Este crestineste sa iei chirie?

În prealabil postat de Yasmina

Pana la urma am decis ca atitudinea de victima nu m-a caracterizat niciodata,asa ca dupa ce am fost atacata mult mai bine imi sade sa ma ridic si sa ma scutur decat sa trantesc usa si sa ma autoexilez pt o perioada nedeterminata.

Dar ca orice proasta care se respecta,am chiar nevoie sa stau printre oamenii de seama ai forumului,poate,poate se mai prinde si de capul asta prost ceva.

Trag nadejde:)

Ne bucurăm că nu te-ai retras!

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Ne bucurăm că nu te-ai retras!

Slava Domnului,sa nu existe motive serioase pt a ma retrage(sanatate,job,alte evenimente).

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Yasmina

Pana la urma am decis ca atitudinea de victima nu m-a caracterizat niciodata,asa ca dupa ce am fost atacata ...

Sper că între timp ţi-ai dat seama că pe mine mă doare tare miezul unor lucruri, aşa cum le înţeleg şi resimt eu, iar nu persoana ta. E drept că m-a scos din sărite chiar un cuvânt de-al tău, e drept, într-adevăr. Dar nu cred că mi-am exprimat vreun resentiment faţă de tine, Yasmina, cu atât mai puţin ura (cum s-a iuţit să scrie careva), ci doar am reacţionat violent la o stare de spirit a lumii ăsteia pe care eu nu pot în ruptul capului să o tolerez, deocamdată.

Yasmina, eu cred că tu ştii bine că nici măcar vreo urmă de resentiment nu am faţă de tine.
Aminteşte-ţi te rog istoria relaţiei noastre de pe forum şi, te rog frumos, observă că noi nu am avut niciodată vreun conflict, vreun deranj reciproc în vreo chestiune. Verifică, te rog!
Aşa încât, e limpede că nu am fost dur cu persoana ta, chiar dacă aşa a părut, vai...

Eram cu mintea focalizată pe alte lucruri, of...
Da, urăsc pe lumea asta, dar nu oameni. Slavă lui Dumnezeu că m-a ferit de acest beteşug.
Urăsc prostia, da.
Urăsc viclenia, da.
Urăsc minciuna, da.
Urăsc feminismul, din toate fibrele fiinţei mele.
Urăsc lesbianismul şi homosexualitatea.
Urăsc tot beteşugul lumii căzute şi, mai presus de toate, urăsc slabiciunile mele.
Uneori, însă, îmi pierd cumpătul, că sunt mai slab decât duhurile pe care le urăsc.

M-aş bucura să poţi trece cu adevărat peste incidentul nostru, al cărui autor principal am fost eu.
Te rog încă o dată, te rog frumos să mă ierţi. Nu am avut nimic cu tine, doar am scris în momentul şi locul unde nu trebuia să fiu. A fost greşeala mea.
Să auzim numai de bine, de-acum!

[heaven]

