Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/Rapirea-drepturilor

Osandirea este unul dintre pacatele cele mai potrivnice lui Dumnezeu, pentru ca este rapirea drepturilor Lui. Dumnezeu este judecatorul tuturor oamenilor. Iar noi ne grabim sa fim judecatori ai fratilor nostri, fara sa avem dreptul la aceasta. Inchipuiti-va, iubiti cititori, urmatoarele:Niste parinti tineri au un singur copil, pe care il cheama Gosko si pe care il iubesc nespus de mult. Ei ii dau o buna crestere si cu atata dragoste il ingrijesc, incat sa nu-l atingi cu o floare. Sub parinteasca mangaiere, Gosko a capatat o astfel de buna purtare, ca poate fi exemplu tuturor.Intr-o zi Gosko se juca pe ulita si, in toiul jocului, si-a lovit din neatentie singurul prieten. Acesta cade la pamant si indata, vazand ca din nas ii curge sange, incepu sa planga. Gosko alerga imediat sa-l ajute. Sufletul ii e tulburat de ceea ce a facut fara sa vrea. In acest timp trecu pe acolo o femeie rea. Fiind martora la intamplare, dar necunoscand buna crestere a lui Gosko fara sa stie ca el din intamplare isi lovise iubitul prieten, femeia l-a luat zdravan de ureche, lucru pe care, pana atunci, nici parintii lui nu-l facusera, si incepu sa-l improaste cu cele mai vulgare cuvinte. L-a dus apoi acasa si a povestit parintilor lui intamplarea si, inaintea lor, s-a napustit asupra lui ca sa-l bata, ca si cand ar fi fost copilul ei.
Nu va fi jignit prin comportarea sa pe parintii lui Gosko? Pe buna dreptate, ei se vor fi suparat pe asa-zisa educatore, pentru ca si-a insusit drepturile parintilor. Numai ei aveau puterea sa certe copilul si sa-l educe. Ea nu avea aceasta putere, iar parintii, pe buna dreptate, ar fi putut sa protesteze, pentru ca o astfel de pretinsa educatoare, brutala si nechibzuita, poate, prin interventia ei, in loc sa indrepte greseala copilului, sa dea peste cap toata dreapta conduita a bunei lui cresteri de pana atunci.
Oare nu tot asa gresim si noi in fata lui Dumnezeu cand osandim pe ceilalti. Noi nu suntem stapanii lor si, osandindu-i asa, ii tratam de parca ar fi subordonatii nostri.Ei sunt faptura lui Dumnezeu si Dumnezeu ii va judeca, cand si cum va gasi El de cuviinta. Cine est tu, spune Sfantul Apostol Pavel, ca sa judeci pe sluga altuia?Pentru stapanul sau sta sau cade.Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea(Rom.14, 4).In loc sa-l indreptam prin osandirea noastra, noi cautam sa-l pravalim, inca mai adanc cazand si noi insine, fara sa ne dam seama, impreuna cu el in groapa pe care i-am sapat-o.Pentru ca, cel mai adesea, se intampla asta:cand osandim, si pe aproapele nostru il aruncam in prapastie, si noi insine cadem in ea. De aceea Dumnezeu a oprit pedepsind foarte aspru osandirea, caci prin ea nu se indreapta nici cel osandit, iar cel ce osandeste se pagubeste.
