Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

„Ai aşteptat, Dumnezeule, să rodim struguri, dar noi am rodit întotdeauna buruieni”
Acum, însă, Doamne ne-ai alungat de lângă Tine pentru totdeauna şi ne-ai ruşinat. Ai încuviinţat s-o luăm la fugă înaintea vrăjmaşilor noştri care ne urau şi împotriva sfatului pe care-l ţinusem cu Tine, au răpit după cugetul lor pe cei aleşi, robii Tăi, ca şi cum ar fi fost turme duse la tăiere să fie mâncate. Ne-am risipit în toate părţile pământului, ne-am făcut ocară nu numai vecinilor noştri, dar şi tuturor oamenilor. Ne-au batojcorit şi ne-au clevetit neamurile dimprejurul nostru.7 Oamenii pe noi ne folosesc ca pildă când vorbesc despre o mare nenorocire.
De ce, Doamne, le-ai lăsat pe acestea să ne vină nouă, de ce s-a arătat mânia Ta asupra noastră?8 Zăbavnici am fost la înţelegere, Doamne, cu toate că aveam Legea care ne-ai învăţat în trecut, dar s-a aprins înlăuntrul nostru ca un foc dorinţa pentru fapte păcătoase şi n-am privit la Tine, Soarele dreptăţii, Care ai strălucit prin poruncile Tale. Acum, însă, o să ştim bine şi o mărturisim; vădit este lucrul că toate au venit din pricină că Te-am stârnit cu sfruntările noastre, Te-am dus în ispită şi Te-am amărât pe Tine, Dumnezeul Cel Preaînalt.
Te-am iubit cu gura noastră, dar limba noastră grăia minciuni şi inima noastră nu era curată înaintea ta. N-am rămas credincioşi învoielii Tale şi n-am păzit poruncile Tale, le-am trecut cu vederea şi ne-am făcut ca săgeata strâmbă care nu-şi ajunge ţinta.9 Ne-am destrăbălat şi am devenit urători faţă de Tine, din pricina faptelor noastre. Toţi ne-am găsit pe calea cea dreaptă dar ne-am abătut,10 am necinstit sărbătorile pe care le ţineam pentru Tine, am dispreţuit slava Ta, ne-am dat trupul nostru păcatului cu lucrare şi ne-am alipit sufletul de lucrurile stricăcioase. Mâinile noastre s-au făcut uneltele nedreptăţii, limba noastră blestema pe sfinţii Tăi, buzele noastre grăiau cuvinte dulci, dar erau otravă şi răutate adâncă.11 Cei ai noştri grăiau aproapelui lor cuvinte deşarte şi mincinoase.
Juratu-ne-am fraţilor noştri şi n-am ţinut jurământul nostru, dat-am argintii noştri cu dobândă, făcut-am cămătărie, ca să se vatăme cei nevinovaţi, simţit-am scârbă pentru dreptate şi judecată. Măsurile noastre atârnau strâmb, argintii noştri erau măsluiţi, răul aproapelui nostru îl purtam toţi în inima noastră; Noi, păstorii am batjocorit poporul lui Dumnezeu, împovărat-am cu greutăţi viaţa oamenilor şi în timp ce păream că învăţăm virtutea, învăţam răutatea. Noi, cârmuitorii, n-am ascultat de legile Tale, am lucrat cu hoţia, iubit-am cămătăria, am urmărit răsplata, n-am dat dreptul ce se cuvenea orfanului şi am fost nepăsători faţă de văduve.12 In puţine cuvinte, asemănatu-ne-am dobitoacelor necuvântătoare, am fost asemenea lor,13
Tu, însă, Doamne, Te-ai arătat îndelung răbdător, ne-ai răbdat până în sfârşit, ai aşteptat să rodim chiar şi în ultimul moment struguri, dar noi n-am făcut decât buruieni.14
Ne-au aflat necazurile şi chinurile15 pe care Tu ni le-ai trimis, ca să ne încerci pentru ultima dată, încât să ne încredem în Tine, dar inima noastră s-a depărtat de la Tine. Ai zgâlţâit pământul, dar noi am trăit în desfătări, ne-ai ameninţat, dar am rămas nepăsători, ne-ai învăţat, dar n-am voit să luăm aminte, încât să facem binele16. Ne-ai poruncit, dar nu Te-am luat în seamă, nici n-am lucrat după poruncile Tale, ca să putem trăi fericiţi, ci ajungând în focul ispitelor ameninţaţi că ne vei părăsi, Te-am înfruntat cu nepăsarea noastră, făcutu-ne-am vise deşarte, lipsite de nădejdea Ta şi de aceea am căzut în prăpastia gândurilor noastre rele.
„Acum, însă, Doamne, Te urmăm”
Iţi mărturisim toate acestea, Dumnezeul nostru, împărate ceresc, nu le tăgăduim; Ştim că Te-am făcut să simţi scârbă pentru noi şi de aceea ai încetat să ne ierţi păcatele noastre, iar când am înălţat cu rugă mâinile noastre către Tine, ai întors ochii Tăi departe de la noi. Când s-au înmulţit rugăciunile noastre către Tine, nu ne-ai auzit, ci Ti-ai arătat supărarea cu cutremure, căci cum era cu putinţă să primeşti mâinile nostre care erau înecate în sânge17, cum ai fi putut să auzi buzele care Te şi blestemau şi se apărau, cum era cu putinţă să ai milă de noi în ceasul în care nu mai nădăjduiam în Tine şi nu aveam nici o pornire să ne pocăim, din pricina preadesfrânării nostre? Eşti vrednic de laudă, Doamne Dumnezeul nostru şi numele Tău este preamărit în toate. Dreptatea este cu partea Ta pentru toate câte ai făcut împotriva nostră. Şi toate faptele Tale s-au făcut după judecata Ta adevărată şi dreaptă.18
