Coborarea mintii in inima

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

Ceea ce spui tu e aproape utopie. Cel putin pentru noi, cei expusi acestei lumi sufocate de opusul acestei stari. Ce faci tu ca sa reusesti sa primesti harul? Poate plangi in timpul sf. liturghii... Multi o fac! Poate ai renuntat sa mai privesti la televizor... Multi chiar au renuntat! Poate te rogi zilnic 10-20 de minute sau o jumatate de ora... Multi se roaga ore in sir iar altii... neincetat. Poate ti-ai facut mila de cersetorul din colt si l-ai milostivit cu un banut... Multi traiesc numai pentru a face milostenie din putinul care-l au! Poate te-au coplesit remuscarile pentru pacatele trecutului tau... Pentru a primi harul, e nevoie de bataturi la genunchi si blocarea a mii de ispite care vin sub forme cu totul inedite, pe care la inceput nu le sesisezi din naivitate, iar mai apoi din mandrie! Poate Dumnezeu te-a fericit cu putin, pentru a-ti intari nadejdea... Altii sunt cu toata fiinta lor in duh, si totusi... la limita deznadejdii!... Si tot asa, si tot asa...
Parintele care "a spus mai de mult" ce a spus, a pus o samanta. Ea poate rodi, dar pentru asta are nevoie de mult: sa nu fie in drum, sa nu fie in loc pietros, sa nu fie intre spini, sa nu fie acoperita de buruieni, iar daca totusi va ajunge sa dea rod, sa nu-l manance ciorile!... Recunoaste ca sansele sunt foarte reduse, iar pentru a reusi e nevoie de TOT. Iar "tot" nu inseamna nici compromis, nici sacrificiu, ci dragoste si smerenie. Fiecare clipa (buna sau rea), sa o primesti ca pe un pret al propriei mantuiri si sa o tratezi ca atare; nu cu suparare si cartire, nu cu manie si nervi, nu cu durere si repros ("De ce mie, de ce eu?")... Cand vei simti nevoia sa strangi la piept tot omul de pe strada, cand vei lacrima de fericire privind un copil, o pasare, o floare, o vietate lasata de Dumnezeu pentru ca tu sa te bucuri si sa-L simti in TOT ce te inconjoara... atunci vei sti ca nu mintea ci Dumnezeu Insusi a coborat in inima ta, a facut curat si S-a asezat acolo. Iar coborarea mintii e doar o "figura de stil", fiindca practic nu poate fi exprimata suficient de clar pentru ca omul sa spuna: "Da, am inteles!" TOATE scrierile sfintilor parinti (si sunt atat de multe ca nu-ti ajunge o viata sa le cercetezi) de fapt la asta vor sa se ajunga: rabdare, dragoste, smerenie, milostenie si mai ales o constiinta de sine care sa nu se raporteze la nimic lumesc, ci numai la Dumnezeu... Daca poti fi capabil de toate astea, poti sa ai in jurul tau o mie de femei goale fiindca le vezi ca pe niste fiinte dragi lasate de Dummnezeu ca si sublim al naturii nu ca obiect sexual... Iar, ca si barbat, daca placerea erotica te lasa rece, doar mandria mai ramane un pericol... restul sunt floare la ureche!
Ca atare, nu te chinui acum sa-ti duci mintea in inima. Crede-ma, nu doar ca e imposibil ci si absurd. In fond, nu de "minte" vorbim, ci de Dumnezeu. Iar pentru ca Dumnezeu sa coboare acolo, e nevoie de o "deratizare" totala, bineinteles, nu fara mila si ajutorul Lui!... Nu te cunosc, nu stiu cat te rogi, nu stiu cu ce te ocupi, dar din modul cum iti expui ideile, inteleg ca te limitezi la "ipotetic". Daca totusi VREI CU ADEVARAT, lecturarea scrierilor sfintilor parinti este doar un paleativ... Tu nu esti nici in pustie, nici in inchisoare ostila credintei tale, nici intre musulmani... Esti inconjurat de tentatii de toate formele. Dupa rugaciuni curate, vei intalni acel duhovnic, care iti va calauzi pasii incet-incet, povatuindu-te pana te vei dumiri singur. Altfel... ne jucam si ... vorbim vorbe!

