Aparitii editoriale

[Ekaterina]

Mărturii despre monahul de la Rohia

În volumul „Părintele Nicolae Steinhardt şi fascinaţia credinţei“ din colecţia „Restituiri“, apărut la Editura „Renaşterea“ a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, sunt reunite articole şi interviuri ale unor personalităţi care creionează un portret al monahului de la Rohia.

Aceste articole, reunite în volumul apărut la editura clujeană, au fost publicate, de-a lungul timpului, în Revista „Renaşterea“. Sunt prezentate contribuţiile unor clerici sau oameni de cultură la creionarea portretului spiritual şi intelectual al monahului de la Rohia, un exponent al simbiozei dintre cultură şi credinţă, conform celor precizate de părintele Cătălin Pălimaru, directorul editurii.

Între articolele din volumul închinat operei şi personalităţii lui Nicolae Steinhardt, se regăsesc cele semnate de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, vrednicul de pomenire arhimandrit Serafim Man, pr. Stelian Tofană, Preasfinţitul Iustin Sighteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Marius Mizgan, pr. Ioan Pintea, S.L. Sevianu, Teodora Roşca, Radu Preda, Alexandru Paleologu, Virgil Cândea, Dan Ciachir, pr. Ioan Chirilă, Liviu Antonesei, Leontin Cupar, Maria-Elena Ganciu, Adrian Mureşan ş.a..

Parcursul unic al lui Steinhardt

În prefaţa volumului, semnată de pr. Cătălin Pălimaru, este evidenţiat parcursul spiritual aparte al părintelui Nicolae de la Rohia, în istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române. „Apartenenţa lui la acest corp eclesial s-a produs nu în maniera tradiţională a credincioşilor români, ci în urma unei radicale şi profunde convertiri.

Acest act existenţial s-a materializat nu doar în episodul baptismal, ci s-a prelungit şi în asumarea conştientă şi matură a condiţiei monahale, dând totodată o traiectorie nouă operei sale şi marcând decisiv destinul unor oameni“, a arătat pr. Cătălin Pălimaru, care a adăugat că la monahul Nicolae de la Rohia convertirea nu s-a ivit fulgerător, ci a fost un proces de durată şi s-a produs ca urmare a unui itinerariu spiritual marcat de felurite experienţe de viaţă: lecturi importante, întâlniri decisive,stări sufleteşti limită şi profunde reflecţii.

Referitor la perioada în care a fost în închisoare, „mărturisirile şi relatările sale ulterioare nu pun accentul pe suferinţă, pe latura întunecată a detenţiei, ci surprind aspectele luminoase, ziditoare şi dătătoare de optimism ale universului concentraţionar. În închisoare se plămădeşte «Jurnalul fericirii», capodopera steinhardtiană, unică pentru istoria gulagului românesc“, se arată în prefaţa volumului.

Întreaga operă a lui Nicolae Steinhardt a fost inclusă într-un amplu proces de reeditare, fapt ce arată complexitatea eseistului, publicistului, teologului şi memoralistului Steinhardt. „Din toate reies talentul lui literar şi competenţele din varii domenii, dar mai ales profilul lui spiritual. Opera deplinei lui maturităţi trebuie citită din perspectiva sintezei dintre cultură şi credinţă.

Cu toate acestea, părintele Nicolae de la Rohia nu trebuie identificat cu opera lui. Personalitatea lui complexă, cultura vastă, bogăţia vieţii lui spirituale, ca semne ale binecuvântării lui Dumnezeu, au fost suprinse doar în mică măsură în ceea ce a scris. Despre restul dau seamă, din când în când, cei care l-au cunoscut“, arată pr. Cătălin Pălimaru." (Sursa: Ziarul Lumina)

[Parascheva16]

Cartea "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie" va fi în librării în luna august



În librării carte va ajunge în luna august și va putea fi comandată și de pe site-ul nostru.

Volumul este realizat de Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu ProVita București și apare sub egida Editurii Ortodoxia Tinerilor și a Editurii Filos.

Cartea are 296 de pagini, apare în format 13x20cm și cuprinde 27 articole și 109 mărturii ale tinerilor. Cartea se adresează adolescenților și tinerilor între 14 și 35 de ani, dar este astfel realizată astfel încât să fie un instrument de misiune folositor în mâinile preoților și profesorilor de religie. Mărturiile le puteți găsi toate pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro, în schimb articolele sunt în marea lor majoritate noi, sau vizibil îmbunătățite.

[cristiboss56]

A fost republicat, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, volumul al VIII-lea al Filocaliei. Această traducere a Părintelui Stăniloae este una cu totul specială în structura Filocaliei. Volumul reunește mai multe scrieri dedicate rugăciunii, fiind poate cea mai concentrată lucrare dedicată experienței duhovnicești a rugăciunii, un adevărat tratat, așa cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte.

În partea a doua este publicat un eseu al părintelui Stăniloae, intitulat ”Din istoria isihasmului românesc”, menit să arate că pe teritoriul țării noastre a existat o viață duhovnicească intensă, care așează spiritualitatea românească pe același plan al importanței cu isihasmul grecesc sau cel slav.

Volumul cu numărul 17 din seria traducerilor Părintelui Stăniloae este și un omagiu adus cunoscutului teolog român în anul care-i este dedicat de Patriarhia Română.

[cristiboss56]

Radio TRINITAS a scos de curând un nou CD, de data aceasta cu 40 de episoade biblice din Noul și Vechiul Testament, în lectura Cameliei Poenaru. CD-ul ”Mica Biblie” se adresează în special celor mici, dar este un instrument de cunoaștere a istoriilor biblice și pentru cei mari care, prinși de grijile cotidiene, nu mai găsesc timp de lectură.

De asemenea, pentru cei care vor să susțină examenul de admitere la seminarul teologic și vor trebui să redacteze un eseu pe anumite teme biblice, acest CD le poate fi de un real folos, potrivit TRINITAS TV.

[Ekaterina]

„Părintele Georges Florovsky. Schiţă biografica“, semnată de Andrew Blane, în traducerea ierod. Nectarie V. Dărăban, a apărut la Editura „Renaşterea“ a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Volumul apărut în Colecţia „Mari teologi ai secolului XX“, sub semnătura lui Andrew Blane, îl are în centrul atenţiei pe părintele Georges Florovsky, o personalitate de formaţie răsăriteană, care a trăit în mediul academic vest-european, apoi american. Această carte, aşa cum semnalează autorul în Prolog, se bazează pe memoriile şi relatările personale depănate la Princeton după ce părintele profesor trecuse de 70 de ani. „Intenţia minimă a acestei schiţe este de a împărtăşi ceea ce am fost privilegiat să învăţ din viziunea lui asupra evenimentelor, oamenilor şi influenţelor pe care socotea că i-au direcţionat viaţa şi modelat gândirea. Oferind această relatare a vieţii sale, aşa cum a înţeles-o el, nădăjduiesc să pun la dispoziţie o busolă pentru cei ce studiază opera şi mărturia acestui remarcabil intelectual rus şi cleric ortodox“, scrie Andrew Blane, profesor emerit de Istoria rusă la City University of New York.

Un gânditor rus refugiat în Vest

Georges Florovsky s-a născut în Odesa, fiind al patrulea copil al unui preot. A fost pasionat de filologie, învăţând mai multe limbi, apoi a studiat filosofia şi istoria. După 1920, a părăsit Rusia, împreună cu familia, din cauza noului regim. În 1925, a fost numit profesor de patristică la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris. În 1932 a fost hirotonit preot, iar în anii 1930, a studiat în bibliotecile europene şi a scris cele mai importante lucrări ale sale în domeniul patristicii. În 1949 s-a mutat la New York, unde a ocupat postul de decan al Seminarului „Saint Vladimir“. Florovsky a mai predat la Harvard Divinity School (1956-1964), apoi la Princeton (1964-1972). A murit în anul 1979.

Georges Florovsky a fost cunoscut pentru erudiţia sa. „James Billington povestea: «Am fost norocos să-l întâlnesc des spre sfârşitul anilor 1950 la Harvard unde era socotit de mulţi şi în multe feluri (uneori nerecunoscute) un savant al savanţilor». Remarcând «cel mai neobişnuit fenomen de la Cambridge: profesori participând la cursul unui alt profesor», a mărturisit apoi că deşi se cunoştea de mai bine de 15 ani, la Harvard şi apoi la Princeton, «aproape că n-am vorbit cu el niciodată pentru că nu terminam de luat notiţe»“, relatează Andrew Blane. Erudiţia se întemeia şi pe o profundă atenţie acordată detaliilor şi pe o memorie extraordinară. „Ceea ce era cu adevărat impresionant la memoria lui era claritatea concentrării şi exactitatea informaţiei“, povesteşte autorul. „În domeniul bibliografiei, unul preferat lui, era recunoscută public vasta cunoaştere şi memoria promptă a părintelui Georges, fiind extrem de folositoare, cum mărturisesc numeroşi bibliotecari, savanţi şi doctoranzi. Îţi putea descrie volume despre a căror existenţă nimeni nu ştia (…) Câteodată era singurul care putea găsi o lucrare rară“. De asemenea, „un aspect la fel de uimitor al inteligenţei părintelui Georges era propensiunea lui spre analiză şi sinteză. Avea o minte care căuta structura intimă şi miezul problemei, şi, odată găsit, îl surprindea şi dădea formă la înţelesul lui esenţial. Când încremeneai în faţa magnitudinii cunoaşterii sale factice, era uşor să treci cu vederea că - în cuvintele lui Rowan Williams - «el nu era un manual ambulant, ci o minte originală şi radical㻓.

