Discriminarea şi prigonirea Ortodoxiei şi a ortodocşilor de către catolicism

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

Nu în ultimul rând (de fapt, chiar în primul rând), îi respect foarte mult pe românii din Ardeal pentru consecvenţa lor în credinţă. Pe parcursul atâtor secole, aceşti compatrioţi ai noştri au reuşit, în ciuda intemperiilor istoriei, să rămână neclintiţi în Ortodoxia lor. Fără a avea intenţia de a agrava polemicile confesionale de pe forum, cred că este frumos să ne amintim, cu admiraţie şi profund respect, de momentul în care nobilii români ortodocşi, având de ales între păstrarea credinţei şi păstrarea rangului social (în 1366), au preferat să decadă în starea de ţărani, poate chiar de iobagi, decât să-şi părăsească credinţa din motive politice. Sigur, au existat şi excepţii (nu, n-am uitat de familia lui Iancu de Hunedoara...). Repet, am doar intenţia de a sublinia consecvenţa acelor creştini, iar nicidecum de a denigra în vreun fel Biserica occidentală. Acel decret din 1366 a fost emis de către regele Ungariei, aşadar Biserica catolică n-a fost responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat.

Dacă asta era ceea ce credeai dumneata referitor la politica anumitor regi maghiari, papalişti, cu ocazia acestui thread şi cu ocazia trimiterilor pe care le-am dat, anume la Şerban Papacostea şi Ioan-Aurel Pop, ai avut şi ai ocazia să înţelegi că catolicismul, sau mai degrabă romanismul la vremea respectivă, a fost destul de implicat în discriminarea şi prigonirea românilor de credinţă răsăriteană, fie prin faptul că catolicii erau capii oculţi ai acelor prigoane, fie chiar şi numai prin felul în care au profitat de ele, şi ar fi profitat şi mai mult dacă spre exemplu maghiarii nu ar fi fost puşi la respect de români şi polonezii de ruşi. Biserica Romană este deci direct responsabilă, într-un fel sau altul, de aceste discriminări şi priogoane, pentru că ea a fost la originea cruciadei spirituale împotriva orientului unde domina credinţa răsăriteană, bizantină, iar maghiarii ori polonezii ori ordinele cavalereşti nu erau decât, deşi şi ei evident cu interesele lor politice şi economice, mijloace politice, militare pentru atingerea scopurilor imperialiste în plan religios ale papalităţii romane. Prin urmare, a cunoaşte şi recunoaşte aceste adevăruri istorice nu înseamnă nicidecum vreo denigrare a Bisericii Romane, pentru că am putea vorbi cu adevărat de o denigrare în situaţia în care adevărul istoric ar fi altul.