'Pagini din istoria neamului romanesc'

[Parascheva16]

(1)
Care este importanta basmului in cultura unui popor?

Putina lume cunoaste ce inseamna tipologia basmului. Basmul este o structura culturala foarte importanta la toate popoarele lumii si s-a realizat o tipologie, de fapt s-au realizat mai multe tipologii a basmului in care basmele au fost impartite evident dupa subiectul lor, dupa structura lor si asa mai departe. Basmul romanesc cuprinde imensa majoritate a tipurilor din aceste tipologii. Sunt popoare care au un numar mic de basme, snt popoare care au un numar foarte mare de basme, dar din cate stiu eu nu exista niciun popoar care sa egaleze poporul roman si cu atat mai putin sa-l intreaca. Si nu este singurul domeniu al folclorului literar in care excelam. In ceea ce priveste proverbele romanilor avem o bogatie uriasa, nu mai vorbesc de vechile balade romanesti , colinde, doine etc. e o bogatie culturala extraordinara, gigantica, pe care orice popor ar fi foarte fericit sa o aiba in locul nostru si care la noi nu este valorificata aproape deloc, mai ales astazi. Este tratata undeva intre vulgarizare- care merge de la un dispret rasist si total fata de ce inseamna folclorul romanesc, pana la transformarea in pretext pentru expuneri vulgare, expuneri chiar pornografice, sau din acestea, sa zicem, chicioase, subculturale- si pana la prezentarea rigida, de tip muzeal care nu intereseaza aproape pe nimeni in afara de specialisti. Foarte rare sunt creatiile muzeale care sa poata atinge sufletul asa cum se cuvine, cum se intampla de pilda cu expozitia Puterea Crucii de la Muzeul Taranului Roman care reuseste sa cucereasca si sa atraga. Eu am vazut-o de mai multe ori si inca vreau sa o mai vad si nu sunt singurul. Dar aceasta este totusi o presentare muzeala, extraordinara, dar muzeala. Insa si din ea in chip firesc ar trebui sa izvorasca foarte multe creatii, curente artistice, ceea ce nu se intampla. Este rusinos pentru noi, este injositor pentru noi ca popor sa avem o intreaga comoara de cultura realizata de stramosii nostri cu o daruire si cu jerfa si cu un talent care sunt toate dincolo de cuvant si sa ne batem joc de ea.

[Parascheva16]

(2)
Care sunt cauzele acestui fenomen prin care se ascunde sub pres aceasta cultura romaneasca veche?

Mircea Vulcanescu avea o vorba, Romania a avut o cultura, 1848 a rupt-o. Intradevar, la 1848 la romani a invins strainismul. Bounjourismul, i s-a spus atunci, pentru ca dominatia era a filofrantuzismului, dar cred ca mai drept este sa-i spunem strainism, adica un curent cultural rasist care dispretuieste tot ceea ce este romanesc, un curent care vrea sa arunce la gunoi tot ceea ce este romanesc si vrea sa faca din romani niste copii ale unor culturi straine. Unii vor sa fim copie a culturii franceze, altii a culturii britanice, altii a culturii rusesti, sau americane sau nemtesti s.a.m.d. Eforturile de a valorifica folclorul romanesc, traditia romanesca erau privite adesea ca ceva injositor, inapoiat, ca ceva ce nu se putea face decat cel mult tot sub modelul si influienta culturilor straine. Adica daca strainii sunt pasionati de folcor, suntem si noi pasionati de folclor. Cum? Exact in stilul lor, nimic mai mult.

