Întrebare pentru susţinătorii ideii de ascultare necondiţionată

[Dalian]

În prealabil postat de antiecumenism

pai atunci de ce ai mai terminat facultatea de teologie?

Eu chiar nu înțeleg cum de unii de p-aci se bagă ca musca-n ciorbă în subiecte mai presus de capacitatea lor de absorbție şi prelucrare a datelor. Acuma, pentru a fi bun ortodox n-o fi frate nevoie de studii teologice universitare dar nici nu-i musai să fii ţărănoi de la oi cu mintea greoaie procesor Intel 8086/8 MHz. Şi să fii prost nu-i condiţie eliminatorie pentru a ajunge în rai.

[antiecumenism]

În prealabil postat de Dalian

Eu chiar nu înțeleg cum de unii de p-aci se bagă ca musca-n ciorbă în subiecte mai presus de capacitatea lor de absorbție şi prelucrare a datelor. Acuma, pentru a fi bun ortodox n-o fi frate nevoie de studii teologice universitare dar nici nu-i musai să fii ţărănoi de la oi cu mintea greoaie procesor Intel 8086/8 MHz. Şi să fii prost nu-i condiţie eliminatorie pentru a ajunge în rai.

-am zis eu ca nu e nevoie de studii teologice ? (foarte bine ca a terminat teologia) nu ,am zis doar ca ea trebuia sa asimileze invatatura sfintilor ortodocsi si sa renunte la filosofii lumesti,la erezii...

[Dalian]

În prealabil postat de antiecumenism

am zis doar ca ea trebuia sa asimileze invatatura sfintilor ortodocsi si sa renunte la filosofii lumesti,la erezii...

Renunță tu mai întâi, făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui și sorei.

[bogdan81]

Laura,

In primul rand ca sfantul Maxim nu a fost singurul aparator al ortodoxiei in problema celor doua vointe. La fel ca si sfantul Maxim, si papa Martin al Romei, si sfantul Sofronie al Ierusalimului si Gheorghe episcopul Ciprului si alti papi care au urmat lui Martin (cu exceptia papei Vitalian care a cam cedat), toti acestia au aparat dreapta credinta. Si erau episcopi.
Deci sfantul Maxim nu a fost singur, chiar daca asa e prezentat uneori.
Apoi, s-a incetatenit ideea ca aparatorii Ortodoxiei au fost numai calugarii, in timp ce episcopii nu. E tocmai invers: episcopii au fost cei care au solutionat marile probleme ale dreptei credinte. Episcopi au fost : Atanasie cel mare, Ioan Gura de aur, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ambrozie, Augustin, Ilarie de Poitiers, Irineu de Lyon, Epifanie al Salaminei, Nicolae din Mira Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Leon cel Mare, Chiril al Alexandriei,
Grigorie cel Mare, Martin al Romei si multi multi alti aparatori ai dreptei credinte.
Desigur, au existat printre episcopi si eretici, dar si printre calugari au fost eretici (Arie, Eutihie, Pelagius etc)

[Florinvs]

De aceea in problema dogmei religioase cred ca cel mai bine si mai corect ar fi sa tinem cont de pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe. Majoritatea dintre noi nu avem o experienta teologica foarte mare si exista riscul ca interpretand dogma religioasa dupa mintea noastra sa gresim.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Dalian

Eu chiar nu înțeleg cum de unii de p-aci se bagă ca musca-n ciorbă în subiecte mai presus de capacitatea lor de absorbție şi prelucrare a datelor. Acuma, pentru a fi bun ortodox n-o fi frate nevoie de studii teologice universitare dar nici nu-i musai să fii ţărănoi de la oi cu mintea greoaie procesor Intel 8086/8 MHz. Şi să fii prost nu-i condiţie eliminatorie pentru a ajunge în rai.

" Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel.

Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata."
Sf. Maxim Marturisitorul

[Dalian]

În prealabil postat de dobrin7m

" Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel."
Sf. Maxim Marturisitorul

Cuvintele Sf. Maxim trebuie înţelese duhovniceşte, nu fireşte ca tine, care pe toate le vezi sucit pentru că ai un discernamant duhovnicesc schiop si miop.

Îi iubeşti pe toţi la fel dacă e vorba să-i ajuţi când se îneacă.
Dacă e vorba de credinţă, pe eretici îi urăşti, nu-i iubeşti.

În prealabil postat de dobrin7m

Adevaratii ortodocsi sunt cei care se smeresc si iubesc pe toata lumea fara deosebire.

Nu mai sminti lumea cu iubirismul ăsta deşănţat!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Dalian

Cuvintele Sf. Maxim trebuie înţelese duhovniceşte, nu fireşte ca tine, care pe toate le vezi sucit pentru că ai un discernamant duhovnicesc schiop si miop.

Îi iubeşti pe toţi la fel dacă e vorba să-i ajuţi când se îneacă.
Dacă e vorba de credinţă, pe eretici îi urăşti, nu-i iubeşti.


Nu mai sminti lumea cu iubirismul ăsta deşănţat!