Acum, însă, Doamne, Te urmăm, ne închinăm Ţie şi Te căutăm cu toată inima.20 Ne osândim ticăloşia pe care am arătat-o în trecut. Ne blestemăm neascultarea faţă de poruncile şi faptele cu care am mâniat bunătatea Ta. Acum Te recunoaştem ca Părintele nostru, cu dreptate ne-ai aruncat din locul pe care-l aveam ca moştenire în această viaţă de pe pământ, încât să ne cuminţim, ca să nu pierdem adevărata moştenire care ne aşteaptă în cealaltă viaţă.
Acum Te recunoaştem ca Stăpân, prin înfricoşătoarea Ta hotărâre împotriva noastră, căci Tu din cer ai lăsat să ne răpească bunurile noastre pe care ni le-ai dăruit, de vreme ce ne-am arătat nemulţumitori. Acum cunoaştem puterea Ta, când nădejdile pe care ni le-am pus în oameni s-au arătat mincinoase. Acum ştim cât s-a ruşinat faţa noastră, privind ca în oglindă suferinţele pe care ni le-ai trimis ca să ne îndrepţi. N-a pierit puterea credinţei în persoana Hristosului Tău, dar credinţa noastră a slăbit şi de aceea ne-am pierdut. Şi Hristos care S-a făcut om şi a pătimit pentru noi, ne-a lăsat de izbelişte, în voile rele ale oamenilor, pentru că n-a putut răbda nemulţumirea.
„Dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut!”
Nu s-a răcit, Stăpâne, iubirea Ta părintească faţă de noi, dar duhoarea păcatelor noastre s-a urcat la ceruri şi a silit bunătatea Ta să-Şi întoarcă faţa, iar balanţa dreptăţii Tale ne-a îngreunat pe noi. Dar sfârşitul a fost spre binele nostru, de vreme ce încă ne faci binefaceri, pedepsindu-ne. Tu, care veghezi asupra noastră în multe feluri, ne-ai arătat judecata Ta dreaptă, preaminunatule împărate, măcar să vedem şi milostivirile Tale pe care le cunoaştem din trecut, blandule şi Iubitorule de oameni Părinte al nostru, pentru că pocăinţa pentru păcatele pe care le-am săvârşit este fierbinte, căci toate nădejdile ni le punem în Tine şi purtării Tale de grijă încredinţăm sufletele şi trupurile noastre. Să nu ne ruşinezi, dar, ci înfruntă-ne pe noi cu îngăduinţa şi cu mila Ta nemărginită, nu uita chinurile, mâhnirile, nefericirea, durerile noastre întunecate, amărăciunea noastră cea de nepurtat, pentru că sufletul nostru s-a smerit şi s-a făcut una cu pământul, în timp ce măruntaiele noastre s-au lipit de ţărână.
Puţin încă şi ne vom da ultima răsuflare. Vom muri din pricina suferinţelor noastre, căci suntem ca vasele de pământ sfărâmate, dar nu uităm numele Tău, nici nu întindem mâinile noastre la Dumnezeu străin. Aşadar, daca Iti mai pasă de noi, Ţie Părintelui iubit şi Stăpânului, repede ne vom mântui, altfel ne vom pierde. Ajută-ne sa simţim înlăuntrul ispitelor noastre puţină mângâiere, cât vrea să ne trimită milostivirea Ta. Dăruieşte-ne noua răbdare însoţită de mulţumire, în timpul hotărârii Tale celei drepte şi minunate de a ne încerca în această vreme a ispitelor. Şi dacă laşi să fim chinuiţi până la sfârşitul vieţii, păzeşte cel puţin sufletele noastre. Trimite înapoi iubirea Ta şi întăreşte pe ea orice dorinţă a noastră.
Se cade să le pierdem pe toate, dar nu ne lăsa să Te pierdem pe Tine, preadulce şi veşnice Părinte al nostru, Care priveghezi pentru noi. Ne-ai socotit nevrednici bunurilor trecătoare in starea în care ne aflăm, dar nu ne lepăda de la fericirea care ne aşteaptă în viaţa cea viitoare şi adevărată, pentru că dacă Te avem pe Tine, Doamne, nimic n-am pierdut, dacă este să trăim pentru totdeauna lângă Tine, nici un rău n-am pătimit, dacă este să câştigăm pacea cea veşnică, deloc nu ne vor întrista suferinţele vieţii celei trecătoare.
Ascultă-ne pe noi, Dumnezeule, ascultă-ne în chinurile acestea, când strigăm şi ridicăm mâinile şi sufletele noastre la Tine, Prea înaltule Dumnezeu şi Făcătorul nostru şi ne aplecăm cu smerenie grumajii înaintea puterii Tale. Da, Doamne, auzi-ne pe noi, de dragul Unuia Născut Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a izbăvit pe noi prin sângele Său şi al Prea Sfântului Duh, de aceeaşi fiinţă cu Tine, cu Care vieţuieşti şi împărăteşti în vecii nefărşiti.Amin.