De aici au aparut tot felul de judecati si tot felul de inchistari. Chiar si atunci cand s-a incercat prin Samanatorism sau prin alte curente valorificarea vechii culturi romanesti, deja se facea pe baza unor prejudecati , a unor stereotipuri occidentale, in asa fel incat nu se putea vedea deosebirea, specificul romanesc adevarat. Imi aduc aminte cand am vorbit odata cu un italian, care trecuse la o religie din aceasta neoprotestanta, el zicea ca intelege foarte bine Ortodoxia, pentru ca a fost catolic. Si in clipa in care i-am explica ca Ortodoxia este ceva si Catolicismul este altceva si i-am aratat deosebirile de istorie, de doctrina si asa mai departe, a fost socat pur si simplu. Pentru ca el asa era invatat sa creada, ca e tot una si pana in clipa aceea nu realizase deosebirile. Este foarte grav, dar este foarte adevarat ca foarte multi din intelectualii nostri, din oamenii nostri de cultura de-a lungul ultimelor doua sute de ani nu au vazut deosebirile reale de cultura dintre taranul roman si taranul francez, german sau britanic. Culmea este ca ei vedeau deosebirea dintre taranul francez si taranul german, dar dintre taranul roman si restul nu o vedeau, doar daca se ivea prilejul sa-i mai critice un pic pe romani, sa mai arunce cu noroi in poporul roman. Nimic din ce a inseamnat cultura romaneasca nu a fost valorificat cum trebuie. Eu acum vorbesc la general. Nu spun ca nu au fost si exceptii, pentru ca au fost. Nu spun ca nu au fost oameni care si in secolul XIX si in secolul XX au incercat sa pastreze, sa conserve vechea cultura romaneasca, sa o imbogateasca chiar daca se poate. Au fost si tot respectul si dragostea noastra. Numai ca eforturile lor au fost inecate intr-un asemenea ocean de strainism incat cu greu s-au putut si se pot vedea. Si acest ocean otravit ne-a corupt si ne corupe pe toti.

De multe ori chiar cei mai binevoitori, cei mai dornici de a se intoarce catre folclorul romanesc, catre vechea cultura romaneasca, sunt grevati, sunt ingreuiati foarte tare in demersurile lor de stereotipurile straine pe care si le-au insusit atat in scoala romaneasca cat mai ales in scolile straine.

[Parascheva16]

(3)
Aceasta reactie se formeaza inconstinent cumva.

Inconstient se formeaza, numai ca tot inconstient se aplica, iar rezultatele sunt dezastruoase. Am avut o disputa cu cineva pentru ca am publicat un fel de critica a criticii lui Noica la Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Eu am un mare respect si o mare dragoste fata de Constantin Noica, eu stiu ca a incercat sa faca o analiza obiectiva si cat mai romanesca. Numai ca, practic, se poate vedea limpede de catre oricine ia analiza lui pas cu pas ca, ce se intampla, intai Constantin Noica critica stereotipurile occidentale pe care le are intelectualitatea romanesca si care o impiedica sa inteleaga creatiile acestea romanesti din punctul lor, romanesc, de vedere, intelectualitatea incercand sa aplice un punct de vedere strain aproape de fiecare data. Dupa ce spune acest lucru, foarte adevarat, insusi Constantin Noica face exact ceea ce spunea ca nu este bine sa se faca. Aplica niste criterii occidentale, niste termeni in felul in care ii inteleg occidentalii, unui limbaj care nu este al occidentului. Si ajunge la rastalmacirea unor idei si a unor notiuni, de altfel fondamentale, pentru care insa in tota literatura ortodoxa, in tot ceea ce inseamna livrescul ortodoxiei romanesti se vede ca sensul e cu totul altul decat la crezut Constantin Noica in acele explicatii. El nu face acest lucru pentru ca vrea sa rastalmaceasca, dar stereotipurile functioneaza inconstient si greveaza foarte tare. Toate aceste lucruri au determinat ca unii sa avem un dispret inconstient stereotipic fata de vechea cultura romanesca si sa nu o valorificam. In clipa in care un haiduc, Robbin Hood, este valorizat de zona livrescului, de intelectualitatea britanica si nu numai britanica, frantuzeasca, apuseana in special, noi care avem sute de haiduci cel putin de nivelul eroismului lui Robbin Hood, ba chiar si mai mari, nu avem o valorizare a lor. Unele incercari s-au facut. Asa au fost cele din cinematografia epocii comuniste in care s-a incercat valorizarea haiducilor si s-au facut niste filme de calitate, insa daca ne uitam de pilda pe internet cum sunt judecate aceste filme, vedem aceeasi stereotipie care, sa-mi fie iertat, uneori ajunge sa sfideze imbecilitatea. Poate par mult prea dur, dar acesta este adevarul. Adica vezi un om care lauda un film ca Ultimul Samurai, il lauda pentru eroismul samuraiului de acolo, dar pe urma isi bate joc de haiducii lui Pintea care dau dovada exact de acelasi tip de eroism. Dar pentru ca sunt romani, sunt vrednici de dispret, sunt niste nulitati, in vreme ce aceia care dau dovada de acelasi tip de eroism dar sunt straini, sunt mari, sunt nemaipomeniti.

[Parascheva16]

(4)
Din pacate acest lucru exprima o grava incultura la nivel national. Si nu doar atat, ci si un fel rasism al romanilor impotriva… romanilor.

De asta am spus ca aceasta stereotipie vizeaza imbecilitatea, pentru ca nu poti, nu ai voie, nu ai dreptul sa masori in felul acesta. Daca eroismul este eroism, este eroism si la romani si la unguri si la evrei si la chinezi si la patagonezi, nu conteaza natia. Daca vorbim de eroism, el este de apeciat la fiecare popor. Nu poti sa spui, cutare popor are dreptul sa fie erou, dar daca Romanii sunt eroi sunt niste prosti. Dupa care reprosezi Romanilor ca nu au eroi, tot tu. Este aici o insailare de stereotipii negative, rasiste, antiromanesti, care sunt calchiate dupa limbajul si gandirea tipic colonialista de secol XVIII-XIX si preluate la noi si promovate pana in secolul XXI, ceea ce este mai mult decat rusinos. Daca ati lua niste manuale scolare pentru elevii englezi din sec XIX ati vedea ca ceea ce invatau ei despre popoarele care le dominau, gen indieni, chinezi sau amerindieni, a-ti vedea ca lucrurile pe care le invatau ei sunt exact tipul de lucruri care se declara de catre multi dintre intelectualii nostri despre poporul roman. De pilda: popor inferior, incapabil sa se conduca singur, fara cultura. Un dispret rasist manifest si orice contraargument este negat prin stereotipii. Daca venea cineva si spunea, domnule, cum poti sa spui ca indienii sunt inferiori, ca au facut ditamai cetatea. A, pai e o cetate barbara, e egala cu zero. La fel se intanpla si la noi.Domnule, cum poti sa spui ca romanii sunt un popor inferior, ca uite ce arhitectura au facut. E, asta e o arhitectura ortodoxa, romaneasca, egala cu zero…

Superstitie romanesca, cum zicea I. C. Bratianu.

Da, superstitie romaneasca numea el Ortodoxia romaneasca.
Toate acestea ne duc la o vrie din care nu mai putem sa iesim, la o autodistrugere. Ca romanii sa aiba valoare trebuie sa valorizeze ceea ce le este specific. Proiectul nostru are in vedere valorizarea acestei culturi romanesti adevarate. Nu putem s-o facem nici pe departe la nivelul bogatiei ei, dar macar o bucatica sa incercam sa o valorizam in aceasta civilizatie in care traim, in aceasta lume de azi.

[Parascheva16]

(5)
Ati tot pomenit de imensa bogatie culturala a neamului romanesc. De unde si-a determinat aceasta bogatie?