15. Cel ce vede în inima sa vreo urmă de ură faţă de un
om oarecare, pentru vreo anumită greşeală, e cu totul
străin de iubirea de Dumnezeu, deoarece iubirea de
Dumnezeu nu suferă câtuşi de puţin ura faţă de om." Sf. Maxim Marturisitorul

Greu ii este omului lumesc sa desfaca pe om de greselile lui. Si cand priveste omul ii vede si greselile asa precum vede omul, il vede intr-un tot, de parca omul si greselile s-au contopit. Pentru omul lumesc greselile omului au devenit omul insusi. Si pentru ca el, fiind simplu si lumesc, spune urasc pacatul si greseala acestuia, sfarseste prin a uri si omul. Insa sfintii ne invata sa uram pacatul si sa iubim pacatosul.
Dar cum oare sa facem aceasta?
Cand nu vedem deosebirea dintre suflet si pacatul sufletului?
Nu numai ca nu vedem dar nici nu stim cum sa vedem aceasta deosebire.

Omul lumesc cu usuratate este atins de cele lumesti, ereticii il smintesc, pacatosii il schimba. Si sfarseste in groapa urii de semeni, alergand de frica ereticilor si pacatosilor, ca fiind lumesc usor este zdruncinat de cel rau.

""Nici cel drept nu-ti va putea fi de folos cu ceva, fiind tu rau, si nici cel rau nu te va vatama întru nimic, fiind tu bun si credincios." Sf. Ioan Gura de Aur

Insa omul lumesc si simplu fiind, usor il vatama cel rau, si se pune la adapost: urasc ereticii spune, insa nu stie bietul ca trebuie sa iti iubesti si vrasmasii.

Atat de smerit trebuie sa fie omul si bun si credincios, incat sa nu fie vatamat intru nimic atunci cand spune iubesc oamenii indiferent ca sunt musulmani, evrei, hindusi, atei , catolici sau sectanti.

Cuvintele parintilor nostri duhovnici sunt adresate acestor oameni simpli si lumesti dar ortodocsi, carora le spune urati ereticii caci numai asa, ii poate pune pe ei bietii la adapost de sminteala cea eretica. Caci de erau duhovnicesti si nu simpli si lumesti le-ar fi spus ca Sfantul Siluan : iubiti vrasmasii. Dar bunii nostri parinti duhovnicesti stiu ca aceasta invatatura este prea mare pentru ei.

[dobrin7m]

Sfintii spun: asa cum Dumnezeu isi revarsa mila Sa peste tot pamantul si da soare si lumina, si apa si copacul, si floarea peste tot pamantul, si de acestea se bucura toti oamenii , fie ei eretici sau atei, la fel trebuie si noi sa daruim ceea ce Dumnezeu ne-a dat. si anume iubirea de semeni.

Cand vad copilul african la sanul maicii sale, stiu ca si pe el il iubeste Dumnezeu, si cum nu ar iubi cand El este desavarsit? si stiu ca si el este aproapele meu. Credinta mea e tare, e buna, e dreapta, de la Domnul o stiu, omule de esti ortodox cu adevarat atunci vrei sa ajungi desavarsirea. Desavarsirea este iubirea desavarsita, este dragostea a toata creatia, a tuturor oamenilor si statornicia in ceea ce Dumnezeu ti-a dat. Statornicia in credinta.

Ca sa ajungi la iubirea cea dumnezeiasca a toata faptura si a toata creatia trebuie sa cunosti pe Dumnezeu. Numai Dumnezeu prin harul Sau, prin Duhul Sfant te poate invata sa iubesti oamenii toti. Si odata atins de harul Duhului Sfant nimic nu te mai clinteste in credinta ta. Astfel nu trebuie sa te mai pui la adapostul urii fata de ceilalti de alte credinte ca sa nu te pierzi. Si astfel poti spune va iubesc oameni fara teama de a te pierde.


"Pe drept cuvânt cuviosul Siluan este numit „propovăduitor al iubirii lui Hristos” lumii întregi dat, deoarece citind scrierile sale aflăm mângâiere multă şi odihnă sufletului, gustând din experienţa sa vie cu Hristos care I s-a descoperit prin harul Duhul Sfânt şi l-a învăţat că „El Dragoste este” (I Ioan 4, 16).Această dragoste din care cuviosul s-a împărtăşit a rodit apoi în fiinţa lui, Duhul Sfânt învăţându-l să-şi reverse această iubire prin rugăciune pentru întreaga lume şi întregul Adam. Astfel Siluan a început a îmbrăţişa prin rugăciune întreaga creaţie prefăcându-se pe sine într-o ardere nestinsă de iubire pentru lume.