[cristiboss56]

”Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul și Izbăvitorul lumii, înnoiește-mă pe mine, cel cu răutatea păcatului învechit, prin harul de viață Făcătorului Tău Duh. Dă-mi minte să pricep puterea venirii Tale celei mântuitoare; dă-mi inimă să Te iubesc pe Tine, Dragostea Veșnică, Mângâierea și Bucuria sfinților; dă-mi ochi să privesc neîncetat patimile Tale; dă-mi urechi să ascult cuvântul Tău cel sfânt; dă-mi gură să grăiesc cele plăcute Ție, de folos mie și aproapelui; dă-mi picioare să umblu pe căile poruncilor Tale; și toate ale mele ia-le, rogu-mă, și dă-mi ale Tale; ia cele vechi și dă-mi toate noi, că Tu ești Cela ce faci toate, și fără Tine nu putem face nimic (Ioan 15,5), că bine ești cuvântat în veci. Amin.”

Sa ne ajute Bunul si Dragul Dumnezeu in toate,iar de ne simţim încă sărmani, răi, părăsiţi de mângâierea Domnului ceresc, să ne pocăim mult, să primim mai des Preacuratele Taine ale lui Hristos, să ne iertăm, să ne unim, să ne iubim unul pe altul mai mult şi, adunându-ne cu toţii la sfintele biserici, aşa să ne rugăm din suflet: “Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pre noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Amin!

(Sfântul Tihon din Zadonsk)

[cristiboss56]

Rugaciunea Sfantului Prooroc Daniil !



“O, Doamne, Dumnezeule cel mare si minunat, Care pazesti legamantul si indrumarea pentru cei ce Te iubesc pe Tine si iau aminte la poruncile Tale!
Pacatuit-am, faradelege am facut, ca si cei nelegiuiti ne-am purtat, rasculatu-ne-am si ne-am departat de la poruncile si de la legile Tale.
Si nu am ascultat de slujitorii Tai prooroci, care ne-au grait in numele Tau: catre regii nostri, catre mai-marii nostri, parintilor nostri si la tot poporul tarii.
A Ta este, Doamne, dreptatea, iar a noastra rusinarea fetelor noastre, precum se arata astazi oamenilor din Iuda si locuitorilor din Ierusalim si la tot Israelul, cei de aproape si cei de departe, in toate tarile in care Tu i-ai izgonit din pricina faradelegilor ce le-au savarsit impotriva Ta. Doamne Dumnezeule, a noastra este rusinarea fetelor, a regilor nostri, a mai-marilor nostri si a parintilor nostri, caci noi am pacatuit tie;
A Domnului Dumnezeului nostru este milostivirea si indurarea. Razvratitu-ne-am impotriva Lui. Si nu am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului nostru ca sa umblam in legea Lui, pe care ne-a dat-o noua prin mana slujitorilor Sai profeti.
Si tot Israelul a calcat legea Ta si s-a departat, ca sa nu mai auda glasul Tau. Varsatu-s-a peste noi blestemul si juramantul scris in legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, caci am pacatuit impotriva Ta.
Si a adeverit cuvintele Sale pe care le-a grait catre noi si catre judecatorii nostri, care au carmuit peste noi, ca a voit sa abata peste noi strasnic prapad, ce nu s-a mai intamplat niciodata sub cer, asemenea celui din Ierusalim.
Precum este scris in legea lui Moise, toata aceasta nenorocire s-a napustit asupra noastra, dar n-am imbunat fata Domnului Dumnezeului nostru, intorcandu-ne de la nelegiuirile noastre si luand aminte la adevarul Sau.
Gandit-a indelung Domnul asupra nenorocirii pe care a abatut-o peste noi, ca drept este Domnul Dumnezeul nostru in toate faptele pe care le-a facut, dar noi n-am ascultat de glasul Lui.
Si acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu Care ai scos pe poporul Tau din tara Egiptului cu mana tare si Te-ai facut vestit pana in ziua de astazi, pacatuit-am, faradelege am facut.
O, Doamne! Intoarca-se, dupa milostivirile Tale, toata mania si toata vapaia urgiei Tale de la cetatea Ierusalimului, de la muntele cel sfant al Tau! Ca, pentru pacatele noastre si pentru faradelegile parintilor nostri, Ierusalimul si poporul Tau au ajuns de ocara pentru toti vecinii nostri.
Acum asculta, Dumnezeul nostru, rugaciunea slujitorului Tau si ruga fierbinte si lumineaza fata Ta spre templul Tau pustiit, pentru numele Tau, Doamne!
Pleaca, Dumnezeul meu, urechea Ta si auzi, deschide ochii Tai si vezi mahnirea noastra adanca si cetatea asupra careia se cheama numele Tau. Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari.
O, Doamne, asculta! O, Doamne, iarta! O, Doamne, ia aminte si lucreaza! Nu intarzia pentru numele Tau, Dumnezeul meu; ca numele Tau il poarta cetatea si poporul Tau!”



