Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[Florinvs]

Ce sa zic- nu sunt specialist in psihologie (mai ales in cea feminina!), insa e bine ca lucrurile sa fie clare: ori exista intradevar sentimente reale intre el si ea (si atunci cazurile de violenta in familie nu au cum sa apara) ori daca nu (nu zic sa te desparti de la prima cearta- nu exista relatie ori casnicie perfecta) si daca in urma unei analize lucide (doi oameni maturi cred ca sunt in stare de treaba asta) se constata ca nu mai exista nici un fel de sentimente (ori daca te certi non-stop sau mai grav se ajunge la jigniri, inselarea partenerului ori violenta fizica e cam clara treaba) decat sa stai precum cainele si mata e preferabil a te desperti!

[Parascheva16]

Dar nu a zis Maica sa nu faci ceva, ci a zis sa facem tot ce e posibil ptr. a vindeca persoana de langa noi. Una e sa fie o separare temporala pana se rezolva problema, alta e sa te speli pe maini si sa pleci.

Aici e vorba ce se poate face din punct de vedere spiritual mai mult.

Si apoi mai e si problema de ce ai facut si tu: avorturi, desfranare inainte de casatorie etc.

„Intorcîndu-se un frate odată de la biserică, intră în casă şi-şi văzu soţia şi copiii care nu se duseseră la biserică.

«Ia uite, e Duminică, şi nu s-au dus la biserică să ia binecuvîntare. Ce să le spun?», îşi zise în sinea lui, necăjindu-se foarte tare pentru negrija lor.
Peste cîteva zile se întîlni cu Părintele Porfirie, căruia nu-i spuse nimic despre acestea, ci despre alte păcate ale sale. Atunci părintele îi spuse:

- Am lămurit ce mi-ai spus pînă acum, dar să nu mai faci niciodată ce ai făcut Duminică.

- Ce anume, Bunicuţule? îl întrebă fratele.

- Adică faptul că ai intrat în casă şi, văzînd că ai tăi nu s-au dus la biserică, te-ai indignat, te-ai ener¬vat şi te-ai supărat.

- Ce să fac, Bunicuţule? îl întrebă iar fratele.

- Ei bine, venind de la biserică de unde ai luat binecuvîntare şi văzînd că familia ta nu s-a dus la bi¬serică, să-ţi spui liniştit în sinea ta «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» şi să te linişteşti şi mai mult.”

[fallen]

În prealabil postat de Florinvs

Ce sa zic- nu sunt specialist in psihologie (mai ales in cea feminina!), insa e bine ca lucrurile sa fie clare: ori exista intradevar sentimente reale intre el si ea (si atunci cazurile de violenta in familie nu au cum sa apara) ori daca nu (nu zic sa te desparti de la prima cearta- nu exista relatie ori casnicie perfecta) si daca in urma unei analize lucide (doi oameni maturi cred ca sunt in stare de treaba asta) se constata ca nu mai exista nici un fel de sentimente (ori daca te certi non-stop sau mai grav se ajunge la jigniri, inselarea partenerului ori violenta fizica e cam clara treaba) decat sa stai precum cainele si mata e preferabil a te desperti!

Nu neaparat violenta conjugala apare doar acolo unde nu sunt sentimente, ba din contra, poate aparea chiar atunci cand spiritele sunt mai aprinse. Adica cu cat sunt mai aprinse, cu atat mai rau, cu cat esti mai dependent emotional de celalalt cu atat ai tendinta sa fii mai violent, pentru ca violenta poate fii si o forma de aparare la un moment dat (cand iti agresezi nevasta, nu vrei neaparat, intodeauna, ca ea sa plece si sa te lase, ci din contra, sa se sperie si sa ramana cu tine)

În prealabil postat de Parascheva16

Si apoi mai e si problema de ce ai facut si tu: avorturi, desfranare inainte de casatorie etc.

La asta ma gandeam si eu, insa multa lume considera ca nu e neaparat, ba chiar nu e indicat ca pentru ca ai facut lucrurile astea sa platesti toata viata, sa fii pedepsita sau sa te "autopedepsesti". Acuma eu nu am de unde sa stiu exact cum e mai bine, si ccare e voia lui Dumnezeu, dar presupun ca lumea, societatea si chiar cei apropiati, vor avea tendinta multa vreme sa te osandeasca pentru pacatele tale, cel putin pana trece destula vreme si le uita, iar daca Dumnezeu ingaduie asta, inseamna ca asa considera si El ca trebuie sa ti se intample. Si oricum, ce-ar putea sa faca mai mult? Ca doar nu intervine in mod direct in vietile noastre, si nu poat sa manipuleze si sa schimbe gandurile, parerile si mai ales actiunile cuiva, asa a fost de la inceput "intelegerea", ca avem "liber arbitru".

Poate ca m-am pripit sa trag aceste concluzii, inca n-am reusit sa citesc tot ce a postat Parascheva, dar voi incerca si sper sa imi mai pot revizui atitudinea.