Mărturia pe care ne-o transmite în acest sens este sintetizată în maxima: „Fericit sufletul care a iubit pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.”[3] Siluan ne învaţă că viaţa semenului este propria sa viaţă, atingând astfel semnificaţia duhovnicească cea mai adâncă a poruncii Mântuitorului Iisus Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39). Sfântul Siluan înţelege această poruncă nu doar în măsura în care trebuie să-l iubim pe aproapele, ci modul în care în virtutea consubstanţialităţii neamului omenesc în cel dintâi Adam – împărţit prin cădere, dar restaurat prin şi în Iisus Hristos, trebuie să iubim unitatea ontologică: Omul; toate fiinţele vii, pe cei adormiţi şi pe cei ce nu s-au născut încă. Iubind pe aproapele ca şi când ar aparţine propriei noastre vieţi, vom încerca o imitare a dragostei pe care Hristos o are pentru om, cu cât îl vom primi şi întrupa pe El înlăuntrul fiinţei noastre, cu atât dragostea sa jertfelnică pentru Om, va spori în noi, şi cu atât mai mult vom înţelege lucrarea Sa, dar mai ales vom trăi suferinţa şi păcatul aproapelui ca şi când ar fi ale noastre. „Aceasta este treapta cea mai înaltă a milosteniei: părtăşia la crucea aproapelui, pe care o luăm nu numai asupra noastră, ci şi în lăuntrul nostru, într-un proces de interiorizare în Hristos.”[4]

În relaţiile noastre cu oamenii se concentrează toate posibilele noastre virtuţi şi în primul rând: credinţa, faptele bune şi iubirea. Lucrul cel mai important care ne este cerut de către Dumnezeu nu este altul decât trăirea cea adevărată, care este de fapt întruparea poruncilor Lui – care nu sunt grele ( I Ioan 5, 3), viaţa noastră de aici fiind începutul trăirii vieţii celei veşnice de comuniune cu Dumnezeu. Vieţuirea noastră include astfel în mod obligatoriu relaţiile atât cu semenii, cât şi cu Dumnezeu, deoarece „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr`aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Identificându-se cu fiecare dintre oameni, Hristos Domnul, subliniază necesitatea vieţuirii noastre în comuniune şi relaţie de iubire, înţelegere, într-ajutorare, iertare, îndelungă-răbdare şi facere de bine; doar în măsura în care ne unim în gând, cuget şi existenţă cu celălalt – ajutându-l ca pe fratele nostru adevărat atunci când se află în nevoi, strâmtorare şi suferinţă, vom putea să auzim cuvântul Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Conchidem astfel cu vorba din bătrâni că cine pe om ajută, pe Dumnezeu împrumută, iar răsplata sau osânda o va lua dincolo, deoarece mântuind pe alţii ne putem mântui şi pe noi, mântuirea semenilor noştri fiind de fapt propria noastră mântuire. Aşadar, fără a ne iubi aproapele – pe cel de lângă noi, indiferent de culoarea pielii, a limbii pe care o vorbeşte, a credinţei pe care o are sau a statutului social, fără a ne păsa astfel de bătrâni, de săraci, de orfani, de toţi cei de lângă noi, chiar dacă am recurge la alte acţiuni încercând să suplinim oarecum această lipsă a iubirii între noi oamenii, mântuirea noastră va fi departe.

Centrul tradiţiei ortodoxe sau sufletul răsăritului creştin este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie – relaţia cu Dumnezeu – şi liturghia fratelui – relaţia cu oamenii, liturghii ce nu pot fi însă rupte una de cealaltă, aflându-se într-o legătură indisolubilă de interdependenţă. Toată trăirea noastră trebuie să graviteze astfel în jurul comuniunii de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. Fiecare decizie luată de noi, fiecare acţiune întreprinsă şi fiecare mişcare din viaţa noastră, trebuie gândită şi pusă în practică prin prisma moralei creştine şi a noului Legământ, cel al iubirii de semeni şi de Dumnezeu. Importanţa aproapelui pentru viaţa şi mântuirea noastră este aşadar cât se poate de clară şi capitală. Rugându-ne, ajutând, mângâind şi dăruindu-ne celuilalt vom realiza în viaţa noastră, exemplul Tatălui, care şi-a dăruit unicul Său Fiu pentru mântuirea noastră a tuturor. Observăm de asemenea că nimeni nu se poate mântui singur sau de unul singur, mântuirea ca şi păcatul nefiind o chestiune proprie sau individuală, „ci este un eveniment ontologic, care priveşte întreaga omenire şi, mai mult încă, întreaga zidire dumnezeiască, căci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne învaţă să iubim tot ceea ce viază.”[5]"


http://www.cbrom.de/ro/spiritualitat...-siluan-athoni

[Dalian]

În prealabil postat de dobrin7m

15. Cel ce vede în inima sa vreo urmă de ură faţă de un
om oarecare, pentru vreo anumită greşeală, e cu totul
străin de iubirea de Dumnezeu, deoarece iubirea de
Dumnezeu nu suferă câtuşi de puţin ura faţă de om." Sf. Maxim Marturisitorul

Aşa e când te uneşti cu ereticii, pe toate le suceşti şi decazi din ce în ce mai rău. Nu m-aş mira să te aud că şi Cuviosul Părinte Ilie Cleopa este cu totul străin de iubirea de Dumnezeu:

"Când este vorba să-l ajuţi pe fratele tău, ajuţi pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-i mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credinţă îl urăşti, căci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!". Iar în psalmul 138 se spune: "Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât" şi zice Psalmul: "Cu ură desăvârşită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie". Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim."