Stareții de la Optina

Odată am văzut în biserică un episcop. fața lui mi-a atras atenția fără să vreau. Mi-am adus aminte de cuvintele Evangheliei: „Și fața Lui era mergând spre Ierusalim”. Într-adevăr acest episcop trăia o viață ascetică și mergea statornic spre Ierusalimul cel de sus.
Și fața omului păcătos reflectă starea lui duhovnicească. Este un lucru întristător că adeseori oameni cu un suflet bun trăiesc la întâmplare; lasă să treacă zilele vieții lor fără să dea nici o importanță deosebită lucrurilor lor, și se pierd. Îmi vine în minte acum din vremuri îndepărtate chipul unuia din cunoscuții mei foarte apropiați: muzicologul și compozitorul Pashalov. Avea un mare talent. La concertele ce le dădea se adunau mii de oameni. Eu ca mirean am fost un mare adorator al muzicii. Am cântat și la muzicuță. Și ca să mă desăvârșesc în cântatul la ea, am început să iau chiar lecții. Mi le-a dat Pashalov. La început îmi cerea o plată foarte mare pentru fiecare lecție a sa. Eu, având bani, am fost de acord. Mai târziu m-a îndrăgit. Mi-a propus să-mi predea lecțiile prietenește, fără bani, lucru pe care eu l-am refuzat.
Lecțiile mele mergeau bine. Însă una nu-mi prea plăcea la Pashalov: că nu călca niciodată în biserică. Și despre aceasta de multe ori am deschis discuția, zicându-i:
-Dacă nu veți merge la biserică nu vă veți putea mântui. De vreme ce credeți în Dumnezeu, de ce lăsați nefolosite mijloacele mântuirii?
-Dar ce să fac?-zicea el-trăiesc cum trăiesc toți. Sau mai bine zis ca cei mai mulți. Ce ne trebuie formalități? Ce, dacă nu mergem la biserică nu ne mântuim?
-Cu desăvârșire, nu! Ca să ajungi în rai trebuie să treci șapte porți. Ai trecut una? Mai rămân alte șase.
-Care sunt aceste șapte porți? N-am auzit niciodată nimic despre ele.
-Cele șapte porți sunt cele șapte Taine. Cu dumneavoastră s-a săvârșit numai Sfântul Botez. Prin urmare ați trecut o poartă. Însă este absolut necesar să treceți și prin poarta pocăinței și chiar să vă uniți cu Hristos în Sfânta Împărtășanie.
-Ce sunt acestea ce mi le spuneți Pavel Ivanovici? Fiecare dintre noi adoră pe Dumnezeu cum el însuși știe și cum crede că este de cuviință. De exemplu, dumneavoastră mergeți la biserică, postiți, etc. Eu însă ador pe Dumnezeu cu muzica mea. Nu este la fel?
Și fără să aștepte răspuns a început să cânte. N-am auzit niciodată o astfel de melodie frumoasă. A cântat ca niciodată în seara aceea. Locuiam atunci într-un apartament luxos, care deodată s-a umplut de lume, pentru că am deschis ușa și oamenii de la celelalte apartamente au intrat înlăuntru, ca să asculte pe marele compozitor. Într-un târziu a terminat.
-Superb, am constatat eu. Muzica se poate face pentru muzică, dar nu poate înlocui biserica. Orice lucru la timpul său.
Convorbirea noastră din acea seară s-a prelungit până la miezul nopții. S-a desfășurat într-o atmosferă pașnică și veselă. A doua zi a venit să mă caute și mi-a zis:
-Știți, Pavele Ivanovici, toată noaptea am petrecut-o gândindu-mă cât sunt de păcătos și câți ani am trecut fără să fac nimic din datoriile mele religioase. Iată că după puțin timp va veni Postul Mare. Neapărat voi posti și mă voi împărtăși.
-Dar de ce să așteptați Postul Mare? Ceea ce este de făcut faceți acum!
-Nu. Azi nu e momentul potrivit. De altfel nici Postul nu este foarte departe.
Bună a fost hotărârea lui Pashalov, dar a uitat de vrăjmașul, căruia nu-i este deloc pe plac o astfel de schimbare a noastră, o pregătire de razboi. Pe toate acestea nu le-a băgat în seamă.
Odată a venit la mine acasă seara târziu. A dat poruncă servitoarei mele să iasă și să plătească vizitiul. Aceea a ieșit în stradă, dar în loc de vizitiu a văzut un monstru în locul lui, având o înfățișare groaznică. Nenorocita a căzut jos leșinată. Unde l-a dus vrăjmașul pe Pashalov nu ne este cunoscut. Am aflat că a doua zi a murit de moarte năpraznică. Și sufletul lui s-a pierdut pentru totdeauna. Îmi pare rău de aceasta din toată inima. Vrăjmașul întinde peste tot mrejele lui, vrând să ne prindă în ele și să ne piardă. Iar cei nebăgători de seamă cad și se pierd.

