Exerciţii de gândire: probleme filosofice

În prealabil postat de bogdan81

Nu trebuie sa ma intrebi pe mine ca nu fac eu regulile pe forum. Sunt un membru exact ca si tine. Oricum, in general spui lucruri interesante asa ca sunt curios despre ce e vorba.

Multumesc, ma inspira Dumnezeu sa le zic, eu nu sunt, vorba lui Sarton Bander, "decit un conductor". :)
In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").
Cu respect.
P. S. Va rog frumos (si nu vorbesc de d-l bogdan81 aici) incercati sa raspundeti calm, cerebrral,fara isterii pseudo-apologetice. Cam greoi formulata, de fpa tintrebarea mea vizeaza raportul dintre un adevar vesnic si vitregia istoriei exercitata asupra ecclesiei, sau asupra ce trece drept ecclesia, i acel moment. CUM SESIZEZI, IN ATARI MOMENTE, IN MOD CIT MAI OBIECTIV, DIFERENTA DINTRE EREZIE SI INVATATURA DREAPTA, ALTFEL DECIT IN LOGICA PUR LUMEASCA "EREZIE = INVATATURA INVINSILOR; DREAPTA CREDINTA= INVATATURA INVINGATORILOR, LA MOMENTUL Tn"?
Ce facem , mergem cu ascultarea ca o turma fata de cei care afirma un advar azi, si se contrazic iar si iar citeva decenii sau secole mai tirziu, asa cum faceau, si inca fac, fratii nostri din Vest, urmind pe "urmasul lui Petru"? Sau gindim, totusi, cu propriul cap?

[bogdan81]

Intrebarea e foarte interesanta si foarte grea. Deosebit de grea.
Mi-am pus-o eu insumi de mai multe ori si cu toate astea e imposibil de dat un raspuns clar.
Prinsi fiind in vitregia istoriei, asa cum ati spus foarte frumos, suntem obligati de imprejurari sa facem o alegere. Alegerea poate fi corecta sau gresita. Cum stii care este cea corecta?
Eu vad lucrurile asa: din putina mea experienta de viata de 33 de ani, cat am in acest moment, cred ca lucrul cel mai important este sa fii sincer. Si numai tu insuti poti sa stii inlauntrul tau cat esti de sincer. Eu cred ca daca simti ca nu poti trai fara Dumnezeu si ca nu iti poti concepe propria viata fara sa-L cauti, atunci, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi Adevarul. Este credinta mea fundamentala ca oricine cauta cu sinceritate va gasi la un moment dat. Este posibil ca in primul moment, alegerea ta sa nu fie cea corecta.
E posibil sa persisti in ea chiar toata viata ta. Dar daca esti cu adevarat sincer in cautarea ta,
Dumnezeu iti va descoperi Adevarul fie aici, fie dupa moarte si te va ierta.
Aceasta e credinta mea.

În prealabil postat de bogdan81

Intrebarea e foarte interesanta si foarte grea. Deosebit de grea.
Mi-am pus-o eu insumi de mai multe ori si cu toate astea e imposibil de dat un raspuns clar.
Prinsi fiind in vitregia istoriei, asa cum ati spus foarte frumos, suntem obligati de imprejurari sa facem o alegere. Alegerea poate fi corecta sau gresita. Cum stii care este cea corecta?
Eu vad lucrurile asa: din putina mea experienta de viata de 33 de ani, cat am in acest moment, cred ca lucrul cel mai important este sa fii sincer. Si numai tu insuti poti sa stii inlauntrul tau cat esti de sincer. Eu cred ca daca simti ca nu poti trai fara Dumnezeu si ca nu iti poti concepe propria viata fara sa-L cauti, atunci, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi Adevarul. Este credinta mea fundamentala ca oricine cauta cu sinceritate va gasi la un moment dat. Este posibil ca in primul moment, alegerea ta sa nu fie cea corecta.
E posibil sa persisti in ea chiar toata viata ta. Dar daca esti cu adevarat sincer in cautarea ta,
Dumnezeu iti va descoperi Adevarul fie aici, fie dupa moarte si te va ierta.
Aceasta e credinta mea.