Foarte pilduitoare in privinta aceasta este urmatoarea povestire:
Traiau undeva niste oameni foarte pacatosi, alaturi de altii, foarte drepti.A trecut multa vreme.Pacatosii au murit si, pentru ca nu s-au pocait, au mers in iad. Au murit si cei drepti.Si pe ei Dumnezeu i-a trimis in iad. Pacatosii au fost foarte mirati cand i-au vazut pe cei drepti impreuna cu ei, in locul de osanda.Si i-au intrebat:"Noi am gresit si nu ne-am pocait, iar pentru aceasta ne aflam in iad; dar voi, drepti fiind, care n-ati savarsit faptele noastre , ce cautati aici?"Dreptii le-au raspuns :"Voi greseati si noi va osandeam!..."
Preaiubitilor, nu este un pacat mic sa ne insusim drepturile Judecatorului Ceresc Cel drept si sa osandim fara mila pe aproapele nostru. Poti sa te umpli de virtuti si de viata curata.Poti sa te lupti cu patimile si sa treci in ochii altora ca drept.Poti chiar, intr-adevar, sa ajungi pe cea mai inalta treapta a dreptatii; daca osandesti cu nerusinare pe fratele tau, te-ai mandrit, ai rapit drepturile lui Dumnezeu si, prin aceasta mandrie oarba a ta, daca nu te pocaiesti, poti sa te pierzi vesnic. Osanditorul este hulitor, si inca cel mai indraznet hulitor, pentru ca el nu fura din cele obisnuite ale lumii, ci incearca sa-L fure chiar pe Dumnezeu.Sfantul Atanasie Sinaitul, cu indrazneala, intareste aceasta:"Cine osandeste inaintea Judecatii de Apoi a lui Hristos, acesta este Antihrist, pentru ca isi insuseste dreptul lui Hristos.Iar Avva Dorotei, dezvaluind nebanuita greutate a osandirii ca pacat, spune:"Nu este nimic mai greu si nu este nimic mai rau decat osandirea.Pacatul osandirii este mai greu decat orice alt pacat, caci chiar Insusi Hristos a spus acelui pretins judecator: Fatarnice, scoate mai intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau (Luca 6, 42); pacatul aproapelui tau e asemenea paiului, iar osandirea asemenea barnei.Iata cat de greu este pacatul osandirii!"
Foarte bine subliniata este aceasta impotrivire fata de Dumnezeu a pacatului osandirii in urmatoarea pilda din Pateric:
Odata, preacuviosul Isaac Tebaidul a vazut un frate cazand in pacat si, maniindu-se pe el, a poruncit sa fie alungat. Dupa aceasta, cand preacuviosul s-a intors in chilia sa, a fost oprit in fata usii de un inger a lui Dumnezeu, care i-a spus:"Nu te lasam sa intri in chilia ta!"Preacuviosul a intrebat pe inger care este pricina.Ingerul i-a raspuns:"Dumnezeu m-a trimis ca sa te intreb unde poruncesti ca sa fie dus acest frate, pe care tu l-ai osandit ?"Preacuviosul Isaac indata s-a rusinat si, pocaindu-se, a spus:"Doamne, am gresit impotriva Ta!" Ingerul i-a spus:"Ridica-te! Dumnezeu te-a iertat, dar de-acum inainte sa nu se mai intample asa; sa nu mai osandesti pe nimeni inainte ca Dumnezeu sa judece. Oamenii, spune Dumnezeu, fara sa aiba un astfel de drept, judeca pe aproapele lor si nu Ma lasa pe Mine ca sa-l judec".

