Sfantul Serafim de Sarov despre dobandirea Sfantului Duh

[Leonid7]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu cred că despre apărare era vorba aici, cât mai mult despre încercarea de a înţelege un fenomen: comunicarea, relaţiile dintre oamenii care activează pe forum.
Dragul meu, există mai multe stiluri de comunicare, sper că eşti de acord. Depinde şi de om şi de context etc.
Un prim stil este uşor de găsit astăzi pe stradă (şi pe forum, că sunt aceiaşi oameni la mijloc): zgomotos, în cuvinte puţine şi abjecte, mereu pe ton arţăgos ori cu veselie tâmpă de maimuţă isterizată, fără conţinut intelectual ci doar emoţional primar, joc penibil axat pe lupte de putere. El aparţine mulţimii de indivizi subumani, produse ale societăţii româneşti recente, unde bâta-banu-şiorganu au adus la noi ciolanu. Din păcate majoritatea tinerilor comunică tocmai în acest mod. Trist spectacol, sunt vădite ravagiile instinctelor şi furiilor toate, tocmai acolo unde ar fi trebuit să se ridice omenescul. Şi unde nu a mai rămas altceva decât un maidan gol şi trist, ca după războiul atomic.
Sunt oameni care pot comunica un pic mai elaborat: folosesc cuvinte şi expresii mai nuanţate, semne emoţionale mai rafinate şi mai bogate în sugestie, tonul e mai potolit, interlocutorii se ascultă între ei şi nu vorbesc mereu unul peste altul. Aici e loc şi de altceva decât de instinctele primare: se înfiripă oleacă de omenesc, parcă, o ţâră de intimitate. Prinde aripi oarece mărturisire, se poate convieţui, se poate chiar, cu chiu cu vai, iubi.
Există şi o comunicare smerită, vădit iubitoare. Oamenii folosesc un ton şi expresii alese cu grijă, pline de must, trofice, potrivite situaţiei şi, frecvent, voii lui Dumnezeu. Aici creşte iubirea. Oamenii se sprijină unii pe alţii, cu adevărat con-vieţuiesc, iar nu con-mor (precum cei din prima categorie).
Se poate întâmpla să se comunice şi prin mijlocirea unui citat, a unui îndemn găsit într-o carte, a unei melodii etc.
În fine există o comunicare despre care îmi e greu să vorbesc acum, anume comunicarea vie, explicită ori nespus de fină, de tainică, dintre Dumnezeu şi om. Aici e ceva atât de gingaş încât mă reţin să vin cu grosolănia mea şi să comentez ceva. Dar amintesc şi acest nivel al comunicării, totuşi.

Acum, nu ştiu pe ce palier al comunicării te situezi tu, din acestea enumerate (sau poate or mai fi şi altele).
În ce mă priveşte, îţi sugerez, dacă nu eşti mulţumit de atmosfera topicului, de modul cum scriu cei care au participat cu postări: arată-ne tu cum se face treaba! Învaţă-ne tu cum să scriem, cum să dialogăm.
Sper însă că nu intervenţiile seci, contestatar-agresive şi distructive (pe care ni le-ai expus până acum) doreşti să ne fie modelul. Pe acestea, să mă ierţi, eu le resping deplîngîndu-le şi le deplîng respingîndu-le, precum cred că le vor respinge şi cei cărora spui că le iau apărarea.

Care e opinia ta?

P.S. Ce anume nu ai înţeles din mesajul meu? Te rog, precizează şi îţi voi răspunde, dacă pot.

Din mesajul anterior nu am inteles nimic. La mesajul actual iti pot raspunde ca nu am un anumit model de mesaj,si nu cred ca pot invata pe cineva cum sa comunice.Pe mine ma intereseaza acel mesaj prin care se poate comunica ceva,care suscita interes,si nu e doar o nota informativa.
Ceea ce probabil nu intelegi este de ce m-a deranjat acest topic.Pai e simplu. Stiu acest capitol al Sfantului Serafim,de foarte mult timp,si il recitesc periodic,cand imi cade in mana.Insa opinia mea,este ca daca ai ceva de spus la ceea ce spune parintele Serafim,trebuie sa o faci cu cuvintele tale,nu sa reproduci ceea ce scrie in carte.Eu personal nici nu pot citi mult pe calculator,imi fortez prea mult ochii.Deci ar fi interesant de vazut ce parere avem noi insine despre aceasta povestire foarte raspandita....Cum am putea noi insine dobandi Duhul Sfant,cu metodele noastre ,cum am gandit noi,dupa ce am citit cele spuse de parintele Serafim. Si ,ce alti parinti au dat acelasi sfat,cu alte cuvinte insa? etc etc

[cristiboss56]

"De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor. O lumina mare L-a inconjurat "si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada" (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica. Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa."
Sfarsit
Voi continua cu o scurta sinteza ( idei principale ) de pe urma textului lecturat .
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

1-Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita." (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.
2- Fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant.

3- Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. 4-Sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, "Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre", cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa?

4- In timpul rugaciunilor in care vorbesti cu Dumnezeu trebuie "sa fii linistit" in ceea ce priveste problemele lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea nemasurata a credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant se indura sa ne viziteze, si vine la noi in intregimea bunatatii Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de rugaciune.
Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna.

5-Sunt trebuitoare atat trezvia deplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a trupului. Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand israilitilor li s-a spus ca nici macar sa nu isi atinga nevestele, vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si nimeni cu trupul sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu Dansul.
<< va urma >>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Cateva idei principale rezultate din lecturarea textului de fata :

1-Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: "Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita." (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.
2- Fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant.

3- Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. 4-Sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, "Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre", cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa?

4- In timpul rugaciunilor in care vorbesti cu Dumnezeu trebuie "sa fii linistit" in ceea ce priveste problemele lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea nemasurata a credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant se indura sa ne viziteze, si vine la noi in intregimea bunatatii Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de rugaciune.
Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna.

5-Sunt trebuitoare atat trezvia deplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a trupului. Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand israilitilor li s-a spus ca nici macar sa nu isi atinga nevestele, vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si nimeni cu trupul sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu Dansul.
<< va urma >>

6-Mare este puterea rugaciunii, iar ea aduce indeosebi Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit pentru toata lumea. Vom fi fericiti intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau Duh. Atunci putem nadajdui plini de incredere ca "vom fi rapiti… in nori ca sa intampinam pe Domnul in vazduh" (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine "cu putere multa si cu slava" (Marcu 13 :26) "sa judece vii si mortii" (1 Petru 4:5) si "va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Matei 16:27).
<< va urma >>

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

. 4-Sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra, cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, "Vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre", cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui, si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea Sa?

Ceva imi pare profund gresit la acest fragment; imi vine greu sa cred ca a fost scris de un sfant.
Cum adica "Sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra"?
Si dupa aceea, ce? Sa nu ne mai rugam? La o prima impresie explicatia data pare logica, dpdv al logicii mecanice, limitate. Insa daca te gandesti ca Dumnezeu este necuprins, atunci inseamna ca si cunoasterea Lui Dumnezeu care se releva prin Duhul Sfant, este necuprinsa, nelimitata, un urcus duhovnicesc mereu mai mult, pe masura ce omul poate sa Il primeasca - deci cu atat mai mult, ar trebui ca omul sa se roage! Cu atat mai mult cu cat primind, intelege, pretuieste si doreste Darul Lui Dumnezeu!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Ceva imi pare profund gresit la acest fragment; imi vine greu sa cred ca a fost scris de un sfant.

Nimic mai firesc. Cum oare ţi-ar fi venit, altfel?
Aşa cum ştiu bine că eşti, cine eşti (o mare minciună, nu numai pe forum): oare lumina îţi poate fi altcumva decât întuneric?

[adam000]

Dumnezeu sa iti ajute, Cezar, in tot ce iti este de folos!

Eu in continuare, cred ca daca biserica mea, anume biserica ortodoxa, a randuit nu numai in sfintele slujbe, dar si in rugaciunile pe care este dator mireanul a le face (in orice rugaciune, fie ca este de dimineata, de seara, acatiste, paraclise, etc), toate incep cu rugaciunile randuite de biserica ca fiind rugaciuni incepatoare, iar dintre acestea, prima rugaciune este Imparate Ceresc (!), atunci cred ca ORICINE imi va spune ca nu e necesar sa ma rog in felul randuit de biserica ortodoxa, chiar daca este vorba de o scriere atribuita unui sfant, nu pot sa pun baza pe o astfel de scriere, care contrazice ceea ce biserica a randuit pentru noi.
Asa a randuit biserica mea, biserica ortodoxa: ca intre rugaciunile incepatoare sa fie Imparate Ceresc! Iar aceasta randuiala este valabila pentru TOTI ortodocsii, de la ultimul pacatos pina la cel mai mare sfant. Daca tu consideri ca doresti sa tii o alta randuiala, atunci nu pot decat sa ma rog ca Dumnezeu sa iti ajute in tot ce iti este de folos!

[cezar_ioan]

În biserica ta, precum tot spui, lucrurile sunt cum sunt. OK!
În Biserica noastră, a creştinilor ortodocşi, e altă rânduială, prin Duhul.
Fără legătură cu biserica ta şi cu tine. (Că nu vrei legătura, iar nu din alt motiv. Facă-se voia ta!)

