că Petru ar fi avut vreo făgăduință de la Hristos de primat de jurisdicție și putere universală acordat de drept divin. (Evenimentul de la Matei XX are loc după mărturia lui Petru despre Iisus consemnată la Matei XVI.) Tot exegeza ortodoxă a arătat clar și a scos în evidență că „piatra” pe care Hristos a zidit Biserica este credința și adevărul inspirate de Tatăl ceresc, de Dumnezeu, credința în mesianitatea și dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar nu persoana apostolului Petru așa cum interpretează romano-„catolicii”; dacă într-adevăr Petru ar fi fost acea „piatră” atunci Hristos ar fi spus că „pe acest Petru” iar nu „pe această piatră”. Însă Hristos, după cum consemnează Ev după Matei, a folosit cuvântul „piatră”, „stâncă”, iar nu „Petru”, pentru că nu Petru este piatra, ci credința cea adevărată, credință care nu a fost mărturisită și crezută doar de Petru. După cum am mai spus și până acum, având în vedere că revelația dumnezeiască nu a fost intermediată printr-un „singur Cap vizibil” (și care ar fi apostolul Petru), ci a fost dată prin mai mulți apostoli, spre exemplu prin Pavel, prin Ioan sau prin acel Ioan care a primit Apocalipsa, devine evident că Petru nu a avut NICIODATĂ vreo putere întreagă și supremă de jurisdicție asupra întregii Biserici în materie de credință. Dacă Petru ar fi avut vreodată (deși nu a avut și nici papa de la Roma nu o are nici în ziua de azi decât pentru slugile lui care i-o recunosc și în granițele romano-„catolicismului”) această putere pe care o imaginează eretic papistașii asta ar însemna că în realitate Petru ar fi trebuit să fie intermediarul unic al Revelației între Dumnezeu și Biserică, fapt care este contrazis de Dumnezeu și de Sfânta Tradiție. Orice alt mesager decât Petru al revelației dumnezeiești (și au existat în mod evident și alți mesageri ai revelației) însemna și înseamnă autoritatea acelei revelații și a acelui mesager (spre exemplu Pavel sau Ioan evanghelistul sau Ioan al Apocalipsei), în fapt a lui Dumnezeu, inclusiv asupra lui Petru și asupra întregii Biserici, fapt care demontează din temelii așa zisa putere întreagă și supremă a lui Petru în materie de revelație, de credință și morală. |
#10
|
|||
|
|||
![]()
<<Inca din primele secole, in Saptamana Patimilor indeosebi, crestinii de la Ierusalim recapitulau in slujbele lor ultimele zile ale vietii pamantesti a Mantuitorului, facand rugaciuni in toate locurile pe unde El a trecut. Aceste procesiuni au rolul de a prezenta si astazi credinciosilor crestini in chipul cel mai viu si emotionant elemente esentiale din viata si activitatea Mantuitorului Iisus Hristos pe pamant. Ele nu sunt simple obiceiuri, simple manifestatii religioase, ci formeaza parte integranta din viata intima duhovniceasca a Ortodoxiei la Sfintele Locuri. Numarul mare de credinciosi care participa, an de an, la aceste sfinte procesiuni arata dorinta fiecarei generatii de a pasi impreuna cu Hristos in chip tainic si dramatic pe Drumul Crucii spre Inviere.>>
<<Aceasta procesiune se face in Joia mare, ziua Cinei celei de Taina, cand, dupa Sfanta Liturghie, se imbraca un mitropolit in vesminte, de obicei cel care a slujit Liturghia, sau insusi Patriarhul, fiind insotit de inca 12 arhierei, de clerici si mii de pelerini, iese din Biserica Sfantului Mormant in curtea din fata usii de la intrare unde se afla pregatit un fel de podium mai ridicat, scaune, un lighean cu apa, o masa si un prosop. Dupa ce incepe slujba spalarii, un ierodiacon citeste evanghelia spalarii picioarelor (Ioan 13, 3-17). In tot acest timp cei 12 episcopi stau pe scaune in jurul mesei de pe tribuna. Apoi arhiereul cel mai mare se dezbraca de vesminte si incingandu-se asemenea lui Iisus cu un stergar, spala in chip simbolic picioarele arhiereilor dupa modelul lui Hristos, Care a spalat picioarele ucenicilor Sai la cina cea de Taina, dand tuturor pilda de smerenie, slujire si dragoste. La urma, arhiereul slujitor saruta pe fiecare pe frunte, citeste o rugaciune de binecuvantare si imparte anafora poporului. De aici se porneste spre foisorul in care a avut loc Cina cea de Taina, pe Sion, si urmeaza pregatirea pentru Drumul Crucii.>> http://www.crestinortodox.ro/paste/s...lor-88523.html |
|