[Mosh-Neagu]

As vrea sa cred ca interventia mea anterioara nu a supartat si nu a dezamagit pe nimeni. Pana la urma, nu sunt eu in masura sa judec cum si cat de repede reuseste cineva sa ajunga la "inalta cugetare". Si nici n-as vrea sa se inteleaga ca eu as fi ajuns... "undeva"! La teorie cred ca ma descurc binisor. Practic insa, nu prea am cu ce ma lauda!...
Legat de subiect, redau mai jos doar cateva invataturi din Filocalia, volumul VI. Poate foloseste cuiva, mai ales acum in Postul Mare, cand ar trebui sa tindem ceva mai mult spre Sfintii Parinti.

Socotesc că patru sînt cauzele virtuţilor îmbinate în treimea desăvîrşită. Cea dintîi este libertatea, adică nepătimirea sufletului, care a înaintat de la lucrarea ostenitoare la contemplarea naturală a zidirii şi de acolo a intrat în întunericul cunoştinţei lui Dumnezeu.
A doua, curăţia minţii prin lacrimi şi rugăciune, din care se naşte cuvîntul harului şi izvorăsc undele înţelesurilor.
A treia este sălăşluirea Sfintei Treimi în noi, din Care ies revărsările de lumină ale Duhului spre folosul fiecăruia din cei curăţiţi, pentru dezvăluirea tainelor Împărăţiei cerurilor şi pentru descoperirea vistieriilor lui Dumnezeu ascunse în suflet.
A patra, este trebuinţa care sileşte pe tot cel ce a luat talantul cuvîntului cunoştinţei, să-l propovăduiască, dată fiind ameninţarea lui Dumnezeu, Care zice : «Slugă vicleană şi leneşă, trebuia să dai argintul meu zarafilor şi eu venind aş fi luat al meu cu dobîndă» (Matei XXV, 27). De aceasta temîndu-se şi David, a zis : «Iată, buzele mele nu le voi împiedica, Doamne, Tu ştii; dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea ; adevărul Tău şi dreptatea Ta le-am grăit. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău de la adunare multă » (Ps. XXXIX, 11).
(...)
Precum trupul are cinci simţuri : vederea, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul, aşa şi sufletul are acelaşi număr de cinci simţuri : mintea, raţiunea, simţirea înţelegătoare, cunoştinţa şi ştiinţa. Ele se adună în trei lucrări ale sufletului : mintea, raţiunea şi simţirea. Prin minte primim înţelesurile ; prin judecată tîlcuirile ; iar prin simţire, chipurile cunoştinţei şi gîndurile dumnezeieşti.
Cel a cărui minte deosebeşte bine înţelesurile gîndurilor şi-şi însuşeşte curat cugetările dumnezeieşti, a cărui raţiune tîlcuieşte mişcările naturale ale întregii zidiri văzute, desluşind raţiunile făpturilor, iar simţirea spirituală primeşte ştiinţa înţelepciunii şi cunoştinţei cereşti, a ajuns mai presus de simţuri, trecînd prin iluminările Soarelui dreptăţii dincolo de simţire. El se bucură de desfătare cu cele nevăzute.
Puterile cuprinzătoare ale minţii sînt patru : cuminţenia, agerimea, înţelegerea şi destoinicia. Cel ce uneşte pe acestea cu cele patru virtuţi cuprinzătoare ale sufletului, însoţind cu cuminţenia minţii, cumpătarea sufletului ; cu agerimea, chibzuinţă ; cu înţelegerea, dreptatea ; cu destoinicia, bărbăţia, şi-a întocmit sieşi, în chip îndoit, căruţă de foc ce-l duce la cer şi din care luptă împotriva celor trei căpetenii şi puteri generale ale oştirii patimilor : iubirea de argint, iubirea de plăceri şi iubirea de slavă.
(...)
Nu va putea să se cunoască cineva pe sine, de nu-şi va întoarce mai întîi puterile sufletului său, prin pocăinţă dureroasă şi stăruitoare, ca să le facă aşa cum ni le-a dat Dumnezeu de la început, cînd l-a zidit pe Adam şi a suflat în el suflare de viaţă; nici nu va putea dobîndi gîndul neînfumurat, neiscoditor, neviclean, simplu, smerit, străin de pizmă, de clevetire, care e stăpîn peste patimi şi robeşte toată cugetarea ascultării de Hristos. Nu-şi va avea sufletul nici aprins şi înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, nici stăpîn pe hotarele înfrînării, îndestulat cu cele ce se nimeresc şi dornic de odihna sfinţilor. Iar dacă nu va dobîndi acestea, nu va putea dobîndi nici inimă blândă, paşnică, nemînioasă, bună, negîlcevitoare, plină de toată mila şi bucuria. Sufletul dezbinat astfel în el însuşi şi cu puterile tulburate nu va putea primi razele Duhului.
CUVIOSUL NICHITA STITHATUL, CELE 300 DE CAPETE - fragmente

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

.... nu te chinui acum sa-ti duci mintea in inima. Crede-ma, nu doar ca e imposibil ci si absurd.