Aruncandu-mi privirea peste acest topic,mi-am amintit de vorba "a fi mai catolic decat Papa"...ce cred ca poate caracteriza destul de bine aceste framantari pe care unii crestini par sa le aiba. :)
Chiria este un serviciu oferit ca oricare altul.Sunt oameni care pur si simplu doar din asta traiesc,alta sursa de venit neavand sau fiind insuficienta pentru a le asigura traiul.
Sunt oameni care nu isi pot asigura plata utilitatilor mai ales pe timp de iarna,daca nu aleg sa isi imparta locuinta cu altcineva pentru o suma de bani.
Daca asta ar fi pacat,atunci inseamna ca pacat este si sa iti iei un salariu pentru un alt serviciu prestat sau cand vinzi un bun sa iti iei plata pe el etc.Chiar asa sa fie oare?Atunci,ma intreb si eu dumnevoastra,cei care sustineti ca a primi o suma de bani contra unui serviciu de inchiriere este un pacat, cum traiti si cum va descurcati in aceasta societate?
Sau,casa dumneavoastra ati transformat-o in azil pentru persoane nevoiase?Adica,stau si eu si ma intreb despre ce discutam aici? :) Despre un nivel utopic al existentei sau realmente ati descoperit si o modalitate practica si aplicabila in aceasta societate?Deoarece,personal,chiar as fi interesata sa citesc despre o astfel de descoperire.
Pentru ca pana la urma aici nu se discuta despre actele de caritate: cine spune ca daca cineva primeste un salariu sau plata chiriei nu poate face milostenie din acesti bani?Fiecare daca simte,daruieste atat cat ii este cu putinta si cat il lasa inima.
Sa am iertare,dar,deja imi pare ca eticheta aceasta de "pacat" a ajuns un fel de bau bau care este alipit in mod aproape superstitios pe te miri ce activitati banale,firesti etc.Un fel de gandire magica,care,chiar daca are tangente cu anumite subiecte ortodoxe,nu imi pare cu mult diferita de anumite superstitii din popor.

În prealabil postat de Yasmina

Pana la urma am decis ca atitudinea de victima nu m-a caracterizat niciodata,asa ca dupa ce am fost atacata mult mai bine imi sade sa ma ridic si sa ma scutur decat sa trantesc usa si sa ma autoexilez pt o perioada nedeterminata.

Dar ca orice proasta care se respecta,am chiar nevoie sa stau printre oamenii de seama ai forumului,poate,poate se mai prinde si de capul asta prost ceva.

Trag nadejde:)

Yasmina, tu ESTI printre cei de seama ai forumului. Iar prostia si persoana ta sunt ca paralelele: nu se intersecteaza vreodata. O, da, desigur, prostia s-a intersectat (identificat?) cu destui altii... Dar tu NU te numeri printre aceia...care aceia, in plus, NU sunt nici de genul feminin...

În prealabil postat de heaven

Aruncandu-mi privirea peste acest topic,mi-am amintit de vorba "a fi mai catolic decat Papa"...ce cred ca poate caracteriza destul de bine aceste framantari pe care unii crestini par sa le aiba. :)
Chiria este un serviciu oferit ca oricare altul.Sunt oameni care pur si simplu doar din asta traiesc,alta sursa de venit neavand sau fiind insuficienta pentru a le asigura traiul.
Sunt oameni care nu isi pot asigura plata utilitatilor mai ales pe timp de iarna,daca nu aleg sa isi imparta locuinta cu altcineva pentru o suma de bani.
Daca asta ar fi pacat,atunci inseamna ca pacat este si sa iti iei un salariu pentru un alt serviciu prestat sau cand vinzi un bun sa iti iei plata pe el etc.Chiar asa sa fie oare?Atunci,ma intreb si eu dumnevoastra,cei care sustineti ca a primi o suma de bani contra unui serviciu de inchiriere este un pacat, cum traiti si cum va descurcati in aceasta societate?
Sau,casa dumneavoastra ati transformat-o in azil pentru persoane nevoiase?Adica,stau si eu si ma intreb despre ce discutam aici? :) Despre un nivel utopic al existentei sau realmente ati descoperit si o modalitate practica si aplicabila in aceasta societate?Deoarece,personal,chiar as fi interesata sa citesc despre o astfel de descoperire.
Pentru ca pana la urma aici nu se discuta despre actele de caritate: cine spune ca daca cineva primeste un salariu sau plata chiriei nu poate face milostenie din acesti bani?Fiecare daca simte,daruieste atat cat ii este cu putinta si cat il lasa inima.
Sa am iertare,dar,deja imi pare ca eticheta aceasta de "pacat" a ajuns un fel de bau bau care este alipit in mod aproape superstitios pe te miri ce activitati banale,firesti etc.Un fel de gandire magica,care,chiar daca are tangente cu anumite subiecte ortodoxe,nu imi pare cu mult diferita de anumite superstitii din popor.

