Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Părinte, la ce vă referiţi când spuneţi: „Mâinile şi picioarele să le daţi la muncă, dar inima nu”? - Vreau să spun că nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi mintea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale.
În felul acesta omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare. Căci după aceea cum va sălta inima pentru Hristos? Când inima este la Hristos, atunci şi treburile se sfinţesc, există şi o continuă odihnă sufletească lăuntrică. Un astfel de om simte adevărata bucurie. Să vă puneţi inima în valoare! Să n-o risipiţi!
Dacă inima se va risipi în multe lucruri fără însemnătate, nu va avea putere după aceea să se îndurereze pentru ceea ce se cuvine să o doară. Eu îmi voi da inima unui bolnav de inimă, unui îndurerat. Durerea inimii mele este pentru copiii ce se primejduiesc. Îmi fac cruce şi rog pe Dumnezeu să le dea luminare. Iar atunci când primesc lume, toată grija mea se îndreaptă spre durerea celuilalt, spre dragostea de semeni. Durerea mea n-o iau în seamă. În acest chip se uită toate, căci omul se îndreaptă spre altă direcţie.
- Părinte, se poate ca omul să nu îşi dăruiască mintea şi inima nici uneia din treburile sale?
- Când treaba este simplă, nu este nevoie ca mintea să fie absorbită. Însă atunci când munca este complexă, se justifică puţină absorbire a minţii, nu însă şi a inimii.
- În ce fel poate fi absorbită inima?
- În ce fel? Diavolul o droghează cu „morfină”!!! El fură inima prin iubirea de sine. Dar atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă.
- În ce fel trebuie să înţelegem expresia „fără grijă”?
- Atunci când lucrezi, să nu-L uiţi pe Hristos. Să-ţi faci treaba cu bucurie, iar cugetarea şi inima să-ţi fie la Hristos. Atunci nu numai că nu te vei obosi, ci vei putea lucra şi cele duhovniceşti.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, I, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 198-200)

[cristiboss56]

Multi spun ca viata crestineasca este neplacuta si grea. Eu spun ca este placuta si usoara, dar cere, obligatoriu, doua lucruri: smerenie si iubire.
Orice lucru trebuie sa-si aiba inceput in iubirea pentru Dumnezeu. Si ce sunt iubirile omenesti pe langa iubirea dumnezeiasca? Stricaciune si inselare. Doar iubirea dumnezeiasca este vesnica si adevarata.
Sufletul indragostit de Hristos este pururea fericit si senin, orice i s-ar intampla; isi iubeste semenii, e incapabil sa urasca. Cand Il iubesti pe Hristos, ii iubesti, in acelasi timp, pe toti oamenii, fara sa te intrebi daca sunt vrednici sau nu de iubire sau daca o vor primi ori respinge.
Astazi oamenii cer sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect este sa nu-ti pese daca ei te iubesc, atata timp cat tu il iubesti pe Hristos si pe ei. Doar asa se imbogateste sufletul. Tu revarsa iubirea lui Hristos peste toti si atunci va veni, in chip tainic, o schimbare. Tu iubeste-i pe toti in taina si roaga-te inlauntrul tau. Si va veni un timp cand vei iubi fara sa te silesti. Si vei simti ca toti te iubesc.
Iubirea noastra pentru prieteni este adesea amestecata cu lucruri straine -interesul, rasplata, slava desarta, slabiciunea sentimentala, atractia patimasa- in timp ce iubirea pentru dusmani este curata.
Cand le facem morala altora, acestia vor riposta; cand insa ii iubim, ei vor fi miscati si astfel ii vom castiga. Cand iubim, noi socotim ca oferim altora, dar, in realitate, ne oferim noua insine. Iubirea cere jertfa. Sa jertfim cu smerenie ceva al nostru- care, de fapt, apartine tot lui Dumnezeu.
Se povesteste ca Vantul si Soarele se certau, fiecare spunand despre sine ca e mai puternic. Si s-au invoit ca acela dintre ei care va reusi sa dea jos suba ciobanului ce tocmai urca muntele, sa fie considerat cel mai puternic. Vantul a suflat cat a putut, dar ciobanului i s-a facut frig si s-a infasurat si mai strans in suba lui. A iesit apoi Soarele de dupa un nor, imprastiind in jur caldura si bunatate, incat ciobanul s-a incalzit si si-a scos suba. Atunci Soarele a strigat catre Vant: “Ai vazut care dintre noi e mai puternic?” Concluzia: “Nu castigi pe om cu asprimea, ci cu bunatatea”.

