crestinismul "schizofrenogen"?

[sophia]

Cred ca se exagereaza aici cumplit si nu s-a inteles bine problema.

Nu cred ca este ca ar face rau credinta propriu zis, ci mai degraba persoana (necalificata) si modul in care face propaganda.

Da, eu sunt convinsa ca discutand brutal si fara a cunoaste bine materia si mai ales la modul habotnic, poate produce unor oameni tulburari.

Ma uit aici pe acest forum in ce mod se scrie. Nu este nici un preot, toti scriu exact ceea ce pricep ei si sunt foarte convinsi ca scriu corect.
Repet nici un preot care sa corecte, sau sa moderez anumite discutii, care sa aduca adevarul.

Si mie mi-a fost si mi-este des rau citind pe acest forum. Sunt mesaje care deruteaza, carew deprima, care te arunga in deznadejde si tulburare. Nici nu stii daca este adevarat si corect ce scrie acolo si ajungi sa plangi si sa te chinui gandindu-te: Doamne, tu nu asta ai spus, nu asta este credinta Ta! sau Doamne, gresesc eu, sau el/ea, cum este corect.

Si ma mai duc la preotul meu si intreb si el imi spune si pe urma aici sar unii in sus ca tot nu este corect (ceea ce spune un preot).

Pe forumul acela exista totusi medici care protejeaza oamenii, care controleaza ce se scrie. Ei pot, aici de ce nu se poate sa vina un preot sa ne ajute? Nici macar adminul, care este teolog si l-am rugat sa lamureasca niste lucruri, sa ia niste masuri, nu vine nici cu un cuvintel.

Cum sa avem noi pretentia cu stiinta noastra mizera sa facem propaganda crestina, sa scriem ce ne trece prin minte aici, sau si mai rau pe un forum de oameni bolnavi psihic? Cine ne da voie sa vorbim in numele Lui?

Exista oameni deosebiti care pot vorbi cu acei cu probleme psihice, care stiu sa-i abordeze, mai bland, mai la nivelul lor, mai calm.

Exista intr-adevar lucruri care pot speria in credinta, care pot tulbura. Lucruri extreme. Nu poti sa ceri anumite lucruri de la oameni care au un dezechilibru interior, sau o sensibilitate deosebita.

Poate nu stiti, dar am aflat si citit despre hipersensibilitate. Este ceva care exista, este real. Sunt oameni care se tulbura foarte usor si din lucruri pentru altii banale. V-as ruga sa va duceti pe net si sa cititi intr-un astfel de forum sa vedeti ce simt acesti oameni si ce dezechilibre le pot produce vorbe doar.

Noi nu stim ce sunt bolile psihice, nu suntem medici si nu stim cum reactioneaza oamenii bolnavi.

Daca incepi sa le vorbesti despre pedeapsa lui Dumnezeu, sau despre iad, despre exorcism, sau vai ce rau si ce pacat este asta si asta, poti sa le produci crize de depresie, de atacuri de panica sau mai stiu eu.

Eu zic sa va mai ganditi si sa intelegeti si un om dezechilibrat psihic.

Si sa aveti grija si aici de ceea si de modul in care scrieti. Se poate face mult rau.
Nimeni dintre noi cei care nu am studiat teologie sau nu am fost formati in ea direct: preoti sau monahi, nu are voie sa vorbeasca in numele Lui.
Si de multe ori si monahii gresesc si preotii de mir. Caci ei mai spun si parerea personala, sau cad in extreme, sau se refera la domenii pe care nu le cunosc nici ei.

În prealabil postat de N.Priceputu

Poți să înnebunești dacă, conștient fiind de contradicția dintre cele două lumi, de incompatibilitatea lor, încerci totuși să trăiești în ambele. Te vei rupe.
În fond Hristos (și după El toți Părinții) spun răspicat că trebuie s-o rupem cu lumea veche: că nu putem sluji la doi stăpâni, că nu e bun pentru împărăția lui Dumnezeu cel care punând mâna pe plug privește înapoi, că nu poți împăca întunericul cu lumina ș.a.m.d.

