Ortodoxia si ecumenismul

[cezar_ioan]

Un argument des invocat în sprijinul intoleranţei faţă de oamenii din alte confesiuni este aşazisul radicalism ortodox.
Unii, găsind o scuză şi un scut protector pentru mânia lor şi pentru alte tare de caracter, au scornit accentul acesta mincinos care zice că Biserica promovează radicalismul. Înţelegînd, chipurile, prin aceasta că Biserica apără Adevărul (de parca ar avea nevoie Hristos să fie apărat de noi), că luptă pentru El şi alte bazaconii care inversează fără ruşine raportul dintre Dumnezeu şi om.
Ei bine, se confundă două cuvinte: radical şi radicalism.

A fi radical şi vertical şi drept: una la mână, prin Duhul lui Dumnezeu, prin Mare Mila Lui.
Radicalismul e alta, ca orice ism: o degenerare prin rigiditate, programatică; o căzătură ideologizată, o dictatură a urii, ca orice dictatură. O viclenie agresivă foarte. Evident, rătăcire de la Cale, din Cale.
Să ne ferim de duhul radicalismului, ascuţindu-ne simţurile detectării lui în propria lume lăuntrică şi în relaţii. Duhul radicalismului împiedică pe creştin să fie radical, drept în Hristos. Ce înseamnă a fi radical în Hristos? Toată Biserica o cântă, de la începuturi, în multe feluri. Printre altele, lucru de căpătâi, înseamnă ce spune psalmul 50, de exemplu.

Nimeni nu mai vrea să sufere pentru necazul lumii?
Toată lumea vrea să ţină lecţii şi predici?
Oare toţi suntem făcuţi să demascăm şi să alungăm?
Nimeni nu mai e dispus să poarte Crucea omenităţii lumii?

Atunci, la ce bun atâtea adevăruri?...