[cristiboss56]

Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...v-b1-p1950.htm

Daca este asa de grav pentru mantuirea sufletelor noastre sa osandim pe cei de o masura cu noi, cu atat este mai pierzator pentru noi sa osandim pe mai marii nostri, adica pe preoti, parintii nostri duhovnicesti.Ei sunt slujitorii Imparatului Ceresc.Ei stau in fata dumnezeiescului pristol in sfanta biserica.Ei sunt savarsitorii Sfintelor Taine.Ei aduc lui Dumnezeu preacinstita jertfa cea nesangeroasa.Prin ei ni se trimite cea mai mare mila a lui Dumnezeu - mantuitorul har.Ei ridica maini rugatoare nu numai pentru mantuirea lor, ci si pentru mantuirea intregului popor bine credincios.Ei sunt intermediarii nostri la Dumnezeu.Cu ce mare vina ne incarcam daca ii osandim!Sfantul Ioan Gura de Aur, pretinzand credinciosilor, arata, pe de o parte, cat de mare insemnatate pentru viata duhovniceasca a crestinilor are cinstirea datorata preotilor si, pe de alta parte, cat este de grava osandirea pastorilor duhovnicesti.El invata:"Cel ce cinsteste pe preot va cinsti si pe Dumnezeu, iar cel ce a inceput sa dispretuiasca pe preot, treptat, va ajunge sa-L jigneasca si pe Dumnezeu.Cand evreii L-au jignit pe alesul lui Dumnezeu, Samuel, Dumnezeu a spus: Nu pe tine te-a lepadat, ci pe Mine M-au lepadat(I Regi 8 ,7). Iar Apostolilor Sai, Hristos le-a spus: Cine va primeste pe voi, pe Mine ma primeste (Mt.10, 40)". Amintind ca in Sfanta Scriptura este porunca clara sa cinstim pe preotii lui Dumnezeu (Numeri 18, 8), Sfantul Ioan Gura de Aur continua:"Iudeii au inceput sa dispretuiasca pe Dumnezeu pentru ca au trecut cu vederea pe Moise...Cine venereaza pe preot va avea si mai multa veneratie fata de Dumnezeu.Si daca preotul ar fi necurat, Dumnezeu, vazand ca tu, din veneratie pentru El, il cinstesti chiar si asa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Insusi iti va rasplati... Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise, spune El; Deci toate cate va vor zice voua faceti-le , paziti-le;dar dupa faptele lor nu faceti (Mt.23, 2-3)"
"Oare tu nu stii - intreaba mai apoi Sfantul Ioan Gura de Aur - ce e preotul?El e ingerul lui Dumnezeu.Oare graieste ceva de la sine?Daca tu il dispretuiesti, il dispretuiesti nu pe el, ci pe Dumnezeu care l-a uns.Dar de unde, vei spune,e cunoscut ca Dumnezeu l-a uns pe el?Dar daca nu esti convins de aceasta, desarta este nadejdea ta.Daca Dumnezeu nu savarseste ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te cumineci, nici blagoslovenie nu primesti si, prin urmare, tu nu esti crestin.Dumnezeu... lucreaza pentru mantuirea poporului prin toti preotii, chiar daca ei se arata nevrednici.Daca El a vorbit poporului prin magarita lui Valaam, care era om necurat, cu atat mai mult va vorbi prin preot.Ce nu face Dumnezeu pentru mantuirea noastra?!...Prin ce nu lucreaza!Daca El a lucrat prin Iuda si prin unii prooroci despre care spune:Niciodata nu v-am cunoscut pe voi.Departati-va de la Mine, cei ce lucrati faradelegea (Mt.7, 23), dandu-le putere sa izgoneasca duhurile rele, cu atat mai mult va lucra prin preoti.
Cand incepem sa examinam, viata celor care ne conduc, atunci dorim singuri sa fim unsi ca invatatori si, in acest fel, se deformeaza toate".
Aici Sfantul Ioan Gura de Aur aduce o clauza importanta:
"Pe cel ce propovaduieste nedreptatea, adica invatatura cea eretica, sa nu-l ascultati, chiar daca ar fi si inger;dar daca cineva propovaduieste dreapta invatatura, sa luati atunci aminte, nu la viata lui, ci la cuvintele lui...Dar de ce, vei spune, imi vorbeste mie, iar el nu implineste?Nu el insusi iti vorbeste - lamureste marele propovaduitor - , tie iti porunceste Hristos...Dar preotul, vei spune, trebuie sa fie mai bun decat mine...Ei bine, daca el nu e mai bun decat tine, de ce trebuie, spune-mi, sa te pagubesti chiar pe tine?...Spune-mi, cine era mai rau decat vamesul?E adevarat ca el era si vames, si vinovat de multe fapte rele, si totusi pentru fariseu a fost indeajuns sa spuna numai: Nu sunt ca vamesul acesta (Luca 18, 11), ca sa piarda toate.Daca tu spui despre preot:<>, nu pierzi si tu toate?