Parintele Porfirie

[cristiboss56]

Ia aminte la două gânduri și teme-te de ele. Unul îți spune: "Ești un sfânt", altul: "Nu te vei mântui". Aceste două gânduri vin de la vrăjmașul și nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: "Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El iubește mult pe oameni și-mi va ierta păcatele mele". Crede aceasta și-ți va fi așa: Domnul te va ierta. Dar nu-ți pune nădejdea în nevoințele tale, chiar dacă te-ai nevoit mult. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit și să ierte tuturor cu iubire; atunci și Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul îi iubește pe toți, și noi trebuie să-L imităm și să-i iubim și noi pe toți; și dacă nu putem, să o cerem, și Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 184)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Nu există afirmaţia în Sfânta Scriptură că bărbatul se socoteşte desăvârşit la 30 de ani. Într-adevăr, Mântuitorul a ieşit la propovăduite la 30 de ani, dar nu pentru că atunci era vârsta bărbatului desăvârşit, ci pentru că aşa era rânduiala la evrei, să poţi să ieşi să spui ceva, să ai ucenici, să prezinţi un sistem, la peste 30 de ani. Şi Mântuitorul Hristos s-a supus acestei reguli, El fiind oricum desăvârşit în toate. Iar căsătoria elevilor seminarişti la terminarea seminarului nu este atât de prematură. Este, dimpotrivă, cam târzie, dar n-au încotro, că trebuie să termine şcoala. Sf. Ioan Gură de Aur recomandă căsătoria băieţilor la 14-16 ani. Cam devreme, putem zice pentru zilele noastre, cam prematur. Iar fetele la 12-14 ani. Că nu se ajunge în zilele noastre la căsătorii la aceste vârste, totuşi este bine să fim atenţi ca să ne căsătorim la timp, pentru că în Sfânta Biserică mirele şi mireasa trebuie să intre curaţi prin biruinţa păcatului. Şi este foarte greu să birui păcatul stând aşa necăsătorit până la 26, 29 de ani. Este complicat. Nu este imposibil, dar este complicat. Deci să fim foarte atenţi, că aceasta constituie temelia viitoarei noastre căsnicii şi Sfântul Ioan Gură de Aur merge cu această - ni se pare nouă - exagerare până acolo încât să ne recomande acest lucru. (Părintele Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 33)

[cristiboss56]

Vrei să deprinzi iubirea dumnezeiască? Depărtează-te de orice faptă, cuvânt, cuget, simţire oprită de Evanghelie. Prin vrăjmăşia ta faţă de păcat, care e atât de urât Atotsfântului Dumnezeu, arată-ţi şi dovedeşteţi dragostea către El. Vindecă neîntârziat prin pocăinţă păcatele în care ţi s-ar întâmpla să cazi din neputinţă; cel mai bine e însă ca printr-o neslăbită luare-aminte la sine să nu-ţi îngădui nici aceste greşeli. Vrei să deprinzi iubirea dumnezeiască? Cercetează cu osârdie în Evanghelie poruncile Domnului, sileşte-te a le plini cu fapta, sileşte-te să prefaci virtuţile evanghelice în deprinderi, în însuşiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeşte să plinească întocmai voia Celui Iubit.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 135)

[cristiboss56]

Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă. Dar când a câștigat omul dragostea lui Hristos, nu mai știe ce este aceea osteneală.

Înțelepciunea are două capete, după Sfinții Părinți. La capătul de jos stă frica de Dumnezeu, iar la capătul de sus stă dragostea de Dumnezeu. Toată fapta bună se începe cu frica de Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, că dragostea este legătura desăvârșirii, treapta cea mai înaltă a virtuții.

În drumul acesta, de la frica la dragostea de Dumnezeu, multe ispite și scârbe avem în lumea aceasta. Dar, având frică de Dumnezeu, ne păzim de păcate și înaintăm lucrând faptele bune. Însă înaintăm cu osteneală.

Ca să postesc, trebuie să mă lupt; ca să dorm puțin, trebuie să mă lupt; ca să rabd un necaz, trebuie să mă lupt; ca să rabd sărăcia, trebuie să mă lupt. Ca să rabd o asuprire din partea cuiva, o nedreptate, o durere, la toate trebuie răbdare multă, cum zice Apostolul Pavel: În lupta aceasta grea și mare, avem nevoie de răbdare.

Câtă vreme ne însoțește frica de Dumnezeu, noi facem fapte bune, dar nu fără osteneală; iar când a câștigat omul dragostea lui Hristos, nu mai știe ce este aceea osteneală, cum zice Apostolul Pavel: Știu și a flămânzi, știu și a mă sătura. Are roadele Duhului Sfânt și pe toate le are ușoare. Și a posti, postește ușor; și a răbda ocara; și a răbda mucenicia; și a răbda chinuri și sărăcie; și a răbda orice greutate în lumea aceasta, lui îi vine ușor, căci dragostea nu știe de osteneală, dragostea niciodată nu cade.

(Extras din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 3, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1996, pp. 17-18)