În martie 1912, starețul Varsanufie a stat cu greu la slujba din Duminica a V-a a Postului Mare. Pe la mijlocul ei s-a simțit atât de rău, încât a trebuit să plece. A mers la chilia sa și, nemaiputând sta pe picioare, s-a întins pe pat. După Liturghie, când a venit ucenicul său, starețul l-a întrebat:
-Ce a spus Evanghelia de astăzi?
Iar acela a răspuns:
-„...Iată ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat...și-și vor bate joc de El, și-L vor biciui, și-L vor scuipa, și-L vor omorî...”.
Atunci bătrânul a spus:
-Acestea sunt treptele urcușului spre Iersusalimul cel de Sus. Prin ele trebuie să trecem și noi. Oare pe ce treaptă ne găsim acum?
Starețul era invidiat pentru virtuțile lui, pe care ceilalți nu le aveau și nici nu le puteau urma.
În Optina au început să se formeze partide. Partida starețului Iosif nu iubea deloc pe starețul Varsanufie. S-a ivit o oarecare invidie pentru că starețul Varsanufie strălucea prin cultura lumească, era de obârșie dintr-o familie boierească din Oriemburg, știa muzica, fusese ofițer superior în armată și a fost primit în Optina cu mare cinste.
În timp ce starețul Iosif strălucea numai cu smerenia și bunătatea lui cea nespusă. Când fericitul stareț Iosif a adormit în Domnul, invidia necontrolată a trecut în faptă. Acuzațiile întețindu-se, a venit hotărârea Sinodului, care urmărea liniștea mânăstirii: starețul Varsanufie era ridicat la randul de arhimandrit și numit egumentul Mânăstirii Stavro-Goutvin de lângă Moscova.
Când bătrânul a fost înștiințat de această hotărâre, și-a plecat capul, șoptind: „Iată, ne urcăm în Ierusalim...”.
Frații, văzând nemărginita lui mâhnire, i-au recomandat să se îngrijească de sănătatea sa-deși alteori era în câte o stare și mai nenorocită-și să refuze să plece de la mânăstirea lui de metanie.
Dar Bătrânul a refuzat propunerea lor, spunând:
-Apostolul a spus: „Fă-te pildă credincioșilor”.
Și s-a făcut pildă de ascultare.
Astfel, la 2 aprilie 1912, luni după Duminica Tomei, cu lacrimi în ochi și plin de amărăciune și mâhnire în suflet a plecat, suspinând, spre „o țară depărtată”.
-Sunt atât de mâhnit, spunea, încât mă tem să nu-mi ies din minți.
Asta a însemnat pentru el „avansarea”. Dar ascultarea lui a fost mare și fără șovăială. La Golutvin, bătrânul a suferit tot timpul. Sufletește-datorită depărtării de iubita lui mânăstire de metanie, Optina, trupeste-din pricina înfricoșatei boli de cancer. Atât de mari au fost durerile lui sufletești și trupești, încât a trăit taina Răstignirii Domnului nostru. Medicilor, care mergeau la el ca să-i aducă o oarecare ușurare, le spunea:
-Lăsați-mă! Sunt pe Cruce.
Aflându-se în starea aceasta, și văzând că nu are ce oferi Mânăstirii Golutvin prin ascultarea sa, a cerut să i se întocmească o plângere către Sinod, pentru a fi slobozit de îndatorirea de egumen și să i se îngăduiască a se întoarce la Optina. Când a semnat-o, a spus cu bucurie:
-Când voi primi aprobarea, voi pleca imediat la Optina. Vreau să-mi las acolo oasele mele...
Dar nu a mai apucat să facă aceasta, căci la 1 aprilie 1913, dis de dimineață, și-a dat sufletul său cel curat Domnului, pe Care L-a iubit și pentru Care s-a răstignit pe sine cu totul până în ultima clipă.
Trupul său a fost dus la Optina pentru a fi înmormântat după o absență de exact un an de zile.
***
Când Bătrânul Varsanufie primise porunca să plece de la Optina, a dăruit, ca amintire, ucenicului său Nicon două batiste mici.
Tânărul monah le-a privit și a fost cuprins de mâhnire.
-Acestea nu sunt pentru altceva decât ca să-mi șterg lacrimile când mă va cuprinde mâhnirea cea mare așa cum mi-a proorocit...

