Noi membri pe forum

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de aubergine

E o problema grea aici, noua din afara ne este usor sa vorbim, dar poate daca am fi fost in pielea d-voastra nu stiu cum reactionam!

Eu zic ca e bine ca ati luat apararea preotului, si imi pare rau ca sunteti dezamagit de comportamentul acestei femei, dar probabil ca v-ati format o parere mult prea buna despre despre aceasta persoana, nu ma intelegeti gresit, imi pare ca prea ati idealizat-o, chiar daca e ortodoxa, tine posturile, frecventeaza biserica, e totusi un om cu pacate, scapari, caderi, incercati sa o iertati si sa va impacati, sa va reapropiati de ea, chiar daca ea v-a ranit, incercati sa fiti d-voastra cel care va cereti iertare pentru iesirea d-voastra si sa ii explicati ca ati reactionat asa pentru ca v-a ranit comportamentul ei, eu asa as proceda, totul depinde de dvoastra, nu are rost sa va stricati o prietenie care dureaza de atata timp, mai ales ca e post, incercati impacarea, daca nu mai vrea sa auda de d-voastra, pacatul doamnei sa fie, d-voastra numai faceti primul pas!

Incercati sa nu mai aveti atat de multe asteptari de la oameni pentru ca inevitabil veti fi dezamagit, iubiti-i pe toti asa cum sunt, luati-i asa cum sunt!

Iertati daca am suparat cu ce am scris!

Doamne ajuta!

De la oameni nu astept absolut nimic. Sau... in orice caz... nimic pentru mine personal. Ea pentru mine nu e oricine, ci e cineva special. Eu am inceput sa ma apropii de biserica foarte tarziu... Ea din copilarie se ruga, tinea posturi grele, inclusiv de ulei (ceea ce eu nici acum nu sunt in stare, nu pentru ca n-as putea, ci fiindca niciodata nu mi-am propus sa ma abtin)... Am fost in casa parintilor ei de nenumarate ori, iar acestia ne considera aproape la fel ca pe copiii lor. Asta privind latura sensibila a lucrurilor. De cealalta parte, ea, nu doar ca a terminat o facultate cu merite deosebite, dar are o functie de conducere, stapaneste bine un dialog, avand abilitati intelectuale mult peste medie... De aici "pretentia" mea, fata de ea, fiindca se coboara la o barfa atat de josnica, si o duce mai departe, mai ales intr-un loc unde acest subiect ar fi trebuit sa fie "tabu".
In mod ciudat, nici eu si nici ea n-am suferit in mod real, la fel de mult cat a suferit sotia mea. Dimineata urmatoare, m-a rugat sa o sun si sa-mi cer si eu iertare, intrucat ea deja si-a cerut... Iertare pentru ce? Cu ce i-am gresit eu? Cu ce mi-a gresit ea? Ce sa-i iert? Daca macar s-ar fi legat de mine sau de cineva drag sufletului meu... Poate atunci as fi avut motive sa iert, desi... m-ar fi durut exact la basca!... Dar ea nu mie mi-a gresit. Pana nu am o discutie cu duhovnicul, nu pot sa iau nici o decizie.
De altfel nu pot sa spun ca "nu vorbim". La intrarea in post (postul lor), care a fost la cateva zile dupa "eveniment", a venit cu "mosii". Nu eram nici suparat, nici vesel si desi am incercat un dialog cat de cat "simpatic", in mod ciudat, tot ea se simtea ofensata, nicidecum sa-si reconsidere pozitia, sau macar sa recunoasca faptul ca "a gresit" vorbind astfel in fata noastra...
Cu mai bine de un an in urma, cineva care avea o cabana la munte, ne-a sugerat sa "luam o pauza" si ne-a dat cheia sa mergem intr-un weekend sa ne relaxam. Sa nu fim singuri, am luat-o si pe ea cu copiii, considerand ca si ea simte nevoia de o astfel de iesire. Nu spun cum ne-am inghesuit in masina ca sa putem incapea. Acolo s-au intamplat multe, dar in final doua lucruri au pus capac. Sotia mea a considerat ca era firesc sa lasam cabana la fel cum am gasit-o si a rugat-o si pe ea sa ajute la curatenie (avand in vedere ca ai ei, fiind mai mici, erau mai greu de stapanit intr-un astfel de loc si au mai facut nazbatii...) Ea a acceptat dupa ce a fost profund indignata ca trebuie sa faca curat si sa spele pe jos cu mopul... Iar in final s-a apucat sa vorbeasca despre profesoara de matematica a fiilor mei, lucruri cu totul deplasate, avand in vedere ca intamplator o cunoastem extrem de bine, si cu atat mai mult avem incredere in ceea ce ne spun copiii nostri despre modul cum preda si cum se manifesta... Acolo eu ... n-am mai incaput in discutie, fiindca sotia a fost o adevarata "leoaica", in apararea profesoarei. Pana acasa au bocit intruna amandoua, iar la final, tot sotia mea si-a cerut iertare, iar aceasta... si-a cerut si ea la randul ei... OK, inteleg... asa e firea ei... Nu se poate stapani, dar cand vorbim de Biserica prin care noi nadajduim sa ne mantuim si de slujitorii lui Dumnezeu care indraznim sa credem ca mijlocesc si se roaga pentru noi, ce atitudine sa am, pentru a nu-L mania pe Dumnezeu? Oare nu gresesc prin tacere, ca si cum i-as da dreptate cum ca preotii dupa nou nu au har si nu slujesc in Duh? Aceasta nedumerire o am, si de aceea trebuie neaparat sa vorbesc cu duhovnicul cat mai curand posibil...