Sunt mai multi, factori, nu putem vorbi numai de unul singur. Sunt conditiile istorice de nastere si crestere a poporului roman. Si in primul rand vorbim aici despre spiritualitate, pentru ca o cultura are in primul si in primul rand ca temei, spiritualitatea. Bogatia materiala este un fenomen secundat, exista forme de spiritualitate care se manifesta intr-o bogatie uimitoare cu deosebit de putin material fizic. Nu e nevoie de mult material fizic pentru a creste si a exprima o bogatie spirituala. E de ajuns sa ai aceasta bogatie spirituala si gasesti posibilitatea de a o manifesta. In cazul nostru binecuvantarea a fost foarte mare pentru ca a esista si o bogatie materiala foarte mare. Si exista, romanii sunt foarte bogati. Ei sunt inconstienti, apropo de stereotipie, de bogatia pe care o au. Dar daca cineva s-ar duce si ar vedea cum gtraiesc oamenii de rand din India sau Africa, sau din alte parti, ar intelege cat e bogati suntem noi aici in Romania. Insa tocmai si datorita bogatiei multi dintre noi sunt de o lene extraordinara si aici printre altele ne deosebim foarte tare de stramosii nostri. Unul din primele lucruri care m-au uimit cand eram mic si am ajuns sa cunosc viata la tara, a fost lipsa scaunelor. Erau case in care erau 10-20 de oameni si erau 4-5 scaune. De ce? Pentru ca la masa se manca pe rand. Unii munceau, altii mancau, pe urma veneau urmatorii si mancau. Si in afara de masa, nu se statea pe scaun. Nu aveau cand sa stea pe scaun, munceau de dimineata pana seara, iar seara cand mancau, o faceau de multe ori pe prispa, vara dar chiar si iarna, iar apoi se culcau. Nu exista pe vremea aceea halucinatia televiziunii, a internetului. Si nu existau scaune cu spatar. Erau scaune mici, cu trei sau patru picioare pe care se lucra ceva repede sau se statea la masa. Scaunele cu spatar se numeau jilt si stateau batranii sau boierii. Un om obisnuit, un roman adevarat in putere, nu statea in jilt, nu avea de ce, nu avea cand, el avea de treaba. Oamenii se si simteau inutili daca nu aveau treaba. In iernile lungi cand stateau pe cate o buturuga sau pe scaune din acestea ei tot timpul lucrau ceva. Erau tot timpul in mana cu o barda, un cutit, sculptau o bucata de lemn, mai faceau un fus sau o piesa pentru razboiul de tesut, tot timpul lucrau.

Daca adaugam la aceasta munca, Credinta care valoriza munca, ne dam seama de unde a izvorat aceasta cultura bogata.

Multi dintre taranii apuseni, din foarte multe regiuni, in vremea iernii, stateau, mancau carnati si beau bere si preocupari intelectuale cam egal cu zero. Asta este adevarul. Isi consumau din cele ce izbutisera sa stranga pe timpul verii si atat. La noi dimpotriva, erau sezatori, erau claci, erau intreceri in a spune basme, sau basne, care inseamna altceva si erau foarte hazlii si care, din documentele pe care le avem astazi, se faceau intotdeauna in niste hotare ale decentei, ale bunului simt, care astazi sunt uitate de mult. Era o bogatie care izvora dintr-o bogatie sufleteasca. Mihai Eminescu a spus un lucru, Limba romana este floarea sufletului romanesc. Si a avut absoluta dreptate. Limba romana veche este mult mai bogata in intelesuri decat limba romana de astazi, care este mai bogata in numar de cuvinte. Dar cele mai multe nu sunt folosite. Vocabularul unui roman de astazi este mult mai redus decat vocabularul unui roman de alta data, la nivel de intelesuri, sa zicem filozofice, teologice, abstracte, la nivel de spiritualitate. Romanii de astazi poate au mult mai multe cuvinte pentru materiale, de la nu stiu cate feluri de incaltaminte cu diferite denumiri, pana nu stiu cate feluri de haine si accesorii, dar toate aceste cuvinte in sine sunt goale de spiritualitate. Nu acopera niciun inteles spiritual. Sunt pur si simplu exprimari variate ale unui materialism sec. In trecut era invers, cuvintele nu erau foarte multe, un scaun era scaun. Numai ca scaunul era scaun si in data ce iesise de sub cutit cand era simplu,abia putin lustruit, si tot scaun era si dupa 5-6 ani cand era sculptat in intregime, cu o dantela de modele, fiecare asezandu-se impreuna cu celelalte intr-o simbolistica adanca si profunda pe care astazi cei mai multi nu ar intelege-o nici macar daca li s-ar explica.

[Parascheva16]

(6)
Ati tot pomenit de imensa bogatie culturala a neamului romanesc. De unde si-a determinat aceasta bogatie?

