Pana la urma m-am prins ce a vrut sa spuna individul : dupa parerea lui, daca te imbolnavesti cu nervii si incepi sa iei medicatie psihiatrica, iti dispare psihoza de care sufereai si iti dai seama, realizezi, ca de fapt Dumnezeu nu exista. Insa cei care inca cred in El si se roaga in disperare nu ar fi decat psihopati care nu si-au luat medicamentele sau la care acestea nu functioneaza. Cel putin eu asta am inteles din expunerea d-lui. Dansul a numit religia ca fiind o "psihoza colectiva".
Evident, e greu de imaginat ca noi toti suntem nebuni si doar ei cativa care iau medicamente (...) s-au tezit la realitate si vad adevarul... insa teama mea e alta (si de-asta, oarecum, am devenit mai intelegatoare cu ei): nu cumva medicatia (in exces, sau intempestiva) le sterge din cap niste simturi care alminteri ar fi fost firesti? sau nu o face medicatia ci chiar boala? Sau acele lucruri (credinta, frica de Dumnzeu) nu au existat niciodata in softul unora? mai se plangea un pusti, tot acolo, ca de 15- 20 de ani sufera dedepresie si din cauza anumitor substante, crede el, a ajuns la anhedonie si apatie (adica lipsa oricarei placeri, a poftei de viata), si chiar i s-a depistat la eeg o activitate scazuta in lobii frontali (evident, functia creaza organul, nu pot sa imi imaginez ca i-a fi avut atrofiati dintodeauna). Oare de ce se intampla aceste fenomene ? Tot acelasi individ sustine ca l-a parasit orice speranta si credinta, si ca s-a convins ca asa ceva nu exista. Sa fie oare rezultatul dereglarilor chimice si fiziologice din creier, sau e doar la nivel informational, si le-a reprimat singur in mod voit?
Una peste alta, nu sunt niste oameni fericiti, sunt de compatimit si suferinta lor este evidenta. Intrebarea e: oare mai sunt recuperabili?
|
22.05.2013, 21:32:20
Threaded Mode