Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu exista iertare de pacate prin rugaciuni directe, intelege Florine, ti-am citat mai sus din Par. Cleopa. in plus ce spune in Scriptura : ce dezlegati voi aici vor fi dezlegate si in Cer ce tineti legat voi aici vor fi legate si in Cer. Prin punerea mainilor pe capul penitentului preotul dezleaga omul de pacat, fara aceasta nu poti fi iertat.
Toate pacatele trebuie sa treaca pe la scaunul spovedaniei prin marturisire ca sa poata fi dezlegate.

Uite, o să citez din Sfinții mari dascăli și Teologi ai Bisericii și tu vei trage singură concluzia, dacă iertarea este posibilă numai prin Spovedanie sau numai prin Taine (Botez, Spovedanie, Maslu, Împărtășanie). Ca să nu mai poți spune că eu interpretez strîmb ceea ce au scris ei drept.

NICOLAE CABASILA - Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii
CAPITOLUL I
Despre scopul Sfintei Liturghii în general

Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne înfatisam pregatiti si
cu vrednicie. De aceea, trebuie sa existe si în slujba Sfintei Liturghii mijloace de
pregatire în acest scop: sunt rugaciunile, cântarile si tot ce se savârseste sau se
rosteste într-însa, dupa rînduiala sfânta. Acestea ne sfintesc si ne fac în stare, pe
de o parte ca sa primim cu vrednicie sfintirea, iar pe de alta ca sa o putem pastra
si sa ramânem cu ea.
Ele ne sfintesc într-un îndoit schip.
In primul rând ne sfintesc prin însasi puterea pe care o au rugaciunile,
cântarile si citirile. Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu,
mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se
milostiveasca si sa Se îndure de noi, precum ne spune Psalmistul: „~nalta lui
Dumnezeu jertfa de lauda (cântare)... si te voi izbavi si Ma vei preamari”;3 în
sfârsit, citirile din Sfânta Scriptura, care ne învata atât bunatatea si iubirea de
oameni a lui Dumnezeu cât si dreptatea si judecata Lui, sadesc si aprind în sufletele noastre nu numai iubirea ci si teama fata de El, facându-ne astfel mai
zelosi întru pazirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc, îmbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atât pe preot cât si pe popor, facând si pe unul si pe
celalalt destoinici pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul
Sfintei Liturghii. Dar ele pregatesc îndeosebi pe preot sa savârseasca cu
vrednicie Jertfa (sfintirea darurilor), care este efectul Sfintei Liturghii, dupa cum
am spus; de aceea vedem, în multe din rugaciunile sfintei slujbe, cum preotul se
roaga în taina ca sa nu fie socotit nevrednic de a aduce Jertfa ci sa slujeasca
Tainei cu suflet curat, cu limba si mâini curate. Iata deci cum suntem pregatiti
pentru lucrarea sfânta de însasi puterea cuvintelor rostite si cântate.

[dobrin7m]

Da. Insa unde aici in acest text spune ca nu trebuie sa te spovedesti pentru pacatele mai mici?
Interpretezi gresit.

Prin cuvintele "acestea ne sfintesc" se refera ca putem sa ne bucuram de har si in acest mod , nu se refera la faptul ca gata suntem curatati de pacate si putem sa nu mai spovedim pacatele mici, ca ne-au fost iertate in acest mod.

Vreau sa iti spun ceva. Poti avea simtiri de har chiar fiind pacatos, de fapt pacatosi suntem si totusi poti avea simtiri ale harului. Asta nu inseamna ca gata suntem sfintiti si avem iertate pacatele, tot trebuie sa alergam la scaunul spovedaniei, marturisind smerit.
Simtirile de har, la liturghie, sunt pentru sporire de credinta, pentru vederea pacatelor, pentru a ne pocai permanent, pentru a ne smeri. felurita si deosebita este lucrarea lui Dumnezeu si deosebit si felurit lucreaza pentru fiecare suflet in parte. caci Dumnezeu stie toate ale fiecarui suflet si daruieste exact ce are nevoie fiecare.

Cand spune "Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu,
mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se
milostiveasca si sa Se îndure de noi," nu spune pacate nemarturisite, in Biserica Spovedania nu se face de azi.

[Florin-Ionut]

Căutînd și la Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul - Din Ierihon la Sion, am dat iar de același citat de mai înainte, concluzia autorului fiind aceeași:

<<Sfântul Ioan Carpatul zice că atunci când rostim rugăciune lui Iisus (adică: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!") la fiecare chemare a Sfântului Său nume, Domnul ne
răspunde în chip tainic: "Fiule, iertate să-ți fie păcatele tale!"
Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice că oricât de păcătosi am fi noi, rugăciunea a ceasta ne curățeste, când o zicem
din inimă.>>

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Da. Insa unde aici in acest text spune ca nu trebuie sa te spovedesti pentru pacatele mai mici?
Interpretezi gresit.