Iată ce scriu astăzi moşii!
Oare nu-i aud strămoşii?...
(E strigător la Cer, Doamne iartă-mă!)

P.S. Dar când să ne chinuim, Moshule? După scurgerea vremii de pocăinţă, cumva? După moarte să ne mai războim cu duhul cărnii? Nu acum e vreme de chinuri, de strădanie "până la sânge" pentru cel care nu voieşte chinurile veşnice?
Şi de ce ar fi absurd să lucrezi rugăciunea?
Şi chiar dacă e imposibil: nu ştiai că la Dumnezeu, Care lucrează prin Duhul în rugător, e posibil ceea ce la om e imposibil?
Şi de ce te-ar crede, în definitiv, pe tine cineva? Iar nu mai degrabă pe Hristos, pe Apostol, pe Părinţii filocalici şi pe preoţii Domnului.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cezar_ioan

(E strigător la Cer, Doamne iartă-mă!)

N-am mai intrat demult pe-aici, iar de scris cu atat mai putin.
Frate Cezar, iarta-ma, te rog! Nu vreau sa te smintesc. Mesajul meu se dorea a fi o concluzie trasa de-a lungul a niste ani. Nu-ti raspund sa ma justific, fiindca nu foloseste nimanui, iar mie cu atat mai putin. Mesajul meu nu se limita la numai atat... Harul nu vine peste noapte, iar dusul "mintii in inima" e o trancaneala fara sens, fiindca mai intai este smerita osteneala si abia mai apoi ne bucura Dumnezeu cu harul acela de care vorbim. Nimeni nu e pe deplin vrednic sa coboare mintea in inima, iar daca se intampla, e numai prin mila lui Dumnezeu, dupa ce am facut cate ceva sa ne curatam de pacatele firii. Ipotetic putem discuta la fel ca obisnuitii carciumilor care se vad capabili sa fie si Presedinti si Prim-ministri. Sau altfel spus, ca sa ajungi profesor, trebuie sa treaca un timp indelungat de osteneala si mai ales de rezultate. Abia dupa ce ajungi profesor, stii si mai ales inveti ce inseamna a fi... profesor. Pana atunci sunt doar tendinte si presupuneri.
Imi cer iertare pentru interventie. Nu vreau sa supar pe nimeni. Era doar un gand care sa ne ajute cumva sa ajungem "acolo" unde facea parintele referire, ca si Sfintii Parinti sau apostoli...
Este o polemica inutila si mai ales daunatoare sa vorbim despre vointa de a "lucra" mental la acest lucru, in timp ce in timpul ramas sa cochetam mai departe cu pacatul stiut si nestiut. NU NOI coboram cu mintea in inima, asta o spun cu toata certitudinea, ci bunul Dumnezeu isi face mila si ... ne ia in seama!...
Iertare!

[cezar_ioan]

Da Moshule, înţeleg, e OK.
Eu cred că vorbim din experienţe şi înţelegeri destul de diferite pe subiectul ăsta şi mai ales cred că vorbim un pic despre altceva. Fiecare a focalizat pe un aspect şi de aici o neînţelegere serioasă. Mi-am expus poziţia faţă de acest subiect, al rugăciunii, în alte topice, pe larg. Nu e nimic nou sau interesant în ce scriu eu faţă de ceea ce am înţeles de la rugători (Părinţi) şi din puţina mea amărâtă de osteneală. Care nu merită luată în seamă, că e apă de ploaie, însă în mod firesc scriu şi din prisma ei, nu doar din cărţi.

Te rog şi eu să mă ierţi pentru ce am greşit faţă de tine.
Toate cele bune, Moshule! Doamne ajută!

[Amistad]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Ipotetic putem discuta la fel ca obisnuitii carciumilor care se vad capabili sa fie si Presedinti si Prim-ministri.

