Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească.
De nu ar fi praznicele creştineşti, creştinii ar uita că ei sunt anume creştini, chemaţi la patria cerească, şi nu ar şti de ce trăiesc, de ce au fost înscrişi în obştea creştinească, altfel spus, în Biserica lui Dumnezeu, care e ţelul vieţii lor, pentru ce este nevoie să credem în Hristos, să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi să-i chemăm pe sfinţi. Praznicele bisericeşti ne explică toate aceste lucruri şi ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu, să-I mulţumim totdeauna şi să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.


(Sf. loan de Kronstadt)

[cristiboss56]

Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35).
Căci în nici o altă virtute sau plinire unei porunci a Domnului nu poate fi cunoscut cineva ca ucenic al Domnului, fiindcă El zice: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții” (Ioan 13, 35). Căci pentru ea S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi (Ioan 1, 14); pentru el făcându-Se om a răbdat de bunăvoie Patimile cele făcătoare de viață, ca pe făptura Lui cea plăsmuită de El, adică pe om, să o elibereze din legăturile iadului și, luând-o pe umeri, să o înalțe la ceruri. Pentru ea au alergat Apostolii acea alergare fără odihnă și, pescuind în toată lumea locuită cu cârligul și năvodul cuvântului, au scos din adâncul idolatriei și au mântuit-o ducând-o la limanul Înpărăției ceurilor. Pentru ea mucenicii și-au vărsat sângele ca să nu piardă pe Hristos.



(Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, p. 26)

[cristiboss56]

Nu putem despărţi desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.
Hristos s-a suit pe cruce atât pentru eliberarea firii Sale omeneşti de afectele ei de pe urma păcatului lui Adam şi pentru ridicarea ei la starea de înviere, cât şi pentru a ne-o împărtăşi şi nouă în această stare, deci pentru noi. Deci El s-a suit pe cruce pentru noi, pentru a ne arăta prin aceasta iubirea Lui, împreuna Lui pătimire cu noi.
N-a dezlegat iubirea ce ne-a arătat-o prin durerile, crucii, de suportarea acestor dureri pentru a ridica firea noastră luată de El la starea de nestricăciune pentru a ne-o da şi nouă astfel. Pentru aceste două lucruri ne suim şi noi pe cruce împreună cu El: să întărim firea noastră prin răbdarea durerilor şi să ajutăm şi altora prin iradierea acestei puteri din firea noastră ajunsă la desăvârșire.
Deci nu despărţim nici noi desăvârșirea noastră prin cruce, de iubirea arătată altora prin ea. De aceea ne slăvim şi noi în firea noastră întărită împreună cu El şi ne ridicăm la viaţa curată şi nestricăcioasă la care s-a ridicat El. Nu putem despărţi desăvârșirea noastră de iubirea de oameni, de compătimirea cu ei. Pe amândouă le câștigăm pe crucea pe care ne suim împreună cu Domnul.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 729 la Sfinții Varsanufie şi Ioan, Scrisori duhovniceşti, în Filocalia XI, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 604)

[cristiboss56]

Dumnezeu este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii.

„O, voi cei cu dreaptă socoteală! Veniţi şi vă minunaţi! Cine are o cugetare înţeleaptă şi minunată, ca să se minuneze după vrednicie de harul Făcătorului nostru?
El este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii. Acest har, care ne-a înviat după ce am păcătuit, e mai mare decât acela prin care, când nu eram, ne-a adus la fiinţă.
Slavă Ţie, Doamne, pentru harul Tău nemăsurat! Undele harului Tău mă fac, Doamne, să tac. Căci nu mai este în mine vreun gând pe măsura mulţumirilor ce Ţi se cuvin. Cu ce gând ne vom mărturisi Ţie, împărate prea bun, Cel ce iubeşti viaţa noastră?
Slavă Ţie pentru cele două lumi ce le-ai făcut spre creşterea şi bucuria noastră, ridicându-ne prin toate cele ce le-ai făcut spre cunoştinţa slavei Tale, de acum şi până în veci”.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. X, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, pp. 315-316).

[cristiboss56]

Le-a arătat lor mâinile şi coasta şi i-a întins-o lui Toma să o pipăie. Nu sunt oare de ajuns acestea pentru ca să fie crezută învierea trupurilor?

