Sarutul icoanelor e obligatoriu in Biserica Ortodoxa ???

[DragosP]

Chiar aşa să fie? "Nimic ne e obligatoriu"? Măi să fie! Şi aici nu mă refer la subiectul concert, tocmai pentru că "nimic" se referă la tot.

[laurastifter]

În prealabil postat de DragosP

Chiar aşa să fie? "Nimic ne e obligatoriu"? Măi să fie! Şi aici nu mă refer la subiectul concert, tocmai pentru că "nimic" se referă la tot.

Da, cred şi susţin că nimic nu este obligatoriu în relaţia cu Dumnezeu: El nu ne constrânge nici să-L iubim, nici măcar să credem în adevărul existenţei Sale.
Morala creştină nu operează cu noţiunile de obligatoriu vs. opţional, ci cu valoarea supremă a binelui vs. maladia spirituală a răului.
Nu putem spune: "este obligatoriu să-L iubeşti pe Hristos", ci "este BINE să-L iubeşti pe Hristos".
Dacă religia ar fi fost obligatorie, atunci Tatăl nostru nu ne-ar mai fi adresat îndemnul plin de iubire: "alege viaţa"!

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Da, cred şi susţin că nimic nu este obligatoriu în relaţia cu Dumnezeu: El nu ne constrânge nici să-L iubim, nici măcar să credem în adevărul existenţei Sale.
Morala creştină nu operează cu noţiunile de obligatoriu vs. opţional, ci cu valoarea supremă a binelui vs. maladia spirituală a răului.
Nu putem spune: "este obligatoriu să-L iubeşti pe Hristos", ci "este BINE să-L iubeşti pe Hristos".
Dacă religia ar fi fost obligatorie, atunci Tatăl nostru nu ne-ar mai fi adresat îndemnul plin de iubire: "alege viaţa"!

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi."

Ş-atunci, dacă nu respectăm cele sus-spuse şi ne tot întoarcem buzunaru' când pe faţă, când pe dos, arătându-i Domnului Dumnezeului nostru, ca unui precupeţ, că nouă ne arde de tocmeală şi nu suntem dispuşi să răsturnăm punga cu "talanţi" pe masă, de ce ne trecem "ortodox" ca normă de prezentare, şi nu scriem apăsat "mâglisitor new age" spre a nu mai exista echivocităţi în înţelegere?

[laurastifter]

În prealabil postat de stireana

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi."

Ş-atunci, dacă nu respectăm cele sus-spuse şi ne tot întoarcem buzunaru' când pe faţă, când pe dos, arătându-i Domnului Dumnezeului nostru, ca unui precupeţ, că nouă ne arde de tocmeală şi nu suntem dispuşi să răsturnăm punga cu "talanţi" pe masă, de ce ne trecem "ortodox" ca normă de prezentare, şi nu scriem apăsat "mâglisitor new age" spre a nu mai exista echivocităţi în înţelegere?

Stireana, îmi atribuiţi afirmaţii pe care nu le-am susţinut şi pe care nici prin gând nu mi-ar fi trecut să le promovez.
Îmi puteţi arăta unde anume, în textul mesajului citat de dvs, am contestat sau am relativizat porunca iubirii?
M-am referit la cu totul altceva şi nicidecum la New Age: m-am referit la respectul lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră! M-am referit la faptul că Domnul Dumnezeul nostru, Care "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (II Tim2, 4), ne-a creat liberi, având inclusiv putinţa de a I ne opune, de a face ca voia Sa eternă - aceea a mântuirii noastre - să nu se împlinească.
Minunat este Domnul Dumnezeul nostru Care, în dragostea Sa infinită şi necondiţionată faţă de fiecare dintre noi, Îşi limitează atotputernicia, Se smereşte de dragul libertăţii noastre căci Hristos, aşa cum scria atât de minunat părintele Dumitru Stăniloae, ne răâne alături chiar şi-n revoltele noastre împotriva Lui!
Paul Evdokimov arăta, în lucrările sale "Vârstele vieţii spirituale" şi "Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană", faptul că, pe Cruce, Domnul Hristos, împotriva Lui Însuşi, a luat partea noastră.
Ce ar mai fi de adăugat?
Cum am putea slăvi dragostea lui Dumnezeu?
Căci orice cuvânt al nostru, în contrast cu lumina veşnică şi infinită a iubirii Sale covârşitoare, rămâne banal... "aramă sunătoare şi chimval zăngănitor"...
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Îmi puteţi arăta unde anume, în textul mesajului citat de dvs, am contestat sau am relativizat porunca iubirii?
M

În prealabil postat de laurastifter

Da, cred şi susţin că nimic nu este obligatoriu în relaţia cu Dumnezeu... constransi (...)

