![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
La 1 ianuarie, Biserica ortodoxă prăznuiește pe lângă sărbătorirea tăierii împrejur a Mântuitorului Hristos, și cea a Anului Nou și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, mort la anul 379. El este unul dintre cei mai mari și mai profunzi teologi ai epocii de aur a Bisericii creștine. Scrierile lui în domeniul exegezei biblice și cele cu conținut dogmatic sau moral rămân adevărate pietre de hotar și temelii solide ale învățăturii creștine ortodoxe. De la el ne-a rămas Liturghia care-i poartă numele și care se săvârsește de zece ori pe an. Dar Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut în cultul Bisericii Ortodoxe și prin rugăciunile cunoscute sub numele: ,,Moliftele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei care pătimesc de la diavol și pentru toată neputința". Ce sunt acele molifte? Așa cum le arată și numele, sunt rugăciuni, termenul fiind de origine slavă. Ele au un specific deosebit și anume acela că sunt citite sub formă de blestem asupra duhului și puterii celui rău, adică a diavolului, de unde și numele de ,,blestemele Sfântului Vasile". Dar ele rămân totuși rugăciuni pentru înlăturarea sau alungarea diavolului și a lucrării lui. Ele sunt în număr de trei, dintre care a doua începe chiar cu cuvintele: ,,Te blestem pe tine, începătorul. răutăților", arătând diversele feluri și forme prin care diavolul poate să lucreze sau să-și facă simțită prezența în viața credincioșilor. Moliftele Sfântului Vasile, frumoase și bogate în conținut teologic, sunt o dovadă de netăgăduit a credinței dintotdeauna a Bisericii în existența și lucrarea celui rău. Ele sunt foarte mult solicitate de către credincioși, fiindcă sunt rostite sub formă de blestem al duhului necurat și de eliberare de sub stăpânirea celui rău. Când se citesc aceste molifte? Așa cum indică și cartea de cult numită Molitfelnicul, în ziua de 1 ianuarie, când se face pomenirea Sfântului Vasile. Ele se rostesc solemn prin îngenunchere la sfârșitul Sfintei Liturghii din acea zi. De asemenea, se mai citesc odată cu săvârșirea slujbei aghiasmei celei mici sau a sfeștaniei în casele credincioșilor, mai ales în perioada de după Anul Nou sau în Postul Paștelui. Se mai citesc legate și de slujba Maslului săvârșit în biserică sau la casele celor bolnavi, ori în legătură cu slujbele săvârșite celor ce sunt tulburați și supărați de farmece și duhuri necurate. Așa cum le arată și titlul, ele sunt solicitate de credincioși atunci când se crede că într-o casă, într-o familie sau în viața lor s-ar manifesta lucrarea și prezența celui rău. Este scopul principal pentru care au fost alcătuite. De aceea subliniern faptul că nu sunt altceva decât rugăciuni care trebuie citite numai în cazuri de excepție și nu pentru orice întâmplare rea sau neplăcută din viața noastră. Și să nu uităm un lucru! Pentru înlăturarea răului din existența fiecăruia dintre noi nu este suficientă simpla lor citire, ca o rostire magică, ci și dorința noastră de a ne elibera de păcat, sub orice formă. " BISERICA ȘI CULT pe înțelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1 Sursa: http://www.parohiaortodoxabenidorm.c..._cel_mare.html Aparam vrajitoarele sau crestinii? Daca i s-au facut cuiva farmece, aceste Molifte il ajuta pe crestin. Nu intotdeauna stim exact din ce cauza patimim pentru a cere sa ni se citeasca Moliftele. Daca participam pur si simplu la Sfantul Maslu si se mai citesc si Moliftele, putem sa fim ajutati mai eficient sa scapam de influente malefice. Last edited by antoniap; 11.01.2014 at 20:29:16. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Stii doar ca din punctul ei de vedere a adus un citat ce ii sustine propria paraere, chiar daca acolo de fapt se contrazice ce sustine ea.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
De fapt, se contrazice autorul articolului! Daca sustine ca aceste rugaciuni se numesc ,,Moliftele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei care pătimesc de la diavol și pentru toată neputința" , dar spune apoi ca se citesc numai in cazuri de exceptie, atunci autorul isi cam da cu stangul in dreptul!
|
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]() Cei care au emis aceste idei sunt de vină sau nivelul tău de înțelegere? Last edited by ovidiu b.; 12.01.2014 at 20:36:55. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Daca aceste Molifte au fost numite ,,Moliftele Sfântului Vasile cel Mare pentru cei care pătimesc de la diavol și pentru toată neputința", e clar ca nu se vor citi cand te doare maseaua, nici in toata ziua. Insa ele trebuie sa fie la indemana crestinului, totusi, nu chiar exceptii. Crestinul trebuie sa stie unde si cand se citesc aceste Molifte in caz ca are nevoie. Duhurile rele nu sunt exceptii, din pacate. Nici vrajitoarele.
|
#8
|
|||
|
|||
![]()
Antonia, citetește ceea ce tu ai postat. Eu nu am căutat și nici nu ți-am adus vreun argument. Doar ți-am sublinuiat din propiile tale citate ceea ce nu ai vazut și nu ai înțeles. Moliftele se citesc pentru exorcizare, așa se mai și numesc EXORCISME.
Aici ai un articol pentru a te documenta: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...ui-128036.html Eu personal renunț, am impresia că nu are sens să tot repet, puterea ta de înțelegere se pare că e zero. Să-mi fie cu iertare... Last edited by ovidiu b.; 12.01.2014 at 19:39:38. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#10
|
|||
|
|||
![]()
Ce-a fost am vazut, dar sa vedem ce urmeaza de acum. Se pare ca exista niste profetii legate de moartea lui Ariel Sharon:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...sia-antihrist/ |
|