Istorii cu talc

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

Frumoasa povestea, mi-a placut, da' io-s mai greu de cap. Poti s-o talcuiesti, Ana Maria?
Bucurii!

Bine ai revenit, MariS!
Era o povestioara gasita intr-o carte cu predici la duminicile de peste an, la Evanghelia despre copilul demonizat, al carui tata vine la Hristos sa ceara vindecarea copilului, moment in care, intrebat fiind despre credinta sa, spune: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Se pare ca povestioara ar fi adevarata, orisicum, era data ca pilda pentru credinta si necredinta noastra in Hristos. Eu am inteles de aici trei lucruri:
1. Credinta nu sta in vorbe sau pareri, ci in fapte. In ciuda "minunilor" vazute si a simpatiei populare, nimeni nu a avut suficienta credinta pentru a se lasa pe mainile circarului.
2. Credinta se cunoaste in imprejurarile grele de viata si de moarte - cata vreme lumea privea de pe margine si era in siguranta, tuturor li se parea ca au credinta.
3. Este vorba despre relatia care se stabileste intre Dumnezeu si credincios. Adeseori il privim pe Dumnezeu ca pe un vrajitor sau ca pe un circar, capabil sa faca lucruri neobisnuite, dar prea putini ne raportam la El ca la un Tata - copilul din istorioara are curajul sa se urce in roaba si sa se lase trecut peste apa nu pentru ca vazuse cu ochii lui abilitatea circarului, ci pentru ca avea incredere in el, se raporta la el ca la un tata, nu ca la un vrajitor.

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Bine ai revenit, MariS!
Era o povestioara gasita intr-o carte cu predici la duminicile de peste an, la Evanghelia despre copilul demonizat, al carui tata vine la Hristos sa ceara vindecarea copilului, moment in care, intrebat fiind despre credinta sa, spune: Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
Se pare ca povestioara ar fi adevarata, orisicum, era data ca pilda pentru credinta si necredinta noastra in Hristos. Eu am inteles de aici trei lucruri:
1. Credinta nu sta in vorbe sau pareri, ci in fapte. In ciuda "minunilor" vazute si a simpatiei populare, nimeni nu a avut suficienta credinta pentru a se lasa pe mainile circarului.
2. Credinta se cunoaste in imprejurarile grele de viata si de moarte - cata vreme lumea privea de pe margine si era in siguranta, tuturor li se parea ca au credinta.
3. Este vorba despre relatia care se stabileste intre Dumnezeu si credincios. Adeseori il privim pe Dumnezeu ca pe un vrajitor sau ca pe un circar, capabil sa faca lucruri neobisnuite, dar prea putini ne raportam la El ca la un Tata - copilul din istorioara are curajul sa se urce in roaba si sa se lase trecut peste apa nu pentru ca vazuse cu ochii lui abilitatea circarului, ci pentru ca avea incredere in el, se raporta la el ca la un tata, nu ca la un vrajitor.

Hmm, incredere zici, da, frumos spus.. deci incredere, incredere din toata inima .. hei ce frumos ar fi sa avem aceasta incredere din toata inima. Mai ales io, ca am un pietroi mare in loc de inima ..
Multam fain, multam fain, Ana Maria. O sa mai raman pe aici ca sa mai invat din astfel de povestioare si sa mai citesc ce scriu cei la care simt caldura inimii. Poate s-o moie si-a me!
Bucurii!