Confruntarea cu „problemele“

Părintele Georges Florovsky avea o înclinaţie către filosofie, pe care el înuşi o explica astfel: „Interesul meu au fost dintotdeauna problemele. Am vrut să fiu un filosof încă de la început. Ceea ce conta pentru minte era să am o viziune responsabilă asupra lumii, şi să fiu în stare s-o argumentez. În acest sens ştiam că trebuie să studiez ştiinţa, dar nu numai ştiinţa“. Andrew Blane arată că „acest interes pentru «probleme» a fost punctul de plecare pentru toate căutările intelectuale ale părintelui Georges (…) Pentru părintele Georges confruntarea cu «problemele» era temelia creativităţii intelectuale veritabile“.

Apoi, pe lângă „abilităţile sale de a memora şi analiza, după părerea mea, cea mai notabilă calitate a inteligenţei părintelui Georges era simţul istoric. Nu mă refer la caracterul enciclopedic al cunoaşterii sale istorice, nici la înzestrarea de a simţi viaţa între datele istorice inerte, întrezărind esenţialul şi extrăgându-i sensul, oricât de mult aceste daruri îi sporeau conştiinţa istorică (…) Părintele Georges avea intuiţia istorică reală, un simţ pentru istorie în vârful degetelor. Trecutul era pentru el o realitate tangibilă şi pururi prezentă. Dimensiunea istorică a tuturor lucrurilor, ca lumina asupra unei insule greceşti, îi aureola privirea ca şi cum ar fi fost mediul prin care privea toate lucrurile (…) Ceea ce-l interesa pe părintele Georges în legătură cu orice lucru era istoria lui“. De asemenea, aşa cum mai arată Andrew Blane, părintele Georges considera că o conştiinţă istorică poate fi eliberatoare pentru spiritul uman. „Într-o discuţie cu istoricii a spus cândva: «Ca istoric, mă simt acasă în toate veacurile»“. (Sursa: Ziarul Lumina)

[cristiboss56]

Deși Părintele Arsenie Papacioc nu mai este printre noi, rugăciunile sale ne însoțesc încă. De asemenea, multe dintre cuvintele de învățătură, rostite cu diferite ocazii și unui auditoriu divers, au fost înregistrate și pot fi ascultate ori de câte ori avem nevoie de sfatul unui adevărat Avvă al timpurilor noastre.

Radio TRINITAS vă oferă un nou CD cu extrase din cuvântările părintelui Arsenie, tema care le unește fiind rugăciunea.
CD-ul, apărut în colecția Lumini pentru suflet, poate fi achiziționat de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

[Decebal]

Ioan-Aurel Pop - "Din mâinile valahilor schismatici. Românii si puterea în regatul Ungariei medieval"



<< Este o carte scrisă de Acad. Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, rectorul Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, publicată la Editura Litera în anul 2011.

Tratează perioada implantării în Transilvania a instituțiilor Regatului Ungariei, după perioada cuceririi militare, sec. XIII – XIV. Lucrarea își propune să explice de ce românii au fost excluși din rândul națiunilor privilegiate ale Transilvaniei, marginalizați, și proprietățile lor acaparate încetul cu încetul de către ”oaspeți” potrivit documentelor vremii. Prin ”oaspeți” se înțelegeau populații sau doar familii maghiare, săsești sau secuiești așezate de regele Ungariei pe pământurile deținute de români, și care beneficiau de privilegii regale ca urmare a fidelității lor.

Totodată, cartea descrie cu minuțiozitate nu doar procesul istoric dar explică și motivațiile care au stat în spatele mecanismului de subordonare a românilor în Transilvania, de transformare a lor în popor inferior, tolerat, care nu avea voie să se așeze în orașe, să poarte arme sau să dețină titluri nobiliare.

Care a fost, așadar, resortul care a declanșat excluderea românilor?

Autorul îl indică fără ezitare: Ortodoxia.

Mai ales după 1204, anul cuceririi Constantinopolului de către armatele cruciate occidentale, Papalitatea a declanșat o amplă ofensivă asupra lumii ortodoxe prin intermediul Regatului Ungariei. Românii din Ardeal vor fi considerați ne-creștini, numiți de obicei schismatici, uneori păgâni, supuși vexațiunilor și excluși din rândul nobilimii.

"Termenul de "schismatic", folosit in lumea catolica, a avut de la început un astfel de sens, de dispreț si desconsiderare, pe când cel de "valah" (cu variante), folosit de mai toți străinii, a dobândit un astfel de sens treptat si numai in anumite limbi si împrejurări istorice. Întreaga expresie pusă între ghilimele în titlu – desprinsă dintr-un sir de înscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugerează răpirea unei avuții (materiale, morale, spirituale etc.) aflate în patrimoniul românilor ortodocși. Considerăm ca acest gen de răpiri, de despuieri, de frângeri sau smulgeri – de la țări, moșii, păduri sau sate până la credințe si visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta românilor. Toate acestea vor fi explicate pe îndelete în lucrare (Tiberiu Hrihorciuc „Gazeta de Cluj”)."

Concluzia, tulburătoare: vreme de 800-900 de ani un popor este marginalizat și împins la periferia societății, îi sunt răpite proprietățile funciare, îi sunt distruse lăcașurile de cult, românii suferă în condiția de iobagi, mână de lucru pe pământurile ”oaspeților” pentru vina de a fi ortodocși! >>