Postul meu ?

[DragosP]

Poate la anul să-şi amintească. Până atunci s-a supărat şi aşteaptă să plângă lumea după el.

[cezar_ioan]

Şi iată, vine vara, cu soare şi cu ploi, iar forumul îşi relansează tenta ortodoxistă împănată cu atei mascaţi. De ce spun asta?

1. Ortodoxul nu vede un duşman în catolici, protestanţi etc., ci un partener de dialog. Iar dacă dialogul merge prost, şi drept e că merge deseori, aceasta ar trebui să dea de gândit ortodoxului, în primul rând. Dar nu-i dă, că ortodoxistul ştie de la început de unde vine necazul: de la ceilalţi, niciodată de la noi.

2. Unul a plecat că se săturase să fie luat mereu peste picior ca ecumenist şi iubirist (după mintea ortodoxistului de serviciu). Altul pentru că i se taxa fiecare abatere, fie ea şi din iuţeală, în timp ce ortodocşi cu ghilimele deformau vădit, sub scutul unei semnături false, însăşi învăţătura ortodoxă. Altul care încerca să pună dreapta învăţătură în topicuri, sătul de linguşeli şi înţepături aberante, a tras discret pe dreapta.

3. Sunt pagini întregi cu aberaţii şi cu inovaţii stupide care aparţin unor semnatari aşazis ortodocşi. Şi aceşti oameni, care o comit de ani de zile fără ruşine, susţin ba voalat ba direct adulterul, avortul, eutanasierea, drepturile homosexualilor, feminismul, uciderea reflecţiei personale, retezarea imaginaţiei şi a cugetării (aşa au priceput ei textele Părinţilor despre imaginaţie şi gândire), belirea ţării şi a neamului. Adică exact invers decât a făcut Mihnea.

4. În loc să se ceară argumente şi să se arate contraargumentele, critica ortodoxistă bagă pumnu-n gură legîndu-se ba de apartenenţa confesională a interlocutorului, ba de mărturisirea lui, ba de semnătură, ba de nume. O agresivitate primară.

Mihnea Dragomir, care nu s-a sfiit să prezinte şi să laude confesiunea de care aparţine, fiind de multe ori acuzat de prozelitism, a fost un model pentru mine în câteva privinţe:
a) o gândire limpede şi bine organizată, un spirit informat, uneori la detaliu de fineţe;
b) un om liber de compromisurile cu mediocritatea şi prejudecata; un adversar consecvent al băbismelor şi misticismelor;
c) un spirit ludic, lucru rar în lumea tolomacă şi crispată în care trăim;
d) un doctor care şi-a expus cunoştinţele în dar, fără să facă valuri pentru serviciul gratuit;
e) un excelent condeier, capabil să dea lecţii despre scrisul limpede şi curgător, plin de viaţă, sugestiv şi pe alocuri fermecător;
f) un bun creştin, care a ajutat pe unii aflaţi la necaz, fără să pretindă nimic în schimb, nimic necuviincios sau mercantil;
g) în fine, un bun cunoscător al Scripturii şi al Bisericii, mai bun ca majoritatea celor care au scris pe aici.

Sunt multe calităţile evidente ale acestui om. Că uneori pare lăudăros şi încrezut, treacă-meargă. O iau ca opţiune de stil literar, pur şi simplu. Apoi să ne reamintim că în afară de cei curăţiţi întru totul, mai tot omul bogat are oareşce mândrie care-l urmează ca umbra. Şi cred că Mihnea este conştient de asta şi lucrează, în felul lui, să-şi sporească nobleţea. Harul Domnului fie cu el!

Urât îmi e de săracii care se laudă cu sărăcia lor, de parcă-ar fi virtute, iar nu beteşug. Iar Mihnea, pentru câtă sclipire a lăsat pe forum, merita măcar o vorbă de compasiune, de înţelegere omenească măcar. A primit ironie şi reproş. Răzbunări personale de la pravoslavnici.

