AVORTUL

[irina4m]

eu am terminat relatii in care imi pusesem sperantza ca voi fi fericita, dar voi trai si linistita cu credintza in Dumnezeu, dar majoritatea acestor relatii mai mult ma infundau in pacat decat sa ma ridice undeva deasupra. eu sunt o pers f pacatoasa dar daca as fi avut pe cineva mai credincios ca mine alaturi, ca sa il pot lua ca exemplu si sa ma pot ridica si eu. dar mai greu in ziua de azi avand in vedere fpt ca suntem tineri si CICA "trebuie" sa ne traim viatza. si chestia asta ca sa iti traiesti mi se pare o chestie abstracta pt ca asa cum scria undeva, undeva intr-o carte religioasa, " scopul vietii acesteia trecatoare este s-o castigam pe cea vesnica si fericita ". multora le place pacatul si intr-un fel ii marginalizeaza pe ceilalti pt ca sunt diferiti in conceptie. si eu am f marginalizata daca pot spune asa. dar am aj la concluzia ca cine ma accepta asa cum sunt de bine, cine nu, tot de bine. Dumnezeu este si va ramane prietenul nostru adevarat care nu ne va lasa niciodata, chiar daca gresim El intotdeauna ne primeste inapoi cu bratzele deschise

[roxanica]

stii care e treaba irina eu am fost credinciosa dar doar cu vorba cu fapta nu si de doi ani am inceput sa vad viata alfel si sa incerc sa castig dragostea lui dumnezeu. eu eram deja casatorita si nu prea merge sa schimbi regulile in timpul jocului . deci cum am mai spus eu sunt deja la a doua casatorie (prima s-a desfacut din vina mea exclusiva) si nu asi dori sa ma despart dar nici sa traiesc in pacat. atunci incerc cu binisorul sa il aduc si pe sotul meu pe calea cea dreapta. el este ca un om la terapie intesiva . daca ii tai oxigenul moare. nu pot sa il pun dintr-o data in fata faptului de a alege :ori viata fara de pacat ori divort. incercand sa il aduc pe calea dreapta poate va intelege si el si atunci va fi bine pentru amandoi mai ales ca il asteapta batranetile grele.eu am reusit acum doi ani si anul trecut sa il duc la spovedanie si la impartasit dupa ce avusese un an canon. deci este deschis la schimbare. dar nu dintr-o data. cred ca cu blandete si cu lingurita o sa reusesc pana la urma. cu speranta in dumnezeu si maica domnului tot inainte. te pup irina si te mai astept cu opinii.

[roxanica]

si inca ceva irina daca eram intr-adevar om cu frica lui dumnezeu nu ma desparteam de primul sot . asa ca acum platesc pacatele tineretii si nu trebuie sa gasesc vinovati pe cei de langa mine ci pe mine direct. daca m-ar fi cunoscut sotul meu actual asa cum sunt acum poate ca nu m-ar fi luat de sotie ca nu isi dorea asa ceva. pe cand eu am trait in desfranare 10 ani si acum ......... il oblig sa traiasca o viata pe care nu si-a dorit-o niciodata. nu stiu daca ma fac inteleasa.

[irina4m]

atunci voi invatza din asta si voi pune conditia de la inceput. ca sa stie de la inceput cu ce are de-a face :D

[roxanica]

