"Adevarata stiinta duce la credinta"

[Dumitru73]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cred ca au pierdut undeva pe parcurs echilibrul,ultra dezvoltarea lor accentuata si adeseori rapida a cam ars etapele si au sacrificat timpul normal de dezvoltare in favoarea performantei.Acum admira intoarcerea bumerangului.Se spune ca echilibrul ar fi trebuit sa vina de la cei care nu au impartasit acest mod de evolutie dar,culmea ironiei,tocmai acele tari se grabesc sa se occidentalizeze acum.Romania este un exemplu tipic de tara stranie,nu stie cum sa scape de o parte din trecut,nu prea o intereseaza prezentul dar vrea viitorul la fel ca al celor care acum nu mai sunt asa de siguri ca-l vor :) Parem usor nauci la acest moment istoric de reconfigurare,pt ca asta traim,o repozitionare si reconfigurare a lumii.

tind sa-i cred pe cei ce spun ca perioada colonială i-a,distrus şi i-a adus în situaţia asta, indirect.

În prealabil postat de Dumitru73

tind sa-i cred pe cei ce spun ca perioada colonială i-a,distrus şi i-a adus în situaţia asta, indirect.

Da,este logic ce spui si cred ca ai dreptate,poate fi o cauza plauzibila insa cred ca era,cumva, inevitabil,spre diferenta de alte parti ale lumii,pentru ca elementele care au stat la baza dezvoltarii lor si factorii care au concurat de-a lungul timpului spre acest gen de situatie duc,ramine o intrebate deschisa cum se vor adapta la noua realitate,cam dura si timpul nu este aliatul lor.Ciudat cum marile imperii repeta mereu aceleasi greseli si mor,in linii mari,de aceleasi boli.Sau poate deloc ciudat :)

[Dumitru73]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Da,este logic ce spui si cred ca ai dreptate,poate fi o cauza plauzibila insa cred ca era,cumva, inevitabil,spre diferenta de alte parti ale lumii,pentru ca elementele care au stat la baza dezvoltarii lor si factorii care au concurat de-a lungul timpului spre acest gen de situatie duc,ramine o intrebate deschisa cum se vor adapta la noua realitate,cam dura si timpul nu este aliatul lor.Ciudat cum marile imperii repeta mereu aceleasi greseli si mor,in linii mari,de aceleasi boli.Sau poate deloc ciudat :)

nu de mult am dat un link de pe TED, cu un turc ce explică aceste aspecte.

Ma gandeam Dumitru ca aceasta cursa nebuneasca are in ea si explicatia,poarta in ea samanta cum s-ar spune.Wolfhart Pannenberg spunea ceva sugestiv pe aceasta tema,tratand antropologia actuala in lumina teologiei:

,,Viitorul nu se lasa calculat decat in mica parte pe baza lucrurilor prezente,oricat de uriase progrese a realizat stiinta omeneasca in aceasta privinta.Adevarata esenta a lucrului viitor sta in noutatea imprevizibila ce zace ascunsa in sanul viitorului si care zadarniceste destul de des orice plan omenesc.Ori tocmai spre o atare noutate a celor viitoare se indreapta speranta.Scurt spus speranta incepe exact acolo unde se sfarseste calculul.Tocmai in situatiile fara iesire speranta se poate aprinde cel mai tare.Totusi,de obicei,in dorintele si in visele noastre speranta si calculul se leaga oarecum.

Prin speranta se isca o incredere,un curaj de a infrunta viata care inaripeaza calculul si-i da sarcini.Pe de alta parte,calcularea viitorului pastreaza un element de nesiguranta,astfel incat si aici intra in joc speranta si teama.Ideea de viitor are o putere de fascinatie asupra imaginatiei.Aceasta putere a viitorului asupra imaginatiei omenesti se intemeiaza pe faptul ca impulsurile omului nu ajung niciodata la deplina satisfactie in prezent.De aceea oamenii privesc cu jind spre viitor,care urmeaza sa aduca ceea ce prezentul refuza. Imaginatia,cu idealurile ei,o ia inainte intracolo. Intrucat ea se indreapta spre nou la fel cum viitorul aduce noul,imaginatia gaseste in dorinta si in visul legat de viitor imparatia peste care stapaneste in mod absolut. Astfel caracterul infinit al menirii omului,radicala lui deschidere,il indeamna sa se aventureze mereu in viitor si sa spere la o implinire cu prisosinta".

[cezar_ioan]

Din păcate, deseori imaginaţia stăpâneşte ca un tiran nemilos peste împărăţia ei...
Din fericire o mai sabotează memoria, această "înaltă trădare"...:)

În prealabil postat de cezar_ioan

Din păcate, deseori imaginaţia stăpâneşte ca un tiran nemilos peste împărăţia ei...
Din fericire o mai sabotează memoria, această "înaltă trădare"...:)

Intr-un comentariu la romanul ,,Ma numesc Rosu" a lui Orhan Pamuk se spunea ca nostalgia are la origine accelararea istoriei si deriva din fracturarea memoriei.Se mai spunea ca timpul oamenilor este un timp al decadentei si al alienarii si ca singurul ,,timp fericit"este timpul vesnic al lui Dumnezeu care transcede timpul nostru relativ.In acest timp infinit al divinitatii opereaza si memoria lui Dumnezeu,atat de bine surprinsa in raportul cu memoria omului in Isaia 43:25-26.Doua versete foarte complexe care chiar scoase din contextul lor istoric,al limbajului profetic,m-au facut sa ma gandesc daca nu cumva solutia divina este singura reala la distrugerea sistematica a memoriei pe termen lung,precum in cartea lui Pamuk,golirea ei de miez cu efect atat asupra individului cat si a identitatii colective,generand crize sociale majore si cred ca in acest punct critic,al uciderii memoriei intervine solutia divina din versetele mentionate la naufragiul uman.Daca nu ar exista iertare si restaurare am fi prizonierii unui timp strict mecanic si dement,unde lipseste aceea parte a memoriei care sa ne reaminteasca cum vede Dumnezeu lumea.

[cezar_ioan]

Multe feluri de memorie sunt în om. Aşa de amuzament hai să listez ce... îmi mai amintesc:
- memorie de scurtă durată şi memorie de lungă durată
- memorie ecoică (de foarte scurtă durată, milisecunde, cât e necesar procesorului să identifice stimulul)
- memorie logică şi memorie mecanică
- memorie semantică şi memorie imagistică
- memorie declarativă şi memorie procedurală
- memorie colectivă
- memorie vizuală, auditivă, gustativă etc., după analizatorii deserviţi
- memorie implicită şi memorie explicită
- memoria de lucru

Şi multe altele, fiecare cu bogatul ei specific, dar ... nu îmi mai amintesc acum pe toate. Deh, bătrâneţea, lipsa de antrenament, dispreţuirea psihologiei etc....!

La care dintre aceste memorii care lucrează în om, uneori în competiţie şi confruntare, în baza unor legi complexe care răspund, printre altele, de nivelul de activare al unităţilor mnezice din sisteme distincte

La care dintre aceste subsisteme mnezice se referă, oare, autorul?
Şi care memorie e responsabilă de aducerea aminte de Dumnezeu?

Nu te-am întrebat cu speranţa să aflu răspunsul, pentru că bănuiesc multitudinea de răspunsuri posibile zămislite de jocul memoriei şi imaginaţiei...:)