Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Hristos tăcea; dar, cu mulțimea dovezilor că era nevinovat, erau puşi la stâlpul infamiei. Hristos tăcea, dar îi biruia pe cei ce vorbeau atâtea, pe cei ce se înnebuneau.

Dregătorul s-a minunat; şi era într-adevăr de mirare să vezi pe Hristos că e atât de blând, că tace, deşi avea atâtea şi atâtea de spus. Nici arhiereii nu-l învinuiau pentru că îl ştiau cu vreo faptă rea, ci numai din ură şi invidie.
Iudeii aveau obiceiul să elibereze un osândit; şi Pilat a încercat să-L scape pe această cale, zicând: „Dacă nu vreţi să-L eliberaţi ca nevinovat, dăruiţi-L sărbătorii ca osândit (Matei 27, 15-17)!”. Ai văzut cum s-a stricat rânduiala? Rânduiala era făcută în aşa fel încât cererea pentru eliberarea osândiților să fie făcută de popor, iar darea eliberării, de dregător. Acum s-a întâmplat contrariul: dregătorul cere poporului. Cu toate acestea nici aşa nu s-au îmblânzit arhiereii şi bătrânii poporului, ci s-au sălbăticit mai mult şi strigau înnebuniţi de patima invidiei.
Nici nu-i puteau aduce lui Hristos vreo vină! Hristos tăcea; dar, cu mulțimea dovezilor că era nevinovat, erau puşi la stâlpul infamiei. Hristos tăcea, dar îi biruia pe cei ce vorbeau atâtea, pe cei ce se înnebuneau.
Pilat ar fi trebuit să caute dovezişi mărturii şi tot ce putea face dovada că Hristos a vrut să pună mâna pe putere, de pildă dacă a strâns oştire, dacă a adunat bani, dacă a făurit arme, dacă a încercat altceva asemenea. Dar, nu; se lasă dus de arhierei şi de bătrâni. De aceea nici Hristos nu-l absolvă de vină, că spune: „Cel ce M-a dat ţie mai mare păcat are (Ioan 19, 11)”. Deci din slăbiciune S-a plecat voinţei arhiereilor şi bătrânilor; din slăbiciune L-a dat să fie biciuit. Pilat era laş, un om slab; arhiereii însă, răi şi vicleni. Căci ce uneltesc ei când Pilat a găsit un mijloc de a-L scăpa pe lisus? Găsesc legea sărbătorii care le poruncea să elibereze un vinovat.
„Au înduplecat mulţimea să ceară pe Varava” (Matei 27, 20). Evanghelistul Matei n-a spus că „aveau un tâlhar”, ci: „un tâlhar vestit (Matei 27, 16)”, adică vestit pentru răutatea lui, un tâlhar care făcuse nenumărate crime.
Şi totuşi arhiereii l-au preferat pe acela, Mântuitorului lumii. Nu s-au ruşinat nici de timp, că era sfântă ziua aceea; nu s-au ruşinat nici de legile iubirii de oameni; nu s-au ruşinat de nimic altceva; i-a orbit invidia. Şi odată cu răutatea lor au mai stricat şi mulţimea, ca să primească cea mai mare osândă şi pentru înşelarea poporului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere de Pr. D. Fecioru, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 965-967).

[cristiboss56]

Moartea este binefăcătoare. Multe sunt bunătățile ei. Este bucurie și libertate, sfârșitul păcatului, pregătire pentru înviere ... că de la Răstignire noi suntem cu adevărat chemați să murim în mod dumnezeiesc.