Lumea în care trăim este atât de schizoidă tocmai pentru că încearcă să le împace, că vrea să facă un compromis. Asta e nebunia.

M-a pus pe gânduri acest mesaj, căci spune adevărul, dar eu nu par să fi lăsat în urmă lumea veche... Tot mă uit înapoi, riscând să mă transform în stâlp de sare....

[fallen]

În prealabil postat de AlinB

Cu buna sau proasta stiinta, slujind diavolului, nu ajung in Rai, poti fi sigura de asta.

Ateii nu vor ajunge nici in rai nici in iad, pentru ca nu cred in asa ceva. Ei cred ca atunci cand vor mori, se va termina totul, vor disparea fara urma. Ar fi chiar o nesimtire din partea noastra sa le facem slujbe de pomenire, atata timp cat ei vor ca amintirea si trecerea lor pe aceasta lume sa se stearga definitiv...

În prealabil postat de N.Priceputu

Poți să înnebunești dacă, conștient fiind de contradicția dintre cele două lumi, de incompatibilitatea lor, încerci totuși să trăiești în ambele. Te vei rupe.
În fond Hristos (și după El toți Părinții) spun răspicat că trebuie s-o rupem cu lumea veche: că nu putem sluji la doi stăpâni, că nu e bun pentru împărăția lui Dumnezeu cel care punând mâna pe plug privește înapoi, că nu poți împăca întunericul cu lumina ș.a.m.d.

Lumea în care trăim este atât de schizoidă tocmai pentru că încearcă să le împace, că vrea să facă un compromis. Asta e nebunia.

Pai bine, si atunci ce o sa faci, pana o sa ajungi in Imparatia Cerurilor? O sa traiesti in padure? Nu tot in lume va trebui sa-ti castigi painea si eventual sa lasi si urmasi? De ce mai facem copii in lumea asta daca locul nostru nu e aici?
Voua va place cand va spun sefii vosti ca nu va faceti datoria cu constinciozitate (in interesul umflarii conturilor, buzunarelor si burtilor lor, desigur) pentru ca aveti "principii?" Va place cand va spun sotii, sotiile, parintii, copiii, ca nu va preocupati indeajuns de problemele "lumesti" ale familiei? Care probleme sa nu exageram acum, nu inseamna neaparat lacomie si desfrau, inseamna chestii de bun simt, curatenie, mancare, pe care efectiv nu ai cand sa le faci si sa mai ajungi si la slujbe, mai ales in perioadele de " sarbatoare" (ca acum, de exemplu : ieri a fost Pomenirea mortilor, azi sunt Rusaliile, maine e Sf Treime, si daca ne amanam o parte din treburi pt weekendul viitor, guess what, sambata sunt Sf. Petru si Pavel...)

În prealabil postat de sophia

Si mie mi-a fost si mi-este des rau citind pe acest forum. Sunt mesaje care deruteaza, carew deprima, care te arunga in deznadejde si tulburare. Nici nu stii daca este adevarat si corect ce scrie acolo si ajungi sa plangi si sa te chinui gandindu-te: Doamne, tu nu asta ai spus, nu asta este credinta Ta! sau Doamne, gresesc eu, sau el/ea, cum este corect.

Atunci te sfatuiesc cu caldur sa nu faci greseeala sa intri, de exemplu, pe softpedia, mai ales la sectiunea spiritualitate sau psihologie, pentru ca risti sa te imbolnavesti grav, uite eu ce am patit-o...