[glykys]

MariS, special pentru tine, o poveste orientala frumoasa si gingasa - Izbavirea lui Wang-Ho de M. Yourcenar - http://fr.scribd.com/doc/6096495/Mar...tiri-orientale

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

MariS, special pentru tine, o poveste orientala frumoasa si gingasa - Izbavirea lui Wang-Ho de M. Yourcenar - http://fr.scribd.com/doc/6096495/Mar...tiri-orientale

Multumesc frumos, glykys! Din pacate doar primele trei pagini din povestire m-a lasat situl sa le citesc. Dar povestea, probabil, ca are un talc deosebit. Daca ai bunatatea sa o talcuiesti pentru mine, m-as bucura. Oricum, ai facut un gest frumos si cald. Doar asta si tot mi-a produs o mare bucurie. Conteaza sa atingi inima celuilalt. Noi n-ar trebui sa schimbam idei, sau doar idei, ci sa simtim inima celui de langa noi. Omul, ce are el mai valoros, nu sunt ideile, ci ceea ce se afla, adanc, in inima lui. Continua sa atingi inima celor din jurul tau, Ana Maria, si atunci vei avea
Bucurii!

[glykys]

În prealabil postat de MariS_

Multumesc frumos, glykys! Din pacate doar primele trei pagini din povestire m-a lasat situl sa le citesc. Dar povestea, probabil, ca are un talc deosebit. Daca ai bunatatea sa o talcuiesti pentru mine, m-as bucura. Oricum, ai facut un gest frumos si cald. Doar asta si tot mi-a produs o mare bucurie. Conteaza sa atingi inima celuilalt. Noi n-ar trebui sa schimbam idei, sau doar idei, ci sa simtim inima celui de langa noi. Omul, ce are el mai valoros, nu sunt ideile, ci ceea ce se afla, adanc, in inima lui. Continua sa atingi inima celor din jurul tau, Ana Maria, si atunci vei avea
Bucurii!

Draga MariS, ma bucur ca ti-a placut povestea. Vad ca se opreste fix in punctul culminant, cand Dragonul Celest il aresteaza pe batranul pictor, iar acesta il intreaba smerit cu ce l-a putut supara pe marele Dragon Celest, cel vesnic tanar, care are 10.000 de vieti un pictor batran si amarat.
Din ce imi aduc eu aminte, Dragonul ii marturiseste ca a fost un timp cand, copil fiind, a crescut intr-un palat plin de picturile minunate ale batranului, fara niciun contact cu lumea exterioara. Si era fericit, imaginandu-si ca lumea este exact asa cum e infatisata in tablourile sale. Cand a iesit insa in lume, a avut o mare dezamagire, ca nimic nu era ca in picturile din palatul lui. asa ca a hotarat sa il pedepseasca pe pictor pentru marea inselare pe care i-o produsese. Mai intai pune sa ii scoata ochii, iar apoi il condamna la moarte. Pictorul are o ultima dorinta, sa mai picteze inca o data. Ajutat de ucenicul sau credincios, orb fiind, incepe sa picteze o barca pe o mare involburata. Toti sfetnicii dragonului sunt vrajiti de frumusetea tabloului, care, pe masura ce este creat, prinde viata sub ochii lor, pana cand marea desenata de batranul orb scufunda intregul palat al Dragonului celest. Pictorul si ucenicul se salveaza, plecand pe mare cu barca din tablou.

Acuma, eu dupa mintea mea zic ca aceasta povestire orientala trateaza raportul dintre arta si realitate. Dragonul celest sustine ca arta nu este decat o copie imperfecta a realitatii, ca e periculoasa, deoarece creează iluzii si ca trebuie eradicata, iar pictorul demonstreaza ca arta nu imita realitatea, ci o creeaza, ba chiar ii acorda valoare soteriologica.

Dar putem sa ii dam si un talc in nota crestina. Incerci sa i-l dai tu, Maris?

