Nevoie de ajutor de la fratii intru Hristos!

[anonimA]

Sunt oarecum prizoniera situatiei de asemeni, pt ca locuind la el, in momentul de fata mi-e imposibil financiar sa imi continui studiile locuind in alta parte, mai ales ca a trecut perioada inscrierilor pt camin.
Cu multa greutate am gasit aceasta facultate pt care am aptitudini, si imi doresc sa o termin.
Ramane sa mai rabd si sa astept momentul prielnic.
In ceea ce priveste educatia crestina am primit-o de la bunicile mele dar a durat f putin.
Ele m-au invatat sa ma rog, dar din pacate nu mai traiesc de mult timp , iar parintii mei nu avut nici o treaba cu biserica, crestin doar cu botezul cum se spune.

Si asa e Duhul Sfant m-a tras de maneca, dupa ce nu ma spovedisem de 7 ani, m-am dus printr-o situatie cu totul favorabila, cunoscand pe cineva care s-a oferit sa mergem impreuna la spovedit.Dupa spovedanie mi-am gasit pacea pe care o cautam cu disperare, totul era frumos e greu de descris ce am simtit atunci. Apoi am citit cartea lui Sf Siluan care descria putin din ce am simtit si eu, si am realizat apoi ca biserica nu e demodata si crestinismul e o traire foarte complexa, un drum dificil dar si o rasplata pe masura.
Si mai ales am aflat ca nu exista mantuire fara biserica si Sfintele Taine.

Problema mea e ca in momentul in care am vrut sa ma despart de el, n-am gasit sprijin nicaieri, nici macar la tatal meu, cum dupa 3 ani sa ne despartim, dar ne intelegem asa bine etc.
Multumesc pentru sprijin si vorbele bune.Domnul sa va binecuvanteze!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de anonimA

Sunt oarecum prizoniera situatiei de asemeni, pt ca locuind la el, in momentul de fata mi-e imposibil financiar sa imi continui studiile locuind in alta parte, mai ales ca a trecut perioada inscrierilor pt camin.
Cu multa greutate am gasit aceasta facultate pt care am aptitudini, si imi doresc sa o termin.
Ramane sa mai rabd si sa astept momentul prielnic.
In ceea ce priveste educatia crestina am primit-o de la bunicile mele dar a durat f putin.
Ele m-au invatat sa ma rog, dar din pacate nu mai traiesc de mult timp , iar parintii mei nu avut nici o treaba cu biserica, crestin doar cu botezul cum se spune.

Si asa e Duhul Sfant m-a tras de maneca, dupa ce nu ma spovedisem de 7 ani, m-am dus printr-o situatie cu totul favorabila, cunoscand pe cineva care s-a oferit sa mergem impreuna la spovedit.Dupa spovedanie mi-am gasit pacea pe care o cautam cu disperare, totul era frumos e greu de descris ce am simtit atunci. Apoi am citit cartea lui Sf Siluan care descria putin din ce am simtit si eu, si am realizat apoi ca biserica nu e demodata si crestinismul e o traire foarte complexa, un drum dificil dar si o rasplata pe masura.
Si mai ales am aflat ca nu exista mantuire fara biserica si Sfintele Taine.

Problema mea e ca in momentul in care am vrut sa ma despart de el, n-am gasit sprijin nicaieri, nici macar la tatal meu, cum dupa 3 ani sa ne despartim, dar ne intelegem asa bine etc.
Multumesc pentru sprijin si vorbele bune.Domnul sa va binecuvanteze!

Eu cred că atunci când harul lui Dumnezeu lucrează, prin Duhul, în noi:
a) se ascute simţul pocăinţei
b) simţim şi mângâiere, desigur, multă dulceaţă (mai ales la începutul convertirii noastre sufleteşti) însă cred că predomină căinţa, lacrimile; multă vreme, multă...
c) suntem mai buni cu semenii, mai blânzi, mai îngăduitori
d) avem răbdare, întrucât schimbarea minţii nu e simplă ca schimbarea şosetelor
e) nu ne visăm imediat cu măsură de sfinţi, măcar că avem multe păcate care au lăsat urme în noi.

Eu cred, aşadar, că e încă prea devreme pentru schimbări radicale şi de una singură. Să mă ierte fraţii, dar dacă ai un iubit sau o iubită şi începi brusc să îţi vină gânduri de sfinţenie asociate cu părăsirea iubitului.... hîm... eu zic că nu-i chiar a bună...
Dacă vei căuta, vei găsi şi exemple (tot în Vieţile Sfinţilor) de femei care, dimpotrivă, deşi le ardea inima după pustie, s-au supus bărbaţilor lor şi i-au slujit, uneori până la mucenicie. Şi astfel şi-au dobândit cununa.