am sa postez aici o parte a interviului luat de parintele ioanichie balan(vrednic de pomenire)parintelul galeriu cu privire la viata de familie.
3. Cum trebuie sa traiasca cei doi soti ca sa aiba pace duhovniceasca, armonie si bucurie in familie? Ce reguli sunt datori sa respecte ei, dupa Sfanta Evanghelie si Sfintii Parinti?
- Punand aceasta intrebare poate va ganditi la un raspuns privind diferite reguli de infranare si abstinenta trupeasca a sotilor. Socotesc ca regulile trebuie sa fie conduse de o intelepciune, care sa aiba in vedere o cumpatare integrala si in orice timp, nu numai in anumite zile. Cand zic integral, ma gandesc mai ales la infranarile unor porniri rele, legate de psihologie ca: manii, pisme, dispret, injosire, care dauneaza comuniunii familiale mai mult decat neinfranarile trupesti. O buna cumpatare a aces tora duce, implicit, si la o inteleapta infranare a celor trupesti. Iar ca regula de baza li se cere sa se roage lui Dumnezeu cat mai mult, sa mearga la Biserica, sa aiba un duhovnic bun de care sa asculte si sa citeasca carti sfinte.
4. Spuneti-ne ceva in legatura cu zamislirea, nasterea si cresterea copiilor, problema fundamentala a familiei crestine.
- M-a preocupat o viata intreaga aceasta problema a zamislirii, fiind legata de responsabilitatea Tainei Spovedaniei. Mereu la aceasta taina mi se spunea: "ne ferim sa avem copii". Tanar si acrivist, ca orice preot incepator, aveam multe nopti albe si tulburari sufletesti ori de cate ori se apropiau sfintele posturi si spovedaniile. Era vorba de o constiinta responsabila in fata lui Dumnezeu. Am inceput drumul cercetarilor diferitilor duhovnici. Unul dintre ei, cu experienta pastorala, mi-a adus o oarecare lumina mai linistitoare, sustinand ca este o deosebire intre ferirea de a nu avea copii si intre avort, deoarece avortul este distrugerea unei zamisliri, pe cand ferirea nu e o zamislire. O data cu zamislirea se fundamenteaza si chipul lui Dumnezeu in om, deci eu nu sunt proprietarul celui nou zamislit, ci numai coautor, de aceea, nu am drept deplin asupra lui, nu am drept sa-l ucid. Pentru avort eram mai acrivist din toate punctele de vedere. Pe cei care se fereau, uneori ii dezlegam alteori nu, dupa sfatul unor duhovnici mai incercati. Am vazut in aceasta privinta si o mare satisfactie si anume: Oamenii se marturiseau cu o adanca umilinta:" Stim ca nu facem bine ceea ce facem, dar facem". Aceasta sincera umilinta ma linistea in scaunul spovedaniei, mai ales ca dupa cartile filocalice umilinta, recunoasterea si cainta pacatelor sunt socotite mama virtutilor. Am inceput sa fiu mai intelegator fata de neputinta omeneasca. Insusi Mantui-torul tine cont de neputinta noastra. in cartea de despartire data de Moise se spune:" La inceput nu era asa, dar din pricina slabiciunii voastre a dat Moise cartea de despartire". Apoi, o rugaciune de dezlegare zice printre altele:" Doamne, Tu care cunosti slabiciunea firii omenesti".
Mi s-a spus de catre cei casatoriti si mai apropiati sufleteste ca rezolvarea nasterii de prunci nu e simpla, ca un casatorit, daca vrea, poate avea 10-15 copii. Ori de abia au unul sau doi. Deci, toti cei casatoriti trebuie sa se umileasca intr-un adanc de smerenie pentru aceasta abatere, sa-si marturiseasca pacatele si sa-1 paraseasca.
Am mai ajuns si la o alta constatare si anume ca si cei ce se lauda ca fac copii, tot nu-i fac nici ei pe toti. Deci, si ei tot cu capul plecat in adanc de smerenie se cade a fi. De multe ori, insa, cei cu mai multi copii se uita plini de sine la cei ce au mai putini copii, cu o oarecare injosire. Or, aceasta e si mai grav, ca nu fac ce trebuie si sunt si plini de sine. Atunci mi-am dat seama si mai bine ca mantuirea sta in smerenie, dupa cuvantul Cuviosului Antonie cel Mare. Corect ar fi sa se pastreze in viata conjugala o stare de infranare a sotilor, spre desfatarea unor inalte frumuseti spirituale mai presus de minte si de cuvant. Insa fiinta omeneasca e puternic inclinata spre placere si, in acelasi timp, nu si-ar lua asupra sa jertfirile ce se cer cresterii copiilor.
Dumnezeu sa ne poarte de grija cu marea Sa iubire de oameni, sa ne dea adevarata intelepciune, infranare si umilinta a inimii, iar copiii pe care ii avem sa ne straduim a-i creste in credinta tare, feriti de orice patima, pentru a deveni crestini cuminti si cu frica de Dumnezeu, folositori Bisericii si neamului nostru romanesc

