![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() ![]() Cuvântul „agheasma” în limba greacă înseamnă „apă sfințită”. Ca element fundamental al Creației, apa se folosește la spălarea și curățirea fizică, dar este asociată și lucrării de curățire spirituală, de îndepărtare a urmelor păcatului, informează TRINITAS TV. „În Biserică săvârșim două feluri de Agheasmă, Agheasma mare și Agheasma mică. Agheasma mică este cea curentă pe care o săvârșim ori de câte ori nu avem apă sfințită. Agheasma mare o săvârșim în ziua de Bobotează și după cum arată rânduielile liturgice din cărțile de cult o săvârșim și în ajunul Bobotezei. Slujba este mare și mică și datorită mărimii slujbei, dar și efectele sunt diferite”, a spus Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Agheasma mare se ia dimineața, pe nemâncate, înaintea anafurei iar atunci când credinciosul se împărtășește, după aceasta. Timpul când se consumă este din Ajunul Bobotezei, până la Odovania praznicului. Se poate lua Agheasmă Mare și în situații speciale, la recomandarea duhovnicului. Potrivit tradiției, Agheasma mare este păstrată la loc de cinste în fiecare locuință.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
La sărbătoarea Botezului Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și cu Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași. Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei va sluji la Catedrala Mitropolitană din Craiova. Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord va sluji în Parohia românească „La Sfânta Înviere” și „Sfântul Apostol Andrei” din Viena. Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților va sluji la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei va sluji la Catedrala mare din Târgu Mureș. Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, împreună cu Preasfințitul Episcop-vicar Emilian Lovișteanul. Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău. Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos va sluji la Catedrala „Nașterea Domnului” din Brăila. Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi va sluji la Catedrala „Sfinții Împărați” din Chicago, Statele Unite al Americii. Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor va sluji la Catedrala Episcopală din Huși. Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș. Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei va sluji la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei va sluji la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor va sluji în Parohia Volna din Călărași. Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului va sluji în Parohia „Sfinții Apostoli” din Zimnicea. Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu. Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina. Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii va sluji la Catedrala Episcopală din Tulcea. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului va sluji la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei va sluji la Catedrala Episcopală din Deva. Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei va sluji la paraclisul Centrului eparhial din Gyula. Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei va sluji la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial din Roma. Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord va sluji în Parohia românească din Copenhaga, Danemarca. Preasfințitul Andrei Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului va sluji la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu. Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului va sluji la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj. Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va sluji la Biserica „Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Comănești, județul Bacău. Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului va sluji în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din München, Germania. Preasfințitul Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale va sluji în Comunitatea „Sfânta Otilia” și „Sfânta Teodora de la Sihla” din Saint Michel la Foret, Franța. Preasfințitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi va sluji la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Wentworth, provincia canadiană Quebec. Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei va sluji în Parohia românească „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, Irlanda.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Deschiderea unor paraclise va da încredere piloților, care își riscă viețile lor și pe cele ale pasagerilor. Președintele Uniunii Cetățenilor Ortodocși din Rusia, Valentin Lebedev, a declarat că pregătește o scrisoare adresată ministrului de transporturi rus, prin care cere deschiderea unor săli de rugăciune în toate aeroporturile din țară. „Ideea deschiderii unor locuri de rugăciune a fost formulată chiar de noi și de Biserica Ortodoxă Rusă în diferite forumuri, însă, până la momentul de față, ea nu a fost susținută de autorități. Aflați într-o situație complicată, în timp ce problema securității pasagerilor ce utilizează transportul aerian este una iminentă, noi ne dorim să ridicăm din nou această problemă”, a declarat V. Lebedev într-un interviu pentru ziarul „Izvestia”. Acesta consideră că prezența în fiecare aeroport, a unui paraclis, va ajuta pe pasagerii transportului aerian să renunțe la alte mijloace de a alunga teama. „Deschiderea unor paraclise va da încredere piloților, care își riscă viețile lor și pe cele ale pasagerilor. Acest lucru i-ar liniști în același timp și pe pasageri. Oamenilor le e teamă să meargă cu avionul și de aceea raioanele magazinelor duty free se golesc de băuturi alcoolice. Aceste locuri de rugăciune îi vor distrage de la consumul de băuturi alcoolice la bord și va scădea nivelul incidentelor din avion”, remarcă V. Lebedev. În acest moment există paraclise, printre altele, în aeroporturile Cheremetievo și Domodedovo din Moscova.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