În prealabil postat de fallen

Pai bine, si atunci ce o sa faci, pana o sa ajungi in Imparatia Cerurilor? O sa traiesti in padure? Nu tot in lume va trebui sa-ti castigi painea si eventual sa lasi si urmasi? De ce mai facem copii in lumea asta daca locul nostru nu e aici?
Voua va place cand va spun sefii vosti ca nu va faceti datoria cu constinciozitate (in interesul umflarii conturilor, buzunarelor si burtilor lor, desigur) pentru ca aveti "principii?" Va place cand va spun sotii, sotiile, parintii, copiii, ca nu va preocupati indeajuns de problemele "lumesti" ale familiei? Care probleme sa nu exageram acum, nu inseamna neaparat lacomie si desfrau, inseamna chestii de bun simt, curatenie, mancare, pe care efectiv nu ai cand sa le faci si sa mai ajungi si la slujbe, mai ales in perioadele de " sarbatoare" (ca acum, de exemplu : ieri a fost Pomenirea mortilor, azi sunt Rusaliile, maine e Sf Treime, si daca ne amanam o parte din treburi pt weekendul viitor, guess what, sambata sunt Sf. Petru si Pavel...)

Îmi cer scuze. Din felul în care ați înțeles tu și sophia ceea ce am scris e clar că n-am fost explicit. M-am referit la „lume” în sensul în care e folosit uneori în Noul Testament, respectiv la lumea ruptă de Dumnezeu și la compromisurile pe care le presupune încercarea de a fi și cu Dumnezeu și cu păcatul.
Altfel, lumea în sine (creația lui Dumnezeu) nu are nimic rău și nu se opune împărăției cerurilor (pe care o găsim în noi, acum și aici, nu după moarte). Trăim cu toții în lume și în ea trebuie să ne sfințim. Ba să o sfințim și pe ea. Trebuie să mergem la serviciu, să ne facem familii și să avem grijă de ele, să le dăm celor din jur dovezi (inclusiv materiale) de iubire.

Toate îndatoririle pe care le avem în lume – în casă, la serviciu – nu contravin legăturii cu Dumnezeu, care, și ea, trebuie să fie permanentă. Adică toată treaba poate fi însoțită de rugăciune, iar profesia poate fi (și trebuie) practicată cu gândul la Dumnezeu, cu dragoste de el și față de semenii care vor avea parte de rodul muncii noastre. Să lucrăm, adică, în primul rând pentru oameni, fără a ne dezinteresa cu totul de bani. Însă e foarte important ca ei să fie o consecință a darului nostru pentru ceilalți, nu un scop în sine.

Nebunia de care vorbeai ar putea apărea din cauza divorțului dintre credința în Dumnezeu și felul în care trăiește lumea necredincioasă. Dacă ai un dublu ideal, adică ești orientat atât către sporirea confortului și a plăcerilor personale (de exemplu), sau dacă vrei să împaci și lumea (care alege păcatul) și pe Dumnezeu, te vei rupe. Pe primul loc nu poți să le pui pe amândouă; ceva va trebui sacrificat. Dumnezeu nu poate sta pe locul doi. Îl vom pierde cu totul.

Poate credem că lumea nu poate fi despărțită de păcat și că suntem condamnați la compromisuri permanente. Că trebuie să ne supunem șefilor, soțului, familiei, chiar și atunci când ei ne cer să păcătuim. Dar dacă asta înseamnă despărțirea de Hristos, ce vom alege? Dacă șeful îți spune să minți, să înșeli clienții, să treci date false în contabilitate, într-un cuvânt să faci rău pentru a-ți fi bine? Dacă familia îți cere să nu mergi la biserică sau să nu te îngrijești de cei mai sărmani ca tine, sau să te preocupi întâi (sau numai) de casa ta, să-ți sporești confortul, să-ți iei o mașină, să poți merge în mai multe vacanțe (și mai scumpe)? Intră acestea în contradicție cu credința în Hristos și cu poruncile lui?

Ce facem? Alegem să le încălcăm cu bună știință, știind că în infinita Sa bunătate ne va ierta?
Da, ne va ierta, dar ce folos, dacă noi nu vrem și să ne vindecăm, ca să avem și să trăim Viața Lui? El ne iartă, dar noi tot în ale noastre rămânem, pentru că atunci când cerem iertare nu suntem sinceri, nu ne hotărâm și să nu mai facem păcatul.

