Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

SURSA :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm

Legea ontologica a omului, sub forma uneia dintre cele mai stranii si milenare mosteniri de imagine, o avem inchisa in acel "chip si asemanare dumnezeiasca" pe care mereu auzim ca trebuie sa le aducem Lumii.
Aceasta lege, cand voim mai ales la femeie sa o descoperim, oglindita ca drept rostul si chemarea ei - (si, fara indoiala, rostul acopera chipul, iar asemanarea este chemarea) legea aceasta ne aduce prin femeie o mai limpede vadire, o mai puternica dovada despre acea contradictie totala si fundamentala a vietii.

Dintr-un principiu antitetic si cu totul de temelie, femeii i se cere sa fie in acelasi timp atat iubita de-a pururi si fara de prihana, cat si mama cea rodnica si de cuviinta. Cum se vede, la randul sau, femeia trebuie sa fie o adevarata cruce, crucea pasivitatilor pozitive.
Si aici un corolar de la sine inteles al acestei fundamentale si functionale pasivitati: femeia va fi, totdeauna, mai curand robita de simturile si patimile ei decat hipnotizata de gandirea pura sau vointa de putere.Astfel, ca o indreptatita parafrazare a nu stiu carui ganditor apusean, se poate spune ca, daca barbatul este o biruinta a inteligentei printr-o vinovata nesocotinta a trupului, in schimb femeia este biruinta trupului printr-o vinovata nesocotinta a spiritului. Sa nu ne miram dar, daca o vedem mai carnala pe femeie, mai adanc inradacinata in vital decat barbatul.Si e firesc ca ea sa fie mai refractara atat fata de valorile superioare, cat si de dinamica spiritului creator. Fiindca femeia, in privinta acestor esentiale si cardinale cerinte, intampina in ea insasi piedici si inertii mai mari, tocmai de aceea, desavarsirea si implinirea ca om a femeii, cuprinzand in sine atat de tragice sovairi si zvarcoliri, sunt mai vrednice de luat in seama, ca unele ce impun schimbari si innoiri mai eroice, si prin aceasta sunt inca mai cutremuratoare, mai vadite si mai usor de descoperit, precum si mai cuceritoare sufleteste pentru noi toti.
Viata, intr-adevar fara de prihana, printre femei, e mult mai rara decat ne inchipuim, dar cand se infaptuieste, ea este o biruinta covarsitoare, mai vrednica de bucurie decat oricare alta si mai doveditoare decat orice dovada. Dovada Maicii Domnului e dumnezeiasca neprihanire care a atins absolutul Sfintei intrupari.

V-ati intrebat mai cu grija vreodata de ce in piscul cel de sus al Neamului omenesc a fost asezata o fecioara, acea davidica Sfanta Maria?
Iat-o, si-a deschis launtric inima si palmele spre rugaciune in cea mai desavarsita primire, suita prin plecaciunea ei in pasivitatea celei mai inalte rapiri.

V-ati straduit vreodata sa urmariti cu un inteles ceva mai destoinic toata calea aceasta asa de lunga care s-a adunat in vrednicia unui trup atat de plapand?

Intelegeti cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc "care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugaciuni fierbinti" si raul acesta lucrator de "neintrerupte lacrimi" ale suspinatoarei noastre firi care a silit pantecul sterp al Anei de a odraslit o fecioara vrednica de intruparea lui Dumnezeu? Trebuie sa intelegem bine ca legenda aceasta este adevarata, s-a petrecut aievea printre noi, cu o putere reala nemaiinchipuita.

V-ati pus la incercare macar gandul sa aflati nemasurata truda si lupta omeneasca care e cuprinsa in ea? Cata cucerire de sine, cata rabdare, cata nadejde impotriva nadejdii si cata asternere de smerenie si bataie de frunte a trebuit sa se impreune ca sa dea nastere acestei flori a inaltimilor duhului care este Fecioara cea pusa la adapost in tacerea Sfintei Sfintelor a Templului din Ierusalim ?

Si inca o intrebare mai ascutita si mai tare: Cum oare, sa fie doar o nebuna saltare, o zadarnica pornire si un avant plin de galagie stearpa, ce de prisos s-au nascut numai dintr-o mincinoasa si usuratica incantare omeneasca, toate aceste uriase comori de lauda si litanie de irmos si condac, de icos si canon, de paraclis si acatist si inca mai departe tot muntele acela sfant de inaltimi liturgice, zborul acela de stih si melodie de tot felul al Sfintelor Slujbe pe care atatia melozi, si sfinti imnologi, si psalti, si corifei, si protopsalti, si dascali si toate acele glasuri de altar, de strana si amvon, care necurmat si de veacuri au rodit si s-au adaugat in Biserica mai mult decat oricine - afara de Marele Dumnezeu si Domnul nostru, intru mareata si sfanta proslavire a Sfintei Mirese si Fecioare, Doamna Cerului si a Pamantului, Sfanta Maria ?
(Extrase din: Arhim.Sandu Tudor - Mari duhvnici despre Maica Domnului, ed.Eikon 2003)
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm

[cristiboss56]

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţă. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credinţă adevărată. Când are credinţă adevărată, va manifesta şi voinţă adevărată. Ceilalţi oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-şi găsesc odihna, nu-şi găsesc vindecarea.
Creştinii adevăraţi au această şansă, îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii şi credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm şi să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul şi sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu , temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)

[cristiboss56]

Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea.
Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simţi dumneata când te rogi Maicii Domnului?” Nu ştiu ce a răspuns studentul, dar ştiu ce ar fi trebuit să răspundă.
Cei care ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine şi spunem rugăciunile de mulţumire, când ajungem la rugăciunea a cincea adresată Maicii Domnului zicem aşa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”... şi îi spunem mai departe Maicii Domnului ce avem de spus.
Deci, ce spunem Maicii Domnului? Ce zicem către Maica Domnului? „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea..”. Deci ar trebui să putem spune fiecare dintre noi că: Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea. Asta este avantajul nostru, al dreptmăritorilor creştini, spre deosebire de cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, chiar dacă nu sunt nici necinstitori ai Maicii Domnului. Trebuie să facem deosebire între omul care este necinstitor, care e defăimător, şi omul care nu e cinstitor. Sunt atâţia indiferenţi faţă de Maica Domnului.
Noi avem nişte avantaje faţă de ei, şi anume: nu ne putem închipui să fim credincioşi faţă de Domnul Hristos şi nepăsători faţă de Maica Domnului. Nu se poate aşa ceva! Cel puţin în Biserica noastră, care este Biserică cinstitoare a Maicii Domnului.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Daruri din darurile primite, Editura Andreiana, 2009, p. 214)

[cristiboss56]

Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.

Maica Domnului Megalospiliotissa
În anul 1753 părinții de la Peștera Mare se apucaseră să reconstruiască unul din metocurile mănăstirii, care stătea să se surpe., cel numit Vinica. Zidarii săpaseră deja un șanț în jurul temeliei. Într-zi, pe la amiază, prânzind ei, un ucenic de 12 ani, pe numele său Andrei, fiul lui Stavros Kolokinta, de loc din satul Dumena, a rămas din întâmplare ultimul lângă șanț.
La un moment dat pământul din jur s-a surpat și băiatul a fost îngropat și strivit sub un morman de pietre și de pământ. Meșterii, printre care și tatăl copilului, dându-și seama de nenorocire, au început să sape, plângând și jelindu-se. Au săpat până au dat de copilul căzut chiar pe temelii și care nu vorbea și nu mai respira.Crezându-l mort, l-au scos și au început a-l pregăti pentru înmormântare. În timp ce-l grijeau, băiatul a început să-și revină. Reîntros la viață, s-a ridicat în capul oaselor și le-a povestit cine-l salvase și cum de mai trăia:
- Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.
Copilul nu suferise nici cea mai mică vătămare, nici la cap, nici la restul trupului, și toate oasele îi erau întregi. Leșinase numai, dar s-a trezit după ce a fost scos la lumina soarelui. Toți cei de față nu-și mai veneau în fire, dar văzuseră minunea cu ochii lor și L-au slăvit pe Dumnezeu și au mărit-o pe Maica Sa Preasfințită.
(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp. 340 -341)

[cristiboss56]

Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema

„Voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat Cuviosul și li s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor. La fel și ei s-au închinat Sfântului și au șezut toți. Atunci un bărbat din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândețe si cu cinste a grăit către sfântul: Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinția ta, cum că nu mărturisești pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta și cea de o ființă Treime, ca să ne spui adevărul, și vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine. Cuviosul Maxim întinzându-se pe pământ în chipul Crucii, și iarăși sculându-se, mâinile spre cer ridicându-și, a strigat cu glas mare și cu lacrimi: Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea de o ființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; cum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor".
(Selecție de texte de la Sfinții Părinți și autori contemporani )

[cristiboss56]

Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ”Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?”. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina.

Spunea Parintele Cleopa: ”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”.

Mai spunea: ”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.

Spunea iarasi: ”Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamantul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului. Iar Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca”.

Zicea batranul: ”Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute”.

Iarasi spunea: ”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”.

Aproape in fiecare predica Parintele Cleopa ii intreba pe crestini: ”Aveti voi icoana Maicii Domnului in casa?”, ”Dar candeluta la icoana Maicii Domnului aveti?” Si ii sfatuia: ”Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamant! Imparateasa cerului si a pamantului!
Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si in timpul vietii si in clipa mortii si in ziua Judecatii… Stiti voi cat poate Maica Domnului inaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

Celor care dadeau slujbe la biserica, le zicea: ”Aici am pus slujbe mari, dar daca omul acasa nu face nimic, se implineste ceea ce zice in Sfanta Scriptura: Cand unul se roaga si celalalt nu se roaga, unul zideste si celalalt strica! Atat va dau: dupa rugaciunile de dimineata sa cititi Acatistul Bunei Vestiri cu candeluta aprinsa. O sa vedeti ca Maica Domnului este grabnic ajutatoare!”

[cristiboss56]

Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"