Din Patmos:Maranatha!

Partea a-III-a ,,Bucuria"

,,Oamenii uita adesea ca lumea in care traim este veche,vorbesc ca si cum lumea ar fi aparut in acest secol,ca si cum oamenii ar fi niste creature noi,cu noi aptitudini si noi probleme.Omenirea este intradevar veche iar istoria civilizatiei,istoria rasei umane,nu este intr-un anumit sens nimic altceva decat istoria incercarilor omului de a-si rezolva problemele.Nimeni nu a vrut vreodata sa fie nenorocit.Oamenii au cautat intotdeauna fericirea,au facut tot posibilul pentru a o gasi.Inventivitatea si geniul rasei umane au fost aproape epuizate in acest efort de a gasi pacea, odihna,fericirea si bucuria.Iar astazi,probabil mai mult decat oricand,este evident ca acesta cautare nu a dus la nici un rezultat satisfacator,oamenii mai cauta si azi intrebandu-se cum ar putea gasi fericirea.Iar raspunsul inca le scapa.Insa primii crestini au gasit fericirea,vazand adevarul si crezandu-l,au parasit lumea si s-au alaturat Bisericii.Insa nici acesta caracteristica nu se incadreaza in idea obisnuita a omului.Unii oameni cred despre crestinism ca acesta nu ar fi decat un fel de lupta morala,de efort si stradanie.Crestinismul vine cu o ,,filozofie care ne face sa nesocotim placerile si sa traim zile de truda”.Acceptiunea obisnuita este ca crestinii traiesc limitat,cramponati,o viata marunta si mizerabila,caracterizata in primul rand de ce nu fac,ca sunt oameni care stiu destul despre Dumnezeu cat sa-I faca nefericiti,oameni care par sa nu gaseasca nici o bucurie in ceea ce fac.Crestinismul a pus un fel de frana vietilor lor,sta intre ei si o viata imbelsugata,libera,vesela si fericita.

A devenit curenta idea ca printr-o vointa puternica,de fier,crestinii se forteaza sa-si indeplineasca indatoririle,pe care le considera intr-o anumita masura corecte si se tem,probabil,sa nu le faca,asa ca se tarasc cu greu prin acesta lume,pierzand atat de multe.Din acesta cauza oamenii i-au intors spatele,pretizand ca astfel au gasit fericirea.Sa ne uitam deci la natura bucuriei si fericirii experimentate de acesti oameni[din Biserica Primara].Credeti ca crestinismul ar fi bulversat lumea atat de profund daca ar fi fost atat de negativ precum il prezinta oamenii?Bineinteles ca nu,ceea ce a cucerit lumea antica a fost acesta bucurie,acesta calitate indestructibila din viata acestor oameni si aceasta este cea mai acuta nevoie a contemporaneitatii.Trebuie sa avem grija cand ne uitam la natura acestei bucurii,lumea moderna abuzeaza de cele mai multe lucruri sfinte,abuzeaza chiar si de limbaj.Niciodata nu a vorbit lumea mai mult despre iubire ca astazi insa nu stie nimic despre ea.Atat de des ceea ce este numita iubire este de fapt pofta.Lumea crede ca este experta in acest subiect,nu o vedem strigand la televizor? Ce viata frumoasa,uitati-va la veselia carciumii!Uitati-va la fericirea,la abandonul,la libertatea din lume.Asadar cand definim bucuria trebuie sa ne amintim de celalalt element-frica.Ce fel de frica? Frica de Dumnezeu.Duhul Sfant a coborat pe pamant,puterea mareata a lui Dumnezeu s-a aratat si cand oamenii simt numai o atingere a puterii lui Dumnezeu sunt cuprinsi de teama.Exista in Biblie multe exemple despre frica de Dumnezeu.

Odata apostolul Petru si cativa dintre ceilalti ucenici petrecusera toata noaptea fara sa prinda ceva.in dimineata urmatoare Domnul a spus: ,,Departeaz-o la adanc si aruncati-va mrejele pentru pescuire”.Asa au facut si imediat au prins atat de multi pesti incat au inceput sa li se rupa mrejele.Va amintiti ce s-a intimplat dupa aceea?Petru a cazut inaintea Mantuitorului si a spus ,,Doamne pleca de la mine caci sunt un om pacatos”.Domnul nu-I spusese nici un cuvant lui Petru,nu-l mustrase si nu-l condamnase pentru viata pacatoasa.Nu,tot ce a facut a fost sa-si manifeste puterea Sa divina.Si cand simti atingerea puterii lui Dumnezeu,cand te simti coplesit inaintea unui Dumnezeu sfant te simti atat de mic.Acest sentiment este putin cunoscut azi,imi amintesc cuvintele unui batrin puritan care a trait cu 300 de ani in urma si care a spus: ,,Niciodata nu ma simt in prezenta mortii,ci intotdeauna imi plec capul in prezenta maretiei Sale”.Ce extraordinar lucru este atingerea lui Dumnezeu,nasterea unui copil,moartea unui suflet,Dumnezeu Creatorul si Fauritorul.Asa ceva au simt oamenii din Ierusalim[din Faptele Apostolilor].Duhul Sfant coborase acolo,acesti ucenici erau umpluti de putere-puterea lui Dumnezeu.,,Fiecare era plin de frica”(FA 2:43).Da,insa acesta nu este opusa bucuriei,aici se gaseste secretul bucuriei din punct de vedere crestin.Sunt sentimente atat de diferite de bucuria despre care vorbeste lumea.