Nu ne-a promis Hristos că vom avea parte de o viață ușoară în lume. Din contră: „În lume necazuri veți avea. Dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea”

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Îmi cer scuze. Din felul în care ați înțeles tu și sophia ceea ce am scris e clar că n-am fost explicit. M-am referit la „lume” în sensul în care e folosit uneori în Noul Testament, respectiv la lumea ruptă de Dumnezeu și la compromisurile pe care le presupune încercarea de a fi și cu Dumnezeu și cu păcatul.
Altfel, lumea în sine (creația lui Dumnezeu) nu are nimic rău și nu se opune împărăției cerurilor (pe care o găsim în noi, acum și aici, nu după moarte). Trăim cu toții în lume și în ea trebuie să ne sfințim. Ba să o sfințim și pe ea. Trebuie să mergem la serviciu, să ne facem familii și să avem grijă de ele, să le dăm celor din jur dovezi (inclusiv materiale) de iubire.

Toate îndatoririle pe care le avem în lume – în casă, la serviciu – nu contravin legăturii cu Dumnezeu, care, și ea, trebuie să fie permanentă. Adică toată treaba poate fi însoțită de rugăciune, iar profesia poate fi (și trebuie) practicată cu gândul la Dumnezeu, cu dragoste de el și față de semenii care vor avea parte de rodul muncii noastre. Să lucrăm, adică, în primul rând pentru oameni, fără a ne dezinteresa cu totul de bani. Însă e foarte important ca ei să fie o consecință a darului nostru pentru ceilalți, nu un scop în sine.

Nebunia de care vorbeai ar putea apărea din cauza divorțului dintre credința în Dumnezeu și felul în care trăiește lumea necredincioasă. Dacă ai un dublu ideal, adică ești orientat atât către sporirea confortului și a plăcerilor personale (de exemplu), sau dacă vrei să împaci și lumea (care alege păcatul) și pe Dumnezeu, te vei rupe. Pe primul loc nu poți să le pui pe amândouă; ceva va trebui sacrificat. Dumnezeu nu poate sta pe locul doi. Îl vom pierde cu totul.

Poate credem că lumea nu poate fi despărțită de păcat și că suntem condamnați la compromisuri permanente. Că trebuie să ne supunem șefilor, soțului, familiei, chiar și atunci când ei ne cer să păcătuim. Dar dacă asta înseamnă despărțirea de Hristos, ce vom alege? Dacă șeful îți spune să minți, să înșeli clienții, să treci date false în contabilitate, într-un cuvânt să faci rău pentru a-ți fi bine? Dacă familia îți cere să nu mergi la biserică sau să nu te îngrijești de cei mai sărmani ca tine, sau să te preocupi întâi (sau numai) de casa ta, să-ți sporești confortul, să-ți iei o mașină, să poți merge în mai multe vacanțe (și mai scumpe)? Intră acestea în contradicție cu credința în Hristos și cu poruncile lui?

Ce facem? Alegem să le încălcăm cu bună știință, știind că în infinita Sa bunătate ne va ierta?
Da, ne va ierta, dar ce folos, dacă noi nu vrem și să ne vindecăm, ca să avem și să trăim Viața Lui? El ne iartă, dar noi tot în ale noastre rămânem, pentru că atunci când cerem iertare nu suntem sinceri, nu ne hotărâm și să nu mai facem păcatul.

Nu ne-a promis Hristos că vom avea parte de o viață ușoară în lume. Din contră: „În lume necazuri veți avea. Dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea”

Frazele pe care le-am bolduit din textul tau se contrazic totusi cu restul textului si pana la urma inseamna ca si eu si fallen am inteles bine.

Si nu numai tu faci aceste afirmatii, ci multi altii si de aceea suntem multi care din deruta ajungem chiar la depresii si suferinte puternice.