[Va_iubesc]

În prealabil postat de vsovi

Elena draga, te_iubesc sau cum itzi zice tzie, poi acolo in scripturi Onan moare pentru ca nu vroia sa ridice fii/moshtenitori fratelui sau, deci acolo era vorba de ura de frate shi de numele fratelui in urmashi proprii shi doar tangentzial de fereala gomorist-sodomica... deci acolo era un pacat greu pentru sufletul acelui Onan... dar de la el s-a incetatzenit ceva, un termen, ce poate ca el nici nu facea... :angry::(

Corect, draga vsovi sau destept ca "fiuljerul" cum iti mai spui. Trebuie sa recunosc ca ai perfecta dreptate ca Dumnezeu il omoara pe Onan fiindca nu dorea sa ridice fii fratelui sau, dar si fiindca se "ferea" de asta. Deci Dumnezeu pedepseste cand omul nu doreste sa dea viata urmasilor fratelui (asta in Legea Veche). Dar ce zice Dumnezeu cand vede ca oamenii nu vor sa ridice urmasi nici lor insisi si nici nu vor sa fie colaboratori la planul de creatie al lui Dumnezeu?! Nu ar fi raspunsul Lui si mai rau? Deci Dumnezeu ar trebui sa ne omoare pentru ce facem, dar El ne lasa sperand sa ne intoarcem pentru intotdeauna. Cine vrea sa fie cu Hristos sa-si ia crucea si sa-I urmeze. Cati se intorc? Cati urmeaza calea lepadarii de toate si a pocaintei pana la capat? Cati vor intr-adevar sa fie sfinti?

Oricum, ni s-a aratat clar in Apocalipsa ca in vremurile astea omul cu greu se mai ridica din pacat si renunta la el pentru Dumnezeu si pentru a exista vesnic. Omul vinde vesnicia pentru cateva momente de placere. De ce? Fiindca omul nu simte dimensiunea vesniciei, fiindca nu a simtit bucuria de a fi in prezenta lui Dumnezeu. Ne mintim crezand ca rugaciunea noastra de trei lulele, trei surcele valoreaza ceva si sterge pacatele; auzi, ca se mai sterg si cu cate un botez, sau ca se mai sterg cu mersul la n biserici...Aberant! Dumnezeu vrea schimbare de atitudine fundata pe smerenie si adevarata pocainta. Unde suntem noi in toata asta? Niste crestini de eticheta, departe de a trai in adevar langa Hristos. :(

Iertare daca am atins pe cineva.
Elena

[georgeval]

Sustinatorii avortului se conduc dupa o etica procedurala sau utilitarista, un grup de persoane decid daca pruncul nenascut este sau nu persoana. Cine confera aceasta demnitate de persoana? O etica procedurala sau Dumnezeu? Se spune bine in morala crestina ca omul este persoana din momentul conceperii.

[paraschevaiasi]

eu nu inteleg de ce se tot discuta atat despre avort, daca are viata in el sau nu copilul de la concepere???? Cumva suntem noi Dumnezeu? Copilul are viata in el de la concepere, altfel nu s-ar dezvolta...Este fff clar...ce ata taifas pe acest subiect? Avortul este un mare pacat chiar daca unii nu vor sa inteleaga asta...E un mai mare pacat sa-ti ucizi copilul fara aparare in pantec decat un om...asta nu ca am putea ucide...Dumnezeu a dat niste legi clare...ce trebe sa le tot dezbatem atat?