Ori e poruncă, ori "nimic nu e obligatoriu"?!

"Nimic nu e obligatoriu" cât ţine creşa duhovnicească în care trecerea de la gânguritu' spiritual la articularea scripturatică se face prin bâlbâieli, încercări ratate, căderi, împiedicări, da' odată ajunşi la o clasă mai mărişoară, pentru a lua coroniţa la finele anului, nu mai bâjbâim printre rigori, ci ni le însuşim, asumăm şi ne adaptăm "obligativităţilor" ştiind că acestea înseamnă izbândă, mântuire, salvare.

[mateimatei]

Initial am decis sa nu postez pe acest subiect. Apoi am vrut sa scriu despre dimensiunea spirituala a icoanei, dar am renuntat si am sters ceea ce am scris. Ultima varianta, cea la care am decis in cele din urma sa raman este o scurta prezentare a dezbaterilor asupra posibilitatii de existenta a icoanei.
Pentru inceput trebuie spus ca Tertulian, Clement din Alexandria si chiar Origene s-au pronuntat impotriva icoanelor inca din sec III. Motivul lor avea la baza teama ca paganii crestinati nu vor vedea diferenta intre idolii lor si sfintele imagini.
Secolul IV debuteaza printr-o decizie sinodala luata la Elvilla (Spania) care prin canonul 36 interzice asezarea imaginilor in biserici sau zugravirea pe peretii acestora. Decizia este sustinuta de Epifanie din Salamina si de Eusebiu din Cezareea. Partea interesanta este ca Eusebiu ofera date despre iconografia primei jumatati a sec. IV chiar daca pozitia sa este iconoclasta.
Sf. Vasile cel Mare este cel care sustine ca cinsitea icoanei se transmite sfantului reprezentat si nu lemnului pe care acesta este pictat, in timp ce Sf. Ioan Gura de Aur face o paralela intre functia icoanei si cea a predicii.
De mare ajutor in argumentatie ne este si cererea Sf. Nil Sinaitul care cere zugravirea scenelor din Noul si Vechiul Testament, pentru ca "acela care este neştiutor de carte şi nu poate să citească dumnezieştile Scripturi, prin contemplarea picturii îşi va aduce aminte de faptele minunate ale celor care au slujit adevăratului Dumnezeu".
Regret, dar e tarziu, voi continua maine doamnelor si domnilor.

[laurastifter]

În prealabil postat de stireana

Ori e poruncă, ori "nimic nu e obligatoriu"?!

"Nimic nu e obligatoriu" cât ţine creşa duhovnicească în care trecerea de la gânguritu' spiritual la articularea scripturatică se face prin bâlbâieli, încercări ratate, căderi, împiedicări, da' odată ajunşi la o clasă mai mărişoară, pentru a lua coroniţa la finele anului, nu mai bâjbâim printre rigori, ci ni le însuşim, asumăm şi ne adaptăm "obligativităţilor" ştiind că acestea înseamnă izbândă, mântuire, salvare.

