![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Mergând pe Calea Cea adevărată cu pașii iubitori de desăvârșire ai Duhului,
Ai ajuns în brațele Părintelui ceresc și ai moștenit slava negrăită a Cuvântului, Nu înceta a te ruga pentru cei din pământul cărora ai răsărit ca un crin ceresc, Și inimile noastre le arată cer, pe care așează stelele gândului dumnezeiesc. ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]() ![]() Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce mare ești și întru Sfinți Te odihnești, Cel ce cu bogăție de har îi mărești pe cei ce Te preamăresc pe Tine, mulțumim Ție că ni l-ai descoperit odihnit între Sfinții Tăi și pe Părintele nostru Ioan, făcându-ne prin el dovada mângâietoare că și astăzi sporește mereu numărul Sfinților Tăi. Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce Același ești, ieri, astăzi și în veac, mulțumim că ne descoperi prin el că mijloacele prin care s-au sfințit cei din vechime bineplăcute îți sunt Ție și astăzi și că în viața lumii nu există vremuri, ci vreme de mântuire. Mulțumim că ne încurajezi prin el că și astăzi, cerând ajutorul Tău, oamenii împuterniciți prin har pot împlini nevoințele lăsate ca pildă de Sfinții Părinți. Doamne Dumnezeul nostru, Cel care și pe păcătoși iubești, dar îi ai de prieteni pe Sfinți, fiindcă și ei Te iubesc pe Tine, pentru rugăciunile Sfinților Tăi întărește-ne în iubirea cea pentru Tine, ca să ne numeri și pe noi în ceata de prieteni ai prietenilor Tăi, căci iubindu-i pe ei, pe Tine Te iubim, după cum și iubindu-Te pe Tine nu se poate să nu-i iubim pe ei. Sfinte Ioane, laudă ție pentru felul mântuitor în care ți-ai trăit viața pământească, laudă ție pentru nevoințele tale știute, dar mai ales neștiute, căci cu smerită grijă ți-ai ascuns toată viața ta, laudă ție pentru că râvna arătată Casei Domnului te-a mâncat, dar te-a și hrănit, laudă ție pentru că nu ai pus nimic din lumea aceasta între tine și Dumnezeu, laudă ție pentru cuvintele de învățătură pe care, insuflat de Duhul Sfânt, ni le-ai lăsat spre folos și după plecarea ta la Domnul. Sfinte Ioane, destul îți este că ai trăit între străini aproape toată viața pământească; acum, când ești încă mai mult decât erai pe pământ rugător pentru toată lumea, venind să ne închinăm sfintelor tale moaște, îndrăznim a-ți cere să te rogi pentru toți cei de o seminție cu tine ca să păstrăm până în sfârșit dreapta credință și unitatea Bisericii și să ieșim din viața aceasta ca mădulare sănătoase ale Trupului lui Hristos, avându-L pe El drept cap. Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce singur ești sfânt și toate le sfințești, pentru mijlocirile bine-plăcutului Tău Sfânt Ioan, pe care îl rugăm să îndrăznească a le face pentru noi la fața Ta, sfințește-ne ca să putem fi și noi alături de el, căci nimic ce nu este sfânt nu poate intra în împărăția Ta. Și de îți este plăcut Ție, ascultă rugăciunea poporului român și întoarce-1 în pământul în care l-ai chemat la viață, căci mare nevoie avem de el în aceste vremuri din urmă în care ni se stinge evlavia, Doamne, fiind el unul dintre cei care ne-ar putea ajuta să o ținem aprinsă. Amin. Rugăciuni extrase din cartea “Mântuitoarea frică de Dumnezeu” scrisă de Ierom. Grigorie Sandu, Editura Christiana, București, 2008, pp. 298-317
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla
O , Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat. De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]() ![]() ![]() Ieșind din moartea pietrei, cu ochiul obosit,
Deodată vezi o stâncă cu vârful ruginit. E vatra suferinței, e peștera în care Martira Teodora aflat-a alinare. Aici, sfânta femeie, ducând un aspru trai, Vedea prin rugăciune minunile din rai. În fața grotei sfinte, o piatră se arată. Pe fruntea ei pleșuvă, de fulgere brăzdată Săpat e din natură, un mic rotund bazin Ce-n orișicare vreme cu apă este plin. Sfințenia și taina aicea predomnesc. Pădurea, apa, stânca, tăcute se privesc. Doar micul licurici, a tufelor făclie Împrăștie în noapte lumină albăstrie. Aici rășina albă, tămâia bradului Carpatice arome trimite cerului. Și-adesea, către seara, când clopotul se plânge, Când glasul rugăciunii încet prin văi se stânge, Călugării din Sihla, bătrânii munților La piatra Teodorei înalță ruga lor. (din volumul Poezii al lui N. Beldiceanu, București, 1893 )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Odraslă de mult preț a Moldovei, fiind chemată de Hristos Dumnezeu, ai renunțat la cele pământești și, luând crucea, te‑ai nevoit în păduri și în peșteri, în adâncul munților Carpați, biruind prin firea cea slabă cursele diavolilor, frica, frigul și foamea. Pentru aceasta te rugăm, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.
