![]() |
![]() |
|
#11
|
||||
|
||||
![]() ![]() Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din su*flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu*cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân*tăm: Bucură-te, purtă*torule de biruință, mare mucenice Gheorghe! Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. ![]() ![]() Sfinte Mare Mucenice, cel care ai viețuit după vrednicia numelui tău – că luând pe umeri Crucea lui Hristos, bine ai lucrat pământul cel înțelenit de înșelarea diavolească – stând în slavă înaintea Scaunului Celui Ce le stăpânește pe toate, fă-te acum mijlocitor osârdnic nouă, nevrednicilor – și îngrădește-ne cu rugăciunile tale. Fii izbăvitor al celor robiți de păcate, ocrotitor al săracilor, doctor al bolnavilor, îndrumător al celor rătăciți în întunericul acestei lumi. Izbăvește-ne, ca un milostiv, din toată nevoia, alungând tulburarea păcatelor și a primejdiilor de multe feluri și ne învrednicește, pentru rugăciunile tale, să fim și noi buni cultivatori ai pământului ființei noastre. Amin! ![]() O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoie si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce Te cinstesc pre Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. LA MULTI ANI LA SARBATOAREA SFANTULUI GHEORGHE. DOAMNE AJUTA!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
De Nașterea Domnului - poezii , rugăciuni , colinde + | cristiboss56 | Rugaciuni | 284 | 24.12.2018 12:01:09 |
Rugaciuni catre Maica Domnului | georgeval | Rugaciuni | 19 | 10.12.2013 23:15:21 |
Rugaciuni catre Sf. Arhanghel Mihail? | colaps | Rugaciuni | 9 | 04.11.2011 08:39:46 |
Paraclisul salvarii sufletelor din iad de catre cei sapte sfinti arhangheli: Mihail, | patinina34 | Rugaciuni | 3 | 04.07.2009 02:30:50 |
Rugaciuni catre Maica Domnului | phradmon | Rugaciuni | 7 | 12.10.2006 15:01:06 |
|