“Binecuvantat esti, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, si laudat si preaslavit este numele Tau in veci.
Ca drept esti in toate cate ai facut noua, si toate lucrurile Tale sunt adevarate, si drepte caile Tale si toate judecatile Tale adevarate.
Tu ai dat hotarari drepte in toate relele ce ai facut sa vina asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor nostri, Ierusalimul; Ca in adevar si dreptate ai adus acestea peste noi din pricina pacatelor noastre.
Ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departandu-ne de la Tine. Si am gresit in toate, si poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai poruncit noua, ca sa ne fie bine.
Si cate ai adus si ai facut noua in dreapta judecata sunt. Tu ne-ai dat in mainile vrajmasilor nostri, oameni fara de lege si cei mai rai dintre nelegiuiti…
Nu ne parasi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tau, si nu strica legamantul Tau. Si nu departa mila Ta de la noi… Ci cu sufletul zdrobit si cu duh umilit sa fim primiti de Tine…
Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa indurarea Ta si dupa multimea milei Tale. Si ne scoate pe noi dupa minunile Tale, si da marire numele Tau“.

[cristiboss56]

In leaganul cerului !

Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie! Plecându-mi mândria şi înalţându-mi mintea către Tine tind să cred că m-ai iertat, Tu Doamne. Ori, dacă greşesc, Tu Domnul meu nu m-ai fi învrednicit să fiu strajă Intr-al României pământ. Dar iar Ti-ai varsat marea dragoste asupra nimicniciei mele.Vroiai dintr-un fir de nispip sa ma faci o floare si mai apoi dintr-o floare o lumina si dintr-o lumina un inger.Si mai apoi, ca sa pot avea simtire, Ti-ai varsat o lacrima asupra-mi care sa-mi dea viata, Te-ai pogorat la iad sa pot ca eu sa rasar si sa cresc. Mai prea iubit, Doamne. Mi-ai lasat si timpul sa vegheze asupra-mi, mi-ai lasat si soarele sa ma-ncalzeasca, mi-ai dat si ploaia care sa ma faca sa plang, sa-mi amintesc de lacrima Ta. Ai vrut sa ma iubesti, si eu dar nu Te-am lasat. Imi cereai iubirea si nu Ti-am dat-o, ci Te-am indepartat si atunci nu am stiut de ce striga inima...Dupa Tine plange, si sufletul geme, Tu dragoste far de pret, Tu lumina nestinsa, Tu viata.Dar pana cand ?! De ce ma iubesti pe mine impietritul ?! Tu stii ca sunt intuneric, inima mi-e bolnava, mintea mi-e murdara, sufletule in drum de sticaciune, sunt prea departe de Tine si totusi tanjesc dupa Domnul. Indraznesc sa ma gandesc la Domnul. Iarta-ma Doamne, ajuta robul. Cand am cazut m-ai ridicat, cand m-am inaltat m-ai coborat. O, dulce smerenie, fiica a Cerului, dorita esti de mine pacatosul. Sau Sfanta pocainta ce deschizi poarta Raiului, deschide-mi si mie sufletul si stapaneste-ma.O ,dulci daruri... de nemasurat sunteti. O, dulce Iisuse bucurie doar esti. La ce-mi foloseste viata, daca nu te am pe Tine?...toate trec si doar Tu ramai ,vesnic viu , Doar Tu ....Doamne