[paraschevaiasi]

În prealabil postat de roxanica

am inteles de la preot (dar merg sambata iar la spovedit) ca daca nu exclud din viata mea orice metoda de a te feri ( ma refer la prezervativ si la metoda calendarului pe care eu vreau sa le folosesc)sa ii spun sotului meu ca mai bine ne despartim daca nu este de acord sa traiasca intru totul in voia lui dumnezeu. in caz contrar s-ar putea sa nu mai iau sfanta impartasanie (decat aghiasma mare in cel mai fericit caz) pana nu renunt la aceste metode. daca imi ajuta dumnezeu (sotul meu are deja aproape 64 de ani) si il iarta mai repede de aceasta problema scap mai usor . dar cine stie? oricum toata lumea foloseste metode de fereala deci toti suntem niste pacatosi. dar oricum decat avortul.......... din doua rele o luam pe cea mai putin rea. si oricum apropo de chinuirea copiilor datorita lipsurilor nu prea scrie nicaieri sa oferim la copii tot luxul si confortul dar traim alte timpuri si multi prefera sa avorteze decat sa se chinuie sau in cel mai fericit caz sa se fereasca. dumnezeu sa ne lumineze mintea si sa ne indrume pasii pe calea cea dreapta . sa ajute neputintei si necredintei noastre.

Roxana, duhovnicul tau trebe sa iti dea sfaturi fff bune dar si cu grija sa nu-i sminteasca pe altii. Nu crezi ca s-ar putea sminti sotul tau daca i-ai spune ca preferi sa te desparti de el daca nu traieste dupa canoanele bisericii? Mai intai trebe sa avem multa rabdare cu cei de langa noi si abia dupa aceea daca nu se va schimba si ne trage in jos, duhovniceste vorbind, abia atunci putem lua o decizie in favoarea mantuirii noastre. Nu stim ce planuri are Dumnezeu cu cel de langa noi...
Eu spre exemplu am trecut prin 3 cezariene. Primii 2 copii i-am dorit amandoi dar cu al 3 s-a intamplat sa raman insarcinata. La inceput a fost o mica discutie din cauza asta si tot felul de ganduri urate dar pana la urma copilul e copil si nu are nici o vina de greselile parintilor. Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce. Nici noi nu suntem bine financiar...dar ne ajuta dumnezeu sa-i crestem pe cei mici, e greu dar sunt altii si mai amarati...
Dumnezeu sa ne ajute sa traim duhovniceste pt ca doar asta ne-a mai ramas in zilele noastre.

[Z.Lidia]

Cred ca preotii au o responsabilitate mare. Isi pot lua asupra lor pacate. O sfatuiesc pe sotie sa nu recurga la fereala, o sfatuiesc sa tina postul 40 zile, plus miercurea, vineri, sambata (ca e inainte de duminica), duminica (e dupa Liturghie). Ea se duce acasa, face strict ce i-a zis preotul si starneste scandal. Preotul o sfatuieste sa nu cedeze. Se poate ajunge la divort. In concluzie, el se poate indeparta mai mult de biserica (fiind cauza certurilor), iar amandoi pot cadea in desfranare, in cazul mai fericit- dupa divort.
Atunci, de ce se spune ca daca unul din soti e credincios, il sfinteste si pe celalalt?
Am vazut adventisti, parca? , oricum, nu ortodocsi, i-am intalnit la serviciu, nu am discutat de religie, in schimb, m-a mirat ceva; toti aveau 7-10 copii. Asta inseamna sa nu recurgi la fereala. Copiii se cresc unii pe altii. Ce sa-i mai dea la cursuri de limbi straine, calculator? Ce sa mai petreaca timp cu ei? Sau sa le dea vreo mostenire? Sunt norocosi daca au sa le dea sa manance si sa ii imbrace. Si am mai observat ceva: copiii au plecat, si-au facut drum in viata, singuri. Multi sunt in strainatate. Se intampla ca din 7 copii sa nu stea nimeni cu parintii.
Nu stiu daca e bine sau rau sa luam modelul, dar daca nu participa amandoi sotii, ce e de facut? De ce nu exista masuri mai stricte dinainte de casatorie? De ingradire a relatiilor cu cei care nu merg la biserica, de ex. Caci tot ar ajunge la divort, cu asemenea sfaturi, o parte din ei. Raspunsul meu este: exista o cale de mijloc, in care sa nu omori pe cineva (sa nu faci avort), dar sa convietuiesti cu asemenea persoane si, poate, in timp, cu rugaciune, sa le apropii de biserica.