Asa-zisa bucurie a lumii este artificiala,nu este adevarata,in acesta artificialitate rezida bucuria lumii.De ce depinde bucuria lumii?Ei bine,depinde totdeauna de ceva care te face sa crezi ca esti bucuros,este un artefact,lumea nu poate gasi bucurie fara droguri de un anumit fel.Oamenii refuza sa platesca putin mai mult pentru lapte insa nu si pentru placere.Trebuie sa o obtina,altfel sunt atat de nenorociti.Si bineinteles consecinta este ca fericirea lumii este superficiala,este doar ceva ce te ajuta sa uiti de problemele tale pe moment,un fel de somnifer,un tranchilizant.Insa diminueaza anxietatea insa nu o face sa dispara.Si totusi lumea continua sa traiasca in acest mod,alergand in cautarea placerii,cheltuind bani pentru ea si totdeauna placerea poarta cu sine un exces,un fel de dezmat.Niciodata elemental fricii nu este present.Din acesta cauza Pavel spune ,,Nu va imbatati de vin acesta este destrabalare.Dimpotriva,fiti plini de Duhul.”.El pune in opozitie doua forme de bucurie.Bucuria lumii,spune el,are in ea o lipsa de control,o nebunie,pe care o regreti dupa aceea.

Insa bineinteles problema finala a bucuriei pe care o ofera lumea este ca in mod invariabil este dependenta de circumstante.Acesta ne releva tragedia reala a vietii fara Cristos si sunt aproape speriat cand ma intalnesc cu anumiti oameni care par sa fie atat de fericiti.Am cunoscut soti si sotii care traiau o viata de fericire impreuna,insa bucuria lor era total dependenta relatia reciproca,nu de Cristos.Si am vazut ca daca unul dintre parteneri este luat,celalalt ramine devastat si dezolat.Chiar si in cea mai inalta forma a ei bucuria lumii este o bucurie care depinde de circumstante."(va urma)

Partea a-IV-a ,,Bucuria"

,,Si atat de mult din bucuria lumii dispare daca nu ai bani,daca nu-ti poti permite sa-ti cumperi placerile atunci nu mai ai nici o placer si esti nefericit.Stai imbufnat intr-un colt,invidios pe cei care se bucura,dorind sa te bucuri si tu.Insa bucuria care necesita sanatate,bogatie si prezenta altor oameni nu este o bucurie reala.Bucuria crestina este o bucurie profunda,pura si sfanta.Biblia o numeste ,,bucurie in Duhul Sfant” si este o bucurie care include elemnentul de teama.Lumea,bineinteles,spune ca nu poti amesteca teama cu bucuria.Si totusi se poate.Acesta este singura bucurie adevarata,in ea exista control,profunzime si sfintenie.Este o bucurie care vine de la Dumnezeu,este o experienta anticipata a gloriei lui Dumnezeu si a cerului pe care EL il imparte cu cei ce sunt in Cristos. Apostolul Petru vorbeste despre o bucurie ,,negraita si stralucita”si apostolul doreste sa spuna ca exista o asemenea bucurie ce nu poata fi descrisa in cuvinte.Mai mult,acesta bucurie nu depinde circumstante.Asa cum am vazut este usor sa fii fericit cand soarele straluceste si totul merge bine,cand avem buzunarele pline si familia alaturi de noi.Insa ce s-ar intimpla daca le-am pierde pe toate,unde ne-am afla?Si cand nu mai ai bani lumea poate fi cruda si rece,nu te mai vrea,lumea vrea doar oameni veseli.Cand ai mai mare nevoie de ajutorul ei nu are sa-ti dea nimic si iti intoarce spatele.Singura bucurie despre care merita sa vorbim,singura bucurie pe care ar trebui sa o cautam,este bucuria independent de circumstante.Acesta a fost minunata bucurie a primilor crestini.

