Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

În jurnalul său, Dostoievski ne spune ce i s-a întâmplat când a fost condamnat la moarte. Aflându-se în aşteptarea momentului execuţiei prin spânzurătoare, stătea şi privea lumea din jurul lui. Cât de strălucitoare era lumina şi cât de minunat era aerul pe care îl respira, cât de frumoasă lumea din jurul lui, cât de preţioasă fiecare clipă a vieţii, acum când încă mai era în viață, dar se afla în prag de moarte. „O, spuse el în acel moment, dacă mi s-ar dărui viaţa, nici o clipă n-aş mai irosi-o în zadar." I se dăruise viaţa, şi atât de mult risipise din ea.
(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Nu vi s-a intimplat sa priviti lumea exact asa (cum descrie atat de precis si concis acest fragment), de obicei dupa ce va Impartasiti?

[cristiboss56]

În prealabil postat de adam000

Nu vi s-a intimplat sa priviti lumea exact asa (cum descrie atat de precis si concis acest fragment), de obicei dupa ce va Impartasiti?

Nu stiu , dar dupa Sfanta Impartasanie lacrimez , plutesc , parca visez , uit de toate durerile fizice ce greu ma apasa in zilele obisnuite , este o stare aparte , unica , greu de descris in cuvinte . . . !

[cristiboss56]

Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate
Credinţa creştină dă o valoare nemărginită timpului. Nu vom mai avea alt timp în care să reparăm ce am stricat în fiinţa noastră, în timpul de acum. Nu relativizăm importanţa acestui timp ca în teoriile reîncarnaționiste. Dacă devalorizăm timpul acesta, în mod consecvent am devaloriza orice alt timp. Niciodată nu am ajunge la o seriozitate adevărată şi la un bine absolut. Totul ar deveni o plictiseală veşnică. Dar devalorizarea unei temporalităţi veşnice înseamnă a nu pune preţ niciodată pe luarea aminte la noi înşine, în veşnicie. Înseamnă a rămâne veşnic într-o neconcentrare în esenţa noastră şi deci în neîntâlnirea prin ea cu Dumnezeu, esenţa supremă.
Dar noi pierdem adeseori timpul nefolosindu-l pentru a ne cunoaşte şi a ne desăvârşi. Faptul că timpul nostru e scurt nu ne împiedică de a-i împlini acest rost. Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate. Tocmai scurtimea timpului cere o concentrată luare aminte la noi înşine.
Părintele Dumitru Stăniloae

[cristiboss56]

Binecuvintează Stăpâne, cununa anului milostivirii Tale,
Şi rânduieşte-ne nouă pocăinţă lucrătoare întru răbdare,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu dăruieşte-ne mare milă,
Ca petrecându-ne vremea rămasă întru rugăciune să aflăm a minţii lumină.
Am mai trecut de o treaptă a anilor, dar întâiul pas al pocăinţei n-am făcut,
Nu m-am trezit din lenevirea cea cumplită, de patimi fiind cu totul răpus,
Dă-mi Hristoase, să pun început bun, Însuţi aducând ca zestre a Ta milostivire,
Căci nelucrând eu până acum vreo faptă bună, nu am temelie pentru a mea îndrăznire.

Intrăm in Anul Nou Bisericesc !
La Multi Ani!
Doamne ajută si Mantuire, frati ortodocsi intru Hristos !

Timpul este un duşman pentru cei care îşi pun speranţa în această viaţă. Ei (se) plâng că odată cu trecerea timpului îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, se urâţesc...părinţii mor...pier bucuriile copilăriei, ale tinereţii... falsele speranţe...

Dar dacă am ajuns, cumva, să credem în Dumnezeu, timpul nu are prea mare valoare... cred... ci hotărârea şi lupta de a fi cu Domnul, de a lupta împotriva păcatelor...

Mi-a spus o prietenă, acum mulţi ani, povestioara cu un om/ sfânt, care se ruga Domnului să-i mai dea o zi, pentru a se pocăi de păcatele sale... şi în fiecare zi la fel.... ajungând să trăiască vreo 100 de ani...

Tâlharul cel bun a fost iertat, în ultimul moment dinaintea morţii pe cruce...

Unul dintre cuvintele cele mai pline de nădejde din Patericul egiptean este al avvei Alonios: „Dacă omul vrea cu adevărat, din zori până seara ajunge după măsura dumnezeiască“ (Alonios 3).

Alte apoftegme:

„Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea.“ (Alonios 1).

„Dacă nu aş fi dărâmat totul, nu aş fi putut să mă zidesc.“ (Alonios 2).

[cristiboss56]

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!
Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”


(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

[forever...]

"Timpul este intervalul între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului în dragoste."