Am arătat că există și alte moduri prin care sîntem iertați. Pe lîngă Spovedanie și celelalte Taine. Altele, în plus, extra, bonus. :)

Cand spune "Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu,
mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se
milostiveasca si sa Se îndure de noi," nu spune pacate nemarturisite, in Biserica Spovedania nu se face de azi.

Tot Ioan Iacob Hozevitul precizează, ca să nu existe dubii, că păcatele mărturisite se iartă chiar atunci, pe loc. Te confesezi, ești iertat dacă preotul dă iertarea. Deci dacă e așa, pentru ce atunci se mai roagă biserica la Liturghie?... Despre ce mai vorbește Nicodim Aghioritul mai sus?! Pentru păcatele nemărturisite, ca să fim curățiți de ele prin rugăciunile Liturghiei.

”Noi crestinii ortodocsi credem si mărturisim că tot cel ce se pocăieste, mărturisindu-si păcatele cu zdrobire
de inimă, primeste iertăciune de la Dumnezeu chiar în clipa când îi citeste preotul Dezlegarea.
Învățătura aceasta este întărită de Sfintele Soboare si anume prin canonul 2 al Soborului din Laodiceea,
prin canonul 3 al Soborului de la Niceea, apoi prin canonul 102 al Soborului din Trulan si prin canonul 5 al
Soborului din Ancira. De asemenea se întăreste aceasta si prin canonul 74 al Sf. Vasile cel Mare, precum si
prin canonul 3 al Sf. Grigore Episcopul Nisiei (către Litoion)
Avem apoi ca mărturie cuvintele Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, care spune că iertarea păcatelor
se dă chiar în ceasul mărturisirii, când omul îsi destăinuieste deplin toate păcatele sale cu zdrobire de inimă
si cu hotărâre statornică de a nu mai păcătui.
Si ne încredințează pentru aceasta Sf. Simeon, aducând ca pildă cuvintele Sf. Evanghelii, unde spune cum
a primit îndată iertăciune vamesul cel smerit din Templu, mai marele vamesilor Zaheu din Ierihon,
slăbănogul de la Vitezda, apoi fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, femeia cea desfrânată si alții cari
s-au căit din toată inima.
Potrivit cu pildele acestea din Sf. Evanghelie, a scris si Sf. Atanasie cel Mare (către Antioh) că toți cei care
cu adevărat se pocăiesc, într-o clipeală de vreme se eliberează de greutatea cea mai dinainte de păcate si de
osândă.”

[dobrin7m]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Potrivit cu pildele acestea din Sf. Evanghelie, a scris si Sf. Atanasie cel Mare (către Antioh) că toți cei care
cu adevărat se pocăiesc, într-o clipeală de vreme se eliberează de greutatea cea mai dinainte de păcate si de
osândă.”

Insa Sf. Antonie cel mare spune: Nu-ti descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot sa-ti vindece sufletul. (Sfântul Antonie cel Mare)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Tot Ioan Iacob Hozevitul precizează, ca să nu existe dubii, că păcatele mărturisite se iartă chiar atunci, pe loc. Te confesezi, ești iertat dacă preotul dă iertarea. Deci dacă e așa, pentru ce atunci se mai roagă biserica la Liturghie?... Despre ce mai vorbește Nicodim Aghioritul mai sus?! Pentru păcatele nemărturisite, ca să fim curățiți de ele prin rugăciunile Liturghiei.

Pentru ca exista si pacate mari, opritoare de la Impartasanie si zeci de ani sau pacate uitate, care au fost savarsite si peste care s-a asternut uitarea. Si pentru ca uneori iertarea simtita in constiinta vine si mai tarziu. Daca am avea cu adevarat o comuniune cu Dumnezeu la propriu toate aceste intrebari nu ar mai fi spuse.
Nu te lasa inselat, si spovedeste orice pacat duhovnicului.

Ce cere Dumnezeu de la om?
"Dumnezeu cere ca omul sa isi spovedeasca intotdeauna pacatele, sa aiba in acelasi timp umilinta, cuget smerit si sa nu-i dispretuiasca pe ceilalti. Sa se caiasca in fiecare zi pentru toate pacatele savarsite cu voie sau fara voie, cu stiinta sau cu nestiinta, sa ii ceara lui Dumnezeu putere duhovniceasca pentru a recunoaste cursele diavolului. " Sf. Simeon Noul Teolog

[andrei_elena]

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Am remarcat că Sfîntul Ioan Casian zice foarte bine ceea ce și alți teologi susțin, aproape cu aceleași cuvinte. Dacă trecem cu vederea ce scriu teologii obișnuiți, atunci să medităm la cuvintele Sfinților:

”Constatăm totuşi, la începutul secolului al IV-lea, din partea unor credincioşi, o reticenţa faţă de împărtăşirea deasă. Sfântul Ioan Casian este astfel obligat să precizeze că deși trebuie să fim vrednici să ne apropiem de Sfintele Taine, nu este necesar însă să fim desăvârșiți sau sfinţi: « Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici. » (Convorbiri, XXIII, 21).”