Sunt mai multi, factori, nu putem vorbi numai de unul singur. Sunt conditiile istorice de nastere si crestere a poporului roman. Si in primul rand vorbim aici despre spiritualitate, pentru ca o cultura are in primul si in primul rand ca temei, spiritualitatea. Bogatia materiala este un fenomen secundat, exista forme de spiritualitate care se manifesta intr-o bogatie uimitoare cu deosebit de putin material fizic. Nu e nevoie de mult material fizic pentru a creste si a exprima o bogatie spirituala. E de ajuns sa ai aceasta bogatie spirituala si gasesti posibilitatea de a o manifesta. In cazul nostru binecuvantarea a fost foarte mare pentru ca a esista si o bogatie materiala foarte mare. Si exista, romanii sunt foarte bogati. Ei sunt inconstienti, apropo de stereotipie, de bogatia pe care o au. Dar daca cineva s-ar duce si ar vedea cum traiesc oamenii de rand din India sau Africa, sau din alte parti, ar intelege cat e bogati suntem noi aici in Romania. Insa tocmai si datorita bogatiei multi dintre noi sunt de o lene extraordinara si aici printre altele ne deosebim foarte tare de stramosii nostri. Unul din primele lucruri care m-au uimit cand eram mic si am ajuns sa cunosc viata la tara, a fost lipsa scaunelor. Erau case in care erau 10-20 de oameni si erau 4-5 scaune. De ce? Pentru ca la masa se manca pe rand. Unii munceau, altii mancau, pe urma veneau urmatorii si mancau. Si in afara de masa, nu se statea pe scaun. Nu aveau cand sa stea pe scaun, munceau de dimineata pana seara, iar seara cand mancau, o faceau de multe ori pe prispa, vara dar chiar si iarna, iar apoi se culcau. Nu exista pe vremea aceea halucinatia televiziunii, a internetului. Si nu existau scaune cu spatar. Erau scaune mici, cu trei sau patru picioare pe care se lucra ceva repede sau se statea la masa. Scaunele cu spatar se numeau jilt si stateau batranii sau boierii. Un om obisnuit, un roman adevarat in putere, nu statea in jilt, nu avea de ce, nu avea cand, el avea de treaba. Oamenii se si simteau inutili daca nu aveau treaba. In iernile lungi cand stateau pe cate o buturuga sau pe scaune din acestea ei tot timpul lucrau ceva. Erau tot timpul in mana cu o barda, un cutit, sculptau o bucata de lemn, mai faceau un fus sau o piesa pentru razboiul de tesut, tot timpul lucrau.

Daca adaugam la aceasta munca, Credinta care valoriza munca, ne dam seama de unde a izvorat aceasta cultura bogata.

Multi dintre taranii apuseni, din foarte multe regiuni, in vremea iernii, stateau, mancau carnati si beau bere si preocupari intelectuale cam egal cu zero. Asta este adevarul. Isi consumau din cele ce izbutisera sa stranga pe timpul verii si atat. La noi dimpotriva, erau sezatori, erau claci, erau intreceri in a spune basme, sau basne, care inseamna altceva si erau foarte hazlii si care, din documentele pe care le avem astazi, se faceau intotdeauna in niste hotare ale decentei, ale bunului simt, care astazi sunt uitate de mult. Era o bogatie care izvora dintr-o bogatie sufleteasca. Mihai Eminescu a spus un lucru, Limba romana este floarea sufletului romanesc. Si a avut absoluta dreptate. Limba romana veche este mult mai bogata in intelesuri decat limba romana de astazi, care este mai bogata in numar de cuvinte. Dar cele mai multe nu sunt folosite. Vocabularul unui roman de astazi este mult mai redus decat vocabularul unui roman de alta data, la nivel de intelesuri, sa zicem filozofice, teologice, abstracte, la nivel de spiritualitate. Romanii de astazi poate au mult mai multe cuvinte pentru materiale, de la nu stiu cate feluri de incaltaminte cu diferite denumiri, pana nu stiu cate feluri de haine si accesorii, dar toate aceste cuvinte in sine sunt goale de spiritualitate. Nu acopera niciun inteles spiritual. Sunt pur si simplu exprimari variate ale unui materialism sec. In trecut era invers, cuvintele nu erau foarte multe, un scaun era scaun. Numai ca scaunul era scaun si in data ce iesise de sub cutit cand era simplu,abia putin lustruit, si tot scaun era si dupa 5-6 ani cand era sculptat in intregime, cu o dantela de modele, fiecare asezandu-se impreuna cu celelalte intr-o simbolistica adanca si profunda pe care astazi cei mai multi nu ar intelege-o nici macar daca li s-ar explica.