Sunt nevoit sa spun aceasta...nu pentru ca ma ingrijesc de preot, ci pentru ca ma tem pentru voi, sa nu va pierdeti virtutile voatsre cu asemenea lauda de sine si osandire a altora...
El, preotul, nu era bun?! Dar, spune-mi mie, are aceasta vreo insemnatate?Oare si cel bun iti daruieste de la sine bunatatile cele de sus?(Harul lui Dumnezeu prin Sfinetel Taine) Nu!Totul este dupa credinta ta;nici cel drept nu-ti va aduce vreun folos daca tu esti necredincios, nici cel necurat nu te va atinge cu ceva daca tu esti necredincios...Darurile lui Dumnezeu nu atarna de virtutea preoteasca, totul provine din har.Lucrul preotului este numai sa-si deschida gura, si totul savarseste Dumnezeu;preotul savarseste numai partea vazuta a lucrurilor".
Aici Sfantul Ioan Gura de Aur ne pune in fata o pilda din Evanghelie."Aminteste-ti - spune el - care era distanta dintre Ioan Botezatorul si Mantuitorul Iisus.Ioan este om si Iisus Hristos - Dumnezeu.Si totusi, prin botezul savarsit de Ioan, in ciuda acestei distante, vedem coborand asupra lui Iisus pe Duhul Sfant, pe care Ioan nu-L avea.
Minunat este ca Duhul Sfant nu a coborat inainte sa fie savarsit botezul de catre Ioan.De ce?Oare Ioan a facut astfel, ca Duhul Sfant sa se pogoare?Nu, venirea Sfantului Duh nu atarna de voia omeneasca.Ioan a savarsit numai partea cea vazuta a lucrurilor, iar Dumnezeu a trimis Duhul Sfant.
Dar de ce s-a intamplat asa?Ca sa stii ca preotul savarseste numai actele cele vazute.Si Dumnezeu este acela care trimite Harul Duhului Sfant.
Daca trimiterea harului asupra credinciosilor ar fi atarnat de vrednicia preotilor, atunci toti crestinii care au pastori nevrednici ar fi lipsiti de El.Dar Sfantul Ioan Gura de Aur marturiseste clar ca Dumnezeu trimite harul Sau si prin pastorii cei nevrednici, ca sa nu ramana pagubiti cei ce inseteaza dupa mantuire.
Dar de aceasta mantuire se lipsesc ei insisi crestinii cei neintelepti, care-si osandesc pastorii.Preotul cel nevrednic nu este piedica la pogorarea harului lui Dumnezeu peste credicnciosi.Dar pacatul osandirii este piedica hotarata pentru primirea acestui har.De aceea, cel care ia aminte la mantuirea sa nu trebuie sa-si osandeasca pastorii duhovnicesti, oricum ar fi ei, afara numai cazul cand au cazut in eres.
Sfantul Anastasie Sinaitul, vorbind in general impotriva osandirii aproapelui, face si un indemn mai aparte - ca mirenii sa nu-si ingaduie a osandi pe preoti.El sfatuieste pe mireni sa nu spuna despre pastorii lor:"E un pacatos si se apropie sa savarseasca Sfintele Taine;pentru aceasta nu pogoara peste el Harul Sfantului Duh."
"Daca cel sfintit este pacatos si cu constiinta necurata indrazneste sa slujeasca in Sfantul Altar, el singur va raspunde in fata lui Dumnezeu pentru sine insusi.Dar, pentru pacatosenia lui, Dumnezeu nu face nelucratoare Sfintele Taine savarsite de catre el.Dar tu vei intreba - spune Sfantul Anastasie Sinaitul - <>Se intelege ca este supus, dar nu aceasta e treaba ta, ca sa-l judeci si sa-l cercetezi.Aceasta este treaba lui Dumnezeu ori treaba celui asezat de Dumnezeu Preasfintit Episcop."
Sfatuind pe credinciosi sa se apropie de Sfintele Taine cu frica lui Dumnezeu si cu constiinta curata, Sfantul Anastasie adauga:"Daca insusi ingerul lui Dumnezeu ti-ar aduce Sfanta cea fara de sange Jertfa, iar tu te impartasesti din mainile lui...nevrednic fiind, atunci nici ingerul nu te-ar curata de pacatul tau.Iuda a primit chiar de la Hristos Preacinstitul Lui Trup, dar s-a impartasit nevrednic si, pentru aceasta, satana a intrat in el."
De aici se vede limpede ca primirea Harului prin Sfintele Taine atarna exclusiv de starea sufletului celui care le primeste.Cel care, pregatindu-se de Sfanta Impartasanie, in afara de alte pacate ale sale isi ingaduie sa osandeasca pe slujitorii lui Dumnezeu, arata ca se apropie de Sfantul Potir cu nevrednicie.Cui face el atunci carare in sufletul sau prin nevrednicia sa? Pe cine ingaduie in sanctuarul inimii sale osandind pe preoti? Nu primeste, oare, pe satana in locul Mantuitorului Hristos?...
Oricat de pacatos ar fi preotul, Taina savarsita de catre el e mantuitoare pentru noi, pentru ca el nu o savarseste cu puterea sa, ci cu puterea Harului lui Dumnezeu, data lui prin hirotonie.