Poetul crestin ortodox Traian Dorz, a sintetizat intr-o minunata poezie, maretia Numelui cel Sfant a Lui Dumnezeu. Ma rog Domnului sa fiti mangaiati cu aceste versuri si intariti in a incepe si a continua viata rastignind pacatele si respirand impreuna cu Hristos. Amin!
Al Tau Nume nu-i Mesia
Nici Iisus
Nici Domn Ceresc
Al Tau Nume nu-i nici unul
Dintre cate se rostesc
Sau se pot rosti oricare
Ar fi-n graiul omenesc
Tu, sau noi Ti-am dat un Nume
Sa putem cumva vorbi
Despre Tine, Care, altfel
N-am stiut a Te numi
Dar adevaratu-ti Nume
E-ntr-un fel in care nu-s
Poate nici in Cer cuvinte
Ca sa poata asa fi spus
Noi cu graiul, cu condeiul
Sau cu tot ce-am mai avea
Niciodata-al Tau Sfant Nume
A-L Cuprinde n-am putea
Numai inima in clipe
De extaz, de har,de rai
Banuieste frumusetea
Numelui pe care-L ai
Slava-Acestui Nume Tainic
Minunat si Sfant si-Inalt
Care-o sa-L cantam cum este
Doar cu graiul celalalt!

[cristiboss56]

Pe Tine Te binecuvântăm Hristoase, Cel Ce pe scara Crucii ai urcat, ca să croieşti lui Adam calea de ajunge iar în Raiul desfătării, pierdut prin nepurtarea lui de grijă. Pe Tine Te lăudăm, Împărate al veacurilor, Cel Ce sub umbra anilor Te-ai plecat, ca pe omul cel acoperit de întuneric să-l luminezi cu razele milostivirii Tale. Ţie ne închinăm, Stăpânului tuturor, Celui Ce ai binevoit să iei asupra Ta ocara blestemului nostru, ca prin uşa Crucii să ne deschizi nouă porţile Raiului. Cum vom ajunge vreodată a mulţumi îndeajuns plecăciunii Tale celei mari faţă de omul cel căzut ? Căci robi ai morţii făcându-ne noi, ne-am depărtat de Izvorul vieţii şi suspinând în pământul pustiu al patimilor, ne-am lipsit de mângâierea Duhului Tău. Dar covârşitoarea-Ţi iubire de oameni nu a suferit ca zidirea mâinilor Tale să moştenească până în sfârşit blestemul stricăciunii. Pentru aceasta, Te-ai îmbrăcat în haină de rob şi cu cei nelegiuiţi ai fost socotit. Lovituri ai primit de la mâinile pe care le-ai zidit, ca să loveşti cu suliţa crucii Tale pe vrăjmaşul cel ce ne omorâse cu otrava păcatului. Cunună de spini a împodobit capul Tău, ca să smulgi spinii durerii lui Adam, cel ce în sudoarea frunţii a lucrat pământul cel plin de spini.Ca să potoleşti suspinurile Evei, cu vălul tăcerii Te-ai acoperit pe Cruce şi ai primit săgeţile cuvintelor de ocară de la cei pe care i-ai hrănit cu al Tău cuvânt dumnezeiesc. Prin gustarea din păcat, Eva ne-a arătat pe toţi moştenitori ai morţii şi până la marginile veacurilor s-a întins ocara ei, dar ca Un Milostiv Te-ai grăbit ca să ne deschizi nouă uşa vieţii veşnice. Prin apăsarea necazurilor vremelnice de pe pământ voieşti acum să ne faci părtaşi slavei Tale şi cu puterea Crucii Tale ne întăreşti să răbdăm toate relele întâmplări ce vin asupra noastră. Abate norii ispitelor şi cu ploaia iubirii Tale de oameni veseleşte sufletele noastre cele istovite de arşiţa patimilor. Eva, alunecând în neascultare, în prăpastia morţii a tras tot neamul omenesc, dar Tu, Cuvinte, înălţându-Te pe Cruce, pe toţi ne-ai tras la lumina vieţii veşnice şi aplecându-Ţi capul pe Cruce, gândul nostru umil l-ai înălţat spre Tatăl. Adam a pierdut prin nepricepere haina slavei Tale în Rai, dar gol răstignindu-Te Tu pe Cruce, iarăşi l-ai îmbrăcat cu frumuseţea cea dintâi. Şi pe noi, cei ce ne-am ţesut haină de ruşine din firele multor patimi întunecătoare, ne îmbracă Îndurate, cu veşmântul iubirii Tale de oameni, pe care îl înfrumuseţează cu strălucirile virtuţilor. Paharul durerilor ai băut, ca să aşezi iarăşi pe Adam la masa îngerească şi tânguirea Evei o ai prefăcut în bucurie, luând asupra Ta toate ocările celor împietriţi în nerecunoştinţă. Şi pe noi, cei ce ne primejduim pe căile păcatelor, ne întoarce cu glasul Tău dumnezeiesc în cămara rugăciunii, ca să ne veselim de vinul umilinţei. Sfinţit-ai Crucea Ta Hristoase, cu sângele cel dumnezeiesc, ca să ştergi zapisul păcatelor noastre şi în focul iubirii Tale de oameni să arzi toată necurăţia noastră. Deci, şi acum Te rugăm, să nu ne laşi pe noi până în sfârşit să fim înghiţiţi de marea ispitelor, ci ne dă grabnic ajutorul Tău, făcându-ne părtaşi darurilor Tale.