P.S. Ca să nu fie dubii: în Biserica Ortodoxă, pe care o ponegreşti minţind că te afli în ea ca mădular, femeia e femeie iar bărbatul e bărbat. În biserica minciunii, pe care o slujeşti, va fi fiind invers. Treaba voastră!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Leonid7

Stiu acest capitol al Sfantului Serafim,de foarte mult timp,si il recitesc periodic,cand imi cade in mana.Insa opinia mea,este ca daca ai ceva de spus la ceea ce spune parintele Serafim,trebuie sa o faci cu cuvintele tale,nu sa reproduci ceea ce scrie in carte.Eu personal nici nu pot citi mult pe calculator,imi fortez prea mult ochii.Deci ar fi interesant de vazut ce parere avem noi insine despre aceasta povestire foarte raspandita....Cum am putea noi insine dobandi Duhul Sfant,cu metodele noastre ,cum am gandit noi,dupa ce am citit cele spuse de parintele Serafim. Si ,ce alti parinti au dat acelasi sfat,cu alte cuvinte insa? etc etc

Păi, în acest caz, ... foarte frumos îmi pare! Sunt dornic să îţi ascult o primă opinie. Nu te sfii, că doar nu te opreşte nimeni, sper.
La rândul meu îmi voi spune şi eu un gând, o simţire, ceva, dacă am.
Deocamdată mărturisesc că prefer să citesc, motivul fiind simplu: sunt îndatorat cu bucurie Sfântului Serafim, atât cât poate unul ca mine să iubească un sfânt. Şi mă sfiesc să vorbesc despre omul atât de minunat care e Sfântul Serafim. Simt că l-aş nedreptăţi sau murdări cu grosolănia gândurilor mele...
Aş vrea totuşi să particip şi eu cândva la dezbatere, dacă voi avea ceva demn de formulat.
Toate cele bune!

P.S. Materialele oferite de colegii noştri aici pe topic îmi par cât se poate de folositoare, întrucât ne ajută, pe cei care avem nevoie, să ne îmbogăţim imaginea, cugetul, simţirea faţă de Sfântul Serafim şi implicit, evident, faţă de Biserică. Sunt texte ziditoare de suflet, aşa cred. Chiar dacă le-am citit cândva, cred că e folositor să le recitim periodic.

[cezar_ioan]

Sunt îndatorat faţă de Cristian pentru iniţiativa de a posta fragmente din cartea despre Sfântul Serafim. O carte pe care o consider din aceeaşi categorie cu "Stareţul meu, Gheron Iosif Isihastul", "Viaţa" cuviosului Paisie Aghioritul, cartea despre Vlădica pe care o pomenise Cristian pe alt topic şi altele asemenea.
Ca şi în "Vieţile sfinţilor", în astfel de scrieri regăsim un accent aparte, fără de care toată lucrarea noastră poate fi de pomană sau pur şi simplu înşelare: accentul pus pe dobândirea Duhului Sfânt. Sau, după pierderea Lui, accentul pus pe căutarea re-dobândirii. Cazul Sfântului Siluan, unic pentru puterea de a descrie drumul prin pustiul părăsirii, până la înfruntarea făţişă a deznădejdii, chiar.
Un text ca acesta postat de Cristian cred că ne este de maxim folos, întrucât mai întâi ne fereşte de câteva pericole:
- iluzia că participarea mecanică la cele bisericeşti aduce mântuirea
- iluzia că nu e pentru oricine dobândirea Duhului Sfânt, ci doar pentru mari sfinţi (o concepţie elitistă, străină duhului Bisericii, străină chemării Domnului pentru toţi oamenii); uitîndu-se că sfinţii, mici sau mari (ce etichete nepotrivite!) au fost cu toţii extrem de umili, de "mici" - prin sărăcia lor cu duhul, prin smerenie
- iluzia că tratatele de teologie şi multa rugăciune şi multa postire sunt totul şi că aduc de la sine mântuirea
- iluzia că bucuriile credinţei se reduc la dulcegile sau amarele trăiri sentimentale la întâlnirea cu o situaţie sau alta din viaţa liturgică
- iluzia că fără Duhul Sfânt avem vreun cuvânt adevărat în gură
- iluzia mortală că ne putem petrece timpul într-un soi de nepăsare, cu conştiinţa liniştită de îndeplinirea "îndatoririlor" bisericeşti; când de fapt nu suntem decât amorţiţi şi impotenţi în faţa problemei mântuirii şi sfinţirii, fără nici o victorie palpabilă, dacă nu am dobândit pe Duhul Sfânt.

Astfel de texte, care arată scopul eforturilor nevoinţelor şi ascezei creştine aici pe pământ, consider că sunt absolut necesare pentru a avea oarecare imagine corectă despre ce vrea să însemne un zvâc real de pocăinţă.