[cristiboss56]

Străvechea înţelepciune a pustiei
- Iubitorii de Adevăr -

Esenta filosofiei zace in faptul ca ii impartaseste omului amintirea mortii - Vasilie cel Mare

Mintea este cea dintai ce se intreaba cand cugeta la nemarginirea a toata lumea a lui Dumnezeu si la acel ocean nazuit, ce este de neatins. Apoi, se uimeste de cum, dintru nimic, a adus intru fiinta tot ceea ce este. Dar precum „nu se afla capat maririi Sale”, asa si intelepciunea Sa este de necercetat. – Maxim monahul

Nenumarati isi doresc sa castige Imparatia fara de nevointe, fara de lupte, fara de sudoare; dar aceasta este cu neputinta.- Sf. Macarie Egipteanul

Daca iubesti slavirile oamenilor, si nazuiesti sa fii cinstit, si cauti confortul, te departezi de la cale. Trebuie sa te rastignesti alaturi de Cel Rastignit, sa patimesti cu El ce a patimit, ca sa te poti proslavi cu El ce este proslavit. – Sf. Macarie Egipteanul

De ce invata oamenii prin durere si suferinta, si nu prin placere si bucurie? Foarte simplu, intrucat placerea si bucuria ii fac sa se multumeasca cu lucrurile date in lumea aceasta, pe cand durerea si suferinta ii fac sa caute o fericire mai adanca, dincolo de marginile acestei lumi.- Par. Serafim Rose

In vremuri de necaz nu cauta mangaiere omeneasca, ca Dumnezeu sa te poata mangaia. – Gheron Iosif Isihastul
bullet Nu te poti ascunde niciunde de ispite, fara numai in adancurile smereniei.- Staretul Macarie de la Optina

Ravna pentru lucrare da, de fapt, masura sporirii duhovnicesti. Acei ce nazuiesc sa-i urmeze lui Hristos isi masoara starea inimii lor si a sporirii lor duhovnicesti in rabdare si smerenie dupa ravna lor pentru lucrare. Daca cineva are ravna pentru lucrare, exista nadejde ca poate dobandi intelegerea celorlalte abc-uri ale vietii duhovnicesti. Fara dragostea nevointei, nici nu se poate intra in lupta duhovniceasca, nici nu se pot intelege cele mai elementare principii ale razboiului duhovnicesc.- Sf. Ioan Cassian

Cea mai scurta cale catre Hristos este de a purta povara celuilalt. – Staretul Ambrozie de la Optina

Dragostea catre un altul, fara cea catre Dumnezeu, nu poate fi dragoste. Si dragostea catre Dumnezeu, fara a-i iubi pe ceilalti, nu poate fi dragoste. - Sf. Teofan

Un crestin isi poarta crucea cand este multumitor si bucuros in toate suferintele. - Arena