[cristiboss56]

( continuarea rugaciunii )

Cinstită Crucea Ta tind ochii inimii mele şi văzându-o purtându-Te pe Tine ca pe O Comoară izvorâtoare de dragoste nesfrâşită pentru omul cel căzut, care Te priveşte cu umilinţă, către dânsa grăiesc aşa: Bucură-te, cinstit semn al biruinţei Stăpânului, bucură-te plinirea desăvârşitei bucurii a împăratului Constantin, odorul de mare preţ al Bisericii, vistieria Vieţii, uşa Împărăţiei cerurilor, chemarea tuturor din întunericul patimilor, ridicarea minţii la cele înalte, oglinda vieţii celei veşnice, cerul cel pământesc. Cu gânduri de umilinţă te împodobim şi cu evlavie te înconjurăm , voind a ne învrednici de darul ocrotirii Tale. Ca pe o vistierie a darurilor Vieţii te cinstim, căci tu ne izvorăşti nouă răbdare în necazuri, întărire în neputinţe, mângâiere în boli, nădejde de biruinţă a vrăjmaşilor nevăzuţi şi ne dai acoperământul de milă în ceasul întristării. Nu ştim a povesti toate facerile de bine ce ne răsar nouă, celor ce cu evlavie ne închinăm Celui Ce S-a răstignit pe tine şi te încununăm cu laude. Pentru aceasta, văzându-te frumos înconjurată de îngeri, ca de nişte străluciri dumnezeieşti de împodobire, ne veselim şi săltăm împreună cu ei. Fă-te nouă, cinstită Cruce, corabie prin care, străbătând marea vieţii cea plină de valurile ispitelor, să ajungem la limanul Dulcelui Cuvânt. Arată-ne nouă cărarea pocăinţei, luminându-o pe ea cu razele înţelepciunii celei ascunse în taina ta, prin care te-ai făcut vrednică a purta pe Împăratul vieţii, Cel Ce Se odihneşte pe heruvimi. Doboară săgeţile de gând ale vrăjmaşilor noştri nemiloşi, cu însăşi puterea Ta dată de Cel Atotputernic spre apărarea neamului creştinesc. Îndulceşte necazurile noastre, ale celor ce purtăm povara multor păcate şi ne arată vrednici următori ai celui Ce pentru noi a străbătut calea pătimirilor, ca să ne aducă pe toţi la limanul binecuvântat al mântuirii. Către Tine Hristoase, ca la Un liman al doririlor alergăm şi privind spre prea cinstită Crucea Ta, cu gând umilit Te sărutăm şi ne plecăm înaintea Ta, a Celui Ce dintru înălţimile neajunse Te-ai pogorât, ca să ne ridici pe noi din adâncul stricăciunii. Cu arma Crucii ai lovit pântecele iadului şi ai scos pe cei înghiţiţi de moarte, dăruindu-le lor sălăşluirea Raiului ca minunat loc al vieţii celei veşnice. Capul şarpelui l-ai zdrobit cu puterea Crucii, ca să sfarmi gândurile noastre cele rele, care ne răpesc nouă veşmântul frumuseţii înţelepciunii Tale. Ca şi cu o cheie cu mărita Cruce ai descuiat poarta cea închisă a Raiului, făcând bucurie celor din iad, pe care i-ai eliberat prin sfărâmarea încuietorilor cu aceeaşi putere a lemnului de viaţă izvorâtor. Copacii saltă şi îndulcindu-se de trilurile păsărilor caută să tragă pe om la amintirea Raiului pierdut, povestindu-i că prin lemnul binecuvântat al Crucii iarăşi a venit în lume bucuria vieţii veşnice. Pentru aceasta, prin darurile izvorâte din răstignirea Ta şi copacii cei neînsufleţiţi s-au făcut părtaşi îndurării Tale, căci blestemul pomului prin Tine a fost alungat. Iar firea noastră, cea necăjită de asuprelile patimilor, prin jertfa Ta iarăşi saltă şi se împodobeşte cu frumuseţea cea dintâi. Pentru aceasta cu bucurie umplându-ne strigăm Ţie, Hristoase. Slavă Ţie, Ziditorule şi Făcătorule al nostru de bine, Cel Ce ai ridicat ocara noastră şi ne-ai dăruit cununa vieţii celei veşnice ! Nepricepându-ne a aduce laudă după vrednicie măririi şi bunătăţii Tale negrăite, înconjurăm cinstita Cruce prin care ne-ai izvorât nouă râurile darurilor, prin milostivirea Ta, a Mântuitorului nostru, şi cu bucurie într-un glas cu îngerii strigăm: Bucură-te, lemn binecuvântat, care ai purtat pe Pomul vieţii, Cel hrăneşte sufletele noastre cu dulceaţa darurilor Sale, luminează minţile noastre întunecate cu razele înţelepciunii ce izvorăsc prin cugetarea la înţelesurile tale cele desprinse din taina iconomiei Stăpânului ! Cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce , pecetea credinţei noastre, semnul biruinţei creştinilor, înfricoşătoare privire demonilor, mărturisirea tainei Cuvântului, cartea ascultării în Care a fost aşezat Cuvântul izvorâtor de viaţă, semnul înţelepciunii ce luminează cele patru margini ale lumii, cununa biruinţei asupra morţii, mântuirea cuvioşilor, nădejdea mucenicilor, vistieria bucuriei, dezlegarea blestemului, pecetea văzută a Luminii, adâncul tainelor dumnezeieşti, lumina povăţuitoare a