Moartea este binefăcătoare. Multe sunt bunătățile ei. Este bucuria și libertatea, sfârșitul păcatului, pregătire pentru înviere, este o ocazie și un obiect de eroism sublim, este intrare în adevărata Patrie.
Moartea este eliberare de necazurile noastre, de rele noastre (...) Dar dacă, precum ne forțează experiența, noi admitem că viața este plină de nemulțumiri și de suferințe, de unde vine groaza noastră față de moarte? (...) De unde vin lacrimile noastre, plânsurile noastre, lupta noastră împotriva morții celor ce ne părăsesc? Dacă noi credem cu adevărat în altă viață și că acea viață ar fi cea adevărată, cum îl vom mai convinge noi pe necredincios de realitatea credinței noastre? Și cum ne vom pune noi de acord cu credința noastră? Sau mai bine ne place să suferim totdeauna aici jos, sau mai bine să primim moartea ca o fericită eliberare; este evident sau una sau alta.
Moartea în al doilea rând, este eliberare. Singurul om cu adevărat liber în lume este acela care trăiește pentru Dumnezeu și în Dumnezeu, scăpare de necazurile vieții, eliberare din sânul robiei pe care o suferă toți ceilalți (...)
Viața care în realitate nu este decât o lungă și continuă moarte, nu devine cu adevărat viață decât prin moartea care o eliberează. Atunci noi părăsim valea lacrmilor, pentru Patria fericirii. Noi lăsăm locul neliniștilor și a pericolelor pentru siguranța și pacea veșnică.
Un al treilea bine al morții este de neprețuit între toate: moartea este sfârșitul păcatului. Și această binefacere este multiplă. Moartea pentru păcătosul nepocăit, oprește cursul blestemat al păcatelor sale și micșorează pe atâta suma chinurilor sale. Pe toți ceilalți moarte îi eliberează de ocazii, de pericole, de înșelăciuni, de căderi și prin aceea pune comoara virtuții lor într-o siguranță veșnică (...)
În al patrulea rând să vedem cum în moarte ni se transformă în binefacere ceea ce nouă ni se părea de nesuportat și ca o lovitură. Nu este oare subită nesimțirea, tăcerea, inerția morții? Dar să ne gândim că somnul este lipsit de mișcare ca și moartea pentru suflet. Și apoi prin moarte sufletul este mai viu de mii de ori ca și cum era în viață. Dacă glasul este stins, buzele mute, gândește-te că acolo unde este el , sufletul are mai mult glas și mai mult cuvânt ca și cum el n-a avut niciodată pe pământ (...)
Să nu uităm să avem în vedere, în al cincilea rând, să nu uităm cea mai frumoasă binefacerea morții. Din tot eroismul nostru, moartea ni-l procură pe cel mai frumos. Căci se poate spune acum după literă, după carte, că de la Răstignire noi suntem cu adevărat chemați să murim în mod dumnezeiesc. Moartea devine un act sfânt; cea mai înaltă expresie acultului, ea este suma celor mai sublime virtuți. Prin ea noi îi dăn lui Dumnezeu într-o singură clipă, mai multă slavă decât i-am fi putut da de-a lungul întrgii noastre vieți cu ani plini de virtute. Priviți martirii, priviți sfinții (...)
Moartea este triumfătoare în Iisus Hristos. Eu vreau să vă arăt slava morții. Dar slava ei supremă, frumusețea ei și prețul ei strălucit noi nu l-am descoperit încă. Moartea nu este slăvită decât de la Iisus Hristos și de către Iisus Hristos. Și nu numai că Iisus Hristos a făcut moartea slăvită, ci El a făcut slăvit chiar instrumentul acestei morți, crucea. Biruința crucii, biruința morții.

(Sf. Ioan Gură de Aur, din vol. Bogățiile oratorice, pp. 266-269)

[cristiboss56]

Cuvant de invatatura in Sfanta si Marea Duminica a Sfintelor Pasti, al Sfantului Ioan Gura de Aur

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându‑se, întru bucuria Domnului său. De s‑a ostenit cineva postind, să‑şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să‑şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nicidecum să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu‑se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel care a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta intraţi toţi în bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de‑al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi‑vă. Cei care v‑aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n‑aţi postit, veseliţi‑vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi‑vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi‑vă toţi din bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu se plângă de sărăcie, pentru că s‑a arătat împărăţia cea pentru toţi. Nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne‑a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe dânsa Cel ţinut de dânsa. Prădat‑a iadul Cel ce S‑a pogorât în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul, zice, s‑a amărât, întâmpinându‑Te pe Tine jos. S‑a amărât pentru că s‑a stricat. S‑a amărât pentru că a fost batjocorit. S‑a amărât pentru că s‑a omorât. S‑a amărât pentru că s‑a surpat. S‑a amărât pentru că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit; a primit pământ şi s‑a întâlnit cu cerul; a primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde‑ţi este, moarte, boldul? Unde‑ţi este, iadule, biruinţa? Înviat‑a Hristos şi tu ai fost nimicit. S‑a sculat Hristos şi au căzut demonii; a înviat Hristos şi se bucură îngerii; a înviat Hristos şi viaţa veşnică stăpâneşte; a înviat Hristos şi nici un mort nu este în groapă, căci Hristos, sculându‑Se din morţi, începătură învierii celor adormiţi S‑a făcut. A Lui este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...r-b1-p1995.htm

[cristiboss56]

Intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.

