Mitropolia Ardealului, Sfintirea Bisericii din Smig, judetul Sibiu

[George Ioan]

Se impune o corectie si un comentariu la cele mentionate, in mod eronat, de Dl. Panait.
Corectia: o biserica noua nu se sfinteste pe bucati. Se sfinteste la finalizarea lucrarilor, dupa realizarea picturii si impodobirea bisericii, asa cum s-a procedat la Smig. Sfintirea picturii se face la renovarea unei biserici, asa cum s-a facut la Smig, in 1991, dupa refacerea picturii la biserica veche. Ca urmare, ctitorul principal al acestei biserici sunt enoriasii, care s-au mobilizat exemplar, impreuna cu Parintele Pavel, care s-a dedicat acestei lucrari minunate.
Comentariul: Insemnele cu care a urcat Parintele Pavel pe scena sunt rasplata muncii anterioare, de 36 ani, neintrerupt. Cu toate acestea, consider ca nu este important daca mai primea sau nu un premiu sau o distinctie, de altfel, pe deplin meritate dar, daca un om (si nu orice om ci principalul ostenitor al acestei constructii) este invitat pe scena, este o datorie morala, crestineasca a ierarhului, a protopopului, a preotului paroh sa aminteasca, macar enumerand numele, meritele predecesorilor. In opinia mea, parintele Pavel a fost invitat pe scena nu sa fie rasplatit ci sa fie umilit. Si s-a reusit pe deplin. Parintele s-a umilit si s-a smerit. Aceste calitati crestinesti, precum si toate meritele sale, nu i le poate lua nimeni. Cei care-l cunosc si-l apreciaza stiu acest lucru. Un intelept spunea ca ”Poporul care-şi uită înaintaşii, valorile, îşi taie rădăcinile sufletului, e sortit pieirii”. Nu la masa, la caminul cultural, trebuia sa vorbeasca parintele Pavel (unde, dupa multe insistente, a acceptat sa vorbeasca, din prea multa smerenie si bun simt) ci acolo unde era locul potrivit -in fata sfintei biserici pe care a ctitorit-o. Daca si in aceste imprejurari crestinesti ne lipsesc modelele, atunci ne intoarcem la momentul in care Cicero din Catalina a enuntat faimosul strigat de protest: “O, tempora! O, mores!” (O, timpuri!, O, moravuri!).

Un fiu al satului