Postul negru

[vsovivivi]

Creştinul ar trebui să se revolte, să se răscoale, să lupte şi să se opună milei amăgitoare care-l înfurie şi-l grozăveşte.. ca să scape.

Dar cu ce să lupte? Păi..

Întâi omul se încântă cu păcatul, apoi în carul cu fete goale, tinere şi frumoase, el caută acul.

Cu acul ăla idolicesc el îşi coase pe chip sfinţenia coruptă cu care ademeneşte şi ispiteşte arătându-se frumuşel, puternic, vioi, drept, credincios, de nădejde, bun, plin de plăceri şi fericire, adică îşi pune pe el moda cea mai cool care-i asigură prilejul ivirii păcatelor şi punându-şi toată nădejdea în moda asta el se lasă dus cu ochii închişi în păcat nădăjduind în ac.

Însă pentru a se satisface el are nevoie de curăţenie, de parfum, de calitate, şi de aceea în interior şi exterior se dă cu săpun, cu şampon, cu pastă de dinţi, cu mâncăruri alese, cu băuturi fine, adică se bagă în baie cu spumă şi clăbuc ca să fie şi el aşa de transparent şi rotund ca un clăbuc colorat de lumina soarelui ce se lasă purtat de vântul primăverii, răcoros şi înmiresmat, pe un cearşaf alb pus la umbră într-o atmosferă intimă şi ferită.

Însă îndrăgosteala de altădată, din copilărie, din liceu, din vacanţe.. acum nu mai e îndrăgostire şi iubire curată ci este înlocuită de pofta păcatului, a înşelării, a trădării, a răzbunării, căci pofta cea rea se îmbracă în iubirea cea naivă, în dragostea de la prima vedere şi vrea tare cu toată patima răzbunăriii căci el acum ca un războinic se revoltă pe rău, el luptă cu făţărnicia, cu sminteala, cu ironia, cu ipocrizia, cu corupţia, din milă, din foarte multă milă pentru dulcineea, doar că e amăgit în revoluţia dreptăţii, e smintit, e păcălit, e greşit, e eronat, e nedrept, exact aşa cum a păţit Eva... da' lui nici nu-i pasă din moment ce învârtoşarea asta nebună şi prostească îl face mai animalic, mai dezlănţuit, mai cool, mai încântât de sine, mai apreciat de gLume, mai jmecher.. mai scrâşmar având toţi împresia că nu se preface deci iată pare că a atins culmea perfecţiunii: se preface perfect că nu se preface exact ca beţivii deznădăjduiţi şi ca toţi cei ce slujesc deşertăciunea deşertăciunilor... părânduli-se lor că vorbesc şi trăiesc şi joacă.. pe plac.

Deci pe astea trei ar cam trebui să le postească omul ce se numeşte creştin:

1. Încântarea cu păcatul.. (ca să vadă, să ştie, să guste, să se lase sub slăbiciuni, să facă, să simtă cu simţul coruţiei fetele...)

2. Căutarea să arăţi cât mai frumos şi atractiv şi bine îmbrăcat şi curat pentru păcat făcut pe curat cu fecioare curate goale şi spălate, necdunoscute necunoscătoare... pentru bani şi pentru neputinţa ta deznădăjduitoare ca un cre-emo de foartă mare valoare.

3. Revolta amăgită, furia amăgită, mila amăgită, războiul smintit şi amăgitor pe care-l porţi ca prostul cu nădejdea ta, cu Iisus Cristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, cu sfinţii, cu sfinţenia, curată, cu drepţii, cu nevinovaţii, cu fecioarele, cu copiii orfani, cu săracii... în loc să te revolţi pe duhurile rele din peştera cea plină cu tâlchari din inima ta!