Nevoie de ajutor de la fratii intru Hristos!

[Demetrius]

În prealabil postat de anonimA

... Exista odata un cuplu ce traia in faradelegi si fara frica de Dumnezeu pana intr-o zi cand Domnul s-a milostivit de nevrednica de mine ... si mi-a aratat ca la El sunt toate bunatatile si pacea pe care o cautam in toate desertaciunile.
Brusc m-am separat de iubitul meu, dormind in camere diferite si dedicandu-mi timpul Domnului.
Eram asa insetata sa citesc scrierile Sf Parinti, dornica sa simt zdrobirea de inima si sa plang.
Timp de 2 luni si cred ca cea mai frumoasa perioada a vietii mele am petrecut in curatie, in tacere evitand discutiile desarte si citind cu nesat orice lucru ziditor de suflet.
A fost asa bine sa-L simt pe Domnul aproape, sa stiu ca El a aici si acum cu mine si ma ajuta in orice, chiar si lucrurile mai mici ... sa invat mai usor, sa am mai multa rabdare, m-am simtit rasfatata de-a dreptul. Cine sunt eu si ce am facut eu sa merit ajutorul Lui?Eram asa vesela si asteptam sa-L iubesc si mai mult.
...
Sau mai bine sa ma salvez eu si sa faca Domnul voia sa cu el? Iertati-ma ca va impovarez cu problemele mele, am nevoie sa aud niste solutii de la oameni care Il cauta pe El.

6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".(Ps81,6)

Salvează-te pe tine până mai poți pentru că de-aia te-a alungat duhovnicul.

Vorbele cu care ai descris situația ta seamănă cu o spovadă plină de smerenie; eu cel puțin așa văd mesajul tău.
Mena59 și Antonia ți-au răspuns foarte frumos.


Eu înțeleg din povestea ta că destinului tău (întru împlinirea căruia te-ai născut), sau îngerașul tău, cu alte cuvinte: Duhul Sfânt, te-a ”tras de mânecă” pentru a te reabilita și pentru a împlini voia Lui, nu a ta (cu toată deșertăciunea ei).
17. "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.(FapAp2,17)

Bănuiesc că te-ai spovedit,nu?
De asemenea, sunt curios dacă ai primit în copilărie o educație religioasă corespunzătoare, fiindcă o asemenea schimbare este improbabilă fără cateheză,. dar, totuși, perfect posibilă prin karma.

[AlinB]

În prealabil postat de Demetrius

De asemenea, sunt curios dacă ai primit în copilărie o educație religioasă corespunzătoare, fiindcă o asemenea schimbare este improbabilă fără cateheză,. dar, totuși, perfect posibilă prin karma.

Daca nu merge crestinismul, dati cu budhismul, ceva trebuie sa iasa pana la urma. Fie si o varza.

[anonimA]

Sunt oarecum prizoniera situatiei de asemeni, pt ca locuind la el, in momentul de fata mi-e imposibil financiar sa imi continui studiile locuind in alta parte, mai ales ca a trecut perioada inscrierilor pt camin.
Cu multa greutate am gasit aceasta facultate pt care am aptitudini, si imi doresc sa o termin.
Ramane sa mai rabd si sa astept momentul prielnic.
In ceea ce priveste educatia crestina am primit-o de la bunicile mele dar a durat f putin.
Ele m-au invatat sa ma rog, dar din pacate nu mai traiesc de mult timp , iar parintii mei nu avut nici o treaba cu biserica, crestin doar cu botezul cum se spune.

Si asa e Duhul Sfant m-a tras de maneca, dupa ce nu ma spovedisem de 7 ani, m-am dus printr-o situatie cu totul favorabila, cunoscand pe cineva care s-a oferit sa mergem impreuna la spovedit.Dupa spovedanie mi-am gasit pacea pe care o cautam cu disperare, totul era frumos e greu de descris ce am simtit atunci. Apoi am citit cartea lui Sf Siluan care descria putin din ce am simtit si eu, si am realizat apoi ca biserica nu e demodata si crestinismul e o traire foarte complexa, un drum dificil dar si o rasplata pe masura.
Si mai ales am aflat ca nu exista mantuire fara biserica si Sfintele Taine.

Problema mea e ca in momentul in care am vrut sa ma despart de el, n-am gasit sprijin nicaieri, nici macar la tatal meu, cum dupa 3 ani sa ne despartim, dar ne intelegem asa bine etc.
Multumesc pentru sprijin si vorbele bune.Domnul sa va binecuvanteze!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de anonimA

Sunt oarecum prizoniera situatiei de asemeni, pt ca locuind la el, in momentul de fata mi-e imposibil financiar sa imi continui studiile locuind in alta parte, mai ales ca a trecut perioada inscrierilor pt camin.
Cu multa greutate am gasit aceasta facultate pt care am aptitudini, si imi doresc sa o termin.
Ramane sa mai rabd si sa astept momentul prielnic.
In ceea ce priveste educatia crestina am primit-o de la bunicile mele dar a durat f putin.
Ele m-au invatat sa ma rog, dar din pacate nu mai traiesc de mult timp , iar parintii mei nu avut nici o treaba cu biserica, crestin doar cu botezul cum se spune.

