Autoevaluare duhovnicească: ai încredere în aproapele tău?

Foarte interesant cum vedeti lucrurile dar sa va intreb ceva:in ce ne putem increde atunci in oameni? Priceputu,indemnul din aceea rugaciune este totuna cu cele spuse in Ieremia 17:5-10?

Văd noţiunea de încredere în semeni sub două forme diferite:
1) ne încredem în ajutorul pe care îl putem primi de la ei;
2) le oferim încrederea noastră, care devine astfel un semn de preţuire.

Cred că Laura s-a referit la a doua formă de încredere. Referitor la prima, ei da, mă rog să nu fiu încredinţată ajutorului omenesc. Nu uit că tot darul cel bun şi desăvârşit se pogoară de la Părintele Luminilor. Dar, tot părintele Nicolae Steinhardt spunea că este o ispitire a Domnului aceea prin care refuzăm ajutorul primit prin oameni (de la oameni) în favoarea unui ajutor/ miracol primit direct de la Dumnezeu. În acest sens, eu aş vedea încrederea în semeni şi ca un semn de smerenie. Nu suntem mai presus decât alţii, încât Dumnezeu să ne ajute, tocmai pe noi, fără intermediari.

Probabil stiti bine ca nici una dintre cele doua variante nu este scutita de deceptii,este cumva un risc asumat.In psalmul 54 (Biblia ortodoxa) pe la versetele 12-15 sa vedeti deceptia lui David cand a fost tradat si lovit de unul de-al lui,caruia ii oferise increderea sa.Atat de tare l-a durut incat a spus ,,Sa vina moartea peste ei si sa se coboare in Iad de vii".Crancene cuvinte,dovada a durerii resimtite,proportional cu dimensiunile deceptiei.Doare tare rau dar face parte,cred,din crucea fiecaruia.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Probabil stiti bine ca nici una dintre cele doua variante nu este scutita de deceptii,este cumva un risc asumat.In psalmul 54 (Biblia ortodoxa) pe la versetele 12-15 sa vedeti deceptia lui David cand a fost tradat si lovit de unul de-al lui,caruia ii oferise increderea sa.Atat de tare l-a durut incat a spus ,,Sa vina moartea peste ei si sa se coboare in Iad de vii".Crancene cuvinte,dovada a durerii resimtite,proportional cu dimensiunile deceptiei.Doare tare rau dar face parte,cred,din crucea fiecaruia.

A, da, nu există garanţii împotriva decepţiei. Dar iată încă o ocazie pentru noi de a ierta.

Totusi,sa nu fiu prea intunecat :) in argumentatia mea,apostolul Pavel avea incredere in corinteni (II Corinteni 7:4,16),La extrema opusa avertismentul din Mica 7:5-7 cu privire la posibilitatea existentei unui potential al deceptiei chiar dureros de aproape de tine.Pana la urma este o certitudine atat faptul ca fiintele umane,ca urmare a pacatului,tradeaza increderea dar este la fel de adevarat ca cei drepti beneficiaza de increderea lui Dumnezeu,dupa cum se arata in Proverbe 3:32.Nu este deloc usor sa analizam viata privind de jos la orizontala :) De sus cu siguranta se vede mai bine :) Multumesc pentru raspunsuri !

[Ekaterina]

Sfantul Ignatie Briancianinov spunea: "Si pe cel orb, si pe cel vatamat la minte, si pe prunc si pe criminal si pe pagan sa il cinstesti ca pe chipul lui Dumnezeu. Ce treaba ai tu cu neputintele si metehnele lui? Ia seama la tine insuti, ca sa n-ai neajuns in dragoste!"

Greu de implinit acest cuvant, mai ales in zilele noastre cand suntem ispititi mai mult ca oricand sa ne pierdem increderea in cel de langa noi.

5. Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!
6 Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori.
7 Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
8 Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.
9 Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
10 Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.

La o analiză asupra textului, eu înţeleg că blestemul este "generat" de abaterea inimii de la Domnul, nu neapărat de faptul că ne-am încrezut în oameni. Doar atunci când oamenii ne ispitesc astfel încât să uităm de binefacerile lui Dumnezeu şi de atotputernicia sa, încrederea în aceşti oameni este complet dăunătoare.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Foarte interesant cum vedeti lucrurile dar sa va intreb ceva:in ce ne putem increde atunci in oameni? Priceputu,indemnul din aceea rugaciune este totuna cu cele spuse in Ieremia 17:5-10?

Consider că da. Și mai era o formulare asemănătoare, parcă, într-un psalm.
Binevenită distincția făcută de Annyta, pentru că în formularea mea am cam amestecat sensurile încrederii. Cel de-al doilea este cel corespunzător întrebării.
Și pot spune că am încredere în oameni, în sensul că îi consider fundamental buni, și că viețuirea în lume n-ar fi posibilă dacă n-ar fi așa, dacă bunătatea și încrederea întreolaltă n-ar fi prezentă la tot pasul. Numai așa viața este posibilă: pentru că avem încredere în cel care produce și vinde un produs, în buna intenție a tuturor șoferilor care trec pe lângă noi de mii de ori, evitând să ne vatăme, în vecinii care de cele mai multe ori nu sar gardul în curtea noastră ș.a.m.d.

În lipsa încrederii lumea noastră ar fi un iad.

Cred că atunci când Domnul spune că suntem răi nu se referă la adâncul nostru, ci la faptele noastre, care izvorăsc dintr-o zonă mai superficială a ființei. De aceea regăsirea lui Dumnezeu, întoarcerea Acasă, este echivalentă cu regăsirea profunzimii sufletești, a peceții chipului Dumnezeiesc. Răul este doar un accident, nu este constitutiv naturii umane.