sufletul copilului avortat

[Lucian008]

În prealabil postat de dobrin7m

asa este. Sunt de acord cu asta.

insa iata ce spune Par. Cleopa:
"- Sufletele copiilor avortati unde sunt?

- Sufletele copiilor avortati stau într-un loc unde nu este nici întuneric, nici lumină. Nici nu se bucură, nici nu se chinuiesc. Si ei strigă la Dumnezeu: "Doamne, pentru ce suntem noi lipsiti de bucuria fetei Tale, căci noi nu am văzut lumina soarelui, nu am văzut frumusetile din această lume si nici nu am făcut vreun păcat?" Si atunci glasul lor se ridică la Dumnezeu, iar Dumnezeu va cere sufletele din mâna mamelor ucigase. Iar părintii, care au omorât copiii în pântece, dacă fac canon, îi eliberează pe copiii lor din acea stare. "

Am mai spus asta. Parintele Cleopa isi exprima o parere personala si greseste. Greseste tocmai pentru ca isi exprima o parere personala ca pe o dogma si pentru ca nu respecta invatatura Bisericii prin parerea sa personala. Si inca ceva, exista sfinti in calendar care au gresit. E bine sa intelegem ca sfinti sunt oameni si singurul care nu greseste este Dumnezeu. Uneori gura pacatosului spune dreptatea lui Dumnezeu, iar sfantul greseste.

[Ekaterina]

"Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi.

La ora douăsprezece, în miezul nopţii, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei morţi, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor.

În partea stângă era un teren viran, plin de stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de ţipete sfâşietoare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit.

În timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: “Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia.

Iar în locul care se cutremură de ţipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâţi prin avorturi”. După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală."

[dobrin7m]

În prealabil postat de Lucian008

Am mai spus asta. Parintele Cleopa isi exprima o parere personala si greseste. Greseste tocmai pentru ca isi exprima o parere personala ca pe o dogma si pentru ca nu respecta invatatura Bisericii prin parerea sa personala. Si inca ceva, exista sfinti in calendar care au gresit. E bine sa intelegem ca sfinti sunt oameni si singurul care nu greseste este Dumnezeu. Uneori gura pacatosului spune dreptatea lui Dumnezeu, iar sfantul greseste.

asta asa este, ca uneori pacatosul spune dreptatea lui Dumnezeu, iar sfantul greseste.

As dori sa iti pun o intrebare ca din partea pacatoasei care a facut acest pacat ingrozitor.

Daca ar fi asa, totusi, atunci, plansul, pocainta, durerea cand descoperi infricosatoarea fapta , incercarea indreptarii, toate faptele ulterioare de restabilire cumva , nu sunt atat spre iertare a sa cat mai mult sa stie ca pruncutul pe care acum il plange, este bine. Daca nu are aceasta speranta, aceasta "noua mama" caci devine mama, cand constientizeaza hidosenia facuta si se pocaieste, deci aceasta femeie deznadajduieste pentru ca simte ca in prim plan este sufletelul acelui copil si apoi iertarea ei. Iar acel sufletel il doreste bine, fericit la sanul lui Dumnezeu. daca pierde aceasta speranta atunci suferinta ei va fi vesnica.

[dobrin7m]

Or Dumnezeu nu voieste suferinta vesnica a pacatosului, cu atat mai mult a pacatosului ce se pocaieste, pe acesta stim ca mult il iubeste Dumnezeu. Iar pacatoasa ce se pocaieste daca nu are speranta ca copilasul ei , prin pocainta ei, este salvat, atunci nu are ce spera nici la judecata sa. Caci degeaba pocainta. Acesta cred eu , este temeiul prin care unii preoti sustin cele ce le sustin. Acesta este temeiul pentru care canonul este ingrijirea copiilor sarmani, milostenia.

[Yasmina]

S-a explicat mult si bine,ba mai mult:s-au pus aceleasi citate si pe o pagina si pe alta,bine ar fi sa fie spre folosul duhovnicesc al celor care cauta raspunsuri,desi pluteste in aer un duh carcotas si potrivnic.

[Lucian008]

În prealabil postat de dobrin7m

asta asa este, ca uneori pacatosul spune dreptatea lui Dumnezeu, iar sfantul greseste.

As dori sa iti pun o intrebare ca din partea pacatoasei care a facut acest pacat ingrozitor.

Daca ar fi asa, totusi, atunci, plansul, pocainta, durerea cand descoperi infricosatoarea fapta , incercarea indreptarii, toate faptele ulterioare de restabilire cumva , nu sunt atat spre iertare a sa cat mai mult sa stie ca pruncutul pe care acum il plange, este bine. Daca nu are aceasta speranta, aceasta "noua mama" caci devine mama, cand constientizeaza hidosenia facuta si se pocaieste, deci aceasta femeie deznadajduieste pentru ca simte ca in prim plan este sufletelul acelui copil si apoi iertarea ei. Iar acel sufletel il doreste bine, fericit la sanul lui Dumnezeu. daca pierde aceasta speranta atunci suferinta ei va fi vesnica.