Când s-a despărțit de ucenicul său, Starețul l-a binecuvântat și i-a zis:
-Doamne, mântuiește pe robul tău, Nicon. Fă-Te ajutorul și acoperământul lui și dă-i putere atunci când nu va avea curaj, nici loc unde să se ascundă.
Bătrânul a proorocit, iar părintele Nicon, care adeseori îl auzea vorbind despre cele viitoare, a înțeles. S-a închinat Bătrânului și, în timp ce pieptul îi era înecat de suspine, s-a întors plin de lacrimi în chilie spunând:
-Unde sunt batistele, ca să-mi șterg primele lacrimi?
Oare vor ajunge cele două batiste ale Bătrânului Varsanufie ca să șteargă toate lacrimile răbdării fericitului ieromonah Nicon până în anul 1931 cînd, după o viață de ne întrerupte urcușuri în durere și pătimire, și-a dat sufletul, ca să urce și el, prin Cruce, la Ierusalimul cel de Sus?

Cam astea ar fi câteva fragmente. Dacă mai are cineva evlavie față de vre-un sfânt al Optinei și vrea să ni-l facă cunoscut împărtășind fragmentele care i-au plăcut în mod deosebit, îl invit să o facă pe acest topic, postând inițial câteva informații despre viața starețului. Dacă nu, eu mă bucur că am împărtășit (fie și numai ca potențialitate) câte ceva din scrierile acestea ale starețului Varsanufie care mi-au plăcut tare mult.

minunati acesti stareti ai Optimei.
eu am citit mai multe despre ei intr-un articol din FAMILIA ORTODOXA.
pentru cei care vor sa afle mai multe despre ei,exista si cartea PATERICUL DE LA OPTIMA.

astazi m-am uitat din nou la reportajul cu manastirea Banceni impreuna cu mama si acolo s-a mentionat si despre uciderea mucenicilor de la Optima,inca necanonizati.desi mai vazusem reportajul si oricum stiam dinainte cum au fost martirizati acestia,nu am dat prea mare importanta;insa azi,dupa incheierea reportajului,am cautat mai multe informatii.

cei trei au fost ucisi de un satanist care a fost prins la scurt timp dupa savarsirea faptei,pe cutit era scris 666.uimitor este insa faptul ca cei 3 isi cunoscusera sfarsitul,inainte de acesta isi dadusera cartile,icoanele si tot ce aveau celorlalti frati.

s-a gasit si jurnalul unuia dintre ei,si iata una dintre insemnari:Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu. Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine".aceasta ar trebui sa fie atitudinea oricarui crestin,mai ales acum,in perioada postului,atitudine care-i place tare mult Domnului:sa nu deznadajduim de mantuirea noastra,ci chiar daca in fiecare minut am cadea,in fiecare minut sa ne ridicam si sa ne para rau de pacate,constienti fiind de marea dragoste pe care Dumnezeu ne-o poarta.

pt. cei care vor sa afle mai multe,acesta este intreg articolul:http://www.crestinortodox.ro/reporta...ina-72408.html
cititi-l,ca merita.

Minunat!!!. Eu știam doar ce am auzit în reportajul de la RealitateaTv. Cuvintele găsite în jurnal sunt dumnezeiești...îmi par esențial cuvintele lui Hristos:
Ioan, cap. 12:
Acum sufletul meu s-a turburat; și ce voiu zice? Părinte, mântuiește-mă de ceasul acesta. Ci pentru aceasta am venit la ceasul acesta.
Părinte, proslăvește numele tău.

[beliver]

Rugaciunea Ultimilor Stareti De La Optina
Doamne da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de azi.Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voii Tale.In tot ceasul acestei zile povatuieste-ma si ajuta-ma in toate.Toate cate le voi auzi si mi se vor intampla in aceasta zi, onvata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, ca pentru toate este Sfanta voia Ta.In toate cuvintele si faptele mele calauzeste-mi gandurile si simtamintele.In toate intamplarile neprevazute, fa sa nu uit ca totul este trimis de catre Tine.Doamne, invata-ma sa ma port cu dreptate si intelepciune cu toti fratii mei, sa nu tulbur si sa nu supar pe nimeni.Doamne, da-mi putere sa duc povara zilei si toate cate mi se vor intampla in aceasta zi cu pace in suflet.Doamne, calauzeste-mi voia mea si invata-ma sa ma rog, sa cred, sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc.Amin.Aceasta rugaciune este inconjurata de chipurile celor 14 stareti de la Optina.Doamne ajuta!