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Draga MariS, ma bucur ca ti-a placut povestea. Vad ca se opreste fix in punctul culminant, cand Dragonul Celest il aresteaza pe batranul pictor, iar acesta il intreaba smerit cu ce l-a putut supara pe marele Dragon Celest, cel vesnic tanar, care are 10.000 de vieti un pictor batran si amarat.
Din ce imi aduc eu aminte, Dragonul ii marturiseste ca a fost un timp cand, copil fiind, a crescut intr-un palat plin de picturile minunate ale batranului, fara niciun contact cu lumea exterioara. Si era fericit, imaginandu-si ca lumea este exact asa cum e infatisata in tablourile sale. Cand a iesit insa in lume, a avut o mare dezamagire, ca nimic nu era ca in picturile din palatul lui. asa ca a hotarat sa il pedepseasca pe pictor pentru marea inselare pe care i-o produsese. Mai intai pune sa ii scoata ochii, iar apoi il condamna la moarte. Pictorul are o ultima dorinta, sa mai picteze inca o data. Ajutat de ucenicul sau credincios, orb fiind, incepe sa picteze o barca pe o mare involburata. Toti sfetnicii dragonului sunt vrajiti de frumusetea tabloului, care, pe masura ce este creat, prinde viata sub ochii lor, pana cand marea desenata de batranul orb scufunda intregul palat al Dragonului celest. Pictorul si ucenicul se salveaza, plecand pe mare cu barca din tablou.

Acuma, eu dupa mintea mea zic ca aceasta povestire orientala trateaza raportul dintre arta si realitate. Dragonul celest sustine ca arta nu este decat o copie imperfecta a realitatii, ca e periculoasa, deoarece creează iluzii si ca trebuie eradicata, iar pictorul demonstreaza ca arta nu imita realitatea, ci o creeaza, ba chiar ii acorda valoare soteriologica.

Dar putem sa ii dam si un talc in nota crestina. Incerci sa i-l dai tu, Maris?

Vai, si daca voi spune prostii si tot trebuie sa raspund la toata munca asta de albinuta pe care tu ai facut-o, draga glykys, adunand toata mierea povestii si, iata, oferind-o cu drag celor din jurul tau! Pai, ce sa mai adaug io .. ce sa mai adaug, a, poate doar faptul ca picturile prindeau viata pentru ca pictorul punea .. suflet in tot ce desena, iar barca aceea din final este exact iubirea, iubirea, cea care invinge toate impotrivirile si adversitatile din lumea aceasta plina de rautati si doar cei lipsiti de ea se ... pierd pe drum!
Tu ai iubire din plin si-ti doresc sa cresti in iubire!
Bucurii!

[cristiboss56]

CREDINŢA

Cine-i mai fericit?

Un necredincios, care îndelungă vreme a fost un asupritor al creştinilor, trimise pe fiul său la unul din preoţi, cu rugămintea să-l înveţe religia creştină, ca apoi să-l boteze.
Preotul, mirat, s-a dus la părintele copilului şi l-a întrebat:
- "Cum, e adevărat că vrei să învăţ pe copilul tău religia lui Hristos?"
- "Da", răspunse necredinciosul.
- "Glumeşti?" îl mai cercă preotul.
Dar el zise cu glas înmuiat de tristeţă:
- "Nu glumesc, ci doresc ca fiul meu să fie mai fericit ca mine”.

"E bine aşa"…

Un bogat plin de credinţă avea o nevastă necredincioasă.
Orice i s-ar fi întâmplat, bogatul zicea: "E bine aşa". Într-o zi, amândoi treceau printr-o pădure, având la ei o mare sumă de bani, pe care o duceau drept danie la mănăstire.
Pe drum, o creangă răzleaţă de la un copac, prinse lanţul de mărgele scumpe de la gâtul femeii, risipindu-le. Opriră trăsura. Bărbatul zise: "E bine aşa", dar femeia, cu răbdarea pierdută, se văicărea, căutându-şi mărgelele prin praful drumului.
Pe când stăteau acolo, veni în goană spre ei, pădurarul care păzea pădurea aceea şi le zise:
- "Întoarceţi repede trăsura îndărăt, că chiar acum am primit veste că la capătul pădurii vă aşteaptă nişte tâlhari să vă prade. Dacă nu aţi fi întârziat, aţi fi fost în mâinile lor."
Întoarseră trăsura şi porniră în grabă. Bărbatul zise femeii:
- "Ai văzut că a fost bine aşa?"
Femeia nu mai zise nimic, ci mulţumi lui Dumnezeu care îi ferise de tâlhari.