Și mărturiile altor Sfinți despre Împărtășirea deasă, aproape zilnică în acele vremuri:

Putem, în orice caz, constata că practica împărtăşirii dese a fost încurajată întotdeauna de marii duhovnici din toate timpurile. Am citat mai devreme pe Sfântul Vasile şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, dar putem cita de asemenea şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog (care recomandă împărtăşirea la fiecare Sfântă Liturghie), Sfântul Nicolae Cabasila (care nota că creştinii luau parte la aceasta « pentru că este Sfânta Taină desăvârşită, iar cei care se împărtășesc nu trec prin nici o încercare pe care să nu o biruiască »). Sfântul Grigorie Palama recomanda împărtăşirea aproape zilnică iar Sfântul Teofan Zăvorâtul afirma « Toţi sfinţii cred că nu există mântuire fără împărtăşire şi că nu există progres în viaţa duhovnicească fără împărtăşirea deasă »).

Numeroşi Părinţi și scriitori ai Bisericii – Tertulian, Clement al Alexandriei, Origen, Ciprian al Cartaginei, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Hilarie de Poitiers, Augustin, Ioan Casian – vedeau în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru «pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi», o cerere către Dumnezeu pentru a putea primi în fiecare zi pâinea euharistică. Tertulian scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului». Sfântul Ciprian constata: «Creştinii se împărtăşesc în toate zilele, daca nu au făcut păcate grave», iar Sfântul Vasile cel Mare spune: « Împărtăşirea zilnică şi participarea la Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos sunt bune şi utile, pentru că El însuşi spune «Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el şi va avea viaţă veşnică» (Ioan 6, 55). Cine se poate îndoi că împărtăşirea deasă este echivalentul vieţii veşnice ? Noi mai puţin, căci ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile, daca este pomenirea unui sfânt.» (Canonul 94).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Spovedania înainte de împărtăşire era cerută, în general. Trebuie însă să constatăm că, dacă acest principiu este aplicat cu stricteţe în Biserica rusă, în Biserica greacă faptul că nu toţi preoţii sunt şi duhovnici a avut drept consecinţă, în parohiile rurale, o discordanţă între ritmul de spovedanie şi cel de împărtăşire. Este totuşi adevărat că cele două Sfinte Taine nu sunt legate în mod obligatoriu, transformarea spovedaniei înainte de împărtăşire într-o obligaţie riscă să subordoneze una celeilalte şi să banalizeze spovedania. Pe de alta parte, separarea completă între împărtăşanie şi spovedanie şi concepţia conform căreia credincioşii nu trebuie să se împărtăşească decât atunci când simt nevoia, risca să îi abată de la efortul de recunoaştere a propriilor păcate şi mărturisirea lor şi contribuie, de asemenea, la banalizarea împărtăşaniei. Credincioşii trebuie oricum să ia la cunoştinţă regulile în vigoare în Biserica lor şi să consulte preotul parohiei lor pentru variaţiile posibile din aplicarea lor. Este exclusă cu desăvârşire împărtăşirea în caz de păcat grav sau fără pregătire (Biserica ortodoxă nu poate accepta practica împărtăşirii improvizate în forma în care este azi răspândită în cadrul confesiunilor catolice şi protestante).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Într-adevăr, Dumnezeu nu ne cere să fim desăvârșiți pentru a-L primi, nici să fim puri şi fără păcat : este un lucru imposibil pentru oameni, iar cel care s-ar crede desăvârșit este deja căzut în mândrie, deci într-o stare contrară celei cerute pentru împărtăşire, cel care se consideră a fi fără păcat ar fi, conform Sfântului Apostol Ioan, un mincinos (1 Ioan 1, 10). De aceea, la Sfânta Liturghie, înainte ca preotul să arate Sfântul Potir, el spune: « Să luam aminte, Sfintele Sfinţilor », credincioşii răspund : « Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl! Amin ». Acest răspuns ilustrează bine atitudinea care trebuie să o avem atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie : este vorba de recunoaşterea faptului că suntem păcătoşi şi nevrednici de a primi un asemenea dar, adică de avea înainte de toate o atitudine de pocăinţă şi de umilinţă şi de a cere cu stăruinţă lui Dumnezeu să ne primească la Sfânta Împărtăşanie, să o rugăm pe Maica Domnului, pe sfinţii faţă de care suntem apropiaţi şi pe Sfântul Înger păzitor să mijlocească pentru noi pentru ca să fim vrednici de a primi Trupul şi Sângele lui Hristos. Biserica, în momentul Sfintei Liturghii, îi însoţeşte pe credincioşi in această atitudine, preotul cerând: « Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezvia sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă ».
...
Unele din efectele împărtăşaniei sunt de altfel cele pe care preotul le cere de mai multe ori în timpul Sfintei Liturghii: « curăţirea sufletului », « iertarea de greşeli», « mântuirea de păcate ». Toate acestea sunt amintite în cele trei rugăciuni care preced împărtăşirea : « Miluieşte-mă şi iartă-mi toate greşelile cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul [...] Nu spre judecată sau osândă să îmi fie mie împărtăşirea cu Sfintele tale Taine, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului. »