IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI- Cuvinte de folos

[Ekaterina]

Omul se naşte ca o făptură cu totul lipsită de înţelepciune şi îşi petrece primii ani din viaţă în neputinţă şi prostie.
Rîde şi plînge fără de pricină. Dacă-l împingi, cade şi dacă îi întinzi mîna, ţi-o întinde şi el pe a lui.
Cine îşi mai aduce aminte de vremea aceea?
Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai ştie cine este.
Omul îşi agoniseşte învăţătură, aleargă după bani şi caută să se întîlnească cu oameni mari, şi în toate acestea arată sîrguinţă jalnică.
Se uită în oglindă cînd iese din casă şi dacă trece pe cale pe lîngă o fereastră întunecată se uită în ea să vadă cît e de frumos şi mîndru.
Pentru aceasta omul este o făptură vrednică de plîns: cînd moare spune o vorbă sau două, dar nimeni nu ştie ce a purtat pe inimă cu adevărat.

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezeşte ca dintr-o beţie: întreaga lui viaţă i se pare o pierdere de timp.
Dar omul necredincios face şi vorbeşte lucruri vrednice de rîs: dacă-i dai bani se bucură şi dacă îl lauzi te slujeşte ca un catîr.
De tînăr îşi părăseşte casa în care s-a născut şi pleacă de-şi pierde frumseţea şi cinstea printre străini.
Cînd cineva iubeşte pe Domnul i se înfrumuseţează faţa şi vorbele lui devin plăcute la auz: el pune pace în inimile celor ce îl privesc şi îl ascultă, iar tăcerea lui aprinde dorul de a fi mai buni.
Nu este aşa omul necredincios: frumuseţea lui trezeşte invidia, iar învăţătura lui, atunci cînd o are, ajunge prilej de ceartă şi dezbinare între prieteni.
Fericit cel ce s-a făcut frumos şi înţelept pentru Domnul.

Omul aleargă după frumuseţe, dar cînd o află răneşte inima cu ea.
Prin dorinţele sale omul îşi înmulţeşte suferinţa.
Omul rîvneşte să cîştige dragostea altui om ca şi el, dar cînd o află vede că şi aceasta este deşertăciune.
Plină de amărăciune este toată căutarea omului şi cînd i se pare că a aflat odihnă, atunci se umple de nemulţumire şi tristeţe.
Oamenii primesc laude unii de la alţii, îşi înfrumuseţează faţa şi caută viclean cu ochii pentru a cîştiga bunăvoinţa cuiva.
Toată pofta şi toată căutarea omului este plină de minciună şi de vicleşug, ea cere bani şi osteneală şi pregăteşte o moarte urîtă.
Lucru greţos şi apăsător este omul care se laudă cu păcatele sale. (Sursa: Blogul Parintelui Savatie Bastovoi)

[Ekaterina]

Interviu cu părintele Savatie Baștovoi, călugăr, scriitor, publicist, editor, blogger

Tinereţea este pentru noi toţi vârsta întrebărilor existenţiale, a definitivării personalităţii, a declarării independenţei faţă de părinţi, a începerii asumării responsabilităţilor specifice adulţilor. O vârstă a bucuriei, dar şi a răzvrătirilor, a viselor şi a planurilor de viaţă, dar şi a fricii în faţa existenţei şi a neprevăzutului. Este perioada teribilismelor sau a cuminţeniei timide. Deseori, în această etapă a vieţii noastre, ne simţim neînţeleşi, frustraţi; alteori, dureri, întrebări, căutări ies la iveală cu o forţă teribilă. Uneori am vrea să vorbim, să întrebăm, să ne spunem temerile, speranţele, îndoielile, problemele, dar nu avem cu cine.

Am adunat de la tinerii noştri, din diferite licee ale ţării, o serie amplă de întrebări, pe care ei le-au pus cu sinceritate şi spontan, dezvăluind uneori dincolo de cuvinte, complexitatea şi forţa lumii lor interioare.

Părinte Savatie, ca om care aţi trăit la modul total tinereţea, cu turbulenţele ei interioare, sufleteşti, existenţiale, căutând fără echivoc un răspuns la ele, cu o sinceritate chirurgicală, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a ne răspunde la o parte dintre aceste întrebări:

Îi pasă cuiva de tinereţea noastră?