Majoritatea (asa cred eu) ne dorim sa putem trai in lume dar intru Voia lui Dumnezeu. Concret:

Lumea (si pentru tine vad) inseamna oamenii d elanga noi, familie, colegi, serviciu, sefi etc.
Si multi o pun automat in pacat. Lumea este pacatul si trebuie sa ne "lepadam" de ea. Nu asa se spune? Sa ne lepadam de lume?
Si nu de aia se leapada si monahii de lume? Ca sa nu fie in pacat?

Si atunci inseamna ca alt pasaj din textul tau este neadevarat. Daca lumea este automat pacatul si trebuie s-o evitam, atunci contravine lui Dumnezeu. Chiar si in forma pe care spui tu. Practic imbinarea: familie si rugaciune se pare ca este incomtabilia, sau serviciu si biserica/rugaciune etc.

Sigur, in lume sunt si exagerari, adica pacate (desfranare, lacomie, manie, etc.). Dar lumea nu inseamna automat pacat si nu este impotriva lui Dumnezeu.

Si exact acolo incepe problema si suferinta noastra (pana la depresii si tulburari psihice): can vrei sa le impaci pe amandoua si si cand vrei sa le pui pe toate pe o scala.

Eu am mai spus undeva: Dumnezeu (dupa parerea mea) nu sta pe nici un loc, nici pe unul si nici pe doi. El sta in noi tot timpul. Punct. Pe Dumnezeu nu-l punem noi pe scale.
Daca Il iubim si stim ce avem de facut El este in toate si in noi. Restul lucrurilor le putem pe urma amplasa.
Dar apar si situatii cand chiar avem de ales si ne rupem (intai sufleteste) in bucati.
Atunci cand de ex. trebuie, mergem tot timpul la biserica, la post si sotia sau sotul intreaba...si de mine cand vei avea timp? Cu mine cand vei fi?
Sau cand este slujba si tu ai pe cineva bolnav care are nevoie de tine si nu stii: sa stai/sa te duci la slujba, sau la spital?

Ieri o alta situatie grea: preotul trebuia sa alega si el: sa faca slujba, sau sa spovedeasca oamenii care il asteptau, si el era foarte obosit si nu mai face fata. Sa refuze lumea care astepta, insemna pacatul lui si durere pentru cei care aveau nevoie de el, sa faca slujba...Unii vroiau sa se si impartaseasca.
Slujba lunga, de Rusalii...
Cum alegi in astfel de situatii?

Si ce sacrifici? Si de ce? Daca Dumnezeu este tot timpul cu noi si toate, de ce trebuie sacrificat ceva. Ma rog, ma refer aici la oamenii din jur si la nevoi omenesti. Uneori confortul personal inseamna lucruri necesare sanatatii psihice si fizice. Un concediu este necesar, un aliment, o ora de somn.
A fi cu familia este si confort sufletesc (iubire) si necesar sufletului si al tau si al celorlalti.
Cum alegi si ce sacrifici? Familia, sotul, copiii? Ii sacrifici? Ne cere Dumnezeu sa fim egoisti? Sa-i sacrificam de dragul idealului nostru personal de credinta?
Se poate gandi si asa in fond. Ca sa ne mantuim noi si sa ne respectam credinta si iubirea de Dumnezeu ar trebui sa-i sacrificam pe cei de langa noi.

Sunt nuante fine si probleme care nu se pot hotari asa usor. De aceea ajungem la probleme sufletesti, de constiinta, de suflet.

[DragosP]

Vezi ca ai usoare influente panteiste: Dumnezeu nu e nici toate si nici in toate. Sau, ma rog, nu in forma scrisa de tine.

[glykys]

Pe mine sa ma iertati, dar mi se pare ca va faceti mult prea multe griji si atatea socoteli... Trebuie introdus si Dumnezeu in ecuatie: Doamne, ajuta-ma sa imi termin treaba, ajuta-ma sa pot veni la biserica, ajuta-ma sa ii multumesc pe ai mei... Sunt tot felul de ispite, dar pana la urma, noi nu izbandim nimic doar prin puterile noastre.

