Permite biserica ortodoxa eutanasia la pisici ?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de mirela.t

Nu ne-am gândit să ne luăm o altă pisicuță, sau cățel. Cel puțin nu acum.

Un lucru normal, firesc, sănătos şi nobil.
Orice pierdere se abordează, în mod normal, printr-o perioadă de doliu, mai exact prin "munca/travaliul de doliu". Doar aşa viitoarele relaţii pot fi sănătoase. Alminteri ele sunt tributare celei vechi, rănilor necicatrizate.
E un principiu valabil pentru toate formele de pierdere.

În acest sens, pentru pierderea oamenilor, Biserica rânduieşte slujbele, pomenile, parastasul.
Desigur, aici e mult mai complex şi facem toate cele rânduite atât pentru sufletul celui plecat dintre noi (în primul rând pentru acest motiv, deoarece perioada pocăinţei s-a încheiat pentru cel plecat) cât şi pentru sufletul nostru, al celor rămaşi fără prezenţa concretă a persoanei iubite.

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

În acest sens, pentru pierderea oamenilor, Biserica rânduieşte slujbele, pomenile, parastasul.
Desigur, aici e mult mai complex şi facem toate cele rânduite atât pentru sufletul celui plecat dintre noi (în primul rând pentru acest motiv, deoarece perioada pocăinţei s-a încheiat pentru cel plecat) cât şi pentru sufletul nostru, al celor rămaşi fără prezenţa concretă a persoanei iubite.

Si nu avem parastas si pentru pisici?
E inuman.

[fallen]

Eu totusi nu reusesc sa vad "contradictia" dintre asumarea responsabilitatii fata de dobitoacele din propria ograda si mila fata de oamenii care sufera in lumea larga. Atata doar ca prima este cel putin o obligatie de bun simt, iar a doua, e intr-adevar un sentiment inaltator, care poate, cine stie cum, in ce imprejurari, intr-o mai mare sau mai mica masura, se poate concretiza si prin fapte.

Personal, pot spune ca prima postare a acestui topic e departe de a fii un exemplu de "maxima isterie". Aia ar fii de exemplu in cazul personajelor care blesteama vecinii si lumea pe strada pentru ca nu ii lasa sa adune la bloc haite intregi de animale fara stapan.

Intr-adevar, si eu cred ca e foarte posibil ca in zilele noastre animalele sa-si fii 'depasit " rolul pentru care au fost create initial, de a ne servi drept hrana si ajutor la munci, si ne-au devenit prieteni si sprijin emotional. Oricum, important e sa stim ca toate au un rol siun rost pe lumea asta si poate au fost trimise de Dumenzeu cu un scop.
Insa cum dusmanul nu doarme, nu i-a fost deloc greu, se pare, sa faca din dragostea pentru animale a unora (impingand-o la extrem) o adevarata psihoza, cu consecinte dezastruoase de ambele parti (om si animal). Si asta ar putea fii subiect de analiza tranzactionala : cum omul, in special femeia, singura sau parasita de sot si copii, isi revarsa toata dragostea neimpartasita spre un biet animalut, ceea ce nu ar fi din start un lucru rau, pana cand insa devine obsesie sau, nu stiu cum se denumeste termenul in psihologie, cand extrapolezi nevoile si temerile tale proprii asupra altcuiva (sa-l imbrac sa nu ii fie frig; daca mie nu-mi place o mancare sigur nu-i place nici lui; daca mie imi face rau cutare medicament ii face si lui, etc). Desigur, nici nul dintre noi, cei de aici, nu se gaseste in aceasta ipostaza, pana acum, cel putin din cate am observat , insa eu, din nefericire, am cunoscut multe astfel de persoane.

[adam000]

În prealabil postat de fallen

si eu cred ca e foarte posibil ca in zilele noastre animalele sa-si fii 'depasit " rolul pentru care au fost create initial,
---
si ne-au devenit prieteni si sprijin emotional. .