Diavolul nu are alta arma mai puternica decat deznadejdea. – Intoarcere la marturisire

Intelepciunea crestina se afla in pastrarea credintei intru Domnul la vremea ispitei. – Staretul Ambrozie de la Optina

De aproapele depinde viata si moartea sufletului nostru. - Arena
bullet Cand ne suparam aproapele, este ca si cum l-am supara pe Insusi Hristos. - Arena

Nu grijile din viata sunt problema noastra, ci cum ne purtam fata de ele. Pacatul este atunci cand folosim grijile pentru a umple desertaciunea noastra, ce provine din lipsa iubirii pentru Dumnezeu. – o parafrazare a Sf. Teofan

Este cu neputinta sa zidesti o casa incepand de deasupra. La fel este si cu sufletul. Iubirea pentru Dumnezeu este acoperisul casei; prin urmare trebuie sa incepem cu dragostea pentru aproapele si apoi sa zidim catre dragostea pentru Dumnezeu. - Arena

Pravila de rugaciune si postul fara tinerea poruncilor nu ne vor mantui. – Staretul Ambrozie de la Optina

Suferinta este cel mai mare dar de la Hristos. - Arena

Daca nu il putem iubi pe fratele nostru pe care l-am vazut, cum il putem iubi pe Dumnezeu pe Care nu L-am vazut? – Sfaturi din Sfantul Munte (Gheron Iosif Isihastul?)
Nu cred in mantuirea celui ce nu lucreaza spre mantuirea celorlalti. – Sf. Ioan Gura de Aur

Daca iti vei aduce aminte mereu de Patimile Domnului, te vei infrana fara cracnire de la orice. - Sf. Dimitrie al Rostovului

Ce nadajduiesti sa castigi? Lumea sau sufletul tau? - Arena

Adevarata bucurie este tacuta si statornica. – Calea Ascetilor

Stapaneste-ti simtirile si pazeste-le de stricaciune asa cum un luptator isi pazeste armele sale. – Sf Efrem Sirul

Constientizarea slabiciunii proprii, osandirea de sine si rabdarea sunt cele trei trepte catre smerenie. – Staretul Ambrozie

Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele? – Iov, capitolul 2 versetul 10

Smerenia desavarsita a intelepciunii consta in purtarea osandirii si a rusinii si a celorlalte pe care le-a indurat Invatatorul nostru Iisus... Un semn al faptului ca cineva a atins rugaciunea desavarsita este faptul ca nu se mai tulbura, chiar de intreaga lume l-ar necaji. – Sfintii Varsanufie si Ioan

Cand ne rugam si Dumnezeu intarzie in a ne asculta (rugaciunea), o face spre binele nostru, pentru a ne invata indelunga-rabdare; deci sa nu fim abatuti, graind: „Ne-am rugat, si n-am fost ascultati”. Dumnezeu stie ce este spre folos unui om. Bucura-te intru Domnul, lasa-ti toate grijile si roaga-te pentru mine, iubite frate, unul in duh (cu mine). – Sfintii Varsanufie si Ioan

[cristiboss56]

Grăirea în deşert pustieşte pînă în adînc sufletul. Noi ne facem singuri răni grave nu numai cînd rostim cuvinte putrede şi deşarte, ci şi cînd ascultăm asemenea cuvinte ieşind din guri străine.

Nu puţini sînt între noi cei care se cred evlavioşi, dar nu îşi înfrînează limba; nu puţini sînt cei care după ce se întorc de la biserică, unde au ascultat cuvintele lui Hristos şi chiar s-au împărtăşit cu Trupul şi Sîngele Lui, varsă cuvinte rele şi veninoase peste aproapele lor. Dar cîţi nu sînt între noi cei ale căror guri nu-s îngrădite cu nimic, ci vorbesc mereu, fără contenire, pălăvrăgind şi iar pălăvrăgind de dimineaţa pînă seara! Şi, se înţelege, în această pălăvrăgeală sunt o mulţime de vorbe deşarte, rele – în timp ce însuşi Domnul Iisus Hristos ne-a zis: Vă spun că pentru orice cuvînt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osîndit (Mt. 12, 36-37). Grăirea în deşert pustieşte pînă în adînc sufletul. Noi ne facem singuri răni grave nu numai cînd rostim cuvinte putrede şi deşarte, ci şi cînd ascultăm asemenea cuvinte ieşind din guri străine. Multora le place să asculte bîrfe şi clevetiri despre aproapele lor şi sînt la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu ca şi cei pe care îi ascultă.
(Sfîntul Luca al Crimeei, Predici)