Multi inainte, stimate coleg! Aveti o intelepciune fara de ani. Eu, la cei 40 ai mei, am deseori cam putina minte. :)) Se si vede, inclusiv pe acest forum, nu? :)))
In regula, gasesc perfect raspunsul dvs. Si se conjuga perfect cu propriile mele framintari (care m-au facut sa trec, indeosebi pe forum si nu numai, drept un instabil spiritual/nomad confesional). Pur si simplu, aderenta mea la o credinta de-altii-compilata e doar la nivel strict de curiozitate si fascinatie intelectuala; nu POT depasi (sau adinci) acest nivel. E cam ca de nivelul unor alegeri gen: "azi ma loghez in desktopul KDE4, maine in MATE". De aceea, desi am incercat sincer si din greu, in ultimii ani, nu mai pot fi vreodata in vreuna din bisericile istorice. Acum sunt un fel de protestant nondenominational "a mon facon". :) E mult de explicat. Pur si simplu, dupa ce citesti cit mai mult din istoria bisericii, indeosebi pe Harnack, sau din agnosticismul cerebral al unor autori contemporani ca Ehrman, incepi sa intelegi altfel niste lucruri, si nu te mai poti minti pe tine insuti.

[bogdan81]

Multumesc pentru urare si va doresc la fel.
E in regula. Dumnezeu stie framantarile dvs., tot asa cum le stie pe ale fiecarui om.
Mai demult am citit o carte a unui scriitor spaniol. Cartea se cheama "Sentimentul tragic al vietii" si ii apartine lui Miguel de Unamuno. Acest om nu s-a putut impaca niciodata cu ideea mortii. Desi nu a reusit sa-si impace ratiunea pentru a crede in viata vesnica, foamea sa de nemurire a fost atat de mare si de autentica, incat atunci cand il citesti, simti cum iti vorbeste la "urechea inimii". Sunt sigur ca pe acest om din carne si oase numit Miguel de Unamuno, Dumnezeu l-a iertat fiindca a fost atat de sincera si autentica cautarea lui de o viata.
Pur si simplu nu imi pot imagina altfel.
De atunci, Unamuno a ramas un fel de frate al meu din alte vremuri.

[catalin2]

În prealabil postat de Barsaumas

In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").

Chiar am raspuns de cateva ori pe forum la aceasta problema. Este similara cu intrebarea de ce unii evrei l-au urmat pe Hristos si altii au vrut sa il rastigneasca. Sau cand se duceau Apostolii intr-o localitate o parte din locuitori se botezau, atlii doreau sa ii omoare. Sau de ce puteam sa ii explicam ani intregi unui ateu toata invatatura si nu devine credincios, in timp ce alt ateu devine credincios fara sa ii explice nimeni.
Raspunsul il da si Hristos in parabola semanatorului (depinde pe ce sol cade cuvantul) si este o invatatura clarificata mai bine in sec. IV, odata cu aparitia pelagianismului.
Asadar, orice om vede adevarul datorita harului, este luminat cu ajutorul acestuia. Iar acestea e primit in functie de faptele acelui om si de ceea ce e in inima lui. Astfel, fariseii, din cauza mandriei si a altor pacate, nu au putut vedea adevarul (doar unii din ei, ca au fost si farisei care au crezut in Iisus).
In al doilea rand, intrebarea "care e adevarul" isi gaseste raspunsul prin rugaciune, e cel mai simplu mod.
Nu in ultimul rand, adevarul era aratat intotdeauna prin minuni. De exemplu iconoclastii nu aveau parte de nicio minune, in timp ce de partea cealalalta erau minuni, la fel ca intotdeauna. Crestinii faceau minuni, in timp ce romanii nu aveau parte de nicio minune.

[DragosP]

"Pomul după roade se cunoaşte", cu alte cuvinte.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de DragosP

"Pomul după roade se cunoaşte", cu alte cuvinte.

Sau altfel spus, toate optiunile noastre (religioase sau nu), au la baza ... logica.

În prealabil postat de florin.oltean75

Sau altfel spus, toate optiunile noastre (religioase sau nu), au la baza ... logica.

Excelent punctat, stimate coleg. Uni prefera misticismul ca abordare, nici macar unul izvorit din propria fiinta, ci imprumutat de la autoritati spirituale.

[DragosP]

În prealabil postat de florin.oltean75

Sau altfel spus, toate optiunile noastre (religioase sau nu), au la baza ... logica.

Eu zic să te mai gandesti...

[florin.oltean75]

În prealabil postat de DragosP

Eu zic să te mai gandesti...

Sa ma mai gandesc ... sau sa gandesc mai logic?