cetelor creştineşti, lăcaşul tainic al mântuirii celor ce şi-au răstignit patimile, oglinda priveliştii îngereşti, podul dumnezeiesc al iubirii, scara cea tainică a înţelepciunii, izvorul binecuvântărilor Cuvântului, comoara mântuirii noastre, veselia cea tainică a îngerilor, biruinţa mucenicilor, lauda pustinicilor, stâlpul luminat al rugătorilor, cununa slavei preoţilor, izvorul vieţii duhovniceşti ce adapă inimile rugătoare ale monahilor, pecetea nebiruită a mântuirii, priveliştea înfricoşătoare a demonilor, frânghia înţelegătoare ce ne scoate din groapa patimilor, îndulcirea durerii lui Adam, lumina nădejdii ce îmbrăţişează toată lumea ........., Crucea cea binecuvântată ce a adus pe pământ pacea împăcării cu Dumnezeu şi care a fost înfiptă în pântecele pământului, ca prin puterea ei să omoare în adâncul inimilor noastre gândurile patimilor pământeşti, să ne înalţe şi pe noi la vederea slavei dumnezeieşti prin Hristos care S-a ridicat pe ea descoperindu-ne toată înţelepciunea jertfei iubirii prin care moştenim odihna cea veşnică. Astăzi, a sosit zi de bucurie şi pe muntele inimii se înalţă semnul biruinţei asupra păcatului, căci Hristos a îmbrăcat firea noastră omenească şi, luând patimă de bună voie, a dăruit lui Adam veşmântul nestricăciunii. Astăzi, Cel Ce S-a înălţat pe Cruce ca O Podoabă a luminii, spre mirarea şi contemplarea îngerilor, ne arată nouă măsura înălţimii gândurilor dumnezeieşti la care trebuie să ajungă şi mintea noastră cea căzută urcând pe scara Crucii. Astăzi, Cel Ce a zdrobit capetele vrăjmaşilor este văzut pe Cruce ca pe o masă dumnezeiască, hrănindu-ne pe noi cu gândurile cele îngereşti, dar şi cu Însuşi Trupul şi Sângele Lui, prin Care suntem făcuţi părtaşi slavei celei negrăite. Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ca să mă izbăveşti pe mine din stricăciunea morţii luat-ai Trup din Cea fără prihană şi ai băut din paharul pătimirilor, opreşte curgerea gândurilor mele necurate, punându-mi înainte priveliştea Răstignirii Tale pe Cruce. Cu vălul durerilor mai presus de minte Te-ai îmbrăcat, ca să strici acoperământul gândurilor pătimaşe ale desfătărilor lumeşti care îmi îmbracă cugetul. Chipul frumuseţii Tale negrăite s-a întunecat, ca să mă împodobeşti pe mine cu lumina frumuseţii îngereşti. Durerile piroanelor le-ai răbdat, ca să ştergi cu sângele curs din mâinile Tale păcatul lucrat prin mâna neînfrânată a lui Adam. Picioarele ai primit să-Ţi fie pironite pe Cruce, ca să opreşti alergările mele cele rele în căile patimilor pierzătoare de suflet. Lovituri ai primit de la cei ce pe care cu mâna Ta i-ai zidit, voind a-I scoate din mâna vrăjmaşului. Soarele s-a întunecat de întristare, nesuferind a vedea răstignit pe Cruce pe Soarele dreptăţii, Cel Ce luminează toate cu razele bunătăţii Sale. Pietrele au plâns şi au crăpat, neînţelegând cum Piatra vieţii este pironită pe lemnul cel moale, ca să strice blestemul morţii ce venea prin cruce. Toată zidirea s-a umplut de întristare, dar inimile răstignitorilor rămas-au în aceeaşi împietrire, nefiind mişcate de atâta nor de mărturisiri ale nedreptăţii săvârşite. Şi inima mea Stăpâne, rămâne la fel de nerecunoscătoare înaintea bunătăţii Tale şi însăşi crucea mea mi se face pricină de întristare, neînţelegând eu adâncul judecăţilor Tale. Dar astăzi, voind a ridica înţelegerea mea la cele dumnezeieşti Însuţi Te-ai înălţat pe Cruce, descoperind slava învierii şi înălţării celor ce se lasă în mânile dumnezeieşti şi primesc jugul Crucii cu răbdare şi mulţumire. Deci, ca tâlharul nerecunoscător, în ultima clipă strig către Tine: Pomeneşte-mă Doamne, întru Împărăţia Ta, cu pecetea Crucii Tale însemnându-mi iertare. Din sânurile pământului a fost scoasă arma biruinţei, iar vrăjmaşul crapă văzând înălţată Crucea prin care i s-a luat puterea. Veselie negrăită a umplut inima împărătesei Elena şi ca David ce dănţuia în jurul chivotului aşa sălta şi marele Constantin, văzând Crucea prin care s-a stricat blestemul morţii, care ţinea pe toţi în legea stricăciunii. Ca Celui Ce ai binevoit să înalţi înţelegerea noastră la tainicele gânduri dumnezeieşti ale iconomiei Tale, dăruindu-ne nouă cinstita Cruce ca punte a iubirii dumnezeieşti, semn al unirii cerului cu pământul spre mântuirea cetelor de creştini Îţi strigăm: Slavă Ţie, Hristoase, Lumina şi Învierea noastră, pe Tine Te înălţăm întru toţi vecii, iar cinstită Crucea Ta o cinstim cu bucurie şi mulţumire !
Amin

