Ecleziastul 3:18-22

Mie esențial îmi pare primul verset:

şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".

Să-și dea seama omul că nu este mai mult decât dobitocul dacă rămâne despărțit de Dumnezeu.

[Dumitru73]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mie esențial îmi pare primul verset:

Să-și dea seama omul că nu este mai mult decât dobitocul dacă rămâne despărțit de Dumnezeu.

Asta este o interpretare.
Spune clar ca "omul nu are nimic mai mult decât dobitocul". Nu pomeneste nimic de aceasta despartire.

Despărțirea e inerentă. Numai în starea aceea omul e dobitoc. Zice că Dumnezeu îi va judeca pe oameni ca să le arate că nu se deosebesc de dobitoace. Un dobitoc, însă, nu-l judecă Dumnezeu, pentru că nu e responsabil. Omul este perfect asemănător cu animalul, după cum reiese și din versetele citate, însă va avea parte de judecată. Asta îi trezește conștiința faptului că este chemat la mai mult.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Dumitru73

Asta este o interpretare.
Spune clar ca "omul nu are nimic mai mult decât dobitocul". Nu pomeneste nimic de aceasta despartire.

Toată Scriptura are ca subiect central această despărţire: arată cum s-a produs ea, arată ce s-a întâmplat cu omul căzut (despărţit de Dumnezeu), apoi, în fine, dezvăluie şi Calea de întoarcere Acasă (Biserica).
Nu putem interpreta un pasaj al Scripturii fără să ţinem seama de context, de scop, de mesajul evanghelic şi de roadele lui în gândirea patristică.
Scriptura se tâlcuieşte deplin doar în Biserică, sub lumina călăuzitoare a Tradiţiei.
Alternativele sunt, cel puţin pentru mine (aşa cum mă cunosc şi cum îmi pare că întrezăresc şi la alţii), rătăciri (căutări, refuzuri, nemulţumiri, poticneli, tărăgănări) ale omului care, în acest caz, într-adevăr "nu are nimic mai mult decât dobitocul". Sau decât floarea câmpului. Deşertăciune. Refuz al împlinirii menirii sale, aşa cum a fost această menire pusă de Însuşi Creatorul omului în făptura Lui.
Aşa cred, să fiu iertat dacă spun prostii.

P.S. Ce rost ar avea, Dumitru, să lăsăm deoparte bogăţia şi frumuseţea atâtor tâlcuiri ale cuvioşilor şi sfinţilor Bisericii la Ecclesiastul, pentru a înşira păreri şi impresii pe marginea subiectului? Cred că o participare personală nu poate fi zadarnică, însă aceasta doar câtă vreme rămâne în firul Revelaţiei, al continuităţii Bisericii lui Hristos.