Ne închinăm în peștera ta cea umedă și întunecoasă de la Sihla, unde te‑ai nevoit pentru Hristos și, minunându‑ne de ostenelile tale cele peste fire, Sfântă Preacuvioasă Teodora, te rugăm nu înceta a mijloci pentru sufletele noastre. Ne închinăm în fața icoanei tale, Cuvioasă Maică Teodora, podoaba sihaștrilor și lauda Moldovei; adu‑ți aminte înaintea lui Hristos Dumnezeu de poporul român cel binecredincios și de sufletele noastre. Astăzi săvârșim pomenirea cea de peste an a Sfintei Preacuvioasei Teodora de la Sihla, lauda Moldovei și rugătoarea credincioșilor, căci trup neputincios având, a biruit slăbiciunile firii și cursele vrăjmașului. Pentru aceasta, cu credință să‑i strigăm: Bucură‑te următoarea lui Hristos și cununa cea de mult preț a sihaștrilor! Fiică de părinți evlavioși fiind, din tinerețe te‑ai umplut de dor pentru Mirele ceresc și n‑ai avut pace și odihnă în lume până când ți‑ai luat crucea și ai urmat lui Hristos. În munții Sihlei nevoindu‑te, pe Dumnezeu împreună cu îngerii L‑ai lăudat, iar trupul, vas al Duhului Sfânt l‑ai făcut; slăbiciunile firii cu ușurință stăpânindu‑le, pe nevăzuții diavoli, prin rugăciunile tale, i‑ai biruit. Pe Acela roagă‑L, Preacuvioasă Maică Teodora, să mântuiască sufletele noastre. Cine va spune, Cuvioasă Teodora, ostenelile tale din pustie? Ce gură va putea povesti câte ispite ai răbdat de la diavoli în pădurile cele neumblate din Carpați, sau cât frig ai îndurat în iernile cele aspre, neavând nici haine, nici căldură, nici hrană, nici altă mângâiere de la oameni? Dar, fiind plină de focul Duhului Sfânt, cu rugăciunile ți‑ai încălzit trupul cel amorțit și răceala peșterii de la Sihla ai potolit. Roagă‑te, Cuvioasă, împreună cu toți sfinții să se mântuiască sufletele noastre! Să mergem, fraților, la chilia Sfintei Teodora de la Sihla ca, în peștera ei cea întunecoasă, să ne rugăm și, smerindu‑ne, pentru îndelunga ei răbdare, așa să‑i cântăm: Bucură‑te, lauda Ortodoxiei și floare de mult preț a mănăstirilor Moldovei; Bucură‑te, rândunică a cerului care n‑ai aflat până aici odihnă sufletului tău; Bucură‑te, privighetoare neadormită, ascunsă de ochii omenești, care neîncetat lauzi pe Dumnezeu; Bucură‑te, căprioară pururea trează a Munților Carpați; Bucură‑te, fiică mult iubită a Bisericii românești; Bucură‑te, mireasă aleasă a Mirelui Hristos, Căruia nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre. Nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, Sfântă Preacuvioasă Teodora, până nu ai biruit pe diavoli și ți‑ai supus trupul Duhului prin rugăciuni și post îndelungat, prin lacrimi și privegheri de toată noaptea. Pentru aceea tot păcatul și cugetul rău lepădând, cu Hristos în veci te‑ai logodit. Roagă‑te lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre. Nici a urca cu Hristos pe Tabor nu ne‑am învrednicit, nici a ascunde faptele tale cele minunate nu voim, nici a urma vieții celei cerești nu putem, căci nu avem darul rugăciunii din inimă. Ci, te roagă pentru noi, Preacuvioasă Maică Teodora, ca o bună povățuitoare spre Hristos, cerând iertare sufletelor noastre. Spune‑ne, Cuvioasă mireasă a lui Hristos, ostenelile tale cele mari și luptele cu nevăzuții vrăjmași; căci și firea, prin post și rugăciune, ți‑ai sfințit, gândurile ți‑ai liniștit și pe diavoli, departe, i‑ai izgonit cu lacrimile tale cele de foc. Învață‑ne, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, cum să ne nevoim pentru Hristos și cum să biruim firea noastră cea pătimașă; că robiți suntem de duhul mândriei și al iubirii de păcat, și vrednici suntem de osândă, de nu te vei ruga pentru sufletele noastre. Ajută‑ne, Sfântă Preacuvioasă Teodora, să ne împăcăm cu Dumnezeu, prin pocăință; patimile firii să le domolim și gândurile rele din inimă să le alungăm, ca, împreună cu Hristos, să urcăm Taborul cel duhovnicesc și la suflet să ne luminăm, precum tu însăți, în Taborul Sihlei, te‑ai curățit și luminat. Mulțimile călugărilor te cinstesc pe tine, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, că lumea lăsând, în munții Carpați ca o căprioară te‑ai ascuns și mintea, împreună cu inima, curățindu‑ți prin aspre osteneli, cu Hristos te‑ai unit, urmând marilor sihaștri de demult. Fericită ești, că lui Dumnezeu în peșteră ai slujit și cu îngerii tainic ai vorbit. Deci, roagă‑te, Cuvioasă, să se mântuiască lumea și sufletele noastre. (Extras din cântările Vecerniei din ziua de 7 august)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru împărăția cerurilor și pentru neam, acesta moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!