Si eu trebuia sa ma fi dus la serviciu in week-end-ul acesta, taman acum, cu aceste sarbatori, si eram destul de mahnita! Ma si gandeam: Doamne, ajuta-ma, sa pot ajunge si eu la biserica! Mi-am facut plan sa ma duc sa ma invoiesc macar in dimineata de sambata, ca sa ajung la pomenirea mortilor, macar de ar zice cineva ca sunt habotnica. Nu a mai fost nevoie! A venit seful si mi-a spus ca, daca doresc, pot sa nu mai vin deloc in week-end, ca nu e atata treaba de facut. Nic nu mi-a venit sa cred. L-a imblanzit Dumnezeu fara sa mai fie nevoie sa mai spun eu vreun cuvant!

Sau iarasi, se poate intampla ca dupa ce ai jertfit din timpul tau alocat unei anumite activitati personale si stringenta, in favoarea participarii la o slujba sau pentru a ajuta pe altcineva, sa ai surpriza ca acea problema sa se rezolve inexplicabil de repede. Mai lucreaza si Dumnezeu, nu doar omul :). Am mai postat eu o replica din Arca lui Noe a lui Blaga, care mi-a placut foarte mult si pe care o consider ilustrativa pentru conditia crestinului de astazi, inglodat in atatea probleme si in griji lumesti: Dumnezeu se plimba prin lume, sub infatisarea unui batran. Vede tot felul de oameni rai si de blestematii, se hotaraste sa trimita potopul peste ei, dar cand ajunge in casa lui Noe, aude de la acesta o vorba, care il determina sa il salveze si, odata cu el, tot neamul omenesc: la remarca "batranului": "Dar bine te-ai mai rostuit, badita Noe!", Noe ii raspunde: "Cand faci ce poti, mai pune mana si Cel de Sus. "

[fallen]

În prealabil postat de glykys

Pe mine sa ma iertati, dar mi se pare ca va faceti mult prea multe griji si atatea socoteli... Trebuie introdus si Dumnezeu in ecuatie: Doamne, ajuta-ma sa imi termin treaba, ajuta-ma sa pot veni la biserica, ajuta-ma sa ii multumesc pe ai mei... Sunt tot felul de ispite, dar pana la urma, noi nu izbandim nimic doar prin puterile noastre.

Si eu trebuia sa ma fi dus la serviciu in week-end-ul acesta, taman acum, cu aceste sarbatori, si eram destul de mahnita! Ma si gandeam: Doamne, ajuta-ma, sa pot ajunge si eu la biserica! Mi-am facut plan sa ma duc sa ma invoiesc macar in dimineata de sambata, ca sa ajung la pomenirea mortilor, macar de ar zice cineva ca sunt habotnica. Nu a mai fost nevoie! A venit seful si mi-a spus ca, daca doresc, pot sa nu mai vin deloc in week-end, ca nu e atata treaba de facut. Nic nu mi-a venit sa cred. L-a imblanzit Dumnezeu fara sa mai fie nevoie sa mai spun eu vreun cuvant!

Sau iarasi, se poate intampla ca dupa ce ai jertfit din timpul tau alocat unei anumite activitati personale si stringenta, in favoarea participarii la o slujba sau pentru a ajuta pe altcineva, sa ai surpriza ca acea problema sa se rezolve inexplicabil de repede. Mai lucreaza si Dumnezeu, nu doar omul :). Am mai postat eu o replica din Arca lui Noe a lui Blaga, care mi-a placut foarte mult si pe care o consider ilustrativa pentru conditia crestinului de astazi, inglodat in atatea probleme si in griji lumesti: Dumnezeu se plimba prin lume, sub infatisarea unui batran. Vede tot felul de oameni rai si de blestematii, se hotaraste sa trimita potopul peste ei, dar cand ajunge in casa lui Noe, aude de la acesta o vorba, care il determina sa il salveze si, odata cu el, tot neamul omenesc: la remarca "batranului": "Dar bine te-ai mai rostuit, badita Noe!", Noe ii raspunde: "Cand faci ce poti, mai pune mana si Cel de Sus. "

Da , asa e, se mai intampla si asa, cateodata.

