Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #34  
Vechi 07.11.2013, 23:50:31
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Sărbătoarea Mănăstirii ilfovene Pasărea



Mănăstirea ilfoveană Pasărea va marca la sfârșitul acestei săptămâni împlinirea a două secole de existență. Evenimentele aniversare vor începe sâmbătă, atunci când de la Mănăstirea Cernica, vor fi aduse pentru această sărbătoare, moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.



Ctitorul mănăstirii noastre, al doilea ctitor, Sf. Calinic de la Cernica, după 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice va veni în mănăstirea noastră. Sfintele sale moaște vor fi aduse de starețul mănăstirii, vor fi întâmpinate la poarta mănăstirii de către părinții noștri slujitori însoțiți de întregul sobor al mănăstirii, se va ocoli biserica mare, ctitoria Sfântului Calinic, intonându-se troparul sfântului, iar după acest moment vor fi așezate în biserica mare în partea dreaptă, spre închinare. După acest pelerinaj se va săvârși Parastasul pentru schimonahia Filofteia, mama sfântului Calinic care anul acesta împlinește 180 de ani de la trecerea sa la Domnul, înmormântată în cimitirul mănăstirii noastre, după cum a declarat pentru TRINITAS TV stavrofora Mihaela Costache, stareța Mănăstirii Pasărea.



Duminică dimineață, racla cu sfintele moaște va fi așezată spre închinarea credincioșilor într-un baldachin, în curtea așezământului.



Se va săvârși Slujba Acatistului, Ceasurile după care va urma întâmpinarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar după această primire se va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Tot în această zi vor fi sfințite mai multe obiective care au fost restaurate în mănăstirea noastră: pictura din interiorul bisericii mari, muzeul, clopotnița, altarul de vară, pangarul și stăreția, a mai spus stavrofora Mihaela Costache.



Mănăstirea Pasărea, unul dintre așezămintele reprezentantive ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, datează din anul 1813, din timpul lui Caragea Vodă, însă spre deosebire de altele, nu este ctitorie domnească sau boierească, ea fiind rodul evlaviei călugărilor și credincioșilor din zonă.



Mănăstirea se află la 20 de km de București, în județul Ilfov. Aici funționează, din anul 1990, un cămin de bătrâni. Tot aici, în anul 1995 a fost înființat și singurul seminar teologic liceal ortodox de fete din Arhiepiscopia Bucureștilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
stiri dorinel78 Stiri, actualitati, anunturi 318 11.06.2014 17:16:17
Pe scurt din lume (stiri mai noi si mai vechi) Laura19 Stiri, actualitati, anunturi 173 13.05.2014 07:46:57
Stiri, spectacole, evenimente culturale pentru cei din Bucuresti glykys Stiri, actualitati, anunturi 160 05.04.2014 23:07:21
Baptistii stiu de dinainte ca o sa apara stiri indreptate impotriva BOR metanoia2 Generalitati 13 23.11.2009 17:23:51