Eu unul sunt de acord cu tine. Dar ma intreb cum sa facem noi rugaciunea noastra mai buna. Poate ai citit ceva care te-a ajutat. Ceva mai deosebit. Ceva care ajuta practic. Sau ai ceva ganduri folositoare. Ceva sfaturi. Cu plictiseala cum facem? Cu imprastierea gandurilor la rugaciune. Poate ai ceva metode sau sfaturi folositoare pentru a face fatza acestor probleme.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Amistad

Eu unul sunt de acord cu tine. Dar ma intreb cum sa facem noi rugaciunea noastra mai buna. Poate ai citit ceva care te-a ajutat. Ceva mai deosebit. Ceva care ajuta practic. Sau ai ceva ganduri folositoare. Ceva sfaturi. Cu plictiseala cum facem? Cu imprastierea gandurilor la rugaciune. Poate ai ceva metode sau sfaturi folositoare pentru a face fatza acestor probleme.

Poate raspunsurile pe care le voiai le-ai si primit deja, fiindca atunci cand cautam si ne punem nadejdea, Dumnezeu ne raspunde prin multe mijloace. E de-ajuns sa dorim sa "vedem" acele raspunsuri.
Iata, si astazi preotul a tinut o predica extrem de frumoasa si ca de obicei in cuvintele lui am descoperit multe raspunsuri pe care si eu la randul meu le caut. In fond nu trebuie sa vizam senzationalul, iar schimbarile care au loc in inima noastra nu se petrec ca si cum am apasa pe un buton... Daca se intampla sa primim harul, acesta isi face cunoscuta prezenta foarte discret ceea ce are darul sa ne uimeasca si sa ne smereasca, fiindca in mod sincer realizam pacatosenia si nevrednicia noastra si ca nu meritam atata bucurie si bunatate din partea lui Dumnezeu.
Auzim de multe ori vorbindu-se de milostenie, de post indelungat, de fapte "speciale"... Fara smerenie, oricat am fi de milostivi si de postitori si de rugatori, harul nu poate sa apara fiindca este oprit de mandrie si slava desarta, de flecareala pe care noi o ridicam la rang de inteleptire pentru ceilalti pe care-i trecem involuntar la "Invata-voi pe cei fara-de-lege, caile Tale!" Imaginandu-ne astfel de situatii, niciodata nu vom accepta in interiorul nostru ca altii sunt mai buni si mai credinciosi decat noi, si ne facem pareri exagerate despre propria noastra credinta, trecand cu multa usurinta peste toate slabiciunile si metehnele noastre, care in ochii altora sunt pietre de poticnire in calea mantuirii...
Ca sfat, singura "metoda" pe care o recomand, este gandul ca fara Dumnezeu nu esti nimic pe lume si ca El este mult prea ingaduitor cu tine in tot ceea ce-ti ofera si ca intotdeauna, sunt atatia altii in jur care merita mai mult decat primesti tu! Iar pentru asta ai o mie de motive sa-I multumesti. Nu se poate ca, privind in oglinda sufletului, sa nu iti dai seama cat de mult ai gresit si gresesti mereu in legile Lui. Daca suntem indeajuns de obiectivi, ne vom smeri cu siguranta!!!
Doamne-ajuta!

Vă rog să îmi permiteţi să mă folosesc de acest topic pentru a aduce în discuţie o întrebare care mă "frământă": cam care este legătura între minte şi inimă, între înţelepciune şi iubire? Recunosc că sunt cam vagă în formularea de mai sus, căci nu pot să exprim exact tot ce îmi trece prin cap... Întrebarea s-a născut când eram în concediu, anul trecut, cu o prietenă. În rugăciunile noastre, eu ceream/ puneam accent pe iubire, iar prietena mea pe minte. Fiecare din noi credeam că ceea ce cerem ar fi mai important: eu - iubirea din inimă, iar ea - mintea/ înţelepciunea/ deşteptăciunea.

Fireşte, şi iubirea, şi înţelepciunea, şi raţiunea sunt virtuţi pe care tindem să le dobândim. În ce măsură ele sunt subordonate altora... Aaaa.. probabil ar trebui să citesc "Scara" sfântului Ioan Scărarul...

