![]() |
![]() |
|
#21
|
||||
|
||||
![]()
În anul întîi de facultate am avut un prof de matematică extrem de sever. Din cauza lui în anii precedenți rămăseseră zeci de repetenți. Numai cînd îi auzeai numele te apuca stresul.
La examenul parțial care a fost din algebră, au fost doi de 8. Ceilalți au luat note mai mici sau au picat parțialul. Vine examenul final, la geometrie pentru cine avea notă de trecere la algebră și nu voia mărire. Proful apare și ne repartizează cîte trei pe rînd cu un rînd pauză. Vorba lui, ”cînd predau în America pot să-i așez unul lîngă altul că nu-și suflă nimic, dar aici chiar dacă vă împrăștii tot încercați să aruncați o fițuică ceva”. Pe mine și pe celălalt cu 8 la algebră ne-a trimis în colțurile cele mai de sus ale unui amfiteatru uriaș, pe cînd ceilalți din grupă au rămas în primele rînduri. Apoi a început să capseze foile și să le semneze. Cînd a ajuns la mine mi-am luat inima-n dinți și cu mari emoții l-am întrebat: - Domnu' profesor, dacă eu am luat 8 la algebră, cît trebuie să iau la geometrie ca să trec examenul?... - Păi... trebuie să iei 2. Dar, ca să iei 2 la mine, trebuie să-mi scrii măcar cîte o formulă corectă la fiecare subiect! Abia am așteptat să le povestesc colegilor faza.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#22
|
||||
|
||||
![]()
Am fost putin rautacioasa cu un coleg in clasa a-IX-a,ma enerva ca mereu se intorcea spre mine sa-i suflu ,sa-l ajut iar el nu voia sa depuna nici un efort.
La inceput de an avem o noua materie"Istoria artei si religiei",profesorul incepe prin a enumera cele 7 arte,apoi a da exemple din fiecare...In ora urmatoare deja ne asculta;il ridica pe colegul din fata mea care imi face semne disperate sa-l ajut... Ii soptesc cateva arte,apoi ii bag printre si...artele martiale! Toti colegii au fost pe jos iar cel ascultat s-a cam suparat. Ei,ce sa-i faci toti trebuie sa muncim pt realizarile noastre personale nu sa trisam ![]()
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#23
|
|||
|
|||
![]()
Pai macar daca tot il ajutai cu "suflatul" sa te fi invitat si el acolo- asa de obraz- la o prajitura sau suc!
"Sportul" asta se practica si la noi- da' in schimb noi eram uniti si faceam treaba asta cu o anumita "tactica"- ne imparteam sarcinile in functie de ce materie ne placea mai mult! |
#24
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Eii,pai ce te faci cu cei carora nu le place sa invete nimic?
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#25
|
|||
|
|||
![]()
Da- stiu la ce te referi! Am avut si noi in clasa "specimene" de genul asta (altfel erau baieti de treaba- la fotbal sau cand era de iesit sambata seara in discoteca sau biliard, etc erau foarte de treaba!) da' pana la urma mai cu vorba, mai cu diverse argumente "specifice" am reusit sa-i convingem sa termine 8 clase si sa faca o scoala profesionala macar ca sa poata sa-si castige painea!
Poate cel mai mult a contat ca am fost o clasa destul de unita, si chiar daca mai existau mici certuri sau acolo o palma data la nervi, cand era vorba de treaba serioasa cadeam toti de acord sa actionam intr-un anume fel! Cu profesorii in general "cazuseram" la un "acord tacit", in sensul ca noi in general nu saream calu' iar ei nu fortau nota (exceptand orele de franceza si chimie la care aveam o groaza!), iar intre noi exista un "consemn": daca intre noi baietii ne mai certam sau uneori la nervi mai scapai o palma, nicioadata nu ne comportam urat cu fetele (ca vorba aia si de obraz dar si mai aveam nevoie de vreo tema la romana in special), iar daca cineva din afara clasei se lega de vreunul din noi saream toti. De exemplul intr-o situatia, dirigintele exasperat de faptul ca la ora de engleza nu eram de loc atenti, ca drept pedeapsa ne-a pus sa spalam toate bancile cu detergent si apa! Va dati seama ce "bucurie" seara sa mai stai inca vreo ora la scoala peste "program"! Pana la urma ca sa scapam de belea am apelat la ajutorul unor fete din clasa care invatau foarte bine de au reusit sa-l convinga pe dirigente (cu promisiunea ca pe viitor ne "cumintim") sa ne mai reduca din "pedeapsa"! Last edited by Florinvs; 04.08.2013 at 01:14:44. |
#26
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! |
#27
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cum reușiți dvs să mă bucurați prin fiecare mesaj pe care mi-l adresați! Sunteți înzestrat de Cel de sus cu acest dar excepțional de a-i bucura pe ceilalți, de a-i încuraja, de a le întări dorința de a merge mai departe în acest pelerinaj și neîncetat alpinism spiritual către Împărăția iubirii lui Hristos! Dumnezeu să vă fie pururea în gând și-n inimă! Cu deosebită prețuire, Laura Stifter
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|