Sentinta nu o da decat singur Dumnezeu.
Imi pare rau dar nici de data aceasta nu pot fi de acord. Acest gen de logica a fost folosit si pentru a argumenta apocatastaza. Totusi spre deosebire de erezia apocatastazei, despre "sentinta" copiilor avortati Biserica nu s-a pronuntat. Asa ca cel mai corect ar fi sa nu ne pronuntam nici noi. Exista unii care spun ca nefiind botezeti nu se pot mantui, exista altii care spun ca neavand pacate personale nu pot fi osanditi, dar singurul care stie ce se intampala cu sufletul lor este Dumnezeu. Restul sunt pareri, dorinte sau speculatii.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Lucian008

Sentinta nu o da decat singur Dumnezeu.
Imi pare rau dar nici de data aceasta nu pot fi de acord. Acest gen de logica a fost folosit si pentru a argumenta apocatastaza. Totusi spre deosebire de erezia apocatastazei, despre "sentinta" copiilor avortati Biserica nu s-a pronuntat. Asa ca cel mai corect ar fi sa nu ne pronuntam nici noi. Exista unii care spun ca nefiind botezeti nu se pot mantui, exista altii care spun ca neavand pacate personale nu pot fi osanditi, dar singurul care stie ce se intampala cu sufletul lor este Dumnezeu. Restul sunt pareri, dorinte sau speculatii.

ah, da. Insa nu la asta ma gandeam eu ca toti ar fi mantuiti la final ca in apocatastaza. Ma gandeam la sufletul femeii care daca stie ca e in zadar pocainta ei pentru sufletul copilului, ar deznadajdui si ar suferi ingrozitor, iubindu-si acum copilul nenascut. Cred ca de aceea Biserica nu s-a pronuntat. Este totusi o taina aici, poate Dumnezeu candva ne-o va descoperi.

Grea povara pe sufletul acestor femei.

[sophia]

1. Ce este aceea apocatastaza (nici nu reusesc sa pronunt cuvantul)?
Imi place limba greaca, dar e mai bine sa vorbim pe un forum mai pe intelesul tuturor.

2. @Dobrin7m - nu iti inteleg mesajele. S-ar putea sa existe situatii in care o femei sa regrete actul avortului. Dar ce spui tu acolo este ciudat.

Deci s-o luam de la capat:
Exista doua persoane, de fapt chiar trei, caci tatal copilului exista si el.

Avort fac persoanele (femeie si barbat) care nu doresc copilul din diverse pricini, care nu gaseste alte solutii.

Pacatul este al femeii, al barbatului (tatal copilului) care iau decizia si a celor din jur care nu ajuta la gasirea unei alternative.

Copilul avortat nu are vina, nu are pacat.

Situatia pruncului o decide Dumnezeu. Dar nu putem spune ca acesti copii au pacat, ca nu se mantuiesc, ca trebuie facut ceva pentru sufletul lor, ca mama se pocaieste pentru ei (ca sa-i scoata de la ce?).

Mama, tatal, altii din jurul lor, au pacat si trebuie sa faca ceva pentru ei, pentru sufletul lor, pentru mantuirea lor. Copilul nu are nici o treaba aici.

N-am inteles bine, ce spui cu "sa-si iubeasca acum copilul nenascut).
Exista situatii in care mama are probleme la deciderea avortului, pentru ca in fond isi iubeste copilul si n-ar vrea sa-l dea: in cazurile in care copilul poarta boli genetice sau malformatii si medicul indica avortul.
La fel in cazurile in care sarcina este pierduta fara voie.

Dar sunt si situatii in care parintii nu-si doresc copilul deloc, chiar sanatos fiind. Si atunci despre ce iubire vorbim?

Si da, se pare ca impedimentul este lipsa botezului. Dar si eu raman la parerea ca numai Dumnezeu stie si decide asupra acestor fiinte.

[dobrin7m]

În prealabil postat de sophia

1. Ce este aceea apocatastaza (nici nu reusesc sa pronunt cuvantul)?
Imi place limba greaca, dar e mai bine sa vorbim pe un forum mai pe intelesul tuturor.

2. @Dobrin7m - nu iti inteleg mesajele. S-ar putea sa existe situatii in care o femei sa regrete actul avortului. Dar ce spui tu acolo este ciudat.

Deci s-o luam de la capat:
Exista doua persoane, de fapt chiar trei, caci tatal copilului exista si el.

Avort fac persoanele (femeie si barbat) care nu doresc copilul din diverse pricini, care nu gaseste alte solutii.

Pacatul este al femeii, al barbatului (tatal copilului) care iau decizia si a celor din jur care nu ajuta la gasirea unei alternative.

Copilul avortat nu are vina, nu are pacat.

Situatia pruncului o decide Dumnezeu. Dar nu putem spune ca acesti copii au pacat, ca nu se mantuiesc, ca trebuie facut ceva pentru sufletul lor, ca mama se pocaieste pentru ei (ca sa-i scoata de la ce?).

