Cugetari ORTODOXE !

În prealabil postat de cristiboss56

Vesticii au pierdut credinţa şi au căzut într-o viaţă trupească, dar au o cultură chiar raţionalistă sau umanistă care îi ţine într-un anume nivel.
Au coborât încet-încet, dar au, într-un mare grad, o politeţe care îi opreşte să cadă mult mai jos.
Ortodocşii însă, atunci când îşi pierd credinţa, nu au o cultură umanistă care să-i ţină şi atunci merg direct în cele mai de jos.
(Arhimandritul Sofronie Saharov, Cunosc un om în Hristos – Părintele Sofronie de la Essex, traducere de Preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 231)

Da, cred că are mare dreptate...

[Mihailc]

"Neştiinţa este maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflete. De aceea omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea neştiinţei din sine" (Marcu Ascetul).

[tabitha]

"Adevărata dragoste de aproapele nu numai că nu dă pe față neajunsurile aproapelului său, ci, dimpotrivă, se străduie, pe cât e cu putință, să le ascundă sub acoperământul său din fața ochilor tuturor oamenilor." (Sf. Efrem Sirul)

[cristiboss56]

Cuvântul „ortodoxie” înseamnă dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc, un termen grecesc, care nu s-a tradus în limba noastră ci a rămas aşa cum este în limba greacă, dar însemnătatea lui pentru noi, ca să înţelegem şi noi ce înţeleg grecii care au creat acest termen, este „dreaptă mărire”. Noi ne numim pe noi înşine ortodocşi ca să ne deosebim de ceilalţi creştini care nu sunt ortodocşi, ci sunt, zicem noi, eterodocşi. Ce înseamnă eterodox? Străin de Ortodoxie, străin de dreaptă mărire.
Ortodoxia ca dreaptă mărire se revarsă în aducerea de mărire lui Dumnezeu, deci noi suntem ortodocşi pentru că aducem dreaptă mărire lui Dumnezeu şi dacă nu aducem dreaptă mărire nu suntem ortodocşi. Şi ceilalţi creştini aduc mărire lui Dumnezeu, dar nu mărirea cea dreaptă, pentru că nu au credinţa cea dreaptă. Cei care, de pildă, nu cinstesc pe Maica Domnului, nu pot avea dreaptă mărire pentru că nu au dreaptă credinţă. Ori noi ca cinstitori ai Maicii Domnului avem dreaptă mărire pentru că facem legătura între Domnul Hristos şi Maica Domnului, mama Domnului nostru Iisus Hristos. Şi aşa mai departe, nu stărui acum în amănunte. Sigur că se pot aduce multe lucruri care mărturisesc dreapta mărire pe care o avem noi.
Cine zice „ortodox” ştie ce zice, adică zice creştinii care nu sunt de credinţe străine de Ortodoxie ci sunt aşa cum suntem noi, cu credinţa ortodoxă, cu dreaptă mărire. Sigur că pentru a avea dreaptă mărire trebuie să ai dreaptă credinţă. Nu poţi să ai dreaptă mărire dacă nu ai dreaptă credinţă. Deci, ori zicem drept măritori creştini, ori zicem drept credincioşi creştini, în realitate e acelaşi lucru în două înfăţişări. La slujbă, de pildă la Sfânta Liturghie, se spune: „Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. S-ar putea spune foarte bine: „Pe voi pe toţi, ortodocşilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Prin urmare noi ne definim ca ortodocşi, ne numim ortodocşi, drept măritori, şi ne manifestăm ca ortodocşi prin ceea ce are Ortodoxia ca specific, adică prin ceea ce e reprezentată Ortodoxia.
(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1997, p. 10-11)

[cristiboss56]