N-aş zice că le pasă, dar că au nevoie de ea, da. Tinereţea e o marfă. Astăzi se exploatează la maxim tinereţea. Puterea, frumuseţea, energia au devenit o marfă care se vinde. Se vinde mult şi ieftin. Tânărul sau tânăra care nu e de vânzare e un erou. A nu fi de vânzare nu înseamnă doar a nu te prostitua moral şi fizic, dar mai înseamnă şi să nu devii un consumator al fleacurilor pe care ţi le vinde lumea. Felul în care te îmbraci, muzica pe care o asculţi, felul în care comunici te defineşte ca om sau ca marfă. Dacă eşti om, oamenilor le pasă de tine, iar dacă eşti marfă, te vând şi te cumpără.

Cine ne apără pe noi de rău în lumea asta? Există undeva un loc unde să mă simt mereu ocrotit şi în siguranţă, aşa cum am fost în pântecele mamei mele?

Numai în Dumnezeu omul este în deplină apărare şi pace. Altminteri, nici pe pământ, nici în cer, nu există un loc în care omul să se simtă bine. Sunt două stări care te apropie de Dumnezeu: când ierţi şi când eşti iertat.

De ce copiii aleg să se închidă în ei şi le e frică să spună ce gândesc?

Din cauză că au trăit experienţa de a nu fi înţeleşi. În momentul în care omul se simte neînţeles, el trăieşte cea mai mare dramă umană. Omul neînţeles îşi pierde curajul, avântul, viaţa, cu alte cuvinte, se usucă. Închiderea în sine a copilului neînţeles este o pregustare a morţii. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot înţelege unul pe altul. Atunci nu mai e nevoie de cuvinte, atunci gândurile străbat singure în afară, îndeobşte toată făptura devine ca un gând, un gând care spune „te iubesc”.

Mă enervez uşor, îmi vine să mă răzbun. Simt în mine o forţă care ar face praf totul. Cum să mă liniştesc?

Să te gândeşti că eşti prost. Niciodată omul nu e mai prost decât atunci când se enervează. O ştiu din experienţă.

Sinuciderea este dureroasă?

Nu există nimic mai dureros în tot Universul.

Aseară am vărsat în toaletă sticla de tărie a lui tata. M-a certat cumplit, întrebându-mă de ce mă bag în viaţa lui, că el m-a făcut pe mine, nu eu pe el. Cum să mă port cu el? Ce să fac?

Nu e bine să-i dai lecţii tatii. Chiar şi atunci când îi verşi sticla de tărie. Dragostea acoperă mulţime de păcate.

Cât mă ajută psihologul şi cât duhovnicul?

Nu te ajută nici unul, nici altul, dacă n-au dragoste.

Cum aduci înapoi în biserică pe un om smintit de un preot?

Şi eu am smintit pe multă lume şi nu ştiu cum să-i aduc înapoi.

Care este motivul pentru care tinerii au un sentiment de respingere atunci când aud cuvinte care le condamnă patimile sau obiceiurile proaste?

Prostia, care e soră bună cu mândria. Mai este şi educaţia inversă pe care o primesc din toate părţile. Tânărul e cea mai vulnerabilă fiinţă. Pe cât se crede de liber, de curajos, de nonconformist, pe atât e de condus de prejudecăţile şi modelele timpului. Prin ce se deosebeşte tinereţea de maturitate? Prin faptul că tânărul face ce crede, iar maturul crede ce face. E mare diferenţă între a face deoarece crezi şi a crede deoarece faci. Experienţa e cea mai mare agoniseală a omului, căci nu există experienţă în afara durerii şi a dragostei. Tinerii sunt frumoşi, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri.

Cum devine mersul la biserică firesc, fără a-l simţi ca pe o obligaţie?

Când Îl cunoşti pe Dumnezeu, când Îi poţi vorbi şi Îl poţi auzi.

Mulțumim, părinte! (sursa: Revista OrthoGraffiti)

[antiecumenism]

2013 04 17 Pr. Savatie Bastovoi @ Nasul.tv, Decalogul

https://www.youtube.com/watch?featur...mebXDY#at=2139

[Ekaterina]

http://www.youtube.com/watch?v=38rlnuevDv0

[Ekaterina]

"Dar cum ar trebui să se comporte un bun creştin în secolul XXI, când are la dispoziţie şi internet, şi televiziuni, aşa ca să ramână aproape de biserică, dar să nu piardă şi trenul modernităţii?