De bunsimt ati scris, doamna. Exact, unii (isi) transforma credinta intr-un pseudo-samanism politizant, cu falsa intemeiere scripturala, magisteriala, dogmatica.

Heaven ai dreptate,pare complet si iremediabil utopic sa ceri azi sa chemi in casa ta pe cei sarmani si goi,sa dai bani cui stii ca nu ii mai poate returna,sa iti dai haina de pe tine,sa iubesti pe cine te uraste,sa te lepezi de tine,sa mori pentru prietenii tai,sa nu te ingrijesti de ziua de maine mai mult decat de mantuirea sufletului si multe altele.Cineva spunea despre Hristos ca idealismul extrem al gandirii sale este cel mai frumos dar si cel mai utopic dar din istoria lumii.Noi,oamenii,in marea,zdrobitoarea majoritate,nu suntem capabili sa traim cum a spus EL.Putem sa incercam sa imblanzim aceasta realitate cum ne taie capul dar faptele vorbesc.Nu gandirea lui,sau acest tip de gandire este problema,ci noi suntem problema pt ca handicapati in neputiinta noastra am pactizat cu lumea si o vrem si pe ea si pe EL,adica ceva caldut,cu o cruce micuta nu de dus in spate ci pusa la gat sau in parbriz.Adica suntem crestini doar in aparenta da hai sa ne mintim frumos in continuare,daca tot se incearca de o istorie transformarea Evangheliei in orice altceva decat s-a dorit a fi.De ce nu putem fi cum a spus EL?Cutremurator de simplu:nu suntem nascuti din nou,nu suntem o fiinta noua.Da,au existat si exista si asemenea oameni,istoria crestinismului da marturie.Dar marea majoritate nefiind nascuti din nou,si asta este ceva atat de radical si de transformator incat nu poate fi falsificat,dovada puhoiul de crestini doar cu numele,speram cumva ca in marea Lui mila si dragoste ne va primi cumva si asa,ca pe niste fii ratacitori intorsi dar care inca mai suspina dupa cantecul se sirena al lumii.De ce sa ne tot ascundem ipocrit dupa explicatii savante in loc sa stam fata in fata cu realitatea?Doamne nu sunt ce ai spus tu sa fiu,nu traiesc cum ai spus tu sa traiesc,nu ma pot schimba singur,sunt un mort care ingroapa alti morti.Ai mila de mine dupa indurarea Ta.Solutia nu este nici sa aplatizam si nici sa imblanzim Evanghelia ci sa recunoastem ceea ce suntem si mai ales ceea ce nu suntem.Cred ca abia din acel moment exista o posibilitate de a incepe drumul spre ceea ce trebuie sa fim.Neah,ca mi-am varsat oful,am mari sanse sa nu ajung in Imparatie dar am oroare de ideea ca as putea sa incerc sa o fac dupa chipul si asemanarea mea cand ea este exact opusul meu si ii multumesc lui Dumnezeu pt asta.Ce am scris este doar parerea mea.

Pelerin, este adevărat că Hristos ne cere să trăim nebunește, luând crucea iubirii aproapelui și „urând” lumea. Apare, totuși, un paradox: chibzuiala este, și ea, virtute creștină, lăudată de Hristos și de Apostol.
Să fim, atunci, niște nebuni chibzuiți? E posibil?
Poate că sfinții asta sunt.
Ca să ai de unde da sărmanilor, trebuie să te chivernisești bine, deși trebuie să te bazezi în primul rând pe ajutorul Domnului. Dar dacă ne bazăm doar pe ajutorul Lui, cred că nu dăm dovadă de maturitate în credință.
Mă gîndesc la Sf. Vasile cel Mare, care a avut atât de multă grijă de săraci și bolnavi, trăind fierbinte credința, dar implicându-se și în lume, organizând, strângând bani, fiind un bun administrator al averii Bisericii ca să poată face concret ceva pentru ei.
Iar Sf. Ioan Gură de Aur spunea „să transpire banul în mâna ta până vei ști cui îl dai”, evident nu din zgârcenie, ci ca să-l folosești cât mai bine, să aibă rod dărnicia ta, să nu-l risipești.