Aseara ama vut o discutie in contradictoriu (de fapt el s-a enervat, eu nu am zis nimic, dar nici nu stiam ce sa raspund) ca de ce au venit calugarii de la Sf Munte sa il roage pe Basescu sa il elibereze pe Becali. De ce biserica si preotii sunt partinitori si se roaga mai mult pentru cei care ii ajuta cu bani (multi)? Nu ar fi normal sa ii trateze in mod egal pe toti, ce Dumnezeu trebuie sa ii ajute mai mult pe aia care dau bani?
Afara de asta, intre noi fie vorba, eu una n-am vazut la niciunul din cei doi mari condamnati ai zilelor noastre, sa afiseze o autentica pocainta pentru faptele savarsite, ba chiar s-au declarat oarecum nedreptatiti. Ori pocainta e doar la scaunul spovedaniei, apoi iesi din biserica cu capul sus, mandru, urmand ca apoi preotul sa se roage la Dumnezeu si sa convoace toti enoriasii sa se roage si ei pentru tine? Mai multa pocainta mi se pare ca a afisat Mutu cand l-au prins drogat, acum cativa ani, a recunoscut public ca a gresit, etc.
Dar atat domnul Becali, cat si domnul Nastase, nu i-am auzit niciodata recunoscand ca s-ar putea sa fii comis vreo infractiune sau macar un abuz. Dar poate nici n-au facut-o , cine stie, o fi fost doar o eroare judiciara sau un conflict de interese...

[AlinB]

Respectivii calugari o fi crezand, cum cred probabil si unii din romanii nostri fani Becali, ca e o eroare judiciara, razbunare politica, etc.

[anita]

În prealabil postat de fallen

Da , asa e, se mai intampla si asa, cateodata.

Aseara ama vut o discutie in contradictoriu (de fapt el s-a enervat, eu nu am zis nimic, dar nici nu stiam ce sa raspund) ca de ce au venit calugarii de la Sf Munte sa il roage pe Basescu sa il elibereze pe Becali. De ce biserica si preotii sunt partinitori si se roaga mai mult pentru cei care ii ajuta cu bani (multi)? Nu ar fi normal sa ii trateze in mod egal pe toti, ce Dumnezeu trebuie sa ii ajute mai mult pe aia care dau bani?
Afara de asta, intre noi fie vorba, eu una n-am vazut la niciunul din cei doi mari condamnati ai zilelor noastre, sa afiseze o autentica pocainta pentru faptele savarsite, ba chiar s-au declarat oarecum nedreptatiti. Ori pocainta e doar la scaunul spovedaniei, apoi iesi din biserica cu capul sus, mandru, urmand ca apoi preotul sa se roage la Dumnezeu si sa convoace toti enoriasii sa se roage si ei pentru tine? Mai multa pocainta mi se pare ca a afisat Mutu cand l-au prins drogat, acum cativa ani, a recunoscut public ca a gresit, etc.

Poate i-o fi fost rusine ,daca tii capul in jos nu inseamna ca te pocaiesti ,poate iti pare rau pentru ce ti se poate intampla ,consecintele

În prealabil postat de fallen

Dar atat domnul Becali, cat si domnul Nastase, nu i-am auzit niciodata recunoscand ca s-ar putea sa fii comis vreo infractiune sau macar un abuz. Dar poate nici n-au facut-o , cine stie, o fi fost doar o eroare judiciara sau un conflict de interese...

ce ne priveste pe noi daca ei s-au pocait sau nu ?
Becali e un personaj foarte contradictoriu ,nu stiu ce sa cred despre el.
Poti sa ii spui ca biserica nu e partinitoare ,se roaga pt toti ,dar acum s-a aflat ca s-a rugat pt d-nul Becali