"cele mai de jos ale pamantului"

[vsovivivi]

Creaţia făcută de Dumnezeu la Facerea şi apoi refacerea ei prin Nue şi Arca lui plină se prezintă astfel:

Ne putem închipui două dungi:

Prima: Tăria Cerului pe deasupra căreia se plimbă soarele semisferic cu discul spre pământ şi pe dedesubtul căreia se plimbă semisfera lunii cu partea sferică spre noi.

A doua: Întăritura Pământului care are deasupra ţărâna de sub mări până sus la suprafaţa uscată de pe care apele s-au scurs numită Pământ şi dedesubt are tot ţărăna pământului până la apele de dedesubt ca nişte mări ce acoper[ complet toată ţărâna şi în care adâncul mărilor este spre această Întăritură spre care apa de acolo se adună, cade invers faţă de noi adică acolo apa cade spre noi.

Deci deasupra primei dungi urmează firmamentul cu stelele puse în zona de cer a cerului iar deasupra lor urmează această apă ca o mare, fără pic de uscat să iasă din ape, în care te duci la fund în direcţie inversă faţă de noi cei de pe pământ, te duci în jos venind spre noi până dai de dunga a doua, adică te trezeşti tras sub Întăritura Pământului.


Ca desen sugestiv, de sus în jos până sus şi de la dreapta la stânga până la dreapta avem cam aşa toată creaţia universală:

1. Cerul cerului numit şi firmament pe care sunt puse stelele.
2. Cerul, Tăria pe care umblă Soarele semisferic de apă şi foc deasupra şi Luna semisferică de apă şi frig dedesubt. Ele împreună la eclipsa de soare formează o sferă perfectă iar când nu este eclipsă de soare noi vedem acelaşi disc solar şi aceiaşi faţă semisferică a lunii chiar dacă ar fi ele la răsărit, apus sau zenit din pricina refracţiei luminii prin mediu cam aşa curb cum se pune în evidenţă fenomenul la curcubeu dar invers, adică razele se curbează cu atât mai mult cu cât distanţa prin mediu e mai mare ca o pâlnie curbă şi apoi din oglinda plană mări-pământ iarăşi se curbează razele ca o pâlnie curbă şi aşa lovesc luna iar imaginea lunii şi a soarelui se formează şi ea de parcă ar fi rotită spre noi astfel că la răsărit sau la apus noi vedem de jos imaginea astrelor pe care o vedem la zenit.
3. Linia-graniţă numită de oameni : trecerea de la imponderabilitate la căderea-strângerea apelor de sub cer ca să formeze mările, adică linia sub care avem atracţie gravitaţională după teoria lui Newton.
4. Pământul de deasupra mărilor de pe care apele s-au scurs şi sub care se află ţărână tot aşa cum şi sub mări şi oceane se află ţărână multă până la Întăritura Pământului.
5. Întăritura pământului sau întăritura ţărânei ca o dungă şi ca o suprafaţă finită.
6. Sub întăritura asta se află iar ţărâna pământului îndesându-se în sus spre Întăritura Pământului.
7. Apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului, zonă în care apele curg şi se adună în mări şi cad spre dunga a doua, spre Întăritura Pământului.
8. Linia-graniţă numită trecerea de la căderea inversă a apei la imponderabilitatea din zona Cerul Cerului.
9. Cerul Cerului pe care sunt stelele adică din nou zona 1.

În zona 7 până la 8 se află apă ce depăşeşte nivelul ţărânei şi acolo e iadul şi acolo clocăie balaurii şi dracii distrându-se în batjocuriri şi îngroziri, acolo stau ei în apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului (dunga-suprafaţa finită 5).

Deci acolo poţi să ajungi fie dacă faci în jos o gaură până acolo şi după Întăritura Pământului ţi se va părea că urci până dai de apă şi ea o să te inunde căci ea se strânge spre întăritura pământului formând mările... , ...fie dacă tragi o rachetă spre cer care să ajungă în zona cerească de imponderabilitate ca să mai aibă ceva inerţie aşa fel încât nelovind nimic, la un moment dat, va ajunge atât de sus încât trecând de linia-graniţa a doua de imponderabilitate va cădea în mările alea de dincolo de Cerul Cerului ajungând în apele cele mai dedesubt, în apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului de sub ţărâna de sub mări şi de sub ţărâna de sub Pământul de pe care apele sau scurs, Pământ pe care păşim noi şi rămân urmele lui Dumnezeu.