În ziua pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, mai multe biserici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei vor îmbrăca straie de sărbătoare. Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoșani își serbează hramul. Programul liturgic va începe diseară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Lăcașul de închinăciune s-a ridicat în anul 1832, pe locul unei biserici vechi din lemn de la 1750. Extinderea, consolidarea și reparațiile capitale s-au realizat începând cu anul 2000, prin străduința părintelui paroh Petru Fercal, susținut de credincioși. Credincioșii din Piatra Neamț sunt așteptați mâine la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" - Mărăței. După cum ne-a relatat pr. paroh Vasile Păvăleanu, care este și directorul adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamț, la finalul Sfintei Liturghii vor fi oferite pachete cu alimente persoanelor nevoiașe din parohie. Mâine își va serba al doilea hram parohia "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" - Canta din Iași. Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din incinta Spitalului Municipal din Pașcani își cinstește mâine ocrotitorul. Tot mâine va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din parohia Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Potrivit tradiției, hramul lăcașului de închinăciune este serbat în cea mai apropiată duminică de ziua pomenirii Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, duminică, 5 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi. Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc își serbează ocrotitorul. Băcăuanii sunt așteptați mâine la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul". Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preafințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]() Crucea de pe vârful Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 și 1928 a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record, citat de mediafax.ro. Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, situată pe Vârful Caraiman din Munții Bucegi, este un monument istoric clasat în grupa A (de valoare națională și universală), potrivit Listei Monumentelor Istorice alcătuite de Ministerul Culturii. Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălțime de 39,5 metri și include un soclu din ciment de 8 metri. Cunoscut și sub denumirea Crucea Eroilor, monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Ca în fiecare an, în Patriarhia Română sunt dedicate zile speciale pentru a marca evenimente importante pentru viața Bisericii Ortodoxe.
În 2014, Anul omagial euharistic și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni,prima dată importantă va fi pe 11 mai când va fi sărbătorită Ziua Națională a Familiei. Pe 1 iunie, în toate parohiile ortodoxe române, atât din țară cât și din străinătate, va fi serbată Duminica părinților și copiilor.Evenimente dedicate Duminicii românilor migranțivor avea loc anul acesta pe 17 august. O altă zi importantă este 1 septembrie, Începutul anului bisericesc,când va fi marcată și Ziua rugăciunii pentru mediu. O zi specială este dedicată și Sfintei Scripturi. Ziua Bibliei va fi sărbătorită pe 13 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Gură de Aur.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Persecuțiile împotriva creștinilor au luat amploare în 2013, indică miercuri Indexul mondial al persecuției 2014, clasament anual al celor mai afectate 50 de țări de acest fenomen, potrivit Asociației 'Portes Ouvertes France', relatează AFP.
Într-o conferință de presă la Paris, directorul organizației, Michel Varton, a precizat că prin 'persecuții' nu se înțeleg doar actele de violență, ci și presiunile, interdicțiile sau discriminările legate de religie. Pentru al doilea an consecutiv, Coreea de Nord rămâne țara unde creștinii se confruntă cu cele mai mari riscuri, iar Somalia se clasează pe locul doi, triburile și clanurile musulmane executând 'aproape orice creștin pe care îl întâlnesc'. Alte țări unde creștinii sunt supuși persecuțiilor sunt Afganistan, Insulele Maldive, Arabia Saudită, Yemen, Iran, Libia, Uzbekistan și Qatar, potrivit clasamentului. 'În 36 din cele 50 de țări studiate, islamismul este în mare măsură responsabil de persecuția creștinilor', afirmă Michel Varton, potrivit agenției franceze de presă. Cea mai afectată regiune este Sahel, unde o cincime din creștini trăiesc alături de o șeptime din musulmanii lumii. În privința asasinatelor, a subliniat Varton, 'Siria, aflată în plin război civil, deține tristul record al numărului de creștini asasinați (1.213)' și a trecut de la locul 13 la locul trei în clasamentul Portes Ouvertes France. Pakistanul a cunoscut 'cel mai grav atac împotriva creștinilor de la crearea sa, în 1947', atunci când, la 22 septembrie 2013, un dublu atentat sinucigaș la ieșirea dintr-o biserică catolică din Peshawar a ucis 89 de creștini, potrivit asociației. În Egipt s-au înregistrat '167 de acte violente de persecuție, precum și 492 de tentative de închidere a bisericilor sau clădirilor anexă', mai relevă același index. Țările unde creștinii au suferit cele mai multe violențe au fost, în ordine, Republica Centrafricană, Siria, Pakistan, Egipt, Irak, Myanmar, Nigeria, Columbia, Eritreea și Sudan. Asociație creată în 1976, Portes Ouvertes France stabilește acest clasament din 1997, pe baza unor chestionare adresate reprezentanților săi, care operează în 60 de țări.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|