Cand era in inchisoare Pavel le-a scris filipenilor(Filipeni 4:11-13).Stia ca urma sa fie dus la judecata,ca oamenii care spuneau initial ,,vom veni si noi cu tine”vor disparea chiar in nevoie(II Timotei 4:16-17) si totusi a rezistat si a continuat sa se bucure-sa se bucure in necazuri.Bucuria lui era independent de circumstante,puteau sa-I fie toate impotriva el tot se bucura.Acesta este singura bucurie adevarata,toti vom ajunge in situatia in care cele mai multe dintre lucrurile pe care ne bazam in lumea acesta sa ne fie luate.Vei cunoaste bucuria in aceste situatii,iata testul.Acesti oameni s-au bucurat,asa ceva ofera crestinismul,acesta este natura bucuriei.Asadar care este explicatia bucuriei crestine,putem accede la astfel de trairi?Mesajul ne spune ca putem dar trebuie sa facem ce au facut acesti oameni.Trebuie sa realizezi ca asa-zisa bucurie a lumii este un fals mizerabil iar acesta constientizare se numeste pocainta.Marturiseste acesta lui Dumnezeu,du-te la EL si cere mila si iertare pentru pacatele tale.Daca esti nevrednic de ele crede cuvantul Sau de dragoste.Cuprinde-l si arunca-te asupra lui,acesti oameni au procedat astfel si acesta este explicatia bucuriei si fericii lor extraordinare.

Lumea face enorma greseala de a pune fericirea ca scop al ei si prin urmare niciodata nu o atinge.Fericirea nu trebuie sa fie niciodata un scop in sine,Domnul a exprimat acest lucru intr-o fraza memorabilia:,,Ferice de cei flamanzi si insetati-nu dupa fericire ci-dupa neprihanire caci ei vor fi saturati”.Prin urmare de ce erau acesti oameni atat de fericiti?Deoarece zi de zi ascultasera invatatura apostolilor,cunoscusera partasia,frangerea painii si rugaciunea.Se bucurau datorita eliberarii din pacate,pe care au primit-o prin har.Au fost eliberati din ignorant ingrozitoare cu privire la Dumnezeu si la ei insisi.Si mai important,au fost izbaviti de pericol.Acesti primi crestini au fost ,,strapunsi in inima”s-au vazut dintr-o data sub mania lui Dumnezeu.Au vazut ca oamenii nu sunt animale ci creature facute dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,ca sunt fiinte responsabile care vor fi obligate sa stea in fata Creatorului lor si sa dea socoteala de viata traita in trup in acesta lume.Au vazut ca nu ii astepta decat suferinta si indepartarea vesnica din prezenta lui Dumnezeu.Au vazut enormitatea respingerii lui Cristos si s-au intrebat daca puteau fi vreodata iertati.Ascultand predica [lui Petru] au aflat ca puteau fi eliberati de sub mania viitoare.Si orice stie ceva despre aceste lucruri este fericit.O astfel de persoana este ca un om care sufera de o boala incurabila,a umblat pe la toti doctorii insa ii este tot mai rau si este pe punctual de a-si pierde orice speranta.Apoi afla ca exista un medicament,mai este nevoie sa va spun ca acel om este fericit? Amplificati aceste lucruri la infinit si iata bucuria unei persoane care devenea crestina.Din ce adancuri au fost eliberati crestinii!"

Au viata noua in ei,nu poti sa explicit viata dar stii ca o ai.Stiu ca sunt oameni noi si ca Dumnezeu este Tatal lor,au o noua capacitate de a intelege viata.Este glorios sa fii eliberat de acesta ambitie lumeasca,de succesul gol,lumesc.Succesul este bun insa daca traiesti pentru el si faci din el scopul vietii tale este mizerabil sit e duce in robie.Insa viata noua ii elibereaza pe oameni de toate acestea,apartin unei noi imparatii-Imparatia celor rascumparati.,,Si unde este Duhul Domnului”spune Apostolul Pavel,,acolo este slobozenia”(II Corinteni 3:17).Ei sunt liberi,independent de lume,de circumstante,de sansa sau de accidente.Si mai presus de toate crestinii vad planul lui Dumnezeu la lucru in lume.Vad viata in complexitatea ei,vad viata ferm,o vad pe toata: ,,Si ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra”(I Ioan 5:4).Insa si mai glorioasa si minunata este viziunea pe care acesti oameni o au asupra viitorului.Aici este dificultatea-viitorul.Acesta este problema omenirii nu-i asa? Poti fi foarte fericit in acest moment insa niciodata nu stii ce se va intimpla maine.Intotdeauna pare sa existe ceva ce strica totul.Peste tot exista un sentiment de nesiguranta,loviturile si sagetile sortii nemiloase.Iata problema si de aceea oamenii nu sunt fericiti cu adevarat,peste tot exista un sentiment de teama ,,daca izbucneste un alt razboi,daca tot ce am construit se va prabusi,daca toate casele mele se vor distruge,cu ce voi ramine,unde voi fi?”.O,nu exista odihna sau pace! ,,Nu te mai gandi”spune lumea,,drogheaza-te intr-un fel sau altul,asta este singura cale sa fii fericit”.Insa o asemenea fericire inseamna sa te inseli singur.