[cristiboss56]

Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul puterea de a ierta păcatele?


„Dumnezeu ne-a dat putere de a ne ierta unii altora, în sensul că ceea ce iertăm noi altora şi alţii nouă, este iertat de fapt şi de către Dumnezeu; că pentru acelea nu vom mai fi judecaţi. Dumnezeu ne-a cedat, în scopul acesta, din puterea Lui. Numai din puterea Lui de judecată nu ne-a cedat, pentru că dăm dovadă că facem uz rău de puterea pe care nici n-o avem de fapt, ci numai ne închipuim că o avem. Dumnezeu lasă să circule bunătatea Sa printre oameni, ca o apă prin canalele subterane ale pământului Său, ca de la plantă la plantă.
Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul, ca reprezentant al întregii Biserici sau comunităţi, din încredinţarea lui Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele făcute de unul sau de altul din credincioşi tuturor celorlalţi oameni, şi păcatele împotriva lui Dumnezeu? Dar şi el are numai puterea de a ierta, însă nu de a osândi”.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1205 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare,traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p. 631)

[cristiboss56]

Binecuvântarea ce iese din inimă este binecuvântare dumnezeaiască!
Să vă dau și eu acum un „blestem”!
Dumnezeu să vă umple inima de bunătate, și de multa Sa dragoste până ce o să ,,înebuniți”, astfel ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați de pe acum lângă El, în cer.
Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu!
Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa!
Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ,,blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea. Și atunci când eram în Sanatoriu mi-a fost milă de voi. Unele așteptau de opt ani, spunând: ,,Vom face mânăstire”, dar mănăstire nu s-a făcut. Proiectul se veștejea. Atunci am spus: ,,Cum voi ieși din spital, mănăstirea va răsări ca o ciupercă. Într-un an veți fi în mănstire!” Și într-adevăr, într-un an s-a făcut mănstirea. Am spus aceasta cu toată inima mea. Ați avut dispoziție bună, de aceea nu v-a lăsat Dumnezeu. Altfel nu se explică.
Când te doare de un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ,,Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare, care este o binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Este plăcut lucrul acesta lui Dumnezeu și Dumnezeu împlinește binecuvântarea. Adică și numai durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvântare.
Cu durere și dragoste pentru omul contemporan – Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)

[cristiboss56]

Adeseori diavolul ne aduce aminte de multele noastre fapte rele, încercând să ne zdruncine încrederea în Dumnezeu.

„Se întâmplă adeseori să-ţi şoptească satana în inimă şi să-ţi spună: ştii toate relele câte le-ai făcut; sufletul tău s-a umplut de fărădelegi, s-a îngreunat de multe şi cumplite păcate.
Să nu-ţi rămână ascuns că el face aceasta ca să te împingă la deznădejde pe motiv de părută smerenie. Căci de când a intrat prin neascultare răutatea, a avut intrare liberă ca să grăiască în fiecare zi sufletului ca un om către alt om şi să-i pună în minte cele necuvenite.
Deci tu răspunde-i aşa: Dar eu am asigurările scrise ale lui Dumnezeu, care zice: Nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă prin pocăinţă şi să fie viu. Căci ce a vrut altceva prin pogorârea Lui, decât să mântuiască pe cei păcătoşi, să lumineze pe cei din întuneric şi să învie pe cei morţi?”

(Sfântul Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. V, Editura și Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976, p. 364)