Nu comentez banarea lui Mihai, a dorit-o cumva, se pare. Semnătura aceea a fost o mare gafă, impardonabilă, cred eu. M-am alăturat lui Dragoş, deunăzi, iar Mihai a schimbat semnătura. Dar găsesc că atitudinea lui Mihnea, catolicul şi semenul nostru, e justificată. Ca om vorbesc, dacă mi se permite această îndrăzneală în aerul ortodoxist şi făuritor de acatiste al acestui forum.

[cezar_ioan]

Un articol excepţional, propus de Marcel_Ionut, tâlcuieşte mult mai bine semnificaţia conflictului permanent dintre anumiţi oameni de pe forum.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...etelor-tinere/

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sa ne vedem, cu bine, pe 28 mai 2014!

Fugi la rugăciune şi vei linişti îndată această mişcare fără rânduială dinlăuntrul tău.

Când ţi se întâmplă o ispită sau te întărâtă vreo vorbă spusă împotriva ta, pentru ca să-ţi întorci mânia împotriva unui om, sau să scoţi un ţipăt nearticulat, atunci aminteşte-ţi păcatul pe care acestea îl atrag, fugi la rugăciune şi vei linişti îndată această mişcare fără rânduială dinlăuntrul tău.


(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, p. 136)

[catalin2]

Am scris aici despre acest lucru: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=152
Din pacate cand pleaca un ortodox nu se plange aproape nimeni, mai ales daca nu avea si conceptii moderniste.
Parteneri de dialog sunt cei ce si discuta civilizat, de exemplu domnul Mihnea, in schimb nu toti eterodocsii se comporta asa. In trecut pe forumul catolic dl. Mihnea a mai spus ca renunta apoi a revenit la scurt timp.

Ioane,prietene,de ce esti trist?Erau odata ca niciodata doi prieteni care pe o vreme secetoasa strabateau desertul.Ei isi tot povesteau unul altuia multe si ca de multe ori in astfel de situatii au ajuns sa se certe.Unul dintre ei furios i-a tras celuilalt o palma in focul disputei.Cel lovit nu a spus nimic ci s-a aplecat si a scris pe nisip:,,Azi prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept".Ajunsi la o oaza si vrand sa faca o baie pentru a se racori,cel lovit a alunecat si era sa se inece.Prietenul sau a sarit dupa el si l-a salvat.Dupa ce si-a revenit cel lovit a luat o piatra si a inceput sa scrijeleasca cu ea pe o stanca din apropiere:,,Azi cel mai bun prieten al meu mi-a salvat viata".Celalalt l-a intrebat:,,De ce prima data,cand te-am lovit,ai scris pe nisip si acum pe stanca?".Celalalt i-a spus:,,Cand cineva te raneste fapta lui sa o incredintezi nisipului,de unde vantul iertarii o poate sterge.Cand insa cineva iti face un bine sa sapi asta in stanca pentru ca nici macar timpul sa nu stearga asta".

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Erau odata ca niciodata doi prieteni care pe o vreme secetoasa strabateau desertul.Ei isi tot povesteau unul altuia multe si ca de multe ori in astfel de situatii au ajuns sa se certe.Unul dintre ei furios i-a tras celuilalt o palma in focul disputei.Cel lovit nu a spus nimic ci s-a aplecat si a scris pe nisip:,,Azi prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept".Ajunsi la o oaza si vrand sa faca o baie pentru a se racori,cel lovit a alunecat si era sa se inece.Prietenul sau a sarit dupa el si l-a salvat.Dupa ce si-a revenit cel lovit a luat o piatra si a inceput sa scrijeleasca cu ea pe o stanca din apropiere:,,Azi cel mai bun prieten al meu mi-a salvat viata".Celalalt l-a intrebat:,,De ce prima data,cand te-am lovit,ai scris pe nisip si acum pe stanca?".Celalalt i-a spus:,,Cand cineva te raneste fapta lui sa o incredintezi nisipului,de unde vantul iertarii o poate sterge.Cand insa cineva iti face un bine sa sapi asta in stanca pentru ca nici macar timpul sa nu stearga asta".