Aici[in Faptele Apostolilor]vedem oameni cu o bucurie care ii face capabili sa infrunte viitorul,orice ar veni.Crestinii nu asteapta prea multe de la lumea acesta.Stiu ca Domnul a spus: ,,In lume veti avea necazuri”,crestinii stiu ca acesta este o lume rea,plina de pacat si ca atata timp cat este asa va fi un loc de nefericire.Toata durerea si moartea sunt rezultate ale pacatului.Moartea nu ar fi intrat in lume daca nu era pacatul.Crestinii sunt gata sa infrunte viata,sunt pregatiti pentru orice eventualitate,vad viata in ansamblu si stiu ca niciodata nu vor mai fi lasati singuri.Exista cineva care va fi intotdeauna cu ei,este cineva care a spus: ,,Nicidecum n-am sa te las,cu nici un chip nu te voi parasi”(Evrei 13:5).Ei sunt gata sa infrunte viata pe care o mai au de trait,nu depind de viata acestei lumi,ci de viata lui Dumnezeu din suflet."(va urma)

In loc de final ,,Bucuria"

,,Si moartea? Ei bine,trebuie sa vina insa crestinii nu se mai tem de moarte deoarece stiu ca boldul ei a fost indepartat.Spre diferenta de ei din acesta cauza se tem oamenii de moarte,au sentimental ingrozitor ca,in cele din urma,Evanghelia poate fi adevarata si dupa moarte exista judecata.Legea lui Dumnezeu ne condamna,acesta este boldul.Insa spune Pavel scriindu-le corintenilor, in marele capitol despre Inviere:,, Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?" Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos! (I Corinteni 15:55-57).Cristos a inviat!A invins moartea si mormantul! ,, Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri este un castig. Sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine”(Filipeni 1:21,23).Din acesta cauza crestinii din Fapte erau bucurosi,erau umpluti de un duh de bucurie.Vedeau prin viata,vedeau prin moarte si dincolo de moarte.Le-a fost data o frantura a gloriei ce ii astepta.

Apostolul Pavel,scriind pentru a-I incuraja pe crestinii din Roma,spune: ,,Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi”(Romani 8:18).Viziune a gloriei.Sau,din nou,apostolul spune: ,, Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Filipeni 3:20-21).Acesta este viziunea care ii umple pe oameni de bucurie ,, Stim, in adevar, ca, daca se desface casa pamanteasca a cortului nostru trupesc, avem o cladire in cer, de la Dumnezeu, o casa care nu este facuta de mana, ci este vesnica.” (2 Corinteni 5:1).Sa cada bombele,sa vina razboiul,lasa ciuma sa devasteze pamantul,lasa-ma sa mor-ce este acesta?O trecere,sa fiu cu EL.Acest trup batrin al meu,trupul starii mele umile,trupul infirmitatii,al bolii,al mortii,transfigurat,schimbat,facut ca trup al lui Cristos cel Inviat iar eu aflandu-ma in acest trup nou,in prezenta Lui binecuvantata pentru a-mi petrece vesnicia cu EL.Pentru ca stiau lucruri ca si acestea acei oameni au fost umpluti de bucurie.Iata ce da sens Evanghelei,te face sa spui impreuna cu marele apostol ,, Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru. “(Romani 8:38-39).

Sufletul meu in mana Lui,sunt copilul lui Dumnezeu si lucrarea pe care a inceput-o in mine o va continua pana in ziua lui Cristos.Exista o glorie care ne asteapta,pe care nu o poate distruge nimic,chiar daca lumea ar face tot ce poate mai rau,chiar daca iadul s-ar dezlantui si chiar daca cel rau mi-ar da lovitura lui finala,asa cum o va face.Nu ne poate atinge,nu-I poate afecta pe copii lui Dumnezeu,nu poate face nimic in final acelora care au primit cu bucurie cuvantul Evangheliei.Iata o viziune a vietii care este pregatita pentru orice ar veni,care nu poate fi niciodata dezamagita, niciodata facuta de rusine.Este viata lui Dumnezeu in suflet,asa ca inchei cu aceste cuvinte marete ale apostolului Pavel care,uitandu-se la marile probleme,incercari si necazuri ale vietii a putut sa spuna: ,, Caci intristarile noastre usoare, de o clipa, lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava. Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad sunt vesnice. “ (2 Cor 4:17-18).

Iubiti prieteni,, Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamant. “(Coloseni 3:2) si atunci,ca si acesti primi crestini,veti fi umpluti de duh de bucurie si va veti petrece zilele laudandu-L pe Dumnezeu care v-a scos din imparatia intunericului si v-a mutat in Imparatia Fiului Sau iubit."( Martyn Lloyd-Jones).