De ce în Biserica Ortodoxă mai mult se vorbeşte şi nu se fac prea multe?
Măi cârcotaşule, se fac multe în Biserica Ortodoxă! Cum nu se fac multe? Uite: conferinţe, Liturghii... Cine ştie câte masluri sunt acum în oraş, câte sfeştanii, parastase, prohodiri de mort... Se fac copii în Ortodoxie, se măresc parohiile. Ştiţi? Se nasc! La maternitatea din Arad, vreo 2-3-4 copii tot s-or fi născut în ziua asta. Şi s-a mărit parohia! Cantitativ... Se fac foarte multe lucruri în Ortodoxie, numai că noi credem mereu că ceea ce nu vedem nu se face. Trebuie să ne mai spălăm un pic pe ochi şi să vedem că se fac suficient de multe lucruri. Dar nu încercaţi să transformaţi Ortodoxia în instituţie de stat - e tocmai problema despre care vă spuneam! Nu o lumizaţi! Nu-i cereţi Ortodoxiei să schimbe becurile din Aula Magna de la Facultate. Sau nu-i cereţi Ortodoxiei să bată, în locul vostru, icoana deasupra tablei. Asta nu e treaba Sinodului Bisericii Ortodoxe, că doar nu o să vină toţi episcopii României să facă toţi acelaşi lucru în acelaşi timp ca să-i vedem toţi făcând lucrul acesta. Sigur că e alt ritm, că vă deranjează faptul că vin catolicii şi fac tam-tam-uri cu ce lucrează ei, că vin protestanţii şi neoprotestanţii, care-s chiar mai tam-tam-işti decât ceilalţi, dar credeţi-mă că în Africa nu tobele se aud primele, atunci când e vorba de o faptă! În Africa, prima dată se aude plânsul copilului. Deci celui care nu plânge nu i se bate toba. Nu vă minţiţi că trebuie să găsiţi soluţii din astea zguduitoare de conştiinţe. Acelea vin pe măsură ce veţi deveni voi conştiinţe care să zguduie conştiinţele. Mă simt jignit de o astfel de întrebare câtă vreme eu, ca preot ortodox, sunt Preşedintele Crucii Albastre pe România, lucrez în două proiecte de orfelinat, lucrez, împreună cu alţi prieteni de-ai mei, în două sau în trei edituri, publicăm trei reviste, scoatem cărţi, predau la catedră, spovedesc... Nici eu nu ştiu câte mai fac. Mă mai duc şi la Arad... Cum să nu se facă nimic în Ortodoxie? Se face! Numai ortodocşii noştri cârcotaşi şi bloggeri sunt prea leneşi să facă şi ei câte ceva la rândul lor. Faptul că tăiaţi o bucată de pită şi-i daţi amărâtului pe stradă, credeţi-mă, ne duce tot la faptul că Ortodoxia face ceva, pentru că voi aparţineţi unei Biserici, nu unei clici necioplite! „Tag*ma jefuitorilor”, vorba lui Vladimirescu...
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacantă, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 191-192)

[Mihailc]

„Omul l-a părăsit pe Dumnezeu, s-a abătut în gol, s-a zdrobit în păcat. Şi Dumnezeu Se goleşte în însuşi spaţiul păcatului, poartă fără păcat drept trup al Său trupul păcatului şi îl sfinţeşte. Se revarsă ca un parfum în noroiul greţos şi îi transformă mirosul greu în bună-mireasmă. Trăieşte viaţa cotidiană a omului şi-i dă un sens, o umple de veşnicie. Lucrează cu mâinile, pentru a arăta că truda zilnică cea mai monotonă are un scop şi un conţinut veşnic. Simte suferinţa, întristarea, agonia. Nu e nimic în viaţa omenească, nicio formă din această viaţă pe care să nu o fi trăit El Însuşi. Şi merge până la moarte. Căci oriunde ne-am găsi vrea să fie aproape de noi. Dacă suntem disperaţi, trebuie să ştim că Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut disperarea. Dacă suntem neliniştiţi, Hristos este alături de noi ca Unul care a cunoscut neliniştea. Dacă suntem părăsiţi, dacă suntem singuri, trebuie să ştim că nimeni n-a fost mai singur ca El, Care a fost părăsit pe cruce de Tatăl Său. Oricât de jos am cădea, Hristos este mai jos de noi, pentru că S-a păgorât la iad. Iar când murim, Hristos ne aşteaptă în abisul morţii noastre” (Panayotis Nellas)

[cristiboss56]