[cristiboss56]

În faţa Crucii Tale ne aplecăm, Iisuse Doamne, cu hotărârile noastre. Sigilează-le, întăreşte-le cu scump Sângele Tău, cu Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Dă-ne, Doamne, dar şi putere, căci noi suntem nişte fiinţe slabe şi neputincioase! Fără de Tine şi fără de Jertfa Ta cea sfântă noi nu putem face nimic.
Binecuvântat şi preamărit să fie Numele Tău, Doamne Iisuse, Căpetenia şi Desăvârşirea noastră, Viaţa şi Puterea noastră, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Tu, Care ai venit să arunci foc pe pământ şi nu doreşti nimic mai mult decât să fie aprins din ce în ce tot mai mare şi mai puternic… Te rog, Doamne Iisuse, să ai milă şi de mine şi să-mi dai lumina Ta şi Duhul Tău, prin Care să mi pot omorî firea mea pământească, răstignind-o pe crucea Ta, şi pentru ca să pot trăi apoi înalt şi rodnic, prin firea mea cea nouă şi sfântă din Tine, plin de Focul Tău Ceresc, Care este lumină, căldură şi putere.
Fă-mă şi pe mine, Doamne Iisuse, să cunosc care este voia Ta cea sfântă, plăcută şi desăvârşită, pentru ca s-o fac în orice fel şi în orice loc cum ai vrut Tu. Şi să nu pot dori pe lumea aceasta nimic mai mult, nici să nu pot iubi mai fierbinte nimic decât viaţa Ta cea veşnică şi slava Împărăţiei Tale. Tot ce pot face să fac pentru ea. Tot ce pot da sau pot primi să fie pentru ea. Tot ce pot scrie sau vorbi, cânta sau plânge, lucra sau gândi să fie pus numai în slujba acestei fierbinţi şi preţioase vieţi şi Împărăţii veşnice.
Căci numai pe aceasta o iubesc, o doresc şi o aleg. Ajută-mi s-o urăsc pe asta lumească tot atât cât o iubesc pe cealaltă, cerească. Amin.