![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||
|
|||
|
Citat:
Ai greșit din nou, Ovidiule. Argumentul tău nu stă. Lacunele sunt cauza necunoașterii Sfintei Scripturi. "Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29) Sfântul Apostol Petru se leapădă de 3 ori înainte de cântatul cocoșului, în noaptea când Hristos a fost vândut de Iuda, după cum Hristos i-a proorocit. Iar Sfîntul Apostol Petru a fost mai mare ca Sfîntul Daniil Sihastrul. L-a văzut față către față pe Mîntuitorul. Aici fără să amintim de exemplul lui Iuda Iscarioteanu, pe care ne spun Sfinții Părinți că l-ar fi iertat Domnul, dacă s-ar fi căit, pocăit, și și-ar fi plâns cu amar păcatul, precum Sfîntul Apostol Petru. Exemple mai sunt. Dar dînd exemplul cel mai mare, e de-ajuns. "Nu este om care să fie viu și să nu greșească", ne spune Sfînta Scriptură. "Suntem supuși păcatului", spune aceași. Repet: Sfântul Daniil Sihastru a greșit dacă, conform unor istorici, a dat sfat fiului său duhovnicesc să meargă să ucidă alți oameni. Și la fel ca el, vor greși toți cei care vor urma ideilor patriotico-naționaliste, care sunt sataniste, deci satanist-patriotismului, și ucid alți oameni, sub indiferent ce motiv, încălcând poruncile Iubirii, care au fost enumerate deja, le știm cu toții. Bucurii. Last edited by Daniel_Ortodox; 22.10.2013 at 21:59:59. |
|
|