Tulburator adevar al unui fenomen intalnit din ce in ce mai des in zilele noastre, exprimat atat de simplu!... arata nivelul la care s-a coborat omul in mandria lui (ranita?). In loc sa priveasca in sus si sa tinda spre Dumnezeu, in loc sa tinda sa fie prieten cu (iubit de, unit cu) Dumnezeu, unii s-au coborat la nivelul emotional al animalelor (altfel nu poti sa fi prieten sau nu poti sa primesti sprijin emotional de la un animal, decat daca iti cobori tu nivelul emotional la nivelul animalului). Este o patima, o boala, o pervertire a scopului pt care a fost creat omul (cu tot cu nivelul sau emotional).

Adeseori m-am intrebat, vazand astfel de cazuri, daca nu cumva este o patima a noastra (lipsa noastra de dragoste fata de ei) care determina la ei acel raspuns (de a se refugia in dragostea unui animal) sau daca este o incapacitate a lor de a primi dragostea semenilor (fie din frica sau cine stie ce alte traume, poate chiar urmari ale unor alte patimi ale celor care i-au format), daca este o incapacitate de relationare (de a intelege si comunica emotiile cu semenii, asa ca varianta proiectarii emotiilor asupra animalelor rezolva aparent conflictul), sau daca nu cumva este o forma de a face fata racirii dragostei dintre semeni din cauza inmultirii faradelegilor?

Ca sa nu se inteleaga gresit: iubesc animalele, incerc sa le ocrotesc cat pot, dar in primul rand pe termen lung este omul (pe termen scurt inteleg sa ai grija de un animal aflat intr-o situatie speciala - bolnav de ex, chiar daca asta presupune un efort, pt a-l salva si apoi reintegra intr-o viata cat mai aproape de felul in care traia acel animal anterior situatiei speciale (boala, etc), de asemenea mi se pare o idee f buna sa iti inveti copilul ce inseamna grija si responsabilitatea fata de o fiinta vie luandu-i un animal de companie de care sa aiba grija (sa invete acestea intr-o maniera concreta, adecvata intelegerii lui), dar nu agreez dragostea patologica fata de animale (pe care am vazut-o uneori in jurul meu

[stoicadorina]

În prealabil postat de adam000

Tulburator adevar al unui fenomen intalnit din ce in ce mai des in zilele noastre, exprimat atat de simplu!... arata nivelul la care s-a coborat omul in mandria lui (ranita?). In loc sa priveasca in sus si sa tinda spre Dumnezeu, in loc sa tinda sa fie prieten cu (iubit de, unit cu) Dumnezeu, unii s-au coborat la nivelul emotional al animalelor (altfel nu poti sa fi prieten sau nu poti sa primesti sprijin emotional de la un animal, decat daca iti cobori tu nivelul emotional la nivelul animalului). Este o patima, o boala, o pervertire a scopului pt care a fost creat omul (cu tot cu nivelul sau emotional).

Adeseori m-am intrebat, vazand astfel de cazuri, daca nu cumva este o patima a noastra (lipsa noastra de dragoste fata de ei) care determina la ei acel raspuns (de a se refugia in dragostea unui animal) sau daca este o incapacitate a lor de a primi dragostea semenilor (fie din frica sau cine stie ce alte traume, poate chiar urmari ale unor alte patimi ale celor care i-au format), daca este o incapacitate de relationare (de a intelege si comunica emotiile cu semenii, asa ca varianta proiectarii emotiilor asupra animalelor rezolva aparent conflictul), sau daca nu cumva este o forma de a face fata racirii dragostei dintre semeni din cauza inmultirii faradelegilor?

Ca sa nu se inteleaga gresit: iubesc animalele, incerc sa le ocrotesc cat pot, dar in primul rand pe termen lung este omul (pe termen scurt inteleg sa ai grija de un animal aflat intr-o situatie speciala - bolnav de ex, chiar daca asta presupune un efort, pt a-l salva si apoi reintegra intr-o viata cat mai aproape de felul in care traia acel animal anterior situatiei speciale (boala, etc), de asemenea mi se pare o idee f buna sa iti inveti copilul ce inseamna grija si responsabilitatea fata de o fiinta vie luandu-i un animal de companie de care sa aiba grija (sa invete acestea intr-o maniera concreta, adecvata intelegerii lui), dar nu agreez dragostea patologica fata de animale (pe care am vazut-o uneori in jurul meu

Ai dreptate in privinta "dragostei patologice fata de animale". Ea se naste din neputinta de a iubi pe Dumnezeu si din nevoia permanenta de afectiune si ascultare neconditionata. Iubim animalele deoarece nu ne contrazic, nu incearca sa ne schimbe, se multumesc cu hrana si mangaieri si nu ne fac sa suferim. De fapt noi iubim la animale ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este.