Dumnezeu nu ne pedepsește ani de zile sau toată viața pentru păcatele noastre, oricât ar fi fost de mari. De fapt, nu ne pedepsește deloc dacă ne-am pocăit și le-am mărturisit. Nu așteaptă decât întoarcerea, ca să-Și deschidă brațele și să ne primească, uitând tot răul pe care l-am făcut.
Pedeapsa divină se aplică doar pedagogic, pentru a-l trezi pe om din păcat, ca să se pocăiască.
Nu plătim noi pentru păcatele noastre, pentru că n-avem nicio putere să le răscumpărăm singuri. Le-a răscumpărat Hristos.
Sigur, urmele relelor făcute vor rămâne în ființa noastră pentru totdeauna, pentru că tot ce facem ne marchează pentru veșnicie. „Ce faci te face”, cum spunea părintele Arsenie Boca.

A crede că păcatele ne urmăresc toată viața înseamnă a ne îndoi de taina spovedaniei, de iertarea deplină pe care Hristos ne-o dă prin aceasta. Și e păcat.

[fallen]

Care sunt, mai exact, "datoriile conjugale" minime obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca si sa le respecte atat femeia cat si barbatul? (nu ma refer la cele fiziologice, ci la cele administrative si morale).
Ce se poate face atunci cand unul din ei, sau fiecare in oarecare masura, nu si le respecta?
Se poate merge la divort cu motive de genul "nu face mancare cum, cata si cand trebuie, nu face curatenie, nu spala, nu calca" etc?
Dar cu motivul ca pleaca la biserica singur/a daca celalalt nu merge, nu respecta programul stabilit de celalalt, incearca sa impuna un anumit program care dupa caz sa includa obligatoriu sau din contra sa excluda participarea la slujbe, mananca si gateste de post, nu pune masa in zilele de sarbatoare pana nu se termina slujba, etc?
(Se spune ca viata spirituala, relatia ta cu Dumnezeu nu trebuie sa interfere viata de zi cu zi (? participarea la slujbe, postirea, rugaciunea, spovedania, impartasania sunt treburi care se intampla si in plan fizic, material, nu doar spiritual, asa cum spun "liber-cugetatorii", ca/ ca sa crezi si sa ai o relatie cu Dumnezeu nu trebuie sa mergi la nicio biserica, slujba, popa, etc), sau mai degraba invers ? ( viata de zi cu zi, cu greutatile, neajunsurile, necazurile ei, nu trebuie sa interfere relatia cu Dumnezeu, adica sa nu Ii pui Lui in carca toate astea si sa te faca sa iti pierzi credinta?)
Poate fii aceasta ("practicarea" unei anumite religii) , motiv de divort? Sau poate fii invocata de catre "reclamant" drept cauza a neindeplinirii indatoririlor conjugale? (am auzit cazuri in care s-a acordat divorul pentru ca unul din soti indiferent de motiv nu-si mai facea datoria cea trupeasca, sau ca nu mai aducea deloc bani in casa, insa pana acum nu am auzot divort pronuntat pe motiv ca nu a facut mancare, nu a spalat vasele, etc)
In acest caz, "paratul " cand greseste mai rau, cand isi abandoneaza casnicia pentru a-si practica religia, sau cand renunta la "practici" pentru a-si salva casnicia si isi pastreaza credinta "in suflet"?

[mateimatei]

Doamnelor, e adevarat ca in general electrocasnicele sun albe, dar comunicati-le sotilor, ca nu sunt asa, pentru a se asorta cu rochia de mireasa. Nu sunteti masini de spalat, calcat, gatit, etc.!
Daca sunteti lovite, nu este vina voastra, sotul este un frustrat inadaptat care-si manifesta autoritatea asupra persoanelor care depind de el, voi si copiii. Psihologic vorbind acest tip de abuz este specific unei anumite categorii. Individul e usor de recunoscut, e un mielusel in societate, manifesta ostentativ afectiunea pe care "o are" fata de victime, povesteste tuturor ce familie reusita are. Un alt semnal este sensibilitatea victimelor la starea de spirit a agresorului (efectiv se schimba la fata, toti deodata)
Am vazut eroarea asta in mai multe postari, doamnelor, sotul violent nu-si iubeste sotia si copiii. Ei reprezinta doar o extensie a sa, o extensie de care el este dependent, nu voi. Voi sunteti libere sa va luati copiii in brate si sa iesiti pe usa. Nu o faceti pentru ca va e frica ca nu o sa va descurcati "singuri (voi si copii)", dar doamnelor, nu sunteti singure! Cel mai mare pacat este sa nu mai crezi in Dragostea Lui Hristos si-n capacitatea Lui de a gasi o solutie. Trebuie doar sa vrei.
Credeti ca abandonati o casnicie. Nu e o casnicie, a incetat sa fie atunci cand v-a fost pentru prima frica de sotul dumneavoastra!
Violenta familiala nu se opreste; in sensul in care recidiva trece de 99%, iar Biserica Ortodoxa, in intelepciunea ei, permite divortul, pentru ca exista situatii deosebite cand despartirea este unica solutie.