Iar cu privire la faptele creștinești: Sigur că grija de sărmani poate merge (și trebuie) până la a-i identifica cu tine însuți, a împărți cu ei ceea ce ai tu. Însă grija trebuie să fie față de noi înșine, dacă facem acestea, iar nu dacă fratele nostru creștin face sau nu.

Cât timp îl primim în casă pe cel sărac? O zi, o săptămână, un an, toată viaţa? ("Un anotimp, un an, un timp"...?)

Părerea mea, păcătoasă de altfel, este că o perioadă prea lungă de astfel de într-ajutorare devine agasantă. Cel ajutat ar trebui şi el, între timp, să se pună pe picioare şi să găsească o soluţie... Desigur, nu luăm pielea de pe om cu cruzime, dar nici noi nu putem trăi întreţinând la nesfârşit pe cineva... Sfinţii care şi-au împărţit averea, au făcut-o o dată şi apoi s-au retras la mănăstire sau în pustie. Sau au trăit foarte modest... Câţi dintre noi putem face asta în zilele noastre? Concret, ca să-mi duc viaţa cu serviciul aferent, am nevoie de un anumit confort. Dacă renunţ la confort/ la serviciu, nu mai am cu ce să ajut (după inima mea - în limite mai strâmte). Deci despre ce vorbim?
Să ne rugăm să ne îmblânzească Dumnezeu şi să ne scoată în cale oameni care ne ajută la nevoie, sau/ şi care nu profită de noi cu orice ocazie. Să ne curăţească mintea şi inima ca să putem judeca drept.

Priceputu sunt constient de faptul ca notiunile de rece,caldicel si fierbinte nu ne vor lasa sa dormim fara vise mai mult sau mai putin placute.Dupa cum spunea parca apostolul Ioan,in prima sa epistola,citez aprox,daca inima nu ne condamna cu nimic atunci avem intrare in fata lui Dumnezeu.Cat de linistita este inima fiecaruia asta nu imi voi permite sa judec eu,Dumnezeu vede in ascuns si stie.Imi aduc aminte insa ca am citit,si voi cauta unde,opinia unui analist modern care remarca opinia unui pagan din primele doua secole care sublinia cat de creduli si usor de pacalit erau crestinii de atunci.Sau ce putin asa interpreta el trairea lor,determinata poate de alte elemente decat a noastra.Noi suntem mai pragmatici,realisti si ancorati in realitate,mai chibzuiti.Avem mai mult ca cei de atunci dar si mai putin in trairea noastra,depinde de cat de sinceri suntem cu noi.Dupa cum spunea,cu tristete,Sfantul Ioan Gura de Aur inca de pe vremea lui bisericile aveau tendinta de a deveni case fata de timpurile cand casele erau biserici.Nu este ceva nou,pana si in cazul anahoretilor a existat o perioada eroica,a inceputurilor,si apoi,cu timpul lucrurile s-au mai imblanzit pe anumite aspecte.Poate ca in cele mai multe cazuri firea umana revine ca un elastic la ceva mai abordabil,poate putini pot trai pe termen lung dimensiunea impotrivirii radicale fata de lume.Poate toti regretam ce nu suntem si visam ca intr-o zi,cumva,voi fi si noi pe un picior de plai si pe o gura de rai :) In fine,sunt doar pareri personale si fara importanta,nu va enervati prea tare,bat campii.Ar fi frumos ca in loc de ziduri inalte sa construim biserici in inima noastra,nu ca sa le inlocuiasca pe cele din realitate ci pentru a implini cele doua mari porunci.