[dobrin7m]

"“Fie ca un inger al Domnului, copilul meu, sa iti urmeze si sa iti arate calea catre Dumnezeu si catre mantuire. Amin. Ma rog ca Domnul sa iti dea sanatatea sufletului, caci este un mare dar al fiului, ce este daruit doar acelor suflete ce s-au dedicat pe deplin inchinarii si dragostei fata de Dumnezeu.

Lumea atrage tinerii precum un magnet; lucrurile pamantesti au mare putere asupra unui suflet nou luminat, ce tocmai a pornit sa isi gaseasca locul, sa isi afle scopul in viata si datoria ce il cheama. “Prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu. Cine va voi deci sa fie prieten cu lumea se face vrasmas lui Dumnezeu” (Iacov 4:4). Dumnezeu a pus deoparte bucuriile pentru vesnicie, caci atat El cat si sufletele noastre sunt pentru vesnicie. Nu exista comparatie intre bucuriile lumii si bucuriile curate ale lui Dumnezeu.

Bucuriile lumii sunt obtinute cu jertfe si costuri, si dupa bucuria lor vremelnica, sunt urmate de felurite consecinte, astfel ca li se zice in mod gresit placeri. Bucuriile lui Dumnezeu, insa, nu au astfel de urmari, deoarece bucuriile duhovnicesti aici jos pe pamant sunt cele dintai roade ale unei serii nesfarsite de bucurii si incantari in Imparatia Cerurilor. Pe cand, in mod contrar, cel ce a fost stricat de placerile lumii este silit sa se indrepte spre osanda vesnica cu primul indrumator spre stricaciune, diavolul.

Vremea vietii noastre, copilul meu, ne-a fost data precum o suma de bani astfel incat fiecare din noi sa se poata ocupa de mantuirea sa, si in functie de cum am incheiat aceasta afacere, vom deveni fie bogati, fie saraci. Daca folosim avantajul “banilor” vremii pentru a ne spori averea duhovniceasca, atunci intr-adevar vom fi negustori intelepti, si vom auzi vocea binecuvantata: “Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau” (Matei 25:23).

La capatul vietii noastre, o socoteala precisa va fi ceruta de la fiecare din noi: cum si unde am cheltuit banii vremii, si vai noua daca i-am risipit in cinematografe, in distractii, in desfrau, in vise desarte, in placeri trupesti. Caci ce aparare va putea limba noastra amutita sa gaseasca, si cum vom putea noi sa ne ridicam ochii si sa ne privim Hristosul, in timp ce El insira binefacerile fara de numar pe care dragostea Sa nemarginita le-a revarsat asupra noastra?

Acum cat avem timp, acum cat banii vremii inca nu s-au cheltuit cu totul si inca ii mai avem la dispozitie, sa cugetam cu atentie la lumea ratacitoare care cauta sa ne fure. Sa o impingem deoparte ca pe un les de caine putrezit, si cu acei bani sa mergem degraba sa cumparam lucruri de pret care, incercate cu focul, vor deveni foarte luminoase – daruri de pret ale Dumnezeului cel Sfant, bune spre a fi folosite ca podoaba a sfantului Ierusalim Ceresc. Noi sa nu cumparam pleava, care este lucrul de pedeapsa al intunecimii, caci vom cobori cu aceasta in focul vesnic al osandei, unde multimea de oameni care n-au dat pret darurilor lui Dumnezeu vor culege ceea ce au sadit! Saditi lucruri bune cu lacrimi, si apoi veti veni sa culegeti roadele bucuriei vietii vesnice!" Parintele Efrem Filotheiul misionar - intemeietor a saptesprezece manastiri ortodoxe in stil athonit in America si Canada

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...nde-gandurile/ )

Doamna Dobrin va multumesc cu respect si bucurie pentru randurile postate de dvs si as dori,pe scurt ca sa nu plictisesc,sa va spun si eu ceva.Maretele ziduri,fastuoasele multimi si aprobatoarele aplauze din partea lumii nu m-au impresionat niciodata dpdv al intelegerii si trairii credintei.Imi misca insa inima de piatra oameni precum cel din care ati citat sau precum acel calugar cu copii din Africa cu care (parca dvs)ati postat o poza acum ceva timp,simpli,fara aur si arginti, apostolici in traire si cuvant,luptatori pentru raspandirea Evangheliei si pentru mantuirea oamenilor,plini de bucurie si nadejde atat in timp de pace cat si in prigoana.In ei il putem vedea pe Dumnezeu la lucru in lume si parca pe forum se intreba cineva,intr-un topic,daca mai exista sfinti azi.Cu siguranta exista trebuie doar sa invatam sa-i vedem iar,sa ne curatim si noi prin puterea Lui pentru a vedea lumina lui Hristos pe care o raspandesc.