[Parascheva16]

(7)
Si asta impotriva unor imprejurari istorice defavorabile spre deosebire de culturile occidentale unde valurile istoriei au fost mai favorabile.

Nu este chiara asa. Britanicii au avut si ei nu stiu cate invazii. Au fost britonii, au fost englezii, au fost saxonii, normanz-i, franceszii, vichingii. Sa nu idealizam viata occidentului, pentru ca, si daca in unele parti viata a fost mai linistita, nu a fost peste tot foarte usoara. Sigur, daca vorbim de Franta, multi isi inchipuie ceva liniar, dar sa nu uitam ca si la ei au fost invazii, inclusiv ale gotilor. Sau invazia franca, de unde vine si numele de francezi. Iar daca ne aducem aminte de Ioana D’arc, ne aducem aminte de o vreme cand Franta a fost sub dominatie britanica. De asemenea a mai avut o vreme ccand a fost sub dominatie germanica foarte puternica. Insa, daca ne uitam la aceste framantari ale occidentului care sunt si ele foarte dureroase, vedem ca ele sunt mult ma putine decat cele pe care Romanii le-au avut. Daca adunam toate invaziile si navalirile suferite de spanioli, francezi si britanici de pilda, nu ajung la nivelul celor suferite de Romani. Si vorbim de trei popoare mari si intinse. Si cand spunem britanici nu vorbim de un popor, vorbim de mai multe popoare, englezi, scotieni, gali, si am putea chiar sa-i adaugam si pe irlandezi. Dar toate aceste popoare la un loc nu au atatea invazii cate au romanii. Si nu parte de atata genocid cat au Romanii. Daca vorbim de Irlanda si de marea foamete a cartofului, de distrugerile extra ordinare pe care le-a suferit in sec XIX, acestea sunt mult mai mici decat ceea ce au suferit si Moldova si Muntenia sub fanarioti. In vremea dominatiei austriece si apoi austro-ungare in Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, si in alte parti romanesti, suferintele au fost cumplite. In clipa in care viitorul imparat Josef a vrut sa calatoreasca in Transilvania, sa vada si el aceasta perla a coroanei habsburgice, imparateasca a trimis repede ordin “sa se adune cadavrele de valahi de la raspantii cand trece fiul meu ca sa nu miroasa”. Pentru ca ei omorau Romani , ii spanzurau la rascrucile drumurilor, nu pentru ca facusera ceva, ci a nu cumva sa le treaca prin cap sa faca. Si acest genocid continuu este consemnat in documentale vremii. Deci ei omorau Romani si ii spanzurau la rascrucile drumurilor sa putrezeasca acolo, ca si mirosul si vederea sa ii faca pecelalti Romani sa se supuna. Ori acest lucru nu a durat cativa ani, numai sub austrieci si unguri vorbim de peste 200 de ani de masacru constinuu impotriva romanilor. Si totusi Romanii au izbutit sa creeze, au izbutit sa aiba o cultura care i-a impresionat si pe folcloristii straini. Fratii Grim, Shulerus si altii cand au venit si au vazut ce au creat Romanii au ramas uimiti. Uimiti ca acest popor masacrat neincetat si dispretuit a izbutit sa daruiasca lumii asemenea frumusete. Putini stiu admiratia pe care au avut-o o serie intreaca de etnologi si folcloristi straini fata de creatiile poporului roman. Este adevarat ca unii dintre ei au preferat sa prezinte cantecele romanesti sau alte creatii romanesti drept unguresti, tiganesti sau de alta nationalitate, dar dincolo de aceasta nedreptate evidenta, ramane aprecierea in sine, obiectiva, a calitatii. Nu s-ar fi straduit sa ne fure, sa zicem asa, acele creatii, daca nu le-ar fi vazut ca pe niste comori care merita privite si eventual chiar furate. Daca ei le-au pretuit, cu atat mai mult ar trebui sa le pretuim noi. Din aceasta suferinta si din aceasta munca, valorizate si ridicate de Credinta s-a nascut cultura aceasta veche romanesca extraordinara.