Dovezi ale existentei lui Dumnezeu

Nu înțeleg de ce cauza consideri că implică neapărat timpul. Dumnezeu, aducând lumea la ființă din neființă, creând-o din nimic, este cauza existenței.

Prin asta El este mai presus chiar și de existență, prin urmare nu este corect nici măcar să spunem că El există.

El, pur și simplu, este. Așa S-a și revelat lui Moise: „Eu sunt Cel ce este”. Tot ceea ce cunoaștem noi ca existență creată derivă din voința Lui, El fiind Cel necreat.

În ceea ce privește minunile, nu știu dacă pot fi adeverite așa cum ceri, fără putință de tăgadă. Ele rămân învăluite într-un oarecare mister mereu, lăsând oricui posibilitatea de a nu crede. Pentru că Dumnezeu nu vrea să forțeze omul, nu Se face cunoscut într-un mod incontestabil, ca să nu-i anuleze libertatea de a alege. Singura posibilitate și cale de a-L cunoaște este credința, pentru că numai ea ne poate duce dincolo de cele mărginite.

...Și cum un gând cheamă pe altul, iată-l și pe următorul:

Pornind de la faptul că Dumnezeu ne respectă libertatea. Nu doar atât, însă este de o nesfârșită și neînchipuită delicatețe. Atât de delicat și de diafan este, încât nu-L vedem și nu-L simțim; pare adesea cu totul absent. De ce? Pentru că lumea este grosieră; și cu cât este mai la periferie, cu atât mai grosieră este (și mai grosolană). Iar noi am vrea să-L vedem, să-L pipăim, să-L gândim cu simțuri și cu minte grosiere.

Ei bine, până nu ne vom subția și noi simțurile și gândirea, adică până nu ne vom pocăi, până nu ne vom împărtăși de felul acesta al Său de a fi, nu-L vom putea vedea, simți, crede.