[cristiboss56]

În prealabil postat de stoicadorina

De fapt noi iubim la animale ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este.

Adica un robotel supus , tacut si rabdator , usor de dresat si de modelat . . . !

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

Adica un robotel supus , tacut si rabdator , usor de dresat si de modelat . . . !

Nu Cristi, nu cred ca la asta s-a referit. Mai ales ca in afara de catei (care intradevar au o privire inteligenta dar nu stiu sa se exprime ), celelalte posibile animale de companie nu sint nici pe departe asa - de ex pisicile sint orice numai tacute, rabdatoare, usor de dresat si de modelat" nu... sau daca ai avea pesti, porumbei, arici, sau soricei sau reptile pe post de animale de companie, ar fi probabil f greu de dresat si modelat in vreun fel.

Eu cand a zis Dorina chestia asta m-am gandit in primul rand la faptul ca "ceea ce am vrea sa fie cel de langa noi si nu este" ar fi absenta raspunsului lor la patimile / defectele noastre.

Un om, atunci cand il agresezi cu vreo patima proprie, daca reactioneaza, este pt ca patima noastra a gasit ceva de care sa se lege in celalalt - a starnit in celalalt o patima de-a celuilalt. Asa ca celalalt, agresat de patimile noastre, reactioneaza cu o patima proprie care starneste in noi o patima si tot asa...

In acest mod, "celalalt" devine o oglinda a patimilor noastre, prin care ne putem cunoaste patimile cu care ii agresam pe cei din jur. Si nu ne convine nici sa ne vedem asa cum santem, nici faptul ca celalalt reactioneaza la patimile noastre.
Animalele nu reactioneaza prin patimi la patimile noastre, asa ca este mai simplu de convietuit cu ele. Iar unii se pot minti ca aceasta lipsa de reactie fata de patimile noastre ar fi o forma de dragoste (sau ca sint mai usor de iubit pt ca nu au atatia tzepi/coltzuri/patimi precum omul)

[Yasmina]

Eu am mila de animale pt ca sunt neajutorate si viata poate fi mai grea si mai haina pt ele decat pt oameni care isi pot rezolva problemele,dilemele cu ajutorul ratiunii si a comunicarii cu alti semeni.
Un animal nu se poate ajuta singur daca se imbolnaveste pe cand un om da.Nici nu poate cere ajutor ci in cele mai multe cazuri mai mult se retrage din calea oamenilor cand este afectat.
Niciodata nu am intalnit oameni intr-o situatie grava in strada ,asa cum am intalnit animale.Animalele nici nu se prefac cand au nevoie de ajutor,pe cand oamenii cer ajutor fals in multe cazuri,folosindu-se de sensibilitatea ta.
Si ajungi de multe ori sa fii folosit de multi indivizi cu drame false,sub care se ascunde incompetenta lor de viata,lenevia,mandria de a nu lucra oriunde ci de a vana servicii de fite,etc.
Dar sunt destui care cred ca salveaza lumea si sunt crestini milosi,ajutand aceste cazuri care nu-si merita milostenia,in timp ce orfanii flamanzesc in orfelinate de mancare si de afectiune,in timp ce batrani cuminti cersesc pe strazi iar vaduvele plang neajutorate.

Am si o obsesie legata de Bine si Viata.Nu pot sa trec pe undeva nepasatoare sa vad ca un animal moare,o planta se usuca sau o piatra sta stramb ,parca sta in firea sa le indrept,sa ofer ajutorul meu de "fiinta superioara".

In rest,nu am nevoie de robotei supusi si docili,deoarece nu pastrez animalele pe care le salvez,dupa ce sunt ajutate nu ma mai intalnesc cu ele.Important este sa ajut,sa stiu ca Viata a invins!