Faptul că prietenul tău nu e aşa focos în ale credinţei, cum zici că eşti tu, nu îmi pare deloc un impediment pentru mântuirea voastră, zic eu. Fii tu în nevoinţă pentru despătimire, caută să ai tact şi răbdare cu el, poartă-ţi crucea ta şi lasă, fii liniştită, că ştie Domnul şi de crucea bărbatului.

Mă tem ca tu, cunoscînd dimensiunea fascinatorie, să zic aşa, a trezirii, să nu fi făcut o mică infecţie de părere de sine... Se face des la începători, ţi-o spun din experienţa mea personală şi din multe alte auzite şi citite pe tema asta...

Modul cum Îl percepem pe Domnul şi cum reacţionăm la lucrarea harului cunoaşte variante infinite... Nu cred că e bine să căutăm modele la alţii (în sensul că nu e bine să copiem tot modul de a fi al unui creştin sau al altuia, că doar nu suntem clone!), ci mai degrabă să căutăm să aflăm cum suntem noi înşine înaintea Domnului. Pentru aceasta, însă, e decisiv să ne ţinem la spovedanie şi ascultare. Rugăciune, Liturghie, post, cu atât mai mult cu cât traversăm perioade cu mari ispite...

Mi-e greu să cred că preotul, Doamne iartă-mă!, te-a povăţuit să renunţi la băiatul pe care îl iubeai de 3 ani, doar pentru că o fi avînd şi omul unele slăbiciuni iar tu te-ai întors la credinţă... Mi-e greu să cred că a făcut asta, să mă ierţi şi Dumnezeu să mă ierte că mărturisesc dezacordul cu o astfel de decizie, care mi se pare pripită.
Dar, în fine, cine sunt eu să judec cuvântul duhovnicului tău? Îmi cer iertare, doar mi-am spus opinia.

P.S. Uite o postare ajutătoare aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=16785&page=7
Postarea 68, a lui VladCat (şi următoarele). Mai exact, dialogul cu un bărbat care se plângea de necazurile cu soţia lui.

[ortodoxa2310]

În prealabil postat de cezar_ioan

Faptul că prietenul tău nu e aşa focos în ale credinţei, cum zici că eşti tu, nu îmi pare deloc un impediment pentru mântuirea voastră, zic eu.

Aha. Majoritatea cuplurilor in ziua de azi, si in special barbatii vor in pat... pacate impotriva firii (ca sa ma exprim delicat). Nu mai zic ca nici vorba de respectat sarbatori sau zile de post. Si daca aduce saraca fata vorba sa sfintii parinti, Sf traditie, biserica, istorie bisericeasca, dogmatica, moashte, etc vorbeste mania de parca-i posedat.
Sau sa-i spuna ca se spovedeste... hm... ce comentarii am auzit eu de la barbati pe tema asta.. desi sunt nerusinata de felul meu, p-astea mi-e rusine si cu perdea sa le spun.

Si te intreb, este asta o cruce? Spune Domnul ca jugul Lui este usor...
Mai degraba as spune ca este cum spune Sf.Ioan Gura de Aur intr-o omilie despre familie si cresterea copiilor- daca iei carbuni in brate, nu faci carbunii curati, si te murdaresti si tu mai rau decat erai. Mai bine fara.

Bine... stiu, stiu bine ca-i dificil. Dar no... zic. Vad cum stau lucrurile prea bine, nici eu nu-s in stare sa fac ce vorbesc.

[anonimA]

Si la smerenie n-am ajuns, dar sper sa ajung intr-o zi si inca un lucru, de cand sunt iar apropiata de el sunt ocupata sa-i vad paiul din ochi si de barna mea nu ma mai ingrijesc.

[ortodoxa2310]

sa-ti zic sincer, am fost in situatia ta odata, si mai sunt si acum oarecum. Curajul sa lasi oamenii pt Dumnezeu nu e usoara, e o amagire extraordinara care vine in momentul ala. Tin minte o poveste a onei sfinte zavorate, nu mai stiu care, a fugit de logodnicul ei atras doar de trup zicand ca nici lui nici ei nu-i va fi folositor sa fie impreuna, si mai bine se inchide decat sa piarda 2 suflete. Cat curaj! Sau sfanta care zicea ca tineretea e amagitoare, ori te smintesti, ori simtesti tu pe altul... Cat curaj si cata trezvie. E o adevarata mucenicie intr-un fel, pt ca orice persoana indragostita ar prefera sa sufere tortura fizica decat sa stea despartit/a de pers care i-a cazut cu tronc. Am observat ca exista 2 variante insa:
1-obsesia
2-mila gresita. Stai cu pers respectiva pt ca ai tu grija de el/ea. Pt ca fara grija si dadaceala are tendinta sa se autodistruga lent. Si astfel ajungi sa-i faci toate hatarurile, chiar daca glasul constiintei iti spune ca-i gresit ce vrea sa faci, ca aia nu-i viata, nu-i bucurie adevarata,etc