Si asa e Duhul Sfant m-a tras de maneca, dupa ce nu ma spovedisem de 7 ani, m-am dus printr-o situatie cu totul favorabila, cunoscand pe cineva care s-a oferit sa mergem impreuna la spovedit.Dupa spovedanie mi-am gasit pacea pe care o cautam cu disperare, totul era frumos e greu de descris ce am simtit atunci. Apoi am citit cartea lui Sf Siluan care descria putin din ce am simtit si eu, si am realizat apoi ca biserica nu e demodata si crestinismul e o traire foarte complexa, un drum dificil dar si o rasplata pe masura.
Si mai ales am aflat ca nu exista mantuire fara biserica si Sfintele Taine.

Problema mea e ca in momentul in care am vrut sa ma despart de el, n-am gasit sprijin nicaieri, nici macar la tatal meu, cum dupa 3 ani sa ne despartim, dar ne intelegem asa bine etc.
Multumesc pentru sprijin si vorbele bune.Domnul sa va binecuvanteze!

Eu cred că atunci când harul lui Dumnezeu lucrează, prin Duhul, în noi:
a) se ascute simţul pocăinţei
b) simţim şi mângâiere, desigur, multă dulceaţă (mai ales la începutul convertirii noastre sufleteşti) însă cred că predomină căinţa, lacrimile; multă vreme, multă...
c) suntem mai buni cu semenii, mai blânzi, mai îngăduitori
d) avem răbdare, întrucât schimbarea minţii nu e simplă ca schimbarea şosetelor
e) nu ne visăm imediat cu măsură de sfinţi, măcar că avem multe păcate care au lăsat urme în noi.

Eu cred, aşadar, că e încă prea devreme pentru schimbări radicale şi de una singură. Să mă ierte fraţii, dar dacă ai un iubit sau o iubită şi începi brusc să îţi vină gânduri de sfinţenie asociate cu părăsirea iubitului.... hîm... eu zic că nu-i chiar a bună...
Dacă vei căuta, vei găsi şi exemple (tot în Vieţile Sfinţilor) de femei care, dimpotrivă, deşi le ardea inima după pustie, s-au supus bărbaţilor lor şi i-au slujit, uneori până la mucenicie. Şi astfel şi-au dobândit cununa.

Faptul că prietenul tău nu e aşa focos în ale credinţei, cum zici că eşti tu, nu îmi pare deloc un impediment pentru mântuirea voastră, zic eu. Fii tu în nevoinţă pentru despătimire, caută să ai tact şi răbdare cu el, poartă-ţi crucea ta şi lasă, fii liniştită, că ştie Domnul şi de crucea bărbatului.

Mă tem ca tu, cunoscînd dimensiunea fascinatorie, să zic aşa, a trezirii, să nu fi făcut o mică infecţie de părere de sine... Se face des la începători, ţi-o spun din experienţa mea personală şi din multe alte auzite şi citite pe tema asta...

Modul cum Îl percepem pe Domnul şi cum reacţionăm la lucrarea harului cunoaşte variante infinite... Nu cred că e bine să căutăm modele la alţii (în sensul că nu e bine să copiem tot modul de a fi al unui creştin sau al altuia, că doar nu suntem clone!), ci mai degrabă să căutăm să aflăm cum suntem noi înşine înaintea Domnului. Pentru aceasta, însă, e decisiv să ne ţinem la spovedanie şi ascultare. Rugăciune, Liturghie, post, cu atât mai mult cu cât traversăm perioade cu mari ispite...

Mi-e greu să cred că preotul, Doamne iartă-mă!, te-a povăţuit să renunţi la băiatul pe care îl iubeai de 3 ani, doar pentru că o fi avînd şi omul unele slăbiciuni iar tu te-ai întors la credinţă... Mi-e greu să cred că a făcut asta, să mă ierţi şi Dumnezeu să mă ierte că mărturisesc dezacordul cu o astfel de decizie, care mi se pare pripită.
Dar, în fine, cine sunt eu să judec cuvântul duhovnicului tău? Îmi cer iertare, doar mi-am spus opinia.

P.S. Uite o postare ajutătoare aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=16785&page=7
Postarea 68, a lui VladCat (şi următoarele). Mai exact, dialogul cu un bărbat care se plângea de necazurile cu soţia lui.