Acesti oameni,precum frumos arata si domnul arhimandrit Siluan Visan pe site,in articolul ,,Bucuria de a-ti ferici aproapele",traiesc un rod al bucuriei sfinte,rod al Duhului Sfant,un rod care prin sacrificiu,dragoste sfanta si lepadare de sine duc lumina mantuirii,prin Hristos,acolo unde intunericul inca se mai lupta sa-i tina pe oameni in intuneric.Slava lui Dumnezeu pentru cum lucreaza prin alesii Sai in lume,pentru proslavirea Numelui Sau.Ei,prin lepadarea de tot ce-in lumesc si egoist, isi arunca omul vechi in praful pocaintei si astfel au loc sa intre pe poarta cea stramta prin care uriasul ,,eu si doar eu"din fiecare nu poate intra,trebuie sa scada si iar sa scada pentru ca Hristos sa fie marit si prin EL sa intre in Imparatia Cerurilor.Frumosii sfinti ai lui Hristos,transfigurati si eliberati de zoaiele si murdaria din care restul ne hraim,sa-i tina mereu Dumnezeu in grija Sa.

O sa inchei si eu,ca o neinsemnata multumire,cu un citat dintr-o biografie despre Sfantul Ioan Casian: ,,Aşa precum El ne iubeşte cu iubirea cea adevărată şi curată care nu se stinge niciodată, să ne dăruim şi noi Lui printr-o legătură veşnică, de nedespărţit, pentru ca orice respirăm, orice înţelegem, orice vorbim, să fie cu Dumnezeu. Iar de starea aceasta ne vom putea apropia, atît cît este cu putinţă pe pămînt, plinindu-se cuvîntul Apostolului: Dumnezeu este totul în toate."

Va multumesc inca odata cu recunostiinta pentru cea ati adus din inima dvs si fie ca Tatal din Ceruri,Parintele Luminilor,sa va rasplateasca pentru ca cei milostivi prin cuvant sau fapta de mila vor avea si ei parte in fata Lui.

SEMA ISRAEL: EL IOTSER

,,Binecuvantati pe Domnul Cel vrednic de binecuvantare! Binecuvantati pe Domnul Cel vrednic de binecuvantare in veac de veac! Binecuvantat este Doamne, Dumnezeul nostru,Imparat al lumii,Care plasmuieste lumina si creeaza intunericul,Care face pacea si creeaza toate;Care lumineaza pamantul si pe cei ce locuiesc in el cu indurare si in bunatatea Lui inoieste mereu,zi de zi,lucrul creatiei.Cate de mari sunt lucrurile Tale Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut.Plin este pamantul de fapturile Tale Imparate care de atunci ai fost preainaltat,laudat,slavit si inaltat in zilele cele de demult.Dumnezeule vesnic indura-te de noi in marea Ta milostivire.

Doamne al puterii noastre,Stanca a scaparii noastre,Scut al mantuirii noastre,Adapostul nostru! Dumnezeu binecuvantat,mare in stiinta,EL a alcatuit si lucrat razele soarelui a plasmuit tot ce-I bun spre slava Numelui Sau.In jurul puterii Lui a pus luminatori,capeteniile ostirii Lui sfinte care inalta pe Cel Atotputernic povestesc neincetat slava lui Dumnezeu si sfintenia Lui.Binecuvantat fii Doamne,Dumnezeul nostru,pentru maretia lucrarilor mainilor Tale,pentru luminatorii straluciti pe care i-ai facut si care te slavesc! Sela!

Binecuvantat fii Stanca noastra,Imparatul nostru si Izbavitorul nostru, laudat fie in veci numele Tau,Imparatul nostru.EL si-a plamadit slujitori, slugi care stau in cele inalte si fac sa se auda cu frica sunetul cuvintelor Dumnezeului Celui Viu si Imparatului a toate.Toti iubiti,toti alesi,toti tari,implinesc toti cu frica si cutremur voia Ziditorului lor.Toti isi deschid gura cu sfintenie si curatie,cu cantari si laude si binecuvanteaza, lauda, slavesc, cinstesc sfintesc si iubesc Numele lui Dumnezeu.Imparat mare, puternic si infricosator:sfant este EL!Si toti isi pun jugul Imparatiei ceresti unul de la altul si se indeamna unul pe altul sa-L sfinteasca pe Ziditorul lor cu seninatate si cu glas placut si curat;toti impreuna ca unul intoneaza sfintirea si rostesc cu teama:Sfant!Sfant!Sfant Domnul ostirilor ceresti!Plin este tot pamantul de slava Lui!"

EL QUADOS-QUEDUSA: ,,Din generatie in generatie vom vesti marirea Ta si in veci vom proclama sfintenia Ta,Lauda Ta,Dumnezeul nostru,nu va inceta niciodata din gura noastra,caci Imparat mare si sfant esti Tu.Binecuvantat esti Doamne,Dumnezeule atotsfant!"