Nu există buni creştini. Există creştini şi e destul. E important să creadă în Hristos nestrămutat şi să ştie că El este dragostea întrupată. Prin nimic nu eşti mai asemenea lui Hristos decât prin dragoste. Această dragoste nu poate fi judecată de tine însuţi, ci de cei din jurul tău. Prin urmare, trebuie să te laşi în permanenţă judecat de ceilalţi şi să fii foarte atent la această judecată.

Să ştii că nu ai o altă lucrare decât să te urmăreşti prin ceilalţi. Toate celelalte le poate face oricine, chiar şi diavolul. Aşa cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Tu posteşti, dar el nu mănâncă niciodată. Tu priveghezi, dar el nu doarme niciodată“. Un lucru nu-l poate face – nu poate să ierte, nu poate iubi şi nu se poate smeri. Acesta este însă creştinul şi cel de acum, şi cel de altădată.

Vă pare că în vremea apostolilor lumea arăta altfel? Nu. Tot ce arată azi televiziunile se întâmpla în public. Toată mizeria şi pornografia de azi se petrecea pe scenă, în plin văz. Teatrul era o orgie. De fapt, oricând poţi avea toată ispita. Pe de altă parte, să nu uităm că şi pe Hristos îl putem avea oricând. Dacă pentru diavol apăsăm un buton, pe Hristos trebuie doar să-l chemăm." (Fragment dintr-un interviu cu Parintele Savatie Bastovoi, Sursa: adevarul.ro)

[Ekaterina]

"Propovăduirea învierii este și astăzi la fel de actuală ca și în primele zile ale creștinismului. Catedralele mărețe, hramurile câte unui Sfânt sau Sfinte, care adună zeci de mii de credincioși, tarabele pline de cărțile Sfinților Părinți și posterele cu patriarhul din dughene nu sunt numaidecât o dovadă că mesajul evanghelic a fost înfăptuit.

Nu este nici un motiv a crede că vremea predicii a trecut și că acum trăim triumful creștinismului. Aș spune chiar că mulți trăiesc un fel de posteritate a creștinismului, crezându-se în măsură să „îndrepte” pe ici colo ceea ce Apostolii și Sfinții Părinți nu au înțeles bine… Mă refer și la conferințele și simpozioanele interconfesionale, la săptămânile de rugăciune comună etc.

Existã tot ce vrei în aparatul Bisericii, cu părere de rău din ce în ce mai asemănător cu alt aparat, nevrednic de pomenire. Există posturi de radio, gazete, există chiar preoți de serviciu care pot oferi Sfânta Împărtășanie trecătorilor curioși și turiștilor la orice oră, fără spovedanie și fără Liturghie. Există, într-un cuvânt, o mare înțelegere pentru omul modern. Numai propovăduirea învierii cea minunată nu există, nu există învierea sufletelor noastre." (Parintele Savatie Bastovoi)

[Ekaterina]

Mă gîndesc uneori cît de greu a devenit să te menții în lucrurile simple, să nu răstălmăcești, să nu sucești cuvintele. Să oprești gîndurile, să iei lucrurile și oamenii așa cum sînt.

Bănuiala este în toate, oamenii și-au făcut o meserie din a bănui, din a bănui adînc, pe toate părțile și de a vorbi despre aceste bănuieli cu alți oameni, care se molipsesc unii de la alții de boala bănuielii ca de o lepră.

Dacă bănuiala ar fi scoasă din viața noastră, s-ar închide televiziunile, gazetele, s-ar închide parlamentele, guvernele, procuraturile, secțiile de poliție. Oamenii ar vorbi cu Da și Nu, iar a minți ar redeveni un lucru rău.

Dar așa este lumea. N-ai ce-i face. Problema e alta: de ce oamenii, care se nasc și mai întîi sînt copii nevinovați, cînd cresc aleg mai dregrabă să se mintă decît să se iubească? Doar lucrul acesta e neplăcut și pentru cel mințit, și pentru cel ce minte.

Ciudată făptură mai e și omul: să-ți omori tu Dumnezeul doar pentru că a spus adevărul…