[ortodoxa2310]

În prealabil postat de cezar_ioan

Faptul că prietenul tău nu e aşa focos în ale credinţei, cum zici că eşti tu, nu îmi pare deloc un impediment pentru mântuirea voastră, zic eu.

Aha. Majoritatea cuplurilor in ziua de azi, si in special barbatii vor in pat... pacate impotriva firii (ca sa ma exprim delicat). Nu mai zic ca nici vorba de respectat sarbatori sau zile de post. Si daca aduce saraca fata vorba sa sfintii parinti, Sf traditie, biserica, istorie bisericeasca, dogmatica, moashte, etc vorbeste mania de parca-i posedat.
Sau sa-i spuna ca se spovedeste... hm... ce comentarii am auzit eu de la barbati pe tema asta.. desi sunt nerusinata de felul meu, p-astea mi-e rusine si cu perdea sa le spun.

Si te intreb, este asta o cruce? Spune Domnul ca jugul Lui este usor...
Mai degraba as spune ca este cum spune Sf.Ioan Gura de Aur intr-o omilie despre familie si cresterea copiilor- daca iei carbuni in brate, nu faci carbunii curati, si te murdaresti si tu mai rau decat erai. Mai bine fara.

Bine... stiu, stiu bine ca-i dificil. Dar no... zic. Vad cum stau lucrurile prea bine, nici eu nu-s in stare sa fac ce vorbesc.

[anonimA]

Pana nu demult tot ce imi doream era ca cineva sa ma iubeasca, sa ma alinte, sa am pe cineva aproape ca cel mai bun tovaras si l-am primit pe iubitul meu.
De cand insa mi s-a descoperit Domnul si am inteles cum e firesc sa fie comuniunea intre barbat si femeie, mi-am dat seama ce copilarii doream.
Acum visez la un barbat care sa ma faca sa ma rusinez de rautatea, egoismul si mandria mea prin smerenia si blandetea dar totodata caracterul drept.
Un om care sa fie mult ravnitor catre cele ale duhului si cu care sa pot urca spre mantuire.
Din cauza egoismului nu-mi doream copii,vroiam sa fiu doar eu in centrul atentiei.
Acum ca imi doresc copii, acest baiat nu mi se mai pare bun, parca nu are nici o calitate de tata si sot, parca e imatur si egoist, m-am transformat intr-un judecator aspru cand am inceput sa gandesc asa(si stiu ca nu e bine a judeca).
Pot sa dau slava Domnului ca macar a devenit intelegator in ceea ce priveste pacatele impotriva firii si a zilelor celor oprite.
Simt ca parca in timp totusi ar putea evolua, fiindca a trait intr-un mediu in care raul e numit bine si atat timp cat mai ia contact cu vechii tovarasi e greu sa se schimbe brusc.
Sentimente ma leaga de el si tot ce pot sa fac e sa sper, ca nu am pierdut trenul mantuirii cu decizia mea de a nu-l parasi.
In ceea ce priveste relatia mea cu Domnul, n-as mai putea sa traiesc in ignoranta ca acum cateva luni,nu ma lasa ceva.
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine.
Iar parerea de sine si mandria si ridicarea deasupra celorlati sunt ganduri ce se furiseaza in mintea mea, cu care incuviintez uitand ca sunt de la vrajmasul, de cand nu mai petrec in liniste greu imi pastrez trezvia si mintea neimprastiata.

[Lady Brightside]

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

[Demetrius]

În prealabil postat de anonimA

...
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine...

Chemarea mântuirii.

Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea), alături de Hristos?
Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție.

În prealabil postat de Lady Brightside

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

Cu alte cuvinte, dear Lady Brightside, o inviți pe anonimA să rămână în necurăție ca și tine pentru că speranțele tale s-au confirmat?
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta?

[Demetrius]

Mesaj postat în plus și șters.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de anonimA

Acum visez la un barbat care sa ma faca sa ma rusinez de rautatea, egoismul si mandria mea prin smerenia si blandetea dar totodata caracterul drept.

Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi aşa... Măi, măi, măi...:)

Pisi, oare tu eşti cam mereu visătoare?...
Şi ţi-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuşi Dumnezeu?...
Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan?

Nenorocita asta de visare!...
Puturosul ăsta de răsfăţ!...
Trândăvia asta scârbavnică!...
Dracii ăştia meşteri mari!...

În cazul de faţă, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuşi Hristos ca amant...
Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali!

Lasă prostiile şi treci mai repede la pocăinţă. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi.

P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce îşi doreşte Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând şi totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă şi mândră. Ruşinîndu-mă. - Batem palma?"
De mult n-am mai râs aşa!.....:)))))