Nu poti sa traiesti depinzand spiritual de o alta persoana. Dar oamenii fac asa pt ca il resping pe Dumnezeu. Dar pt ca temelia e gresita,.. ce sa iasa? Daca sadesti pacat si-l lasi sa creasca, fructele or sa fie otravite.

Da. Nasol, stiu. Sunt aprox. in aceeasi situatie, ti-am zis... nu stiu cat de in masura sunt sa dau sfaturi. Subzist...

"in lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea." spune Domnul Iisus.
Si mai zice si Sf.Ioan Gura de Aur ca o ispita mare poti s-o vezi ca pe un cadou- vei avea mare rasplata daca ai curaj sa o smulgi din suflet. Si ai, singur ai, pt ca Domnul nu da niciodata omului ispite si incercari peste puterea fiecaruia.

Cuvinte. Un singur sfat categoric pot sa-ti dau. Odata ce ai pornit pe drumul asta, nu te opri. Du-te la biserica, spovedeste-te, nu lipsi. Pt ca si o Duminica daca lipsesti sau odata daca nu ti-ai facut rugaciunile, or sa-ti vina ispite cate nici n-ai crezut c-o sa ai. Pt ca asa e diavolul, daca a vazut ca ai un pic de ravna, iti da peste nas de nu te vezi daca nu te tii de treaba.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de ortodoxa2310

sa-ti zic sincer, am fost in situatia ta odata, si mai sunt si acum oarecum. Curajul sa lasi oamenii pt Dumnezeu nu e usoara, e o amagire extraordinara care vine in momentul ala. Tin minte o poveste a onei sfinte zavorate, nu mai stiu care, a fugit de logodnicul ei atras doar de trup zicand ca nici lui nici ei nu-i va fi folositor sa fie impreuna, si mai bine se inchide decat sa piarda 2 suflete. Cat curaj! Sau sfanta care zicea ca tineretea e amagitoare, ori te smintesti, ori simtesti tu pe altul... Cat curaj si cata trezvie. E o adevarata mucenicie intr-un fel, pt ca orice persoana indragostita ar prefera sa sufere tortura fizica decat sa stea despartit/a de pers care i-a cazut cu tronc. Am observat ca exista 2 variante insa:
1-obsesia
2-mila gresita. Stai cu pers respectiva pt ca ai tu grija de el/ea. Pt ca fara grija si dadaceala are tendinta sa se autodistruga lent. Si astfel ajungi sa-i faci toate hatarurile, chiar daca glasul constiintei iti spune ca-i gresit ce vrea sa faci, ca aia nu-i viata, nu-i bucurie adevarata,etc

Nu poti sa traiesti depinzand spiritual de o alta persoana. Dar oamenii fac asa pt ca il resping pe Dumnezeu. Dar pt ca temelia e gresita,.. ce sa iasa? Daca sadesti pacat si-l lasi sa creasca, fructele or sa fie otravite.

Da. Nasol, stiu. Sunt aprox. in aceeasi situatie, ti-am zis... nu stiu cat de in masura sunt sa dau sfaturi. Subzist...

"in lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea." spune Domnul Iisus.
Si mai zice si Sf.Ioan Gura de Aur ca o ispita mare poti s-o vezi ca pe un cadou- vei avea mare rasplata daca ai curaj sa o smulgi din suflet. Si ai, singur ai, pt ca Domnul nu da niciodata omului ispite si incercari peste puterea fiecaruia.

Cuvinte. Un singur sfat categoric pot sa-ti dau. Odata ce ai pornit pe drumul asta, nu te opri. Du-te la biserica, spovedeste-te, nu lipsi. Pt ca si o Duminica daca lipsesti sau odata daca nu ti-ai facut rugaciunile, or sa-ti vina ispite cate nici n-ai crezut c-o sa ai. Pt ca asa e diavolul, daca a vazut ca ai un pic de ravna, iti da peste nas de nu te vezi daca nu te tii de treaba.

Frumoasă postare!
Cu mulţumiri,

Doamne ajută!