Stireana, am impresia că susţinem aceleaşi idei, dar folosind un limbaj diferit. Mesajul dvs este o frumoasă argumentare a importanţei păzirii poruncilor divine pentru mântuire. Desigur că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu (pe care nu atât noi le păzim, cât ele ne păzesc pe noi întru libertate, adevăr şi viaţă, aşa cum atât de frumos arăta părintele Rafail Noica) este importantă, esenţială pentru mântuire, indispensabilă acesteia! În această privinţă, cred că împărtăşim aceeaşi opinie sau, mai exact, aceeaşi convingere.
Obiecţia mea se referea la folosirea termenului "obligatoriu" în privinţa sărutării icoanelor, precum şi în privinţa oricărui alt aspect al vieţii spirituale. Dumnezeu nu ne obligă, nu ne constrânge, ci ne propune, ne învaţă, ne invită, ne cheamă să-L urmăm. "Dumnezeu îl imploră pe om să se mântuiască" - exprima această idee, într-un mod atât de curajos, părintele Rafail. Hristos nu constrânge niciodată! Dacă nu mă credeţi pe mine, aveţi, atunci, încredere în Sfântul Ioan Gură de Aur şi-n atâţia alţi Sfinţi Părinţi sau, mai sigur, în Însuşi Acel Care a spus: "dacă vrea cineva să vină după Mine...".
Acum nădăjduiesc că mi-aţi înţeles ideea.
Păzirea poruncilor, faptele credinţei, constituie, potrivit dogmaticii ortodoxe, una dintre cele trei condiţii esenţiale ale mântuirii subiective/ personale (alături de har şi de credinţă).
Dar nu sunt obligatorii, nu în sensul că am putea ajunge la mântuire şi pe o altă cale (relativism dogmatic şi etic), ci în sensul că Dumnezeu nu ne obligă să acceptăm viaţa veşnică pe care El ne-a dăruit-o.
Darul - expresie a iubirii dintre Dăruitor şi primitor - se poate oferi şi primi doar în mod liber.
Fără libertate, raiul n-ar mai fi rai, ci infernul cel mai înspăimântător pe care mintea omenească şi l-ar putea imagina.
Căci ce infern mai cumplit ar putea scorni imaginaţia noastră, dacă nu ideea unei fericiri fără libertate?
Acesta era "paradisul" terestru imaginat de ideologii regimurlor totalitare.
Raiul lui Hristos, însă, este rai pentru că pentru că este fericire, este fericire fiindcă este eternă libertate, este libertate fiindcă esenţa lui este iubirea, este iubire şi cunoaştere fiindcă raiul înseamnă, în sensul cel mai profund al cuvântului, comuniunea cu Dumnezeul cel Treimic al iubirii!
Hristos în mijlocul nostru!

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Căci ce infern mai cumplit ar putea scorni imaginaţia noastră, dacă nu ideea unei fericiri fără libertate?
Acesta era "paradisul" terestru imaginat de ideologii regimurlor totalitare.

Laurastifter, îndepărtez formulările reverenţioase şi recurg la adresarea domestică de tipul frate-soră, ceremonia băştii ridicate şi mânuşiţelor sărutate pretinde aportul "domnilor şi doamnelor" pe care-i găsim în mai toate registrele sociale, aici însă doresc să încheg o familie-hristică în care intimul "tu" să fie înaintea rigidului "dumneavoastră". Am renunţat la politeţurile exagerate pe forum - nu le găsesc a fi păguboase, da' nici benefice-n relaţionările dintre noi -, chiar dacă odinoară am întrebuinţat saluturile protocolare.

Mântuirea mă obligă la înţelegerea corectă a libertăţii, cu alte cuvinte, cine vrea s-ajungă la izbăvire alege să nu fie-n servitutea patimilor şi să nu-şi iobăgească simţurile, nepunându-le-n şerbia păcatului. Alegerea – termen care defineşte taman libertatea – mântuirii conduce firea omului spre starea sa naturală, şi anume facerea voii Domnului nu din poziţia de captiv al voinţelor dumnezeieşti, ci întrunind condiţiile celui liber.

Şi-n societatea umană, o libertate nedublată de responsabilitate este răspunzătoare de anarhia creată. Paradoxurile libertăţii sunt cele care dictează conduita lui "a fi" prin angajamentele şi îndatoririle conţinute de atributul civic.

În condiţii de mântuire, libertatea înseamnă NEATÂRNARE de patimi, INDEPENDENŢA faţă de ispită, IEŞIREA DIN PRIZONIERATU' greşelilor.


În rest, cine nu vrea mântuire e liber să aibă rele înţelegeri asupra dispenselor personale.