Mama, tatal, altii din jurul lor, au pacat si trebuie sa faca ceva pentru ei, pentru sufletul lor, pentru mantuirea lor. Copilul nu are nici o treaba aici.

N-am inteles bine, ce spui cu "sa-si iubeasca acum copilul nenascut).
Exista situatii in care mama are probleme la deciderea avortului, pentru ca in fond isi iubeste copilul si n-ar vrea sa-l dea: in cazurile in care copilul poarta boli genetice sau malformatii si medicul indica avortul.
La fel in cazurile in care sarcina este pierduta fara voie.

Dar sunt si situatii in care parintii nu-si doresc copilul deloc, chiar sanatos fiind. Si atunci despre ce iubire vorbim?

Si da, se pare ca impedimentul este lipsa botezului. Dar si eu raman la parerea ca numai Dumnezeu stie si decide asupra acestor fiinte.

Apocatastaza, ca sa spun simplu si scurt pentru tine , este o erezie care spune ca la final cand va veni a doua oara Hristos, prin marea Sa iubire si mila, Dumnezeu va mantui pe absolut toti inclusiv pe diavoli daca se pocaiesc atunci in aceea clipa.

Acum ciudatenia ce nu o intelegi.
Intru inceput voiesc sa iti spun ca pentru a intelege corect lucrurile trebuie sa vezi deslusit. Ca sa vezi deslusit, trebuie sa poti vedea si dincolo de experienta ta proprie, adica sa vezi tot, nu doar dintr-o parte. Asta numai Dumnezeu poate sa iti ofere, altfel vezi limitat.

Acum. In clipa in care femeia nenorocita si pacatoasa care a facut asa grozavie de pacat se pocaieste cu adevarat, si inima ei este scaldata de plans de pocainta, de intelegere a nenorocirii, de parere de rau, de suferinta maxima ce vine din aceasta intelegere, in acea clipa Domnul pune in ea iubirea pentru acel copil pe care candva nu l-a iubit. caci neiubind a putut sa il omoare. insa acum prin marea mila dumnezeiasca simte iubire. Si nu iubire ci mare iubire si devine o mama care nu are si nici nu mai poate avea copilul langa ea. Si ce durere, caci una este sa nu ai copilul langa tine fara ca tu sa fii vinovata si alta este sa nu ai copilul langa tine din vina ta. Suferinta indoita. Ei bine aceasta femeie pacatoasa, al carui suflet multi il uita pentru ca a pacatuit atat de rau, incepe , prin pocainta sa , sa doreasca sa stie ca acel sufletel e bine, si acest simtamant este inaintea acelui simtamant ca ea sa fie iertata.
Dumnezeu mult iubeste pe cei ce se pocaiesc, nu exista pacat pe care Domnul sa nu il ierte, prin marea mila a Sa, daca omul se pocaieste cu inima si cu mintea. Insa gandul femeii mai intai acesta este: copilasul meu va fi bine?

Si nu stie si nimeni nu ii poate spune. Grea povara pe umerii acestei femei. Oare va deznadajdui ea? Nu, pentru ca stie ca Domnul o iubeste. Dar sufletelul? dilema aceasta va fi dilema vietii ei.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de dobrin7m

In clipa in care femeia nenorocita si pacatoasa care a facut asa grozavie de pacat se pocaieste cu adevarat, si inima ei este scaldata de plans de pocainta, de intelegere a nenorocirii, de parere de rau, de suferinta maxima ce vine din aceasta intelegere, in acea clipa Domnul pune in ea iubirea pentru acel copil pe care candva nu l-a iubit. caci neiubind a putut sa il omoare. insa acum prin marea mila dumnezeiasca simte iubire. Si nu iubire ci mare iubire si devine o mama care nu are si nici nu mai poate avea copilul langa ea. Si ce durere, caci una este sa nu ai copilul langa tine fara ca tu sa fii vinovata si alta este sa nu ai copilul langa tine din vina ta. Suferinta indoita. Ei bine aceasta femeie pacatoasa, al carui suflet multi il uita pentru ca a pacatuit atat de rau, incepe , prin pocainta sa , sa doreasca sa stie ca acel sufletel e bine, si acest simtamant este inaintea acelui simtamant ca ea sa fie iertata.
Dumnezeu mult iubeste pe cei ce se pocaiesc, nu exista pacat pe care Domnul sa nu il ierte, prin marea mila a Sa, daca omul se pocaieste cu inima si cu mintea. Insa gandul femeii mai intai acesta este: copilasul meu va fi bine?

Si nu stie si nimeni nu ii poate spune. Grea povara pe umerii acestei femei. Oare va deznadajdui ea? Nu, pentru ca stie ca Domnul o iubeste. Dar sufletelul? dilema aceasta va fi dilema vietii ei.

Acelaşi lucru cred că e valabil şi pentru soţ. Suferă amândoi şi, dacă pocăinţa e autentică, această suferinţă le curăţeşte şi le întăreşte iubirea. Dacă nu au voit să fie fraţi prin bucurie, iată-i ajunşi fraţi prin suferinţă...