![]() |
![]() |
|
#22
|
|||
|
|||
![]() Citat:
La mulți ani! Domnul să fie totdeauna cu dvs și cu toți cei pe care-i iubiți! În privința excomunicării... sunt întru totul, întru totul de acord cu punctul dvs de vedere! Mântuitorul nostru Hristos a spus: "pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară". Dar știți dvs parabola "Marelui inchizitor" din Frații Karamazov. V-o amintiți? Dacă nu, pe scurt, era vorba despre Dumnezeul Cel viu în antiteză cu instituționalizarea și pervertirea credinței. Excomunicarea disidenților nu are legătură cu creștinismul, cu libertatea credinței! Este, pur și simplu, ori o manifestare de fanatism religios, ori o strategie manipulativă. Și dvs, ca psiholog, știți mai bine decât mine cât de greu este să comunici atât cu fanaticii, cât și cu manipulatorii. De aceea, am convingerea că noi, creștinii de astăzi, toți membrii ai Bisericii (clerici și laici împreună, toți cei care credem în Hristos), avem datoria de a asuma, în întreaga noastră viață, spiritul evanghelic al iubirii, libertății și consecvenței în virtuți. Suntem datori să depășim prejudecățile trecutului, cum că cei care nu ne împărtășesc convingerile ar fi împotriva noastră. Ni se cere să mărturisim dragostea lui Hristos, iar aceasta nu se poate face prin anatemizări, ci prin exemplul iubirii, consecvenței în credință, bucuriei și - o, nu în ultimul rând! - respectului profund față de libertatea de conștiință a semenilor noștri. Noi nu suntem fanii obedienți ai unei ideologii, ci credincioșii liberi ai lui Hristos. Aderăm nu la un sistem de propoziții, ci la o credință care este relație vie și personală cu Dumnezeu Cel viu și Dătătorul vieții. Credem nu în "Dumnezeul filosofilor", ci în Dumnezeul Cel viu al credinței, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeu-Omul, Hristos, Cel Care S-a sacrificat pentru fiecare dintre noi! Facem parte dintr-o Biserică ce e nu doar o instituție, ci comuniunea, întru iubire și libertate, a tuturor celor credincioși. Cred că e esențial să discernem între: credință vs. ideologie, creștinism vs. "creștinism", Ortodoxie vs. ortodoxism, dogmatică vs. dogmatism, filosofie creștină vs. "doctrinomanie" (Kierkegaard), Revelație dumnezeiască vs. practici omenești. Așa să ne ajute Dumnezeu!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Reincarnare | FlorinS | Generalitati | 48 | 04.01.2014 16:51:07 |
scrie undeva in biblie de reincarnare? | annajanette | Generalitati | 144 | 27.12.2013 20:00:51 |
Credeti ca... | kreed123 | Generalitati | 27 | 14.05.2011 17:50:21 |
Voi ce credeti????? | Templier Knight | Generalitati | 30 | 29.12.2010 17:31:52 |
Reîncarnare! | AdeLlA | Stiri, actualitati, anunturi | 11 | 09.11.2008 12:55:05 |
|