Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale

[Parascheva16]

„Neo-iobăgia” Monsanto

În secolul al XIX-lea s-au realizat unele cercetări sociale despre starea ţărănimii de după împroprietărirea lui Cuza. S-a remarcat un fenomen bizar: în unele regiuni, obștile de răzeși practicau arendarea pământului, pe care, ulterior, îl lucrau tot ele. Cu alte cuvinte, ţăranii își arendau pământul pentru a lucra ei înșiși pe același pământ! Explicaţia acestui comportament aparent aberant, care transforma ţăranul în iobag, a fost dată abia în perioada interbelică de către unul din membrii proeminenţi ai Școlii Gustiene, H.H. Stahl: seminţele – sau, mai degrabă, lipsa acestora.

Țăranilor li se dăduse pământ, însă nu și seminţe, iar pentru procurarea acestora trebuiau bani. Pentru a face rost de bani, ţăranii îşi arendau pământurile – și, astfel, se puteau împrumuta la bancă și puteau începe lucrările pe propriile lor pământuri…

Iată, așadar, încă un mic exemplu despre rolul strategic pe care îl au aceste mici seminţe în producţia agricolă, relaţiile de proprietate și raporturile economice din societate. Bineînţeles că lipsa aprovizionării cu seminţe nu a fost o scăpare naivă a responsabililor României acelor vremi, ci o politică intenţionată, prin care ţăranii puteau fi reintroduși în raporturi de dependenţă faţă de marii proprietari (sau, mai degrabă, faţă de marile trusturi de arendași).

Dacă astfel de metode se practicau în secolul al XIX-lea, oare în vremurile noastre ce metode vom vedea puse în practică de către companii precum Monsanto, ce nu au nici un fel de scrupule?

[Parascheva16]

Ne predăm?

Rezumând, lucrurile stau foarte prost: există presiuni pentru comasare, agenţi ai Monsanto la toate nivelele, fermieri dornici de profit, sate (și pământuri) părăsite, iar singurul obstacol mai serios, legislaţia europeană, e pe cale să dispară, la presiunile americanilor și comisarilor europeni. La acest nivel, credem că omeneşte nu putem face prea multe, afară de a pune în faţa Domnului „sărăcia, şi nevoile, și neamul”, rugându-L să ne miluiască și să nu ne lase cu totul în mâinile „celor slăviţi ai pământului”.
Pentru a încerca totuşi o acţiune concretă, putem resuscita vechile și bunele obiceiuri ale strămoșilor: formarea propriilor stocuri de seminţe și evitarea celor din comerţ, produse industrial. Iar pentru cei dintre noi trăitori în orașe –încurajarea, sub orice formă, a micilor producători, începând cu simpla dar vitala achiziţie de la aceștia și de nu la supermarket-uri, căutând să întreţinem legături directe cu satul și producătorii agricoli locali, evitând să apelăm la intermediari. E important să înţelegem că este vitală păstrarea pământurilor (iar nu vinderea acestora pe-o nimica toată!), păstrarea culturilor probate și a soiurilor locale, și menţinerea modului de producţie familial, destinat nevoilor, nu obţinerii de profit.

La nivel discursiv, trebuie să arătăm că ţara noastră nu este interesantă doar pentru marile corporaţii producătoare de O.M.G., ci și pentru cei care doresc mai multă agricultură biologică. Aici putem contracara, arătând de ce este potrivită România pentru o asemenea producţie, și nu pentru experimente genetice care pustiesc totul în urma lor, ca plaga lăcustelor de odinioară.

Agricultură de subzistenţă ziceam? Nu, mai degrabă agricultură de rezistenţă!

Ioan Bucur

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)

[Parascheva16]

Vizionati va rog ce se intampla in America si Mexic

http://www.youtube.com/watch?v=rDL5T7Foc3s