Este clar că învierea Domnului a fost unirea trupului, devenit nestricăcios, şi a sufletului — căci trupul şi sufletul au fost despărţite în moartea Domnului — căci a zis: „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi zidi”.
Şi este martor vrednic de credinţă sfinţita Evanghelie că vorbea de trupul Lui. „Pipăiţi-mă şi vedeţi, spune Domnul ucenicilor Săi, care credeau că văd duh, că Eu sunt şi nu m-am schimbat, că duhul n-are carne şi oase, după cum vedeţi că am Eu”.
Şi spunând aceasta, le-a arătat lor mâinile şi coasta şi i-a întins-o lui Toma să o pipăie. Nu sunt oare de ajuns acestea pentru ca să fie crezută învierea trupurilor?


(Sfântul Cuvios Ioan Damaschin)

[cristiboss56]

Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma"! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.

Este viu Domnul Dumnezeu!
Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte.
Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului.
Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine.
Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului.
O, cât de bun este!
Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi inchidă ochii prin plăcerea cea amară.
Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea iţi umblă aiurea. Nu te nelinişti.
Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma"! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.
Ai grijă numai şi teme-te, fugi de pacat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul.
Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice pacatos care se pocaieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu spovedanie curată. Nu lăsa înlauntrul tău nici un fel de necuraţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie.
Omul, fiul meu, nu poate sa facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea sa săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu. Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dăcă poti gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.
Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.
(Gheron Iosif Isihastul - Mărturii din viaţa monahală)

[cristiboss56]

Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate.

- Părinte, cum vor putea fi ajutate unele caractere dificile, sucite?
- Eu ca tâmplar am lucrat şi cu lemne sucite. Dar trebuie răbdare, pentru că lemnele răsucite dacă le rindeluieşti dintr-o parte ridică fibră, iar dacă le rindeluieşti din cealaltă parte, iarăşi ridică fibră. Le luam atunci cu rindeaua cu lamă dublă, puţin contra dintr-o parte, puţin din cealaltă, şi aşa le aduceam la socoteală. Deveneau chiar şi foarte frumoase, deoarece au şi ape plăcute şi nu crapă uşor; au multă rezistenţă. Dacă nu ştiai aceasta, se poate să te fi uitat la ele şi să le fi aruncat. Vreau să spun prin acestea că şi oamenii care au un caracter dificil, au înlăuntrul lor şi calităţi, şi dacă se lasă să-i lucrezi, pot face salturi mari în viaţa duhovnicească; însă trebuie să staruieşti destul timp.
Apoi, niciodată nu am folosit cuie mari ca să strâng două scânduri strâmbe, ci mai întâi le rindeluiam, le îndreptam şi apoi le uneam cu un cuişor. Nu le forţam să se strângă, pentru ca atunci când încercăm să unim două scânduri strâmbe cu cuie mari, se vor crăpa şi iarăşi vor ieşi din strânsoarea lor forţată. Şi atunci ce am câştigat?
Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate. Există vase de mare capacitate şi vase de capacitate mică. Unele sunt din plastic, nu rezistă mult, iar altele sunt metalice şi rezistă. Atunci când duhovnicul ştie calitatea şi capacitatea sufletului, va acţiona potrivit cu posibilităţile şi cu moştenirea ereditară ce o are, precum şi cu sporirea ce a realizat-o. Purtarea lui va fi potrivită cu starea în care se află cel ce se spovedeşte, cu păcatele pe care le-a făcut şi cu o mulţime de alte elemente. Faţă de cel obraznic va lua aminte ca să nu-i dea drepturi de obrăznicie. Sufletul celui sensibil va căuta cum să-l ajute ca să înfrunte cu bărbăţie problemele lui.
De asemenea trebuie luare aminte să nu se bazeze cineva pe ceea ce vede la exterior la un om şi să nu creadă uşor cele pe care i le spun unii şi din aceasta să tragă concluzii, mai ales dacă nu are harisma de a vedea mai în profunzime. Unele scânduri, deşi se văd foarte tari pe dinafară, pe dinăuntru însă sunt numai fibre. După ce rindeluieşti puful ce îl au pe deasupra, atunci se arată ce sunt. Altele iarăşi, pe dinafară se văd a fi nefolositoare, însă pe dinăuntru sunt rezistente.
Mânuirea sufletului cere fineţe. Nu trebuie să se facă greşeli în reţete. Vedeţi, fiecare organism are nevoie de vitamina care îi lipseşte, iar fiecare boală de medicamentul potrivit.