Aminteşte-ţi de nedreptăţile tale!


Când suntem mustraţi şi învinuiţi de cele pentru care nu suntem vinovaţi, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

Pentru liniştirea sufletelor voastre, găsesc de cuviinţa să vă amintesc cuvintele evanghelice ale Domnului însuşi: „Dacă cineva te va lovi peste obrazul stâng, întoarce-l şi pe cel drept”. Adică, atunci când suntem mustraţi şi învinuiţi de cele pentru care nu suntem vinovaţi, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Şi pentru a primi iertarea greşelilor noastre trebuie să iertăm nedreptăţile şi supărările făcute nouă de către cei din jurul nostru, ţinând minte cuvintele Domnului Care spune: „Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl Meu cel din Ceruri vă va ierta greşelile voastre; iar dacă nu veti ierta oamenilor din inima voastră greşelile lor...”.
Groaznic și înfricoşător este acest cuvânt! Să ne străduim să împlinim ceea ce ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, şi să renunţăm la pretenţiile noastre iubitoare de sine, care caută dreptate omenească. Într-un cuvânt să ne îngrijim ca să nu se refere şi la noi mustrarea apostolică: „Căutând să aşeze dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu nu s-au supus”.
Iar adevărul lui Dumnezeu stă în faptul că atunci când suntem „loviţi peste obrazul drept” să ne amintim faptele noastre din cealaltă parte.
Pace vouă!


(Sf. Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia ceștină, p. 158)

Cristi eu am vazut in viata asta,in lumea asta mare,asa a randuit Tatal nostru,nici un fir de iarba nu se misca fara voia Lui,lucruri pe care daca le-as povesti nu m-ar crede nimeni.Nu stiu cat am inteles eu din ele dar de un lucru sunt sigur:cine iubeste mult este un suflet caruia i s-a iertat mult.Are parintele Paraian o predica numita ,,Porunca iubirii".Sa o cautati,merita citita.Mare dovada de iubire fata de un suflet este sa ierti palma si in loc sa-l judeci pe el te cercetezi pe tine,sa-l lasi pe Dumnezeu sa-ti vindece rana si multi carbuni incinsi se aduna asupra capului lui daca nu intelege iertarea ce-i este data de unde vine.Nu mai fiti tristi,asa spune si parintele Paraian in aceea predica,aveti rugaciunea la dispozitie si lupta impotriva raului cu tot a pus si pune Cel de Sus in voi,in mare lui iubire sfanta fata de om,ca sa-si implineasca menirea.Dupa cum spunea cineva ura nu poate fi invinsa decat de o dragoste mai mare decat ea.Tare frumosi sunteti cand va sprijiniti unii pe altii in incercari,cand fiecare are un cuvant bun sau un gand bun.Nu mai fiti tristi si suparati,singuri sau abatuti,impreuna sunteti un singur trup,in care fiecare parte nu poate fi bucuroasa cand una este trista sau sufera.Dumnezeu sa va calauzeasca pasii.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cristi eu am vazut in viata asta,in lumea asta mare,asa a randuit Tatal nostru,nici un fir de iarba nu se misca fara voia Lui,lucruri pe care daca le-as povesti nu m-ar crede nimeni.Nu stiu cat am inteles eu din ele dar de un lucru sunt sigur:cine iubeste mult este un suflet caruia i s-a iertat mult.Are parintele Paraian o predica numita ,,Porunca iubirii".

Asa este prietene , asa este , sunt convins de cele scrise de tine , caci le-am simtit si eu pe pielea mea , si niciodata nu am mai tinut supararea in mine , si am schimbat ranchiuna si gandul rau in iubire si mai ales iertare , cautand sa ma pun in locul celui osandit . Sunt multe de spus , dar Parintele Paraian si Galeriu au vorbit cel mai bine despre iubire , iertare si nu numai , dar iertarea este capitala in mantuirea noastra , caci fara ea toate sunt in zadar , pierdere de timp si nimic mai mult !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Are parintele Paraian o predica numita ,,Porunca iubirii"

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ian-68504.html