În plus, ar putea exista şi o diferenţă de percepţie asupra noţiunilor folosite, căci prietena mea vedea în iubire sentimentalisme lacrimogene, iar eu mă gândeam la minte şi la raţiune ca fiind implicit mai reci, mai dure, abstracte.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Annyta

Vă rog să îmi permiteţi să mă folosesc de acest topic pentru a aduce în discuţie o întrebare care mă "frământă": cam care este legătura între minte şi inimă, între înţelepciune şi iubire? Recunosc că sunt cam vagă în formularea de mai sus, căci nu pot să exprim exact tot ce îmi trece prin cap... Întrebarea s-a născut când eram în concediu, anul trecut, cu o prietenă. În rugăciunile noastre, eu ceream/ puneam accent pe iubire, iar prietena mea pe minte. Fiecare din noi credeam că ceea ce cerem ar fi mai important: eu - iubirea din inimă, iar ea - mintea/ înţelepciunea/ deşteptăciunea.

Fireşte, şi iubirea, şi înţelepciunea, şi raţiunea sunt virtuţi pe care tindem să le dobândim. În ce măsură ele sunt subordonate altora... Aaaa.. probabil ar trebui să citesc "Scara" sfântului Ioan Scărarul...

În plus, ar putea exista şi o diferenţă de percepţie asupra noţiunilor folosite, căci prietena mea vedea în iubire sentimentalisme lacrimogene, iar eu mă gândeam la minte şi la raţiune ca fiind implicit mai reci, mai dure, abstracte.

"Inaintea tuturor lucrurilor si in toata savarsirea sa-ti fie tie pururi inainte-mergatoare si inainte-statatoare: dreapta judecata si pricepere- si asa niciodata intru nimic nu te vei insela, vei fi mai presus de toata amagirea.
Asa cum toate lucrurile cele din afara nu pot fi vazute fara ochi, tot astfel si cele launtrice, duhovnicesti nu pot fi pricepute decat cu mintea si cugetarea.

Nu incepe nimic si nu face nimic pana nu vei chibzui, unindu-te in rugaciune cu Dumnezeu. Caci nimic nu il face pe om mai neprihanit si mai statornic in toate lucrurile, precum dreapta judecata si chibzuinta. "Sa cugeti la toate cele pe care vrei sa le faci, a grait Domnul lui Iosua Navi.

Inaintea oricarui pacat sta nebunia, iar chibzuinta precede virtutile si faptele bune. Nechibzuinta niciodata nu va aduce omului pace si mangaiere desavarsita, daca insasi mintea prin luminarea ei, nu va linisti si va mangaia sufletul.
Asa cum cel orb nu are liniste pana ce nu vede lumina, tot astfel si cel nebun nu poate avea liniste pana ce nu va ajunge intru cunostiinta.

Cu atat mai mult cugetarea si chibzuinta trebuie ravnite inaintea tuturor virtutilor, deoarece in cugetare si in chibzuinta se cuprinde inceputul a tot binele; astfel incat nici virtutea nu poate fi virtute cum se cuvine daca aceasta nu va fi ajutata si carmuita de cugetare si chibzuinta.

Dupa cum dintre toate simtirile firesti vederea celor vazute este cea mai minunata si plina de bucurie, tot astfel in toate cele de gand si cuget, cel mai minunat si mangaietor este cugetul si cunostiinta tuturor lucrurilor.
Iata intru ce sta viata vesnica!
Iata intru ce sta si caderea si primirea chinului!" Sf. Dimitrie al Rostovului - Alfavita duhovniceasca

Iubirea fara de o judecata dreapta este o iubire nebuna si stramba. Iar daca inima iti este plina de pacate la fel iti este si iubirea.
Sunt patimi si pacate ce izvorasc din inima. Acestea se infaptuiesc cu o iuteala mai mare decat cele din minte. E nevoie de atentia multa pentru a opri pacatul ce pleaca din inima.

"Casa Tie sa ma fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte, da-mi dupa
dorul meu, Mantuitorule, in inima mea vino sa locuiesti si din aceasta toata rautatea sa
stergi. Dumnezeiasca Ta iubire sa sadesti in ea si Harul Tau cel sfant peste ea sa-l reversi.
Vederea mintii mele, Hristoase, sa-o luminezi si ochii cugetului meu, Mantuitorule sa
curatesti Ca sa ma vad biserica Duhului Sfant si, dupa moarte, impreuna locuitor cu
cetele ceresti. Amin." Vedere duhovniceasca - manuscris a unui ieromonah anonim athonit

ar fi bine sa citesti aceasta "Vedere duhovniceasca" ca sa iti faci o idee cam ce avem cu totii in inima noastra.