Copii lui Dumnezeu par saraci si tristi cand cauta in gunoaiele lumii acesteia cu maini lacome.Se strapung singuri cu o multime de chinuri ce razbat din groapa pieirii si uita de calatoria lor prin pustiul lumii spre limanul Imparatiei. ,, Asa vorbeste Domnul: "Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! Caci este ca un nenorocit in pustiu si nu vede venind fericirea; locuieste in locurile arse ale pustiului, intr-un pamant sarat si fara locuitori.”(Ieremia 17:5-6).

Nu te va parasi niciodata copile,din vesnicie te-a iubit,de cand erai inca o scanteiei in pantecele mamei tale te-a inconjurat cu dragostea Lui.Lumea aceasta va trece intr-o zi si un cer si nu nou pamant vor rodi bucurie si pace.De aceea sa nu-ti fie frica sa parasesti scena acestei lumi cu ispitele ei si sa mergi,prin credinta,spre clipa cand ce este desavarsit va veni si ce este ,,in parte se va sfarsi”:,, Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul! Caci el este ca un pom sadit langa ape care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura cand vine, si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei nu se teme si nu inceteaza sa aduca rod.”(Ieremia 17:7-8)

Partea I

,,In zona noastra era un munte din varful caruia puteai vedea fiecare ciuline,cum zicem noi,si fiecare loc unde se adaposteau oile.Obisnuiam sa merg acolo cu un binoclu puternic,cu care puteam scurta intreaga zona.Imi amintesc ca intr-o dimineata devreme de vara,cand mieii erau deja marisori,eram sus pe munte.Era o vreme cand aveam mari probleme cu vulpile de deal.Asadar stateam acolo pe la trei si jumatate dimineata,cu acest binoclu,cu o pusca si cu toiagul de pastor.Am vazut ceva ce n-am mai vazut si n-am sa uit niciodata.Stand pe varful dealului si privind in vale am vazut o vulpe adunand oile exact cum le adunau cainii nostrii.Stiti cum sunt folositi cainii pentru a aduna oile impreuna si pentru a le deplasa dintr-un loc in altul.Ei bine,de data acesta,o vulpe facea exact acelasi lucru.Toate mamele incercau din rasputeri sa-si apere mieluseii.Vulpea incerca sa le duca intr-un loc mlastinos unde mieii,desi marisori,s-ar fi impotmolit.Am stat o vreme si m-am uitat la ea uimit de felul in care stia sa manevreze oile; mai bine decat orice caine ciobanesc.Dupa o vreme oile erau istovite si infricosate.Pentru ele lumea era cu susul in jos,iar ochii vedeau doar vulpea.In momentul cand am vazut ca vulpea era gata sa ucida am facut ceva foarte simplu.Am pus doua degete in gura si am fluierat.Vulpea a fugit ca din pusca,ochii pastorului au fost tot timpul asupra oilor,stiind exact ce se intimpla,si avand intr-o clipa abilitatea de a le feri de pericol.

Primul lucru pe care-l faceam cu fiecare oaie,pe care o aduceam acasa pentru a o adauga la turma,era sa iau un cutit bine ascutit,nu le taiam gatul,ci le marcam urechile.In Scotia il numeam ,,semnul lung”.In fiecare iarna,in luna noiembrie,obisnuiam sa luam mieii nascuti de primavara si sa-i ducem intr-un staul mai jos de casa noastra.Era un staul mare,de aproximativ 60 la 80 de acri.Mieii acestia urmau sa ierneze acolo in camp,fiind hraniti dintr-un jgheab de lemn in care puneam mancare in fiecare dimineata.In luna august,fiind deja un tinerel,m-am dus la studii in Edinburgh.Oile mi-au lipsit mult.Intr-un sfarsit de saptamina,auzind ca fratele meu are deja miei de-o luna,mi-am zis: ,,Merg acasa sa vad oile”.Aveam o motocicleta cu care am facut tot drumul pana acasa.In prima dimineata i-am zis fratelui meu: ,,Merg cu tine sa hranim mieii”.Ajungand la usa staulului i-am zis fratelui meu: ,,Lasa-ma sa-i chem eu”.Am inceput sa-i strig asa cum obisnuiam intotdeauna,erau toti imprastiati prin tarc.I-am chemat din nou dar nici macar unul nu si-a ridicat capul.Am incercat din nou dupa care am renuntat si i-am spus fratelui meu ,,Cheama-i tu!”si el i-a chemat. Vocea lui semana mult cu a mea,multi oameni nu puteau face diferenta intre vocea lui si vocea mea si totusi,cand i-a chemat,fiecare mielusel din tarc si-a ridicat capul si a inceput sa fuga spre el.Vocea mea era un simplu sunet pentru ei dar vocea fratelui insemna ocrotire intr-o dimineata rece si inghetata.Mieii cunosteau vocea pastorului.