De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi răsplata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, că de nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De a ajuns cineva abia în ceasul ai unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, că darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă, miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertarea răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul cel ce s-a coborât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-te pe tine jos; amărâtu-s-a, că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este, moarte, acul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu aste în groapă; căci Hristos, sculându-se din morţi, începătorul celor adormiţi s-a făcut.
Lui i se cuvine mărirea şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învățătură pentru Sfânta și Dumnezeiasca învierea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos)

[cristiboss56]

Lucrarea Mantuitorului pe pamant a fost de a aduce vindecarea si de a realiza in umanitatea Sa dumnezeirea.
Versetul programatic si profetic pe care Hristos il rosteste la inceputul activitatii Sale pe pamant:"Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor;M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezrobirea si si celor orbi vederea; sa slobozesc pe cei apasati, si sa vestesc anul placut Domnului"(Luca4, 18)

Bunavestirea, vindecarea, propovaduirea, eliberarea, toate acestea sunt lucrari ale lui Hristos pentru a vesti anul placut Domnului, adica inaugurarea unui nou eon, unul hristologic, in care Hristos Se extinde in viata lumii prin Biserica si daruieste creatiei puterea de a deveni Biserica, transforma lumea in "atelier al nemuririi"(tusasthrion thjaqanasi/aj), in "laborator al invierii"in care cei iubiti devin fii ai lui Dumnezeu.Toate invataturile si mai ales minunile savarsite de Hristos sunt convergente spre Inviere. Orice vindecare este o mica inviere, pentru ca restaureaza temporar puterea vietii in omul cazut.Invierea(cea de apoi) este o vindecare absoluta si definitiva, pentru ca poarta pe om spre un stadiu nou si innoitor al existentei, in care omul nu mai patimeste nici o durere din partea naturii sale slabite de pacat. Hristos a vindecat toata boala si neputinta in popor, pentru a arata ca Dumnezeu nu poate suferi durerea oamenilor, infirmitatea, suferinta si moartea. El este Viata lumii, si daruieste viata tuturor oamenilor. Invierea Sa din morti este asadar expresia suprema a vietii daruite umanitatii, desavarsita si vesnica intre Dumnezeu si Om si izvorul nemuririi omului si impreuna cu el universul sau interior.
Minunile sunt profetii ale Invierii finale a oamenilor.In acest sens, Theodor de Mopsuestia afirma:"Invierea imprima marca sa tuturor minunilor pe care Hristos le-a savarsit in timpul iconomiei Sale mantuitoare.Caci toata opera mantuitoare a lui Hristos isi gaseste implinirea in Inviere. Ea constituie lucrul cel mai important printre toate lucrarile restaurarii, caci prin ea moartea a fost invinsa, sticaciunea stricata, durerea distrusa, slabiciunea nimicita, focul pacatului stins, puterea lui satan zdrobita...Ceea ce e promis acum este viata vesnica si incoruptibila".
Orice minune si orice vindecare este o inviere partiala, o ridicare din robia mortii continue care se manifesta prin durere si boala, iar Invierea Domnului Hristos este vindecarea finala, plenara, sfanta si sfintitoare a omului de moarte si de stricaciune. Asadar ridicarea din morti a lui Hristos este inceputul unui nou eon, eon-ul Invierii, guvernat de iubirea infinita a lui Dumnezeu care ne daruieste puterea de a vietui vesnic impreuna cu El.Pastile sunt trecerea omenirii de la moarte la viata si de pe pamant la cer, Da-ul suprem spune vietii oamenilor de catre Dumnezeu Creatorul si Invietorul, semnul si prezenta iubirii Sale negraite si infinite in oameni, nasterea din nou a umanitatii in raiul inimii lui Dumnezeu.
Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...u-b1-p1998.htm

[cristiboss56]

De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească.
De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească, şi nu ar şti de ce trăiesc, de ce au fost înscrişi în obştea creştinească, altfel spus, în Biserica lui Dumnezeu, care e ţelul vieţii lor, pentru ce este nevoie să credem în Hristos, să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să-i chemăm pe sfinţi. Praznicele bisericeşti ne explică toate aceste lucruri şi ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu, să-I mulţumim totdeauna şi să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.


(Sf. loan de Kronstadt)

[cristiboss56]

Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35).
Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35). Căci pentru ea S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi (Ioan 1, 14); pentru el făcându-Se om a răbdat de bunăvoie Patimile cele făcătoare de viață, ca pe făptura Lui cea plăsmuită de El, adică pe om, să o elibereze din legăturile iadului și, luând-o pe umeri, să o înalțe la ceruri. Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fără odihnă și, pescuind în toată lumea locuită cu cârligul și năvodul cuvântului, au scos din adâncul idolatriei și au mântuit-o ducând-o la limanul Înpărăției ceurilor. Pentru ea mucenicii și-au vărsat sângele ca să nu piardă pe Hristos.



(Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, p. 26)