RUGĂCIUNE ![]() O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoara Sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, neveștejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreunați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de Sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrăzneală, spre a îndrepta către voi, cu buna nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiitorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător, bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit. O, fericiților, Sfinților, și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticăloșiți și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toată viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de buna voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine că de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit. Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin Sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinți către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țara și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credința tare și umilința nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiința a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața aceasta vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste. Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți Sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a împărăției Sale, în vecii vecilor. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
RUGĂCIUNE SFINTILOR MUCENICI ADRIAN SI SOTIA SA NATALIA!
![]() O, sfințit Cuplu, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și străluciți purtători de chinuri! Ascultați-ne pe noi ce ne rugăm și mijlociți pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor și sufletelor, și rugați pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa sfinților mucenici, primiți glasul rugăciunilor noastre și cu mijlocirile voastre, izbăviți-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc și grindină, de sabie și de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năprasnică și de toate nenorocirile, scârbele și durerile; ca întotdeauna prin mijocirile voastre fiind întăriți, să slăvim pe Domnul lisus Hristos, Căruia I se cuvine toata slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin. ![]() O, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și purtători de chinuri străluciți. Auziti-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică, rugați-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru lisus Hristos, să ne dăruiască nouă tuturora: pace în familie, sănătate trupească și sufletească, mântuirea sufletului, ca întotdeauna să-l cântăm Lui: Aliluia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#8
|
||||
|
||||
![]() ![]() ![]() Sfinte Mare Mucenice și tămăduitorule, Pantelimoane, ție îți vărsăm durerile noastre de multe feluri și tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne ești mijlocitor, auzind suspinuri înăbușite în noapte, în zi, în pat de suferință, în călătorii, fii celor ce se roagă ție, după nevoile fiecăruia: celor neliniștiți, liniștitor, celor asupriți, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiți în păcate, scutitor, rătăciților îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soților întăritor în căsnicie, celor porniți cu răutate, îmblînzitor și ne întărește în fața necazurilor, căci sîntem slabi și istoviți, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătușați de amărăciunile noastre, să petrecem în mulțumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia! ![]()
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#9
|
||||
|
||||
![]()
RUGACIUNE catre Sfanta Parascheva
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne ! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#10
|
||||
|
||||
![]() ![]() DOAMNE,PENTRU RUGACIUNILE CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHIVA,DARUIESTE-NE NOUA SANATATE MINTII SI TRUPULUI,CA SA TRAIM IN VIATA INTARITI SI FARA RAUTATEA CARE NE MACINA SUFLETELE-SAPANDU-NE GROAPA IN IADUL INTUNECIMII-,SI NE TRIMITE NOUA DUH STAPANITOR,CA DIN ADANCUL INIMII NOASTRE MOCIRLOASE SA IESIM CURATI SI POCAITI,SATIGAND BUCURIA SLAVIRII PREASFANTULUI NUMELE TAU IN VECI,MANTUITORULE! PACE NOUA,TUTUROR!AMIN!AMIN!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
De Nașterea Domnului - poezii , rugăciuni , colinde + | cristiboss56 | Rugaciuni | 284 | 24.12.2018 12:01:09 |
Rugaciuni catre Maica Domnului | georgeval | Rugaciuni | 19 | 10.12.2013 23:15:21 |
Rugaciuni catre Sf. Arhanghel Mihail? | colaps | Rugaciuni | 9 | 04.11.2011 08:39:46 |
Paraclisul salvarii sufletelor din iad de catre cei sapte sfinti arhangheli: Mihail, | patinina34 | Rugaciuni | 3 | 04.07.2009 02:30:50 |
Rugaciuni catre Maica Domnului | phradmon | Rugaciuni | 7 | 12.10.2006 15:01:06 |
|