Intr-o zi eram acasa in vacanta de vara si lucram cu fratele meu.Ne uitam la niste miei care fusesera separati de mamele lor intr-un alt staul.Si cum stateam si admiram mieii deodata am simtit nasul unei oi mirosind in palma mea.M-am uitat in jos si am vazut ca era o oaie de vreo cinci ani,oaie pe care cand era doar un miel am ingrijit-o timp de sase luni,hranind-o si purtand-o in brate.Cu toate ca dupa cele sase luni a trebuit sa se hraneasca iar pe camp oaia aceea venea tot timpul dupa mine.Si celelalte oi ma cunosteau ca si pastor al lor dar nu erau atat de atasate de mine ca acesta una.Asadar oaia nu ma vazuse de aproape trei ani.In perioada aceea erau aduse de pe un deal si tinute intr-un staul de la marginea dealului la o departare de ferma de aproape trei mile.Stateam acolo cu fratele meu care in timpul acestor trei ani ii fusese pastor.Cu toate acestea oaia a venit la mine,fapt care m-a bucurat pentru ca inca isi mai aducea aminte de mine.Imi mai aduc aminte ca in timpul perioadei mele de pastorire a oilor a aparut o capra alba.Nu stiu de unde venise dar presupun ca s-a ratacit de la o alta turma.Arata ciudat intrucat semana mai mult cu o oaie decat cu o capra.Ce mi-a atras atentia a fost ca nici o oaie de pe deal n-a crezut ca si capra este oaie si de aceea nici nu s-au alaturat ei.

Exista un lucru care nu lasa oile sa stea culcate si anume antagonismul in interiorul turmei.Noi aveam ceea ce eu obisnuiam sa numesc ,,oaia sefa”.Intr-un cotet de gaini gaina se numea ,,gaina cu ordinea”. Intotdeauna exista o oaie care vroia sa fie oaia cea mai grozava,sau sefa,care sa se evidentieze si sa-i zica pastorului”: ,,Uita-te la mine cum am eu grija de toate celelalte".Cateodata ma luam de cate o oaie si o certam zicandu-i: ,,Las-o in pace”si oaia intelegea.Cand oile se odihnesc nu se odihnesc pe un loc sterp ci se strang toate si se culca unde-i locul plin de iarba.Cand le vedeam stand in picioare stiam indata ce nu le placea. Oaia care facea pe sefa incerca sa le arate celorlalte cat de grozava este.Se ducea la cate o oaie care statea culcata si o calca pe picioare,uitandu-se fioros la ea,dupa care o vedea-i pe cealalta,biata de ea,sculandu-se si fugind cativa metri mai incolo.Apoi se ducea la alta oaie si tot asa pana ridica toata turma in picioare si nu se oprea pana nu ma vedea.Pentru o oaie ca acesta aveam un fluierat specific si dupa ce fluieram o singura data oaia inceta si dupa cateva clipe toate oile se culcau la loc.Oile nu stau culcate cat timp exista vrajba,frustrari si tulburari intre ele.

Oaia trebuie sa bea apa ca sa poata trai.O oaie are 70% in corpul sau fluid cum de fapt exista si in om.Intr-un anumit sezon al anului oaia nu are nevoie sa bea multa apa pentru ca si-o ia din roua.Imi amintesc cum ieseam cu turma diminetile de primavera si vara devreme pe la ora trei sau patru in fiecare dimineata.Pastoream turma in partea cea mai de vest a teritoriului unde rasaritul soarelui era mai tarziu decat in partile coastei de sud si de est.Indata ce soarele rasarea vedeam cum coborau oile de pe varful dealurilor in vaile unde era iarba cea mai verde.Cateodata puteai vedea cum stralucea valea incarcata de roua,incat iti dadea impresia ca vezi un camp plin de perle unde oile mancau si beau in acelasi timp.O oaie niciodata nu va bea apa dintr-o apa care curge repede.Cand ne duceam turmele de la ferma trebuiau adunate si coborate de pe deal.Veneau de pe cea mai indepartata parte a dealului si eram nevoiti sa trecem cu oile prin doua paraie.Dupa ce le duceam pe o zi calduroasa distanta de aproape trei mile oile erau atat de insetate incat le atarna limba din gura.Asadar primul parau pe care-l treceam era plin de pietris si bolovanis.Era o apa repede curgatoare cu multe unde si din acesta cauza nici macar o oaie,nici chiar cea mai insetata,nu s-ar fi oprit sa bea.Dar cand ajungeam la celalalt parau,la o jumatate de mila de primul,vadul era foarte larg si